<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


VIITORUL ÎNCEPE ÎN TRECUT

 

CUM POATE FI LIMPEZITĂ KARMA ?

Despre libertate si predestinare

 

Aflându-mă în preajma unei persoane înzestrate de Dumnezeu cu puteri paranormale de cunoastere, am încercat să înteleg mai bine ce este soarta. Poate fi ea aflată ? Se pot evita nenorocirile prescrise ? Câtă libertate are omul?

Stiam ce este "KARMA", pedeapsa ori răsplata pentru faptele spiritului dintr-o viată de om precedentă, dar îmi părea doar o teorie. Din fericire, această fiintă cu har divin, medium de exceptie, mi-a dezvăluit o parte din întelepciunea sa, dobândită prin truda cercetării a mii de cazuri concrete de viată. Vă împărtăsesc unele dintre concluziile pe care le-am desprins din dialogurile cu ea. Oamenii care îi cer sfatul află lucruri neobisnuite despre ei însisi. Din trecutul spiritual îndepărtat li se depistează cauzele karmice ale suferintei lor actuale, dezvăluindu-li-se timpul, locul si împrejurările în care spiritul a gresit într-o încarnare anterioară. Aceste revelatii îl ajută pe om să înteleagă, să-si accepte si, mai ales, să-si îndrepte soarta. Dar, necazurile mai au si alte explicatii. Se întâmplă adeseori să-i găsească nefericitului fie un blestem pe linie strămosească, perpetuat generatii la rând, fie un blestem, vrajă, aruncată asupra sa, ori trimisă părintilor si trasă pe el.

Aflând aceste variante m-am întrebat care din ele este adevărata si singura explicatie. Am înteles că viata noastră este urmarea combinării a nenumărate cauze, după niste reguli misterioase. Nu există cauze simple, ci înlăntuiri complexe de cauze. Este cert că, peste inevitabila karmă, se pot suprapune tocmai acele blesteme sau farmece care contribuie la îndeplinirea unor obligatii sau pedepse destinice.

De pildă, dacă unei femei îi sunt predestinate două cununii, este posibil ca cineva invidios să-i dezlege prin vrăji căsătoria cu primul bărbat, vor divorta, iar femeia îsi va întâlni ulterior cel de-al doilea sot predestinat, cu care va trăi fericită. Acesta este un exemplu, dar nu si o regulă imbatabilă. În unele cazuri, influentele malefice nu au nici o legătură cu karma persoanei, ci sunt doar răutăti gratuite, revărsări de ură fără noimă.

Prin urmare, viata omului nu este scrisă în amănunt dinainte. Există, desigur, o predestinare, adică un program de viată pe care si l-a propus spiritul, există niste înclinatii personale si probabilităti ale unor evenimente. Dar, mai apar si accidente, coincidente... Viitorul este ca un arbore, cu ramuri si rămurele. Dacă într-un moment nodal iei o decizie, viata ta va avea un curs previzibil. Sau, poti alege în mod nechibzuit o altă variantă, cu urmări complet diferite. În plus, mai apar si primejdii imprevizibile împotriva cărora trebuie să lupti cu îndrăzneală. Să nu dăm vina doar pe soartă ! Observăm, mai acută ca oricând, lupta necrutătoare dintre bine si rău, dintre îngeri si demoni ! Doar un specialist al paranormalului (preot cu har, parapsiholog practician) ne poate depista cauzele oculte ale ghinioanelor si ne poate sfătui de bine. Un profesionist veritabil ne va îndemna să nu ne lăsăm învinsi de soartă, ci să sperăm într-un viitor mai bun. Nu-i credeti pe cei care văd viitorul ca pe ceva fix si implacabil !

Admit că, profitând de o intuitie deosebită si de bunăvointa spiritelor păzitoare, este posibil să avem o viziune a celei mai probabile desfăsurări a viitorului apropiat. Însă, trebuie să stim că, în lumea cauzelor fundamentale, totul este în miscare, în vibratie, totul se modifică în permanentă în functie de noile date ale prezentului ! O prognoză paranormală tine cont si de elemente inaccesibile mintii omenesti. Dacă am putea lua în calcul reziduurile karmice, menirea spirituală, întâlnirile necesare, influentele spiritelor înconjurătoare sau ale gândirii colective, atunci am putea transforma orice computer într-un ghicitor personal. Chiar si asa, oricând omul are libertatea de a modifica evolutia probabilă a evenimentelor.

Ca să argumentez spusele de mai sus, vă dau exemplul celebrei prezicătoare Jeane Dixon, care l-a avertizat pe presedintele american J.F.Kennedy că va fi ucis. Însă, aceeasi vestită ghicitoare a lansat ideea cutremurătoare că în 1959 China va declansa un război mondial, profetie nevalidată de realitate. Ce să mai spunem de gafa memorabilă a creatorului de modă Paco Rabanne, care a profetit cu mare tam-tam că Parisul va dispare în flăcări în ziua eclipsei de soare din 1999 !

Unii dintre clientii parapsihologului de exceptie amintit la început, revenind după un timp, confirmă unele prognoze pe care le-a făcut. Aceasta îi întăreste prestigiul în fata incredulilor. Însă, de fiecare dată li se atrage atentia să nu devină fatalisti sau dependenti de "ghicit" ! Dimpotrivă, să-si întărească vointa, libertatea de gândire si încrederea în sine ! Acestea sunt daruri divine inestimabile.

În concluzie, dacă actionăm întelept, prezicerile bune se vor împlini, iar cele rele vor fi evitate !

 

Cercetând liniile directoare ale existentei umane, descoperim că există anumite predestinări importante. În programul spiritual cu care se naste omul figurează :

Dar, pe lângă acesti factori spirituali, intervin si ereditatea, mediul familial, educatia, traumele, anturajul, contextul istoric si geografic... si, mai ales, liberul arbitru.

 De exemplu, sotul are în destin doi copii, iar sotia, numai unul. În acest caz, este posibil ca femeia să nu-si ducă una din sarcini până la sfârsit.

Alt exemplu, sotia are două cununii predestinate, iar sotul, numai una. Vor apare neîntelegeri între ei, femeia dorind divortul, dar sotul respingând vehement această idee. Dacă se vor despărti, este posibil ca sotul să nu se recăsătorească niciodată, sau să aibă mari necazuri cu o viitoare concubină.

Cineva poate să-si "depăsească planul", sau să nu-l îndeplinească, atât la numărul de cununii, cât si la numărul de copii. Asemenea abateri au ca urmare unele dificultăti si necazuri care nu erau prevăzute de soarta omului.

Merită să acordăm o atentie deosebită profesiunii predestinate, cu o influentă covârsitoare asupra întregii vieti. A nu activa în domeniul pentru care esti potrivit prin nastere se traduce printr-o nemultumire profesională. Ti se pare că nu esti apreciat la justa ta valoare (si poate chiar asa este), simti că în tine zace un imens potential nefolosit, de care nimeni nu are nevoie. Cu alte cuvinte, esti omul nepotrivit la locul nepotrivit. Vei simti o mare usurare schimbându-ti preocupările (fie si numai în timpul liber), apropiindu-te de domeniul unde ai talent si inspiratie. Din punct de vedere spiritual, ceea ce contează este ca, prin ceea ce muncesti, să fii de folos semenilor. Oare, cum ai putea fi mai de folos decât lucrând cu talent si inspiratie ? Prin urmare, să nu le invidiem altora harurile, ci să ne descoperim propriile noastre haruri !

În practica parapsihologică, când apar neconcordante între predestinare si realitate, se interoghează spiritul omului pentru a oferi solutiile optime. Cunoscându-i mai bine ca oricine talentele, personalitatea, obligatiile karmice, spiritul îi dă omului cel mai bun sfat, sugerându-i eventual o readaptare "din mers" la o altă ocupatie potrivită din mai multe puncte de vedere.

În încheiere mi se pare instructiv să cunoastem principalele tipuri de reactii ale clientilor ce consultă un clarvăzător, ghicitor autentic, cu har. Vom vedea că urmările unei astfel de consultatii esoterice pot fi total diferite.

  1. Sunt unii care nu fac nimic, asteptând comozi să li se întâmple prevestirile ghicitorului. Este atitudinea PASIVĂ.

  2. Altii actionează exagerat în sensul predestinării, cu încrederea oarbă că, în orice mod necugetat ar actiona, vor fi ocrotiti de providentă. Este atitudinea de SUPRALICITARE.

  3. Mai sunt cei care actionează exact invers decât au fost sfătuiti, de parcă ceva din adâncul lor s-ar opune acelui sfat binevoitor sau celui care li l-a dat. Este atitudinea DEMONIACĂ.

  4. Există, desigur, unii care nu cred în predestinare si nici nu iau aminte la părerile simple si logice. Egoul lor nu poate accepta că cineva îi poate "citi" ca prin sticlă. Este atitudinea de BLOCARE.

  5. În sfârsit, sunt acei fericiti ce urmează sfaturile, înteleg mecanismele complexe ale destinului si luptă inteligent să ajungă unde le este locul. Este atitudinea ÎNTELEAPTĂ.

 

Problema liberei vointe nu este numai o dilemă filosofică, ci un test de întelepciune practică. De modul cum promovăm acest test permanent depinde dezvoltarea personală si evolutia noastră spirituală. Folosind o metaforă, viata poate fi comparată cu o barcă, vâslele sunt liberul arbitru, iar valurile, predestinarea. Depinde în mare măsură de vointa si puterea noastră încotro se va îndrepta barca, ce se va alege de viata noastră...

RĂZVAN PETRE

2002


<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre