<  Înapoi la Pagina de CERCETĂRI ÎN PARANORMAL


AGRESIUNEA PSIHICĂ

VOCILE  |  DEMONUL  |  MIRAJUL UNIFORMELOR  |  HAOS CEREBRAL  |  IUBIRE UCIGAŞĂ

autor: NINA PETRE

 

VOCILE

În ultimii ani, unii dintre românii noştri au învăţat să se joace "de-a telepatia fioroasă.". Fie că vor să-şi intimideze adversarii, fie că vor să-i suprime, aducându-i în prag de sinucidere, păcatul comis de aceşti oameni este foarte grav. Chiar dacă nu pot fi dovediţi ca agresori şi pedepsiţi conform legilor în vigoare, destinele lor se pătează cu consecinţele acestor fapte. Vor avea nevoie de multe suferinţe în această viaţă şi în cele ce vor urma pentru a-şi curăţa astfel de păcate.

S-a căsătorit la 20 ani cu un tânăr chipeş din Bucureşti...

Copilul a venit pe lume după câţiva ani şi, odată cu el, plictiseala soţului. Venind moda "paranormalului", Virgil şi-a găsit câţiva prieteni dornici să înceapă jocul "de-a telepatia". Şi-a prelungit programul zilnic "de lucru" până după miezul nopţii, sosind tot mai des acasă cu chef de ceartă. Soţia nu-i mai plăcea, iar copilul îl scotea din minţi cu ţipetele lui. S-a împrietenit cu Maria, fată atrăgătoare, nebună după bani. Unii dintre prieteni l-au înţeles, alţii, care ţineau la Iolanda, soţia lui, l-au certat.

Pe acest fond de discordie între cele două tabere Iolanda a început să audă voci în creierul său. La început ele îşi amestecau mesajele, mintea Iolandei semănând cu o piaţă unde striga toată lumea. Cu timpul unele dintre voci au dispărut, rămânând doar două, care îi spuneau pe rând : "Iolanda, omoară-te ! Aruncă-te de pe balcon ! Aruncă-te pe geam !"

Crezând că a înnebunit, biata femeie s-a prezentat la un psihiatru, care a găsit-o surmenată şi i-a recomandat calmante. Vocile din creier au continuat să-şi facă datoria blestemată în mod sistematic de câteva ori pe zi, ba chiar trezind-o noaptea din somn cu îndemnul de a-şi pune capăt zilelor.

Întâmplător, Iolanda a aflat de la unul din prietenii lui Virgil că ei doi îşi transmit gândurile unul celuilalt. Astfel a înţeles, sărmana de ea, cu ce monstru trăieşte în casă. Totuşi, încă nu vroia să creadă că soţul îi doreşte moartea. A luat hotărârea de a-l urmări prin casă în clipele când vocile din capul ei îşi reluau insistenţele.

Într-o seară, aflându-se în bucătărie, o voce care semăna uimitor cu cea a lui Virgil a început să-i ţipe în creier :"Iolanda, omoară-te ! Aruncă-te pe geam ! Nu mai trebuie să trăieşti!". S-a repezit spre dormitor, unde l-a găsit pe Virgil citind ziarul cu mare atenţie. Încercând să-i reproşeze presupusa agresiune, el i-a ripostat cu uimire că este nebună de legat. S-a reîntors plângând în bucătărie, s-a aşezat în genunchi şi a început să se roage : "Tatăl nostru...". Începând cu acea seară de cumplită revelaţie Iolanda s-a rugat de nenumărate ori, ziua şi noaptea...

După trei ani, printr-un proces penibil, a reuşit să divorţeze de Virgil, ajutată de mărturiile unor prietene. Cu copilul de mână, sănătatea ruinată, plină de umilinţă şi disperare s-a reîntors în casa părinţilor săi, unde trăieşte şi astăzi. Nu s-a recăsătorit, este şomeră, mereu bolnavă, dar plină de recunoştinţă către Cel de Sus pentru că i-a salvat viaţa.

Nu mai aude vocile blestemate.

Martie 1999

< sus >



DEMONUL

Există şi în România tot felul de grupări, secte, ordine, culte etc, în care disciplina de fier este întreţinută de un conducător vigilent, necruţător cu cei ce greşesc. Este capabil oricând să-şi suprime adversarii pe cale telepatică, distrugându-le creierele şi îndemnându-i să se sinucidă. Cazul relatat mai jos este, din nefericire, strict autentic.

Într-o seară m-a căutat la cabinet o tânără slăbuţă, palidă, cu ochii trişti şi încercănaţi. Mi-a spus de la început că Necuratul nu-i dă pace încă din copilărie, iar în ultima vreme s-a obrăznicit de-a binelea : se repede la ea, îşi arată colţii şi ghearele, o pândeşte tot timpul, iar noaptea o trezeşte din somn cu urletele lui batjocoritoare.

Dintotdeauna i-a plăcut să se uite în oglindă. Vede în ea câte şi mai câte, dar, mai ales, vede în ea viitorul. Al ei şi al altora. Copil fiind, părinţii o băteau zdravăn ori de câte ori o prindeau privind visătoare în oglindă. Ştiau că fata lor putea să prevestească viitorul, lucru care venea în contradicţie cu preceptele doctrinei propagate în secta din care făceau parte. Elida, fata lor, mereu făcea câte o "poznă" care se afla repede şi îl deranja pe Şef. O ameninţau mereu cu Necuratul, îl descriau în cele mai cumplite culori, spunându-i că va ajunge în ghearele lui dacă va mai spune vreodată ceea ce alţii nu ştiau şi nu puteau să afle. Botezată în credinţa părinţilor săi, Elida a rezistat cu greu canoanelor impuse de conducătorul sectei : mâncare sumară, posturi îndelungate, absenţa din casă a presei şi a televizorului, rugăciuni peste rugăciuni, unele mai de neînţeles decât altele. La întrunirile săptămânale cu Şeful, nu avea voie nimeni să lipsească. Disciplina şi fidelitatea faţă de el erau obligatorii. În schimbul lor li se promitea protecţie spirituală absolută împotriva Necuratului. Dar nu s-a afirmat niciodată ce ar fi păţit eventualii "trădători", persoanele care ar fi preferat să părăsească secta.

Tot Elida, năstruşnica neamului, a aflat ce se ascundea în spatele severităţii Şefului. S-a îndrăgostit de un tânăr ortodox, a fugit de acasă şi din sectă, botezându-se în religia lui, iar după această ispravă s-au căsătorit în secret. Ani de zile au încercat părinţii şi rudele să o readucă în credinţa lor, ameninţând-o cu răzbunarea Şefului, neştiind nici ei ce însemna aceasta.

Soţul ei a început să bea, să o bată şi să lipsească nopţi întregi de acasă. Elida s-a îmbolnăvit grav, ajungând de câteva ori la spital doar cu puţin timp înainte de a-şi da duhul. Necuratul care o necăjea uneori în copilărie, speriind-o cu chipul lui fioros, a început să o terorizeze zi şi noapte. Îşi pierdea adeseori cunoştinţa, intrând într-un fel de somn în care i se aratau imagini de coşmar, chipuri ameninţătoare care voiau să o tortureze şi, mai ales, se vedea murind în chinuri groaznice. Îşi vizita uneori părinţii care îi spuneau de fiecare dată : "Întoarce-te la noi, altfel vei muri în curând. Şeful nu te iartă pentru trădarea ta."

După ce i-am investigat destinul şi viaţa actuală, am înţeles că părinţii ei au dreptate în dorinţa lor de a-şi salva fiica de la o moarte violentă. I-am spus Elidei cu toată seriozitatea : "Dacă vrei să trăieşti şi să-ţi păstrezi mintea întreagă, întoarce-te la ei ! Trădându-i, ai rămas fără protecţia spirituală a celor care te-au botezat în credinţa lor. Ghinionul tău este că te-ai născut într-o grupare omenească supusă legilor dictaturii oarbe, în care crima poate oricând să facă ordine printre rebeli. Şeful te poate omorâ oricând, fără cuţit sau pistol, pe nevăzute,  îndemnându-te de la distanţă să-ţi pui capăt zilelor. Nu-l poţi da în judecată pentru că dovezi împotriva lui nu există. Ai de ales între viaţă şi moarte !"

Apoi i-am curăţat aura de impurităţile care îi dădeau dureri înfiorătoare de cap, am îmbărbătat-o, iar de atunci nu am mai văzut-o. Cred că m-a ascultat, fiindcă nu m-a mai căutat niciodată.

Aprilie 1999

< sus >



MIRAJUL UNIFORMELOR

Adeseori, pentru ca oamenii să treacă prin suferinţele ce le sunt prevăzute în destin, suportă atacuri psihice venite de oriunde. De obicei, victimele se cred pedepsite de Dumnezeu pentru săvârşirea de păcate. În realitate, oamenii se pedepsesc singuri prin faptele lor necugetate. Mai devreme sau mai târziu, în această viaţă sau în cele viitoare, vor plăti cu suferinţă grea pentru tot ce au greşit faţă de semenii lor !

Sorana este o femeie frumoasă, tânără, foarte bună gospodină şi o mamă excelentă pentru băieţelul ei, Radu. Îl îngrijeşte plină de devotament, îl duce repede la medic dacă dă semne de boală, îi cumpără, pe măsura posibilităţilor, tot ce micuţul îşi doreşte. Cu Nelu s-a căsătorit din dragoste, a fost primul bărbat din viaţa ei. După naşterea lui Radu, soţul a trecut pe planul doi în sufletul ei. Rămânând şomeră şi plictisindu-se acasă, au început să o tenteze bărbaţii, ghicitul în cărţi, tot ce ţine de aflarea şi influenţarea destinului. Nereuşind să-şi ghicească singură, a apelat adeseori la "priceperea" prietenei sale, Ramona, iertându-i acesteia invidia pentru orice. Într-o zi, Ramona i-a mărturisit că a învăţat să facă vrăji de la bunica ei şi este dornică să o ajute "pentru a-şi îmbunătăţi situaţia familială". Sorana a acceptat şi, la dorinţa Ramonei, a lăsat-o singură în sufragerie. O auzea umblând prin cameră, bolborosind ceva de neînţeles. A doua zi Sorana nu şi-a mai găsit perechea de cercei şi inelul de pe servantă.

Au început certuri violente cu Nelu, refuzându-i categoric orice tentativă de a se apropia de ea. S-a împrietenit din cale-afară cu factorul poştal care, cu sau fără treabă, îi suna zilnic la uşă, încercând să o îmbrăţişeze şi cerând câte ceva "tare" de băut. Nelu, care pe lângă servicul din uzină, mai făcea şi bişniţă cu mărfuri turceşti, a dat de bucluc, făcându-i-se dosar la Poliţie. Sorana a apelat la ajutorul unui văr care avea un prieten, căpitan de Poliţie. După ce s-a cunoscut cu căpitanul, viaţa Soranei a devenit un chin. S-a îndrăgostit nebuneşte de el, îl iubea pentru că îi stătea bine în uniformă şi îl ura pentru caracterul lui mizerabil. L-a răsfăţat cu cadouri, bani, băuturi scumpe şi…cu trupul ei. După câteva întâlniri intime, a părăsit-o. L-a reclamat la şeful lui, colonelul, pentru că ar fi abuzat de ea. Colonelul, om matur, cu şcoala vieţii, i-a dat căpitanului o detaşare undeva, mai departe, până la stingerea conflictului. A "potolit-o" pe Sorana tot în câteva întâlniri, ca şi celălalt. Văzând că îi alunecă şi acesta printre degete, nenorocita şi-a făcut planul ca ţiganul : "Este bun şi domnul maior, care mă sorbea din ochi ori de câte ori mă vedea intrând la colonel !" Zis şi făcut. L-a căutat la birou, i-a răspuns la ocheade, au ajuns repede în pat şi…surpriză ! Pe lângă amor, ofiţerul i-a dat şi o micoză vaginală !

Revoltată, disperată, dezgustată de bărbaţi, Sorana mi-a făcut o vizită confidenţială. Studiindu-i destinul, am aflat că mai are o cununie prevăzută pentru viitor. I-am explicat că prietena ei, Ramona, a apărut exact la timp cu vrăjile ei blestemate pentru a-i distruge familia. Iubirea trecătoare pentru cei trei ofiţeri de Poliţie a fost doar o manifestare copilărească a tentaţiei pe care o simte faţă de uniforme, în general. Am trimis-o la preot, care a învăţat-o să se roage cu Biblia în mână.

Ultima oară când am văzut-o mi-a mărturisit că a ajuns la o sută de metanii pe zi, s-a împăcat cu Nelu şi nu mai suportă să o vadă pe Ramona. I-am răspuns doar atât : "Fie ca Dumnezeu să-ţi ţină mintea trează !"

Mai 1999

< sus >



HAOS CEREBRAL

Adriana este o tânără inteligentă, bine educată, absolventă a unei facultăţi de informatică. Nefiind căsătorită şi plicitisindu-se în timpul liber, s-a înscris într-o grupare misterioasă ai cărei membri se autoinstruiau în tot felul de practici energetice. Cu toţii doreau să devină supraoameni, mânaţi de dorinţa perversă de a-şi manipula semenii în scopul obţinerii unor avantaje de tot felul. Luni la rândul s-au jucat de-a bioenergoterapia, telepatia dirijată spre influenţarea oamenilor, hipnoza şi altele. Într-o zi, părându-i-se că jocurile lor încep să devină suspecte şi periculoase, Adriana a avut o ieşire violentă : le-a reproşat intenţiile agresive, i-a anunţat că se retrage din grup şi anunţă Poliţia. Au avertizat-o că va regreta toată viaţa dacă se va ţine de cuvânt. Nu i-a ascultat. I-a denunţat Poliţiei şi nu s-a mai dus la întrunirile lor. Crezând că problema s-a rezolvat de la sine, şi-a văzut liniştită de viaţa şi serviciul ei. După câteva săptămâni, a început să o doară capul îngrozitor şi să audă tot felul de zgomote în creier : pocnituri, şuierături, voci care se intersectau, dorind să se exprime toate deodată.

S-a prezentat la medic. Acesta a internat-o de urgenţă în spital. A urmat un tratament intensiv pe care fata l-a suportat fără să crâcnească. Le-a povestit medicilor păţaniile ei cu "grupul de cercetători amatori", i-a nominalizat şi a cerut să fie anchetată de Poliţie. S-a prezentat un poliţist care i-a luat o declaraţie. Adriana l-a întrebat dacă agresorii au fost pedepsiţi pentru preocupările lor periculoase, în urma denunţului ei anterior. Răspunsul a venit prompt : "Nu, din lipsă de probe."

Decepţionată, uşor ameliorată şi ceva mai curajoasă ca înainte, s-a hotărât să "apuce taurul de coarne". Dorea să-şi facă singură dreptate. L-a vizitat la serviciu pe şeful grupului, i-a reproşat agresiunea psihică la care este supusă şi l-a ameninţat că-l va reclama la toate instituţiile specializate în protejarea cetăţenilor. Individul i-a răspuns doar atât : "Fii serioasă, fetiţo, cred că glumeşti !". Naivă, ca de obicei, Adriana s-a întors acasă liniştită şi încrezătoare în puterea ei de convingere. Noaptea au trezit-o din somn urletele batjocoritoare din capul ei.

Au trecut câţiva ani grei pentru ea. Zi şi noapte aude fel şi fel de voci în creier, unele mai agresive şi  mai mincinoase ca altele. Este pensionată de boală cu un diagnostic greu de contestat : schizofrenie. Ziua o doare capul şi îi ascultă pe cei din creierul său, iar noaptea doarme numai cu sedative puternice. Nu au dat rezultatele aşteptate nici rugăciunile preoţilor, nici ale ei şi nici tratamentele succesive administrate de medici. Îşi aşteaptă mântuirea printr-o vindecare miraculoasă venită de la Dumnezeu sau obştescul sfârşit, care ar pune capăt chinurilor sale.

Vinovaţii nu au fost niciodată anchetaţi şi pedepsiţi.

Mi-a telefonat de câteva ori, rugându-mă disperată să-i alung vocile din cap. Neavând bani pentru drum, nu a putut veni să o examinez. I-am trimis de curând un  program de rugăciuni creştine pentru oamenii bolnavi, pe care l-am primit telepatic de la Isus Hristos.

Poate că totuşi minunea se va produce !

Iulie 1999

< sus >



IUBIRE UCIGAŞĂ

Firava democraţie română le-a dat tuturor dreptul de a-şi pune talentele în practică. Din păcate, unele persoane s-au specializat în manipulare psihică, reuşind adeseori să distrugă vieţi omeneşti prin practici de magie neagră.

"Revoluţia" a prins-o pe Iuliana într-o viaţă confortabilă : şefă la o mare întreprindere, soţul oarecum beţiv, dar suportabil, fata cuminte, abia intrată la liceu, două apartamente pline cu de toate, al ei şi al părinţilor decedaţi, maşină, salariu bunişor. În mai puţin de un an i s-au întors toate pe dos.

Soţul a rămas şomer, s-a înrăit şi, după discuţii violente, a plecat de acasă. Au divorţat fără regrete.

Întreprinderea a intrat în grea suferinţă, abia reuşindu-se plata salariilor pentru puţinii angajaţi care i-au mai rămas. Conducerea s-a schimbat, aducându-şi oamenii săi preferaţi. I-au făcut Iulianei viaţa imposibilă, obligând-o să-şi dea demisia. Ce să aleagă biata femeie ? Bineînţeles că privatizarea !

A deschis un bar şi o alimentară, îndatorându-se la bancă. Doi, trei ani treburile au mers binişor. Clienţii veneau, banul intra în casă. Stătea bine şi cu amorul. Cristi, asociatul său, i-a devenit amant, iubind-o cu pasiune.

Adriana, fata ei, i-a spus într-o zi :"Mamă, nu-mi place de el pentru că este căsătorit cu alta şi are o fiică de vârsta mea, care se zdrobeşte de plâns atunci când vă vede împreună". Iuliana a liniştit-o, spunându-i că totul va fi bine. Dar nu a fost aşa.

Dobânda la bancă a crescut, adăugându-se dureros la suma împrumutată, fără a reuşi să o achite la timp. A vândut maşina şi apartamentul părinţilor pentru a acoperi o parte din datorie. Hoţii i-au devastat barul de trei ori, făcându-l inutilizabil. L-a închis, l-a vândut, ducând repede banii la bancă. Totuşi, încă a rămas datoare.

Adriana a terminat liceul şi a părăsit-o plecând la tatăl ei.

Magazinul mergea din ce în ce mai greu. Controalele se ţineau lanţ, iar amenzile cădeau ca grindina.

Sănătatea i s-a ruinat, s-a îmbolnăvit de cancer şi, spre norocul ei, medicii au salvat-o. S-a întrebat adeseori : "De ce am atâtea ghinioane ?  Ce se întâmplă cu soarta mea ?"

A străbătut ţara în lung şi-n lat, vizitându-i pe toţi clarvăzătorii, ghicitorii, sfinţii preoţi şi călugări despre care a auzit sau a citit în presă. Numai la ţigănci nu s-a dus, temându-se de metodele lor. I s-a spus peste tot că soţia lui Cristi, amantul său, umblă pe la vrăjitoare, "făcându-i" de sărăcie, boală grea şi moarte.

A ales calea rugăciunilor disperate către Dumnezeu, dar, nereuşind să renunţe la iubirea pătimaşă pentru Cristi, binele o ocolea cu înverşunare.

Nenorocul a ajuns-o şi pe Adriana. Fata a schimbat câteva locuri de muncă, fiind dată afară din motive minore. Amanţii se ţineau lanţ, unul mai şmecher şi mai căsătorit ca altul.

Auzind de mine, Iuliana m-a vizitat, mărturisindu-şi nenorocirea cu ochii plini de lacrimi. M-a rugat să vorbesc cu sufletele părinţilor săi decedaţi. Amândoi au sfătuit-o disperaţi să se despartă de Cristi, pentru că el este blestemul ei. A revenit după un timp, cerându-mi din nou sfatul. Lucrurile erau neschimbate. Fata, şomeră şi nefericită, afacerile, la faliment, Cristi, bolnav de supărare din cauza ameninţărilor soţiei, fetiţa lui, nevrozată de scandalurile dintre părinţi. Iulianei îi era frică să stea în casă, simţind prezenţa unor fiinţe nevăzute care îi provocau dureri de cap şi o trezeau noaptea din somn. Şi-a pus uşă metalică la intrare, dar ele tot veneau şi-i fâlfâiau prin camere.

Spre norocul ei şi al altora, am primit pe cale telepatică de la Bunul Isus Hristos un program de rugăciuni creştine pentru alungarea duhurilor necurate din locuinţele oamenilor. I l-am trimis Iulianei drept cadou de Paşte.

După săptămâni mai târziu mi-a comunicat prin telefon că Adriana s-a angajat la un patron, iar ea şi-a găsit un loc de muncă la o înaltă instituţie de stat, urmând să locuiască împreună cu fiica sa după ce-şi va părăsi oraşul natal. Pe Cristi l-a redat familiei sale, regretându-l nespus de mult. Rugăciunile i-au limpezit mintea şi sufletul, separând binele de rău.

Din fericire, sufletul ei zbuciumat a alungat patima blestemată pentru Cristi, umplându-se cu iubirea curată a mamei faţă de copilul său. Grija pentru soarta Adrianei a spart lanţul ghinioanelor, aducând lumina speranţei în întunericul nenorocirii sale.

Septembrie 1999

< sus >