Ţigănuş – lăzăruş, ghici, elodia unde-i?

 Autor: Nina Petre

De cazul „elodia” ne-am săturat cu toţii, ca de mere acre. Mai ales eu, care, intrând în luna septembrie 2007 cu o opinie fermă despre acest caz, termin luna august 2008 cu exact aceeaşi opinie, neschimbată şi necosmetizată după cum ar fi bătut vântul. Afirmaţia mea iniţială, cum că „elodia este în viaţă”, a fost sprijinită de doi parlamentari români, un deputat şi un senator, în două emisiuni televizate, la două posturi TV serioase şi competente. Dar cine să ţină cont de spusele acestor demnitari, dacă un milion şi jumătate de români aşteptau cu înfrigurare ora 21, când apărea pe post „justiţiarul” D.D., pentru a le da ultimele noutăţi despre „cadavrul elodiei”?! Consecinţele derulării farsei TV „elodia moartă”, timp de 10-11 luni, până când adevărul a ieşit forţat la iveală, încă sunt, la ora actuală, dezastruoase pentru psihicul naivilor care au crezut cu tărie în acest ruşinos serial. Aproape un an de zile, mii şi mii de români au privit nopţi întregi filmări cu cadavre putrezite denumite la repezeală „elodia”, discuţii injurioase la adresa paranormalilor care s-au străduit să afle adevărul, demonstraţii cu pendulul care, oricum s-ar fi mişcat, arăta, chipurile, că „elodia e moartă”. Paranoia şoricelului D.D. aproape că s-a întins peste toată România. Dacă eu sau altcineva ne-am încumetat să afirmăm că „elodia e vie”, imediat am fost împroşcaţi cu injurii şi insinuări, cum ar fi: escroci, mincinoşi, vânduţi Poliţiei şi familiei Cioacă, paranormali incapabili, babe sclerozate ş.a.m.d. La un moment dat, în primăvară, părea că nimeni nu va reuşi să descâlcească iţele degringoladei de la televiziunea de scandal a lui D.D..

Şi totuşi, puroiul din bubă a ţâşnit ca un gheizer mâlos şi urât mirositor. Mai întâi, a ciripit nenorocita de Magda, şantajându-şi soţul pentru a-şi păsta copilul după divorţ. Mai apoi, şi-a ieşit din fire bruneta Marilena, această doamnă distinsă, care nu ştiu ce mai caută printre impostorii lui D.D.. Cuvintele acestei femei mi-au ars creierul şi nu mi le pot scoate din minte: „Am ştiut de la început că elodia trăieşte!” Păi, în numele cărei raţiuni, scumpă doamnă, ţi-ai jucat rolul în această farsă, care ne-a terorizat pe toţi timp de 10-11 luni? Aproape un an din viaţa noastă s-a scurs sub aripa falsă a „morţii elodiei”!

Înţelepciunea mea de om trecut de prima tinereţe mă asigură că numai timpul reuşeşte să facă lumină în cele mai teribile secrete ale omenirii. Unele se află după 10, 20, 50 de ani, altele după sute de ani. Din fericire pentru noi toţi, nenorociţii de telespectatori români, „secretul elodiei” s-a aflat după numai 10 luni!

Dar serialul nu s-a terminat. Aşa cum fac vulcanii noroioşi, ba se potolesc, ba izbucnesc din nou, tot aşa şi blestematul de serial „elodia” pare de neînfrânt. Schizofrenia paranoidă a lui D.D. l-a molipsit grav şi pe şturlubaticul ţigănuş-lăzăruş. Sau poate că s-au molipsit reciproc. Cert este că, măcar o dată pe săptămână, lăzăruş ţâşneşte pe micul ecran, ţipând ca un isteric: „elodia e moartă, mă duc să o caut!”. Nenorocitul o porneşte iar pe coclauri, vizitează păduri, câmpii, grote, cimitire, lacuri. Face filmări peste filmări, în care el este personajul-cheie, descoperitorul de cadavre, atoateştiutorul în materie de căutări-găsiri-cercetări-îngropări-dezgropări-insinuări-mistificări-înscenări-dezinformări-şantaje-blamări-etichetări etc. Păi bine, măi băiatule, ţigănuş-lăzăruş prostuţ ce eşti, chiar nu te vezi în ce hal arăţi şi cum vorbeşti? Te hrăneşti cu ideea tâmpită că eşti un fel de „padre lazarus”? Haide să-ţi explic ce se întâmplă cu tine: degeaba îl imiţi pe Ian Wright de la „Discovery”, că nu vei ajunge niciodată celebru ca el. Eşti urât la chip, cocârjat şi puţintel la trup, ai funduleţul cât pumnul, ochii înroşiţi de atâta fumat „iarbă”, vocea dogită ca motoarele tunate, iar minciunile pe care le debitezi sunt strigătoare la cer. Dacă eventual citeşti site-ul meu, deşi nu prea cred că mintea ta, alterată de băutură, poate să priceapă ce scriu eu şi alţii ca mine, vei găsi acest articol, în care îţi dau un sfat „de aur”, menit să îţi lumineze viitorul întunecat ca marea pe vreme de noapte: du-te, măi băiatule, la IGP, depune-ţi dosarul de înscriere la examenul de atestare pentru detectivii privaţi şi dă-ţi silinţa să reuşeşti la acest examen, pentru a primi şi tu o legitimaţie de detectiv! După aceea, dacă o vei obţine, dă-te la o parte din treburile televiziunilor şi apucă-te de filări, ca să-ţi iasă un ban pe „muncite”, nu pe „minţite”, cum ţi se întâmplă acum! Să mai scăpăm şi noi de mutra ta de cobe şi de privirea ta de crap fiert! Doamne ajută!

11 august 2008
Nina Petre,
parapsiholog, Braşov

        Citiţi articolul din ziarul Evenimentul Zilei

DESPRE CLARVĂZĂTORI ŞI PROFESIONALISM

Autor: Nina Petre

Citeşte DICŢIONARUL DE PARAPSIHOLOGIE

În ultimele luni am primit un număr mare de scrisori în care oamenii din ţară şi străinătate mă roagă să le explic ce se întâmplă cu clarvăzătorii români, care se fac de râs, pe zi ce trece, prin inconstanţa şi ambiguitatea afirmaţiilor emise pe diverse căi. Nu doresc să îmi asum rolul de justiţiar în această privinţă, dar, ca orice om cu preocupări de mass-media, îndrăznesc să încredinţez cuvintelor modesta mea opinie.

În accepţia mea, clarvăzătorii pot fi împărţiţi în două categorii: amatori şi profesionişti (practicanţi).

Clarvăzătorul amator primeşte diverse informaţii sub formă de imagini pe ecranul său mental, vede aura energetică, din care poate înţelege câte ceva dacă studiază cu seriozitate acest domeniu. Dacă perseverează în strădania sa de a descoperi adevărul despre oameni şi Univers pe cale extrasenzorială, ar putea să ajungă la performanţele unui cercetător autentic.

Spre deosebire de clarvăzătorul amator, profesionistul sau practicantul se manifestă ca un detectiv, căutând să extragă adevărul din amalgamul unor situaţii conflictuale. El este dator faţă de conştiinţa sa de a-şi asuma responsabilitatea afirmaţiilor sale, pentru ca efectul acestora asupra clienţilor săi să nu fie devastator. În plus, este necesar să dovedească modestie, înţelepciune, un comportament decent, reţinut, fără excese publicitare. Are obligaţia de a verifica prin mai multe metode informaţiile obţinute pe cale extrasenzorială.

Dacă nu este un foarte bun telepat, riscă să comită erori deloc neglijabile. Imaginile care îi apar pe ecranul mental nu sunt suficiente pentru a demonstra că are dreptate în afirmaţiile sale. Astfel de imagini pot fi derutante, nereflectând aspecte ale realităţii înconjurătoare. Majoritatea clarvăzătorilor, fie amatori, fie profesionişti, se bazează doar pe „flash”-urile (filmuleţele) primite în creier. Din acest motiv, ştiinţa lor este şubredă, se clatină, iar, după un timp, încetează să mai fie o ştiinţă, transformându-se în anti-ştiinţă.

Un clarvăzător profesionist trebuie să lucreze „la lumină”, să se arate din când în când presei şi televiziunilor, fără a-şi face un obicei cotidian din aceste apariţii mass-media. Foarte important pentru credibilitatea lui este să asigure un cadru legal activităţii sale de consultanţă. Adică: să se ştie unde poate fi găsit şi să posede o autorizaţie de lucru, în baza căreia să achite un impozit pentru încasările sale. Din păcate, în România, majoritatea clarvăzătorilor lucrează „la dos”, nelegal, eschivându-se de la plata datoriilor către Stat sau Administraţia locală. Dacă le spun clienţilor „eu nu am tarif, îmi dai cât vrei”, cred că şi-au rezolvat problema obligaţiilor fiscale. În naivitatea lor, consideră că oricine le-ar veni în control nu le va aplica nici o sancţiune. La astfel de indivizi dă lumea năvală, pentru că este „pe ascuns” şi nu există obligativitatea achitării unei taxe de consultaţie. În realitate, aceşti „specialişti” îşi fură singuri căciula de pe cap. Neavând un cadrul legal pentru munca lor, orice şmecher poate să strige că nu este mulţumit de felul cum i s-a ghicit, că nu „i se leagă” nimic din ce i-a spus clarvăzătorul, refuzând să plătească pentru consultaţia de care tocmai a beneficiat. Îl mai şi insultă pe ghicitor, aruncându-i în faţă vorbe jignitoare, cum ar fi: şarlatan, escroc, incapabil, nebun, vrăjitor, lucrător cu necuratul etc.

Există o categorie de persoane fără caracter care, după ce au umblat peste tot după ghicit, la indivizi fără autorizaţie de lucru, se adună pe la colţuri de stradă şi la poarta bisericii pentru a-i bârfi pe cei care s-au străduit să-i ajute. Rezultatul: clarvăzătorii români sunt împroşcaţi cu noroi, fiind catalogaţi drept „vrăjitori care lucrează cu necuratul”.

În general, posesorii de diplome universitare (profesori, doctori, psihologi etc) pot profesa nestingheriţi până la pensie, chiar dacă nu se dovedesc a fi nişte specialişti excelenţi. Spre deosebire de aceştia, un paranormal nepriceput se scufundă repede în propria neputinţă, ajungând în anonimat. Din cauza concurenţei, denigratorii îşi fac nestingheriţi jocul lor murdar. Un exemplu nefericit îl reprezintă o nebună care o face pe predicatorul la două televiziuni de scandal. Ea se consideră urmaşa lui Isus, îndrituită (nu se ştie de cine!) să ne aducă pe micile ecrane „doctrina dumnezeiască”. Printre ideile sale aberante se află şi aceea că „astrologii şi clarvăzătorii lucrează cu necuratul”. În opoziţie cu aceşti ezoterişti, pe care îi detestă vizibil, nenorocita susţine sus şi tare că ea „vede înainte cu harul lui Dumnezeu şi spune numai ce i se dă voie”. Această dependenţă de voinţa cuiva, nevăzut şi neidentificat, se remarcă la majoritatea bolnavilor psihici.

Un alt aspect delicat care trebuie să fie scos la lumină este nocivitatea ghicitului prin telefon, care poate deveni cu timpul riscant şi obositor. În plus, câmpul electromagnetic şi agitaţia din studiourile TV sunt dăunătoare creierului unui clarvăzător sau telepat. Activitatea telepatică are nevoie de multă linişte, nu de zgomot şi de alte elemente perturbatoare. Clarvăzătorul sau telepatul conştient de riscurile muncii sale nu se apucă să dea consultaţii în cadrul unor emisiuni televizate, mai ales dacă sunt transmise în direct. Avem un exemplu straniu în această privinţă: de curând, un prestigios post de televiziune a adus pe bani grei, de peste ocean, o clarvăzătoare celebră în ţara respectivă. Prea mândră de succesele ei răsunătoare, femeia s-a hazardat să ghicească în direct, în faţa unei numeroase asistenţe. Moderatorul, foarte isteţ, a întrebat-o ce părere are despre controversatul caz „elodia”. Clarvăzătoarea a răspuns, mai în glumă, mai în serios, că „elodia” ar fi fost ucisă de un individ cu litera „D”, care a băgat-o într-un sac de plastic negru, aruncat ulterior într-o pădure de lângă Braşov. A mai afirmat că dispăruta va fi găsită din întâmplare, la toamnă. Mulţi dintre cei care au vizionat emisiunea s-au simţit şocaţi de cuvintele ei: unde să mai fie sacul acela, acum, pe vreme de vară, când nici un metru pătrat din pădurile Braşovului nu a rămas nestrăbătut de jandarmi, poliţişti, pădurari, turişti, oameni săraci în căutare de bureţi, fructe de pădure sau lemne de foc?! Proba decisivă pentru „harul” acestei clarvăzătoare românce, pripăşită peste ocean în „raiul american” a fost finalul campionatului european de fotbal. Cucoana a prevestit că echipa Rusiei va învinge în finală. Spre ghinionul „vizionarei”, a câştigat Spania! Iată că reîntoarcerea ocazională în ţara natală, cu ifose de multimilionară în dolari, nu i-a fost de bun augur. Nici măcar numerologia ei nu i-a mai funcţionat corect, iar despre iniţialele unor nume, faliment total. Un apel de bun simţ se face absolut necesar: dacă tot ai câştigat nişte bani nemeritaţi, prin cine ştie ce mijloace „americăneşti”, măcar să ai prudenţa de a nu te da mai deşteaptă decât truditorii paranormalului din ţara ta de origine, care muncesc mai bine decât tine pe bani puţini, folosindu-şi harul pentru a-şi ajuta semenii, mai mult fără bani decât cu bani!

Nici un clarvăzător din această ţară nu visează să aibă, ca dumneaei, 6 vile, 6 maşini de lux, 6 magazine de bijuterii şi multe alte chestii de felul acesta!

După ’90 ne-a invadat ţara o pleiadă de bioterapeuţi care au trecutul Prutul pentru a ne învăţa pe noi, „proştii de români”, cum stă chestia cu paranormalul. Şcoliţi prin Ucraina, Rusia, Sri Lanka şi alte ţări exotice, majoritatea dintre ei, cumplit de aroganţi, au luat televiziunile noastre la rând pentru a-şi etala cunoştinţele ezoterice. Şi-au deschis cabinete care s-au dovedit a fi adevărate şcoli de ghicit, dar şi cutii de adunat bani cu nemiluita. Au trecut de atunci 15-16 ani şi ne întrebăm: câte „fenomene” de genul acesta mai profesează în România? Câteva, bineînţeles, ale căror creiere şi trupuri încă mai rezistă la ziua-muncă din cabinet, unde fac de toate: masaje, bioenergoterapie, ghicit în cărţi sau prin clarviziune (eventual cu ansa ori cu Biblia), dezlegare sau legare de farmece, cu lumânări, piramiduţe, cristale, descântece culese din tot felul de cărţi care zac prin librării, ca o maculatură ieftină.

Apropo de lucrul în cabinet: un clarvăzător autentic nu trebuie să dea răspunsuri imediate la cazurile care i se prezintă. În activitatea sa trebuie să se comporte ca un detectiv autentic, obligat prin deontologia muncii sale să verifice toate informaţiile pe care le obţine prin metodele sale specifice. Chiar dacă posibilii clienţi vor un răspuns imediat la problemele lor, iar previziunile li se par necesare ca sarea în bucate, adaptarea la graba acestora înseamnă o dovadă de neprofesionalism din partea clarvăzătorului.

Încă o situaţie alarmantă, care nu trebuie să fie trecută cu vederea: dacă un clarvăzător profesionist îşi afişează tarifele în spaţiul de lucru, în presă sau pe internet, gurile rele încep să clevetească: „Ia uite la ăsta, ce tarife are, nu se mai satură de bani!”. În realitate, un astfel de meseriaş îşi scoate munca la vedere, îşi asumă responsabilitatea faptelor şi afirmaţiilor sale. În plus, îşi aduce modesta contribuţie bănească prin plata impozitului pe profit, care, ajungând în fondul Statului sau al Administraţiei locale, ajută mulţi oameni aflaţi în dificultate: pensionari, bolnavi etc. Prin urmare, cine este mai câştigat: clarvăzătorul amator care se sustrage obligaţiilor financiare, refuzând plata impozitului pe profit, sau cel profesionist, care se străduieşte să rămână corect până şi în privinţa banilor încasaţi? În accepţia mea, amatorul menţionat mai sus câştigă un plus de bani, iar profesionistul pierde nişte bani daţi la Fisc, dar câştigă un plus de respect din partea tuturor. Ne punem fireasca întrebare: ce este mai util pentru omul zilelor noastre, banul sau respectul? Răspunsul poate fi adaptat la modul de gândire al fiecărui cetăţean.

26 iulie 2008
Nina Petre,
parapsiholog, Braşov

Găsiţi-o pe elodia!

Autor: Nina Petre

Căutările continuă... În fiecare săptămână, alt cimitir intră la control. Morţii judeţului Braşov nu mai au linişte. Se caută „în cel mai mare secret”, pe care îl află toată lumea. Dacă Magda zice la televizor că „acolo” e hoitul elodiei, a doua zi, băieţii se pun pe treabă.  Caută şi iar caută fantoma jucăuşă... Râsul lumii, diversiune de prost gust, mascaradă fără rost. Interese puternice se bat cap în cap în această elodiadă... Cariere spre sfârşite, demisii apropiate, răsturnări de situaţii... Da, vom avea o toamnă fierbinte, nu numai cu alegeri, dar şi cu ... elodia end. Mai pe româneşte, final de elodie... S-o sfârşi odată circul ăsta! Deja suntem plini cu elodii până peste cap. Dar şi cu „specialişti” în căutări. Am văzut la televizor tot felul de arătări, unele mai penibile ca altele. Deja au început să se mănânce, ca hienele. Dacă unul (una) zice că elodia e vie, imediat apare altul (alta) care zice că e moartă. Ceva tare nostim se întâmplă în ultima vreme: mai toată lumea zice că e moartă! Foarte comod, nu-i aşa? De ce să fie în viaţă, domnule? Ce părere să aibă bietele femei care trudesc la locul de muncă 10-12 ore pe zi, pentru câteva sute de lei lunar? „O escroacă mai puţin!” Dar bărbaţii care s-au distrat cu ea? „Am scăpat de o japiţă!” Dar colegele ei, avocatele, care abia reuşesc să-şi câştige pâinea, din bruma de procese pe care le au? „Bine că mai plecă una!” Şi uite-aşa, putem continua la nesfârşit...

De fapt, problema noastră, a celor care-i suportăm (post) renumele este alta. Ne deranjează lipsa de responsabilitate a falşilor clarvăzători, văzători cu duhul, cu îngerul, cu spiritul, cu cărţile, cu pendulul, cu ansa, cu laptopul, cu planetele, cu prosopul, cu burta, cu vârcolacii pe hârtie etc. Aceeaşi atitudine puerilă o dovedesc „detectivii” cu urechea, cu microfonul, cu automobilul, cu vorba goală, cu minciuna, cu gagicile în frunte etc etc etc. Toţi aceştia strigă pe micile ecrane şi pe toate drumurile că „elodia e moartă!”. De unde ştiţi voi, măi şi făi, că este moartă? Aveţi dovezi credibile, i-aţi văzut hoitul, v-a adus-o cineva pe tavă, ori i-aţi găsit scăfârlia coafată şi machiată, înfiptă într-un par? Este foarte uşor să afirmaţi că nu mai trăieşte, crezând (naivii de voi) că astfel v-aţi rezolvat cu mare onor problema prestigiului vostru, ciufulit de neputinţă.

Fac un apel serios către toţi ezoteriştii din această ţară: cei care afirmaţi în public faptul că elodia este moartă, să vă asumaţi responsabilitatea cuvintelor voastre. Adică: să vă puneţi la treabă raţiunea, talentul, clarviziunea, intuiţia, imaginaţia, visele ş.a.m.d. pentru a indica în mod corect LOCUL în care „aţi văzut” osemintele elodiei. Degeaba v-aţi plimbat, cu televiziunile după voi, pe la munte, pe la şes, pe lângă lacuri şi râuri, prin cimitire şi pe maidane, dacă nu aţi făcut altceva decât să derutaţi Parchetul, Poliţia, Jandarmeria, Tribunalul. Vă bateţi joc, în mod public, de instituţiile Statului Român, care se zbat să rezolve odată cazul acesta...

Pentru că îmi este milă de voi, vă dau un sfat plin de bun-simţ: dacă nu aveţi o telepatie bine pusă la punct, care să vă scoată din toate încurcăturile, lăsaţi-o baltă cu „clarviziunea” voastră, care vă face numai şicane, după cum v-aţi convins singuri (singure)! Mai staţi pe acasă cu nasul în cărţi de parapsihologie, lipsind televiziunile de „prestaţiile” voastre „paranormale” de doi bani jumate! Străduiţi-vă să deveniţi psihologi, terapeuţi, astrologi şi tot ce vreţi voi, numai căutători de morţi, nu!

În ceea ce mă priveşte, atâta timp cât elodia trăieşte, voi afirma cu tărie acest lucru. Atunci când va muri, sau, Doamne fereşte, va fi omorâtă, voi anunţa de urgenţă tragicul eveniment. La vremea aceasta, problema cea mare nu este a elodiei, ci a românilor care nu mai pot dormi din cauza ei.

Chiar aşa: ce vă tot bate grija de soarta elodiei, dragii mei români?!

Nina Petre,
parapsiholog,
Braşov

18 iunie 2008

ELODIZAREA ROMÂNIEI
- pamflet -

Autori: Nina şi Răzvan Petre

9 iunie 2008

Televiziune de apartament... de nişă... de criptă... CTV... CRIPTA TV !!! Acolo unde libertatea de exprimare pupă în fund dictatura ratingului.

Ştirile încep cu falsele noutăţi despre elodia:

-        „Un băiat a ajuns la spital, cu ochii plini de praf. Să fie cenuşa elodiei?”

-        „S-a găsit un şlap la groapa de gunoi. Se caută amprentele elodiei...”

-        „Inundaţie la parterul unui bloc. Pe apă pluteşte un ghem de păr. Urmează testul ADN.”

-        „A ieşit un hoit la râu. Au găsit-o pe elodia?!” Cercetările continuă...

CRIPTA TV: informează, manipulează, elodizează, agonizează...

„Căutând-o pe elodia”, serial de televiziune în 1000 de episoade, cu cei mai necunoscuţi actori, pentru telespectatorii dornici de senzaţional.

Totul se face pentru captarea publicităţii. Chiar şi reclamele au căpătat iz de elodie:

-        „Detergentul elodia spală orice urmă...”

-        „Conduceţi-vă rabla pe ultimul drum. Cumpăraţi noua Dacie elodia!”

-        „Coca-Cola. Rece ca elodia...”

Populaţia este elodizată complet. Soţul, supărat pe nevastă, o ameninţă: „Te bag în sac, ca pe elodia!”. Dacă femeia capătă ciudă pe bărbat, îi zice: „Te pârăsc la dom’ procuror c-ai tăiat-o pe elodia!”. Când vede pe stradă un sac de plastic, românul se întreabă: „N-o fi pusă în el biata elodia?”. Nici morţii nu sunt iertaţi. O fătucă în pantaloni scurţi sparge microfonul CTV-ului, zbierând la morminte: „Ne-o arătaţi pe elodia?”

CRIPTA TV: „elodia – ori vie, ori moartă.” Nici fantoma de la mare, nici conacul bântuit n-au reuşit atâtea performanţe. Să obsedeze chiar şi Procuratura, care o caută cu mascaţii pe coclauri. Fantoma elodiei bântuie România. Suni la Poliţie, că ai o urgenţă. Băieţii răspund: „Suntem ocupaţi, echipajele noastre o caută pe elodia. Încercaţi la CRIPTA TV!”

Cazul elodia este o invenţie pur dâmboviţeană despre cum să faci rating cu zvonuri false... A şi fost expusă la Salonul de invenţii. Ce premiu ar merita? Ciolanul de KRIPTON, în grad de cavaler?! N-ar fi de mirare...

Tartorul şoriceilor jubilează mai tare ca Dracula. Îi vampirizează pe români de vlagă, le suge raţiunea, îi bagă în groază şi în boale. În plus, le dă câte o ţeapă în fiecare noapte. Mai rău ca Vlad Ţepeş! Ce faci, domnule Tartor, ne tâmpeşti poporul, cu elodizorul? Curat revoluţie mediatică, zău aşa!

SENZATIONAL!

În (probabil) ultimul episod, moderatorul, gălbejit de spaimă, e fugărit prin studio de fantoma elodiei, care vrea să-i tragă jos nădragii.

Asistentul lui, papagalul Lazi-Lazi, aprinde o lumânare într-un pahar cu palincă, incantând cu privirea pierdută: „Elodiuţo/ vedea-te-aş moartă/ cu dric la poartă/ şi cai mascaţi...”

Pe ecran, se încrucişează în mare viteză mesaje tensionate:

„CTV vă arată adevărul gol-goluţ.

În direct,

elodia

Îi va da chiloţii jos

Şoricelului.”

Populaţia stă cu sufletul la gură. Se întreabă înfrigurată: „Oare cât de mare să fie cocoşelul de şoricel?”

Se votează prin SMS. „Ce-i mai mare şi mai mare: cocoşelul sau şoricelul?”

90% ... 100%... 110%... pentru şi contra.

Alo, alo! Legile matematicii şi ale bunului-simţ au fost încălcate!

CNA-ul se autosesizează şi-l trimite pe procurorul iacobin să cerceteze aberaţiile de la CTV.

Acesta vine în studio cu un căţel dresat, care miroase chiloţii uzi ai moderatorului.

„Aici a fost ascunsă elodia!”

Da, organele şi-au făcut datoria.

Publicul e satisfăcut.

Adevărul iese, în sfârşit, la iveală.

Dar suspansul rămâne...

      Telespectatorul nu poate adormi liniştit.

              O altă dilemă îl frământă:

                         „Cine a terminat-o pe elodia: cocoşelul sau şoricelul?”...

APEL CĂTRE CEI BOGAŢI:
Ajutaţi câinii vagabonzi!

Atâtea vorbe goale pe la talk-show-urile televizate, încât ne-am săturat cu toţii să le mai ascultăm. Unii se ceartă, se înfruntă, se sfidează, se insultă. Mai recent, au intrat în campanie electorală. Încă un prilej de dispută pe seama bieţilor câini vagabonzi. Soluţii peste soluţii, una mai proastă ca alta. Deja, numărul câinilor vagabonzi ai României a întrecut orice închipuire. Castrarea, adăposturile sporadice ale unor asociaţii pline de ifose (şi de bani!) nu vor reuşi niciodată să rezolve situaţia bietelor canine care ne bântuie ţara.

Mă întreb cu uimire şi revoltă: ce fac bogaţii României? De ce nu dau "un ban grămadă", pentru a rezolva odată această penibilă situaţie? Măi, oameni buni sau răi, bogaţi ce sunteţi, de ce nu vă sacrificaţi o infimă parte din avere pentru adăpostirea exemplarelor canine fără noroc? Sunteţi enorm de mulţi în această ţară. Nu mai contează cum v-aţi făcut averile. Bine că le aveţi. Dar de ce nu vă trece prin cap ideea amenajării şi întreţinerii unor adăposturi pentru bieţii câini care rătăcesc peste tot, chiar şi în localităţile în care v-aţi născut, sau în cele care vă suportă vilele, sau pretutindeni, în bizara capitală a ţării? Dacă fiecare dintre voi ar renunţa lunar la o mică parte din cheltuielile exorbitante - de la care nu vă opriţi nicicum - pentru a deveni stăpânul unor adăposturi canine, credeţi că v-ar dezonora o astfel de preocupare? Dimpotrivă, ne-aţi dovedi nouă, tuturor celor mulţi şi nebogaţi, că vă respectaţi glia strămoşească. Puterea se află în mâinile voastre. Aşa cum daţi banii pe amante sclifosite, pe maşini luxoase, pe case, terenuri, pe sejururi la preţuri inimaginabile pentru cei neştiutori de ele, chiar nu puteţi să culegeţi de pe toate maidanele bietele suflete care s-au născut fără norocul de a avea un stăpân?

Câinele este un animal nobil. Structura sa psihică îi imprimă un comportament diferit de al celorlalte animale. Dacă un om îi dă unui câine ceva de mâncare, acest animal nu va uita niciodată mâna care l-a hrănit. Mai mult decât atât, câinele ştie că omul care îl hrăneşte trebuie să fie apărat de duşmani. Oamenii cresc pe lângă ei tot felul de orătănii exotice. Le îndoapă cu ce este mai bun, le giugiulesc, le tratează ca pe nişte comori. Dar nici una dintre ele nu îşi manifestă recunoştinţa precum câinele: el îşi apără stăpânul!

Cheia rezolvării situaţiei câinilor vagabonzi se află în mânile vostre, ale celor cu bani. Ajutaţi aceste biete fiinţe nefericite, arătându-ne astfel nouă, tuturor, că respectaţi ţara aceasta, în care Dumnezeu şi părinţii voştri v-au dat noroc cu carul!

NINA PETRE

20 mai 2008

          Textul este reprodus în pagina Fan Club Animăluţ Dulce

Olé, Olé, Olé, "necuratul" unde e?

Mi s-a întâmplat de câteva ori să primesc un email elogios, în care se ridica în slăvi "harul" meu de a vindeca oamenii. Mai departe, bolnavul paralitic sau schizofrenic îmi cerea cu disperare să-i iau boala ca prin farmec, fără bani, aşa cum făcea Isus Christos. După modestul meu răspuns, cum că nu mă cred Isus şi nu am harul Său de vindecător, au urmat invectivele şi "morala". Adică: "lasă că te ştiu eu că fraiereşti oamenii, te dai mare parapsiholog, dar nu eşti decât o escroacă de vrăjitoare care face cu "necuratul"! ". M-am întrebat adeseori: ce o fi în mintea celor care se milogesc pe la unii şi pe la alţii, cerşind sănătate urgentă şi definitivă, mai ales fără să-i coste bani, ştiind foarte bine că suferă de boli incurabile?

Deunăzi, o doctoriţă de familie mi-a mărturisit că unii dintre pacienţi se mută de la un medic de familie la altul, alegându-l pe acela care le dă reţetele cele mai lungi. Oare de ce?! Unul dintre răspunsuri mi l-a şoptit cineva la ureche: îşi iau medicamentele pe reţetă gratuită ca să le vândă unor cunoştinţe la preţul din farmacie. Uite-aşa, le iese un ban! Doamne fereşte să ajungă omul în halul acesta! Totuşi, realitatea ne spune că este adevărat. Curată şarlatanie pe banii statului! La ce-i împinge pe unii setea de bani!

Acum, revenind la capitolul "vrăjitoare", aş mai avea ceva de spus, cu toate că am scris destul despre ele în anii trecuţi. Se zvoneşte în ultima vreme că parapsihologii sunt vrăjitori, din cauză ca fac cu "necuratul". Mă întreb: cine are interesul să lovească în parapsihologia românească, tocmai acum, când se străduieşte şi ea, sărmana, să ajungă la nivelul ştiinţific atins în ţările dezvoltate? Nu cumva or fi de vină oacheşele cu fuste creţe şi kilograme de bijuterii scumpe, care stau în ditamai palatele? Păi, cum să nu-şi piardă clienţii dacă taie cocoşul, scot lipitoarea din ou şi toarnă cositor pentru mii de euro? Răspunsul vine uşor: numai unii au bani să dea pe spurcatele lor obiceiuri! Acolo da, vrăjitorie blestemată şi escrocherie din belşug!

Păi cum, unii ca mine şi ca alţii, care ne străduim să lucrăm civilizat, dând sfaturi sănătoase, cercetând cu mintea pentru a găsi adevărul din spatele realităţii, chiar o facem cu "necuratul"? Dar şefii de state şi guverne, care folosesc specialişti în parapsihologie pentru a-şi face munca mai eficientă, or fi având şi ei ceva de lucru cu "necuratul"?

Ştiţi ce cred eu? Că "necuratul" este o bazaconie, născocită de mintea unor oameni dezechilibraţi din punct de vedere psihic. Ce-ar mai fi "necuratul"? Un cuvânt învechit, depăşit, demn de a fi aruncat la groapa istoriei, orice fel de istorie ar fi ea.

Mi-au scris câteva persoane că l-ar fi văzut pe "necuratul" fie în somn, fie cu mintea trează. Cică ar avea colţi, coarne, că ar fi tare fioros şi mai ales păros. Unii s-au speriat rău, dar două, trei domnişoare s-au îndrăgostit de el şi l-au vrut de amant. Fără să mă consider filosof, teolog sau psihiatru, spun sus şi tare că un om cu mintea întreagă nu poate avea astfel de viziuni. Din păcate, un număr impresionant de oameni suferă de probleme psihice. La aceştia, orice fantasmă este posibilă. În ceea ce mă priveşte, afirm că nu l-am văzut niciodată pe "necuratul". Nu simt draci în jurul meu, nici în mine şi nici în casa mea. Cine mă face vrăjitoare, să cadă păcatul pe el şi să-i suporte consecinţele! Iar cine se foloseşte de "necuratul" pentru a lovi în semenii săi îl are, cu siguranţă, lângă el. Ptiu, drace, du-te pe pustii! Am zis.

NINA PETRE

5 aprilie 2008

Clarvăzătorul nu este nici DUMNEZEU şi nici SATAN, ci un om ca toţi oamenii!...

Nina Petre
28 ianuarie 2008

Despre psihologi şi... pisălogeală!

Anul trecut, un biet ziarist din Bucureşti, cu fălcile mari şi prea puţină minte în cap, afirma la un post de televiziune că nu mă cunoaşte, că nu a mai auzit de mine şi că nu sunt credibilă, deoarece nu am studii de... psiholog! Şi, ca să toarne gaz peste tâmpeniile tocmai scoase pe gură, a mai zis una, gogonată rău, cum că "mama Omida" ar fi mai demnă de luat în seamă! Tot paranormalul din capul zărghitului acela se reducea la răposata "mama Omida"! Vedeţi ce înseamnă puterea banului? Ziarele bucureştene supravieţuiesc, în mare parte, din banii primiţi de la ţigănci pentru anunţurile lor de "făcut bine şi numai bine". Cum să nu mă spurce un nenorocit care trăieşte de azi pe mâine la ziarul cu pricina, putând fi dat afară oricând pentru incompetenţă şi gafe repetate?

Dar, lăsându-i şi pe proşti să trăiască, am altă chestie de comentat. La orice emisiune TV unde se lasă cu scântei, apare şi măria-sa PSIHOLOGUL. Mai un nene bâlbâit, care nu ştie ce spune, câte-o tanti cu bulane groase şi balcoane mănoase, sau vreo două smochinite cu trei fire de păr în cap. Ce mai contează cum arată şi ce ne tot povestesc? Bine că sunt "psihologi cu diplomă" şi, vezi Doamne, musai să ne ia pe toţi de urechi, să ne înveţe minte pentru totdeauna! Ce să mai vorbim, mileniul acesta nu este al spiritualităţii, al explorării Cosmosului, al jongleriilor cu ADN-ul, ci al... psihologilor care ne pisălogesc fie că merităm, fie că nu avem nici o vină. Mă întreb şi eu, ca orice om cu mintea întreagă: de ce n-au găsit-o psihologii pe elodia, de ce a murit bietul Bogdan de la Poarta Albă, flămând şi îngheţat pe câmp? Cum naiba de-au trecut poliţiştii la doi paşi de el fără să-l vadă? Câinii lor au avut nasurile înfundate cu vată? Cu o zi înainte de a fi găsit mort, Bogdan încă mai trăia! Dar pe mine m-a întrebat cineva ceva? Bineînţeles că nu! Eu nu prezint destulă încredere, fiindcă nu sunt... PSIHOLOAGĂ! Mai interesează pe cineva studiile mele din facultate? Că mi-am tocit mintea învăţând pedagogie şi psihologie, pe lângă matematică, fizică, chimie, are acum vreo importanţă? În secolul urmaşelor "mamei Omida", numai "psihologii" mai au dreptul să le închidă gura tuturor! Ruşine, măi ziariştilor, care nici pe internet nu vă interesaţi de paranormal! Ceaunele ţigăncilor sunt mai valoroase decât paranormalul meu, la lipsa voastră de cultură!?

În concluzie: avem ţara pe care o merităm.

Nina Petre
28 ianuarie 2008