< Înapoi la Pagina IN MEMORIAM
Mircea Eliade (n. 13 martie S.V. 28 februarie 1907, Bucuresti - d. 22 aprilie 1986, Chicago), originar din România, naturalizat cetătean american în 1966, a fost un scriitor, filozof si istoric al religiilor, profesor la Universitatea din Chicago din 1957, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor din 1962. Autor a 30 de volume stiintifice, opere literare si eseuri filozofice traduse în 18 limbi si a circa 1200 de articole si recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime si manuscrisele inedite.
A fost un copil foarte studios, invatand foarte mult si care isi petrecea timpul singur. Începând din 1925 adolescentul este aproape unanim recunoscut ca "sef al generatiei" sale. Încă de la vârsta de 14 ani, începuse să scrie articole de entomologie, care trădează o surprinzătoare imaginatie, ceva mai târziu, primele romane. Romanul Gaudeamus, terminat în 1928, partea a doua din Romanul adolescentului miop, cuprinde informatii autobiografice interesante despre prima întâlnire cu viitorul lui profesor de logică si metafizică, Nae Ionescu, care avea să aibă o influentă decisivă asupra carierei sale. Recunoscând talentul si cunostintele lui Mircea Eliade, Nae Ionescu i-a dat o slujbă în redactia ziarului Cuvântul.
Dorind să-si lărgească orizontul intelectual dincolo de cultura franceză, pe atunci dominantă în România, Eliade învată limba italiană si cu ocazia unor călătorii în Italia îi cunoaste personal pe Giovanni Papini si pe Vittorio Macchioro, care avea publicatii în domeniul istoriei religiilor.
După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obtinând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită si Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta, între 1928 si 1932. Petrece sase luni în "ashram"-urile din Himalaia (locuri de retragere, n.n.) si călătoreste în Birmania si Ceylon.
Întors la Bucuresti, îsi dă doctoratul în filozofie cu o dizertatie despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul Maitreyi, bazat pe experienta din India si pe date autobiografice. Între 1932 si 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri si lucrări stiintifice.
De la mijlocul anilor '30, Eliade a îmbrătisat ideologia Miscării Legionare, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Eliade s-a distantat ulterior de această atitudine, însă a evitat mereu să se refere la această perioadă critică din tineretea sa. In timp ce scria articole antisemite, a luat pozitie fata de expatrierea unor mari intelectuali evrei si si-a mentinut amicitia cu evrei ca Mihail Sebastian. În ceea ce priveste opera literară, Iphigenia pare a fi o alegorie a mortii lui Codreanu.
În 1940 este atasat cultural la Londra, apoi la Lisabona. Ocuparea României de către comunisti în 1944, îl determină să ia calea exilului. Vine la Paris, unde trăieste din cursuri si conferinte în marile centre si universităti europene. Din 1945 predă la "Ecole des Hautes Etudes" de la Sorbona si devine unul dintre cei mai importanti istorici ai religiilor, cu precizarea că Mircea Eliade a fost mai mult un "comparatist" decât un "istoric" în sensul pur al cuvântului.
La Paris publică celebra lucrare "Tratat de istorie a religiilor" (1949). Examinând simbolismul apelor, pietrelor sau al plantelor, Eliade evidentiază ideologia proprie fiecarei religii si, mai pe larg, a religiei ca atare, în opozitie cu domeniul profanului.
În cercetările sale, Eliade descoperă două categorii de oameni : homo religiosus (omul religios) cu universul său spiritual, care crede într-o realitate absolută - sacrul - si-si asumă în lume un mod de existentă specific ; si homo areligiosus (omul nereligios), care refuză transcedentalul. Cercetarea gândirii omului religios îl face să se intereseze mai mult de popoarele fără scriere. Întâlneste pe C. G. Jung si descoperă interpretări comune, fiind frapat de importanta arhetipului. Se angajează pe o nouă cale, aceea a identificării transcedentalului în constiinta umană, aceasta fiind orientarea decisiva spre studierea sacrului, simbolului si mitului, fiind convins că numeroase fenomene istorico-religioase ale umanitătii nu sunt decât expresii variate ale câtorva experiente religioase fundamentale.
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabileste la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea "Loyola". Reputatia sa creste cu fiecare an si cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în institutii ilustre, primeste mai multe doctorate honoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spatiu si timp sacru. Spatiul sacru este în conceptia lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetitie a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca "orizontul" unui anume grup religios. În această conceptie fiintele umane arhaice erau orientate în timp si spatiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar si în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconstientă, guvernată de prezenta secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contributii la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat asistentul său, Ioan Petru Culianu, un alt savant român de talie internatională.
Din 1976, începe publicarea operei stiintifice capitale: "Istoria credintelor si ideilor religioase", 3 volume, pentru care statul francez i-a acordat Legiunea de Onoare, iar Academia Franceză premiul "Bordin". Lucrarea este o vastă sinteză a principalelor manifestări ale omului religios, din preistorie până azi. Analizând unitatea fundamentală a fenomenelor religioase, autorul subliniază inepuizabila unitate a expresiilor lor.
În ultimii ani de viată, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, a continuat să rămână angajat cu aceeasi unică, nelimitată curiozitate si entuziasm. Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago.
Opera sa literară stă mărturie convingerilor sale de viată, frescă a problemelor existentiale în epoca pe care a trăit-o. Întoarcerea din rai si Huliganii sunt romane semifantastice în care Eliade acceptă existenta unei realităti extrasenzoriale. Omul este în căutarea propriilor sale forte ascunse, este instrumentul acestor forte pe care nu le poate controla. Această filozofie personală este exprimată de Mircea Eliade atât în nuvele memorabile, cum ar fi La tigănci, cât si în romanul Noaptea de Sânziene.
Valorile spirituale, antiistoriste si antipolitice promovate de Eliade au continuat să anime proiecte culturale si după 1990, moment in care a (re)dobândit un statut de autor mitic. Îndeosebi în rândul tinerilor, care, redescoperind concomitent libertatea religioasă, literatura fantastică si fronda specifică tânărului Eliade au redesteptat interesul pentru opera si viata autorului.
Referinte: ro.wikipedia.org
În India (1932)
Biografia lui Ioan Petru Culianu, discipolul si succesorul lui Mircea Eliade