< Înapoi la Pagina IN MEMORIAM
Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceşti – d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost conducătorul Republicii Socialiste România din 1965 şi până la căderea regimului comunist, survenită în 22 decembrie 1989.
Nicolae Ceauşescu a avut ca soţie pe Elena Ceauşescu şi 3 copii: un fiu, Valentin Ceauşescu ( n.1947), o fiică, Zoia Ceauşescu ( n.1 martie 1949 - d. 20 noiembrie 2006) şi un fiu mai tînăr, Nicu Ceauşescu ( n.1 septembrie 1951 - d. 25 septembrie 1996), care s-a implicat direct în politică.
La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu preia funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român şi decide redenumirea acestuia în Partidul Comunist Român. În 1967, Ceauşescu devine preşedintele Consiliului de Stat, consolidându-şi astfel poziţia. La începutul carierei sale ca şef al statului, Ceauşescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic (aparent) independent faţă de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceauşescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varşovia, deşi formal ţara va continua să facă parte din această organizaţie până la dizolvarea acesteia. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia şi o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceauşescu reuşeşte pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioţilor săi, cât şi pe cea a lumii occidentale.
În 1974, Ceauşescu îşi asumă titlul de Preşedinte al Republicii Socialiste România. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, dădea impresia că încearcă să se elibereze de dominaţia sovietică, atragând simpatia şi aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle şi Richard Nixon. În CAER, la indicaţia lui, delegaţiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două ţări comuniste care au participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura ţară din blocul răsăritean, cu excepţia URSS, care la acea vreme, întreţinea relaţii diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul şi cu R. F. Germania. Un tratat incluzând România pe lista ţărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România şi Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii (Nixon şi Ford).
În 1977, Ion Mihai Pacepa, pe atunci director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) al Securităţii, părăseşte ţara şi obţine azil politic în Statele Unite. Plecarea lui Pacepa dă o grea lovitură regimului comunist şi ţării întregi, iar încercările lui Ceauşescu de a restructura Securitatea nu reuşesc să-i îndepărteze pe toţi colaboratorii lui Pacepa şi să limiteze pierderile. Pacepa dezvăluie detalii despre colaborarea regimului Ceauşescu cu organizaţii teroriste arabe, activităţile intense de spionaj contra industriei americane, precum şi planurile bine ticluite de a atrage susţinere politică din partea lumii occidentale. După trădarea lui Pacepa, izolarea României pe plan internaţional se accentuează, paralel cu o înrăutăţire a situaţiei economice. Serviciile străine de informaţii îşi intensifică eforturile de infiltrare a Securităţii, în timp ce controlul lui Ceauşescu asupra aparatului începe să se clatine.
Pentru a evita noi situaţii de "gen Pacepa", Ceauşescu numeşte membri ai propriei familii, în frunte cu Elena, în funcţii cheie de conducere.
În ultimii săi ani la putere, Ceauşescu decide plata datoriilor externe cu orice preţ. Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), se încheie în vara lui 1989, cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist. Ceauşescu planifică un referendum prin care s-ar fi introdus în constituţia României interdicţia de a contracta împrumuturi externe. Se pare că acesta ar fi, de fapt, un motiv principal ascuns al înlăturării sale de către marile interese financiare şi politice mondiale, alături de naţionalismul său făţiş. Pentru a evita deprecierea leului, Ceauşescu a continuat exporturile masive, acumulând aur în Banca Naţională.
În Capitală se ridică adevărate lucrări faraonice, care culminează cu Casa Poporului, devenită acum Palatul Parlamentului. Ridicată alături de un bulevard luxos, mai lung şi mai larg decât Champs-Élysées, Casa Poporului a ajuns să fie a doua din lume ca mărime, între clădiri administrative, fiind întrecută doar de Pentagon.
De-a lungul anului 1989, Ceauşescu devine tot mai izolat în lagărul comunist. În august 1989, el propune o întâlnire la vârf pentru a discuta problemele comunismului est-european şi a "apărării socialismului" în aceste ţări. Această propunere este însă respinsă atât de către statele Pactului de la Varşovia, cât şi de către China.
Ceauşescu este confirmat în fruntea PCR pentru un nou termen de cinci ani, la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989. La acest congres Ceauşescu denunţă Pactul Molotov-Ribbentrop şi cere anularea consecinţelor acestuia.
Salariul oficial al lui Ceauşescu era de 18000 lei (aproximativ 1200 dolari la cursul oficial de schimb din 1989, echivalent al salariului mediu din SUA în acea perioada). Din această sumă, Ceauşescu depunea 5000 lei la CEC în fiecare lună, în contul copiilor săi. Au existat zvonuri că deţinea conturi secrete în strănăitate, dar urma acestora nu a putut fi descoperită.
Evenimentele sângeroase de la Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989 au culminat cu căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist.
La 22 decembrie 1989, soţii Ceauşescu părăsesc capitala la bordul unui elicopter. Fac o scurtă escală la Snagov, după care îşi continuă drumul spre Târgovişte, unde abandonează elicopterul. Cei doi fac autostopul şi sunt luaţi in maşină. În final, fiind aflaţi în custodia miliţiei, cei doi sunt predaţi autorităţilor militare.
La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt judecaţi, după un proces sumar de un tribunal militar ad-hoc, condamnaţi la moarte şi executaţi, la câteva minute după pronunţarea sentinţei.
Referinţe: ro.wikipedia.org
NOTĂ25 decembrie 1989 este data oficială a decesului lui Nicolae Ceauşescu, dar circulă versiunea neoficială conform căreia în locul său a fost împuşcat o sosie, care îi ţinea locul în situaţia de indisponibilitate fizică a şefului statului. Există mai multe alte indicii în acest sens: - În istorie, fiecare dictator a avut cel puţin o dublură. De ce nu ar fi avut si Ceauşescu una? - Comparând figura sa din balconul CC cu cea de la proces se observă că, după câteva zile de fugă şi recluziune, Ceauşescu arăta mai tânăr decât în scena de la miting. - Dublura lui Ceauşescu a existat, fără îndoială. Se ştie că, în ultimii ani, când Ceauşescu era bolnav, operat de prostată şi purtând în permanenţă sondă, fusese în câteva situaţii înlocuit de sosie, cu ocazia unor vizite de lucru. - La Târgovişte, în banca acuzaţilor, părea un biet actor, care fusese instruit în grabă şi care răspundea ca atare, dând replici devenite deja celebre: "Răspund numai în faţa Marii Adunări Naţionale!" sau "Lovitura de stat organizată cu concursul agenturilor străine", sau, pur şi simplu, modul stereotip cum dădea din mînă. - Întrebat despre presupunerea că s-ar fi executat dublurile lui Nicolae şi Elena Ceauşescu (sau numai a lui Nicolae), Gelu Voican Voiculescu a răspuns - în cartea "Moartea Ceauşeştilor", apărută la Editura Excelsior în anul 1991-: "Deşi fantazarea nu are limite, totuşi, cum ar fi fost posibil să i se găsească ei (n.n. deci numai ei?!) o sosie care s-o egaleze în prostie (...)". Revoluţionarul se mai destăinuie: "Pe măsură ce îi priveam, el mă cerceta disperat cu ochii, făcându-mi tot felul de semne interogative". - Fără raţia vitală de insulină, în zilele de 22, 23 si 24 decembrie (peste 60 de ore), supus unei tensiuni psihice imense, hărţuit, fugărit, huiduit, trădat şi hrănindu-se, după zeci de ani de alimentaţie specială, cu mâncare de la soldaţi (orez cu salam şi ceai cu arome), bătrânul de 72 de ani, putred pe dinăuntru, a fost considerat, din punct de vedere medical, sănătos şi apt pentru execuţie. Este lesne de presupus că la proces era sosia, iar substituirea avusese loc la Snagov! Referinţe: Articol din presă |
Elena şi Nicolae Ceauşescu
