<  Înapoi la Pagina IN MEMORIAM


SRI AUROBINDO
in memoriam

 

  Sri Aurobindo  

Sri Aurobindo (15 aug 1872 - 5 dec 1950) a fost un mare filozof, poet şi yoghin indian, precum şi un luptător pentru independenţa ţării sale. Sri Aurobindo este considerat unul dintre marii înţelepţi contemporani ai planetei. În Occident sunt publicate continuu lucrările sale filozofice, spirituale şi literare. A acordat artei şi culturii o mare importanţă pentru evoluţia spirituală a umanităţii. A crezut că poezia poate sugera cel mai bine frumuseţea şi farmecul Spiritului şi a demonstrat acest crez în monumentalul său poem epic Savitri.

Sri Aurobindo: "Eu nu am avut nici un impuls către spiritualitate, dar am dezvoltat spiritualitatea. Am fost incapabil să înţeleg metafizica, dar m-am transformat într-un filozof. Nu am avut ochi pentru pictură, dar mi l-am deschis prin Yoga."

 

Copilăria, tinereţea, educaţia

S-a născut la 15 august 1872, la Calcutta, într-o familie de indieni europenizaţi. Tatăl său, medic de profesie, îşi făcuse studiile în Anglia. Aurobindo a primit astfel un prenume englez - Akroyd - şi o guvernantă englezoaică; limba sa "maternă" fiind, bineînţeles, engleza. La 7 ani părăseşte India împreună cu cei doi fraţi ai săi pentru a studia în Anglia. Sunt încredinţaţi unui pastor care avea instrucţiuni să nu-i lase în contact cu nici o persoană de origine indiană şi să-i sustragă de la absolut orice influenţă orientală.

La şcoală a fost un elev deosebit, apreciat de profesori. Cunoştea la perfecţie franceza, latina şi, desigur, engleza. La 18 ani primeşte o bursă la Cambridge unde câştigă în primul an toate premiile de poezie greacă şi latină. În acest moment încep să-l intereseze figurile revoluţionarilor şi marile revoluţii ale lumii. Astfel îşi descoperă o vocaţie politică şi devine preocupat de independenţa ţării sale. La 20 de ani, cu diploma universităţii Cambridge sub braţ, se întoarce în India.

Întors în ţara sa natală, Sri Aurobindo învaţă abia acum limba bengali. Citeşte foarte mult devenind pasionat de textele sacre ale Indiei: Upanişadele, Bhagavad-Gita, Ramayana. Începe să studieze singur sanskrita. Este absorbit de această lume fascinantă a misterului şi a tradiţiei spirituale indiene. Se instalează la Calcutta şi se avântă în mod deschis în lupta politică. Scrie articole care stârnesc vâlvă, dorind să mobilizeze naţiunea într-o mişcare revoluţionară. Şi (surprinzător!) în aceste texte, nu îi atacă pe englezi, ci pe indieni, acuzându-i de slăbiciune, laşitate şi sentimentalism. Între anii 1905-1910 a organizat lupta naţionaliştilor indieni împotriva ocupaţiei britanice. Era considerat de către autorităţi drept unul dintre cei mai periculoşi naţionalişti. Rolul său a fost foarte important în trezirea conştiinţei naţionale şi mai ales în dobândirea independenţei totale faţă de Coroana Britanică.

În paralel cu această activitate politică, Sri Aurobindo se desăvârşeşte ca fiinţă spirituală.

 

Iniţierea spirituală în paralel cu activitatea politică

Această preocupare de a se integra unei căi spirituale are ca punct de început ziua în care a fost martorul unei scene miraculoase, dar în acelaşi timp relativ banale în India. La fratele său, care era grav bolnav, soseşte un călugăr rătăcitor, pe jumătate gol, cu capul acoperit de cenuşă. Era un naga-sannyasin ce îşi cerşea hrana. Văzându-l pe bolnav, călugărul cere un pahar cu apă, face un semn deasupra lui şi rosteşte o mantra. La cinci minute după ce bea apa, fratele se vindecă. Aurobindo este astfel martorul unei situaţii paradoxale: a văzut în realitate un yoghin demonstrându-şi puterile paranormale. Această "întâmplare" a declanşat în el veritabile revelaţii interioare. "Eram totodată şi gnostic, şi ateu, şi sceptic şi nici măcar nu eram absolut sigur că există un Dumnezeu... simţeam doar că în Yoga trebuie să fie un adevăr puternic." Ca urmare, se decide să practice Yoga şi rosteşte această rugăciune: "Doamne, dacă exişti, Tu îmi cunoşti inima. Tu ştii că eu nu cer nici eliberarea spirituală, nici nimic altceva din ceea ce ce îţi cer alţii. Nu cer decât forţa de a ridica această naţiune şi puterea de a trăi şi de a munci pentru acest popor pe care îl iubesc."

Urmează o perioadă în care trăieşte experienţe spirituale înălţătoare alături de yoghinul Vishnu Baskar Lele. Cei doi s-au retras timp de trei zile, într-o cameră izolată. Aurobindo experimentează atunci culmea liniştii mentale şi desăvârşita pace interioară. Prin acest nou nivel spiritual atins, el conştientizează că întreaga sa practică Yoga de până atunci a fost o enormă Iluzie. "Am fost proiectat brusc într-o stare extrem de înaltă. Aici nu existau gânduri, ego sau lume reală. Într-o linişte absolută, percepeam o lume de forme vide, de umbre fără substanţă veritabilă. Nu era unul sau mai mulţi, ci doar Acela, absolut, pur, indescriptibil. Nu se poate spune că era o realizare mentală sau ceva perceput undeva <sus>, ci o singură realitate pozitivă care umplea, ocupa, inunda şi îneca aparenţa lumii fizice, nelăsând loc sau spaţiu pentru nici o altă realitate în afara ei înşişi, şi nepermiţînd ca altceva să pară cu adevărat real sau substanţial. Această experienţă mi-a adus o pace de nedescris, o linişte formidabilă şi o infinită eliberare şi libertate.

Totuşi, paralel cu această formidabilă "cucerire" interioară, Aurobindo continuă lupta revoluţionară intensă pentru independenţa Indiei. Împreună cu fratele său, Barin, organizează unităţi de gherilă în Bengal, mascate sub numele de cluburi sportive sau culturale. El îşi justifică această atitudine care încalcă aparent non-violenţa, astfel: "Nici violenţa, nici non-violenţa nu pot elimina sursa răului. Războaiele nu sunt purtate între forţele binelui şi ale răului, ci între două aspecte ale aceleiaşi ignoranţe." Înfiinţează un cotidian de limbă engleză unde declară deschis că scopul acestei activităţi este independenţa Indiei. Devine liderul unui partid naţionalist, participă la reuniuni secrete unde se lansează în discursuri politice. Cuvintele lui veneau acum dintr-o altă sursă decât mentalul. Sri Aurobindo gândea, scria şi vorbea fiind inspirat din planul Supraconştient. "Urmăriţi să fiţi conştienţi de această forţă din voi şi s-o manifestaţi. Orice aţi face, nu consideraţi că este acţiunea voastră, ci acţiunea Adevărului din voi", sunt cuvinte spuse oamenilor care îi ascultau discursurile revoluţionare.

Dar toată această efervescenţă revoluţionară ia sfârşit la 4 mai 1908, când poliţia britanică îl arestează. Sri Aurobindo este acuzat că a participat la un atentat împotriva unui magistrat britanic, motiv pentru care va fi închis la Alipore timp de un an. În timpul acestei privări de libertate îşi aminteşte că, înainte cu o lună, simţise chemarea de a abandona orice activitate pentru a intra într-o fuziune deplină cu Divinul. Nu a vrut să renunţe la acţiunile sale şi conştientizează că prin această aşa-zisă întâmplare a fost forţat să-şi continue transformarea spirituală. Închisoarea s-a transformat astfel în laboratorul său de experimentare. Aurobindo a explorat succesiv planurile supramentale, menţinându-se permanent în contact cu Dumnezeu şi primind, prin graţia Sa, Cunoaşterea Ultimă. El a atins astfel starea de Conştiinţă Cosmică.

Este eliberat din închisoare la 37 de ani şi, un an mai târziu, părăseşte definitiv viaţa politică.

 

Dedicarea totală pentru spiritualitate

Din acest moment, în viaţa sa se disting trei etape: Chandernagor (1910-1920), Pondichery (1920-1926) şi retragerea sa totală (1926-1950).

"Trăiam zi şi noapte în această Nirvana, care nu admitea nici un alt lucru în ea şi nici nu se modifica. Apoi şi ea a început să dispară într-o Supraconştiinţă. Aspectul iluzoriu al lumii lăsa loc, treptat, unui alt aspect, în care iluzia nu era decât un mic fenomen de suprafaţă, în spatele căruia exista imensa Realitate Divină Supremă în inima tuturor lucrurilor care îmi apăruseră la început ca forme vide sau imagini cinematografice. Şi aceasta nu era o încătuşare în simţuri, o diminuare sau o cădere din experienţa supremă ci, din contră, o elevare şi o lărgire constantă a Adevărului."

Aurobindo face din întreaga lui viaţă o practică Yoga. Următorii ani şi-i petrece scriind poezii în stări de inspiraţie supramentală. Apoi experimentează somnul conştient. Interiorizarea sa atinge niveluri spirituale atât de înalte încât, în momentele de exteriorizare, manifestă o linişte copleşitoare. Mulţi dintre cei care l-au cunoscut spun că ceea ce îi impresiona încă din primele momente când se aflau în prezenţa lui era liniştea care se revărsa din el. Este deja celebru episodul petrecut în timpul dezlănţuirii unei ploi extraordinar de puternice, furtună care de obicei rupe copaci şi dărâmă case. Discipola şi soţia lui, supranumită Mama, a urcat în camera maestrului pentru a închide ferestrele larg deschise. Aurobindo scria cufundat într-o stare de inspiraţie divină şi liniştea sa interioară era atât de profundă, încât întreaga sa cameră se decupase parcă din planul fizic, fiindcă nici o picătură de ploaie şi nici o suflare de vânt nu pătrundea de afară.

În ultimii 40 de ani, Aurobindo se va dedica în întregime vieţii spirituale. Idealul său nu era acela de a-l descoperi pe Dumnezeu doar în spirit. El dorea să trezească şi materia, s-o prefacă şi s-o includă în acest proces de spiritualizare.

În cadrul evoluţiei planetare au fost mai multe perioade care au marcat asemenea translaţii la nivelul conştiinţei. Apariţia vieţii, a regnului vegetal şi ulterior a celui animal reprezintă astfel de ascensiuni pe un nivel superior. Translaţia de la animal la om s-a realizat, de fapt, prin trezirea şi dinamizarea mentalului. Omul este singurul care are acces conştient la acest nivel; animalele nu au mentalul complet trezit, vegetalele nici atât. Cu excepţia fiinţelor care sunt iniţiate şi a celor eliberate spiritual, umanitatea în general se plasează la nivelul mentalului gregar, de milioane de ani de existenţă. În această etapă nu mai este necesară apariţia unei noi specii. Numai în conştiinţa umanităţii trebuie să se producă transformări, astfel ca omul să treacă de la nivel mental, la supramental.

"Am trăit toate conflictele pe care o fiinţă umană le-a trăit vreodată, altfel nu aş fi capabil să asigur pe nimeni că şi aceste stări pot fi învinse." Această înţelegere profundă l-a determinat pe Aurobindo să spere că el poate grăbi saltul global la nivel supramental. El şi-a dat seama că, oricât de mult ar urca în stări foarte înalte de conştiinţă, în acelaşi timp, ca o reflexie, o altă parte a sa cobora în abisurile interioare. Acest fenomen nu este neapărat uşor sesizabil pentru că, în acele stări de conştiinţă cosmică, eşti focalizat asupra aspectelor spirituale, înalte. Totuşi, Aurobindo a sesizat că în acelaşi timp cu "urcarea" se petrecea şi "coborârea" spre zonele cele mai profunde ale subconştientului. El a urmărit deci să-şi purifice aceste abisuri, coborând lumina divină în întunericul lor. Purificarea subconştientului propriu a fost pentru el un proces oarecum simplu, dar Aurobindo a căutat să o extindă la nivelul subconştientului colectiv, gândind că aceasta ar fi o modalitate suficient de eficientă prin care lumea s-ar putea spiritualiza mai repede.

"Dumnezeu este acelaşi pentru toţi cei care Îl caută şi omul nu trebuie să fie extraordinar ca să-l urmeze. Aceasta este greşeala pe care o faceţi - insistaţi asupra măreţiei, ca şi cum numai măreţia poate fi spirituală."

Această forţă excepţională de care dispunea l-a făcut să experimenteze împreună cu Mama şi discipolii săi apropiaţi de atunci (aleşi cu maximă exigenţă) multe din puterile spirituale paranormale. În ashramul de la Pondichery, ei trăiau cu toţii într-o atmosferă cu totul specială, în care cele mai dificile experienţe spirituale erau uimitor de uşor de obţinut, ca în joacă. Se părea că voalurile dintre această lume şi celelalte erau din ce în ce mai subţiri, de parcă zeii şi forţele supramentalului se aflau tot timpul printre ei, manifestându-se prin ceea ce noi numim în mod obişnuit miracole. Astfel, ei au experimentat pe propriul lor corp puterile conştiinţei, de exemplu, postul prelungit fără apariţia nici unei urme de devitalizare. Apoi levitaţia şi, rând pe rând, au verificat toate aşa-zisele legi naturale, descoperind că ele sunt supuse unor anumite stadii ale conştiinţei şi, prin urmare, pot fi depăşite graţie controlului şi apoi transcenderii acelor niveluri. Odată, Aurobindo chiar a consumat o cantitate imensă de otravă care, datorită controlului pe care conştiinţa sa îl avea asupra corpului fizic, nu a avut nici un efect. Conştienţi că nu acesta este scopul ultim pe calea spirituală, într-o bună zi, ei au pus capăt acelor experimente. Puţin mai târziu, Aurobindo şi Mama au hotărât să deschidă larg porţile ashramului lor, extinzându-şi învăţătura la nivel de masă.

La 5 decembrie 1950, în Pondichery, în vârstă de 78 de ani, Sri Aurobindo, "exploratorul conştiinţei" şi-a părăsit corpul fizic.

Viaţa lui Sri Aurobindo a fost dăruită total ideii de a atinge ceea ce pentru alţi oameni părea a fi Imposibilul. A dorit cu ardoare acest aparent imposibil, l-a dublat cu o dăruire totală şi le-a aplicat pe amândouă, în primul rând în transformarea sa, apoi a tuturor celorlaţi oameni şi chiar în destinul ţării sale. Noi ştim că, dacă el a îndrăznit mai mult decât a fost posibil de realizat efectiv, este pentru că a crezut cu toată tăria în această idee forţă care îi aparţine: "Dacă Pământul cere şi Supremul răspunde, clipa realizării poate fi chiar aceasta."

[Sursa: Yogaesoteric.net]

Citiţi un articol despre calea spirituală a lui Sri Aurobindo, văzută de un discipol apropiat al său.
 


 

Parapsihologul NINA PETRE a descoperit că spiritul faimosului yoghin şi filosof indian SRI AUROBINDO s-a reîncarnat în anul 1958 în celebrul muzician şi dansator MICHAEL JACKSON.

Citiţi comparaţia dintre vieţile celor două personalităţi din perspectiva reîncarnării