<  Înapoi la Pagina România de azi

OMUL, CA BESTIA!

MĂRTURII CUTREMURĂTOARE

# 19.

      " Rândurile ce urmează vă sunt adresate din punctul de vedere al unui ziarist. Ştiinţa spune că pe Pământ se manifestă anumite forţe, pe care le simţi pe propria piele, prin intermediul unor oameni ori în anumite situaţii. Cred că am găsit această persoană, ce de ani de zile îmi face zilele amare datorită concepţiilor ei, ca orice român ce trebuie chinuit, sub orice formă. Am dovezi că face parte dintr-un grup numit Frăţia de la Luxor. Forţa de care dispune această persoană este şi ocultă, dar are şi abilitatea de a implementa lucruri fantastice ca şi cum ar fi adevărate. Orice face, are două feţe, una pe care o arată lumii din jur şi cea reală, la care munceşte cu sârg. Am descoperit că şi-a omorât unica fiică pentru această Frăţie şi crede într-o urâţenie ce n-ar fi Bahomet, dar una cu picioare triunghiulare, cap cu turban şi în mână cleşti ca de prins peşti. Nu ştie ce am descoperit, dar simte ceva şi consideră că totul îi vine de la faptul că eu cred în Dumnezeu. Nu pot dispărea din orizontul lui, fac tot ce pot să trec de rele. Domnul face parte dintr-un grup de 28 de sionişti. A dorit să facă cunoştinţă cu mine, deşi aproximativ un an de zile am evitat. Motivul pe care l-a invocat a fost: "Mi-a plăcut cum te-am văzut pe aeroport. În toată experienţa mea, aşa cum arătai pe aeroport, nu am mai întâlnit!". I-am răspuns că sunt şi alte fete mult mai frumoase. Mi-a răspuns cam aşa: "Dar tu eşti ceva unic, de care nu ştiu să fi existat!". L-am lăsat în pace, crezând că are gânduri ca unii bărbaţi, însă nu am renunţat să cred că El face parte din grupuri de care eu nu ştiu. După o perioadă scurtă îmi telefonează să-mi propună o cooperare legată de munca în societatea pe care o avea. Era vorba de traduceri, expedieri de faxuri, lucrul pe computer şi trei ore pe săptămână curăţenie în oficiu. Fiind vorba de lucru, am început lucrul. Însă nu am renunţat să cred că această parte bună poate fi şi drumul către un rău mascat. Răul a început cu o atitudine ciudată, pe care el a avut-o într-una din zile, ceva de genul transei. S-a aşezat pe scaun şi, cu mâna ridicată în sus, cu o faţă lividă, mi-a spus: "Vreau să fii doamna mea!". A repetat încă de două ori, după care a ieşit din transă. Mă speriasem, deoarece mâna ridicată şi faţa lividă erau asemenea lui Hitler când era în transă, imagini văzute în fotografii. Am aşteptat câteva minute, după care i-am spus: "Aţi spus ceva! S-a întâmplat ceva!". Îmi răspunde misterios: "Nu, nu ţi-am spus nimic! Ce să se întâmple?".

Lucrul mergea bine când avea bani. Când nu avea, devenea nervos. După câteva luni, mi-a dispărut sutienul de la costumul de baie pe care îl aveam în sacoşa personală. Nu am observat până nu am ajuns la o prietenă cu care urma să mergem, eu, ea şi familia ei, pe plaja de la Tel Aviv. El nu recunoaşte lipsa, îmi spune că poate nu le-am pus de acasă. În toate lucrurile mele nu mai găsesc sutienul.

Într-o zi de miercuri îmi telefonase să-mi spună de pot sta la oficiu de sâmbătă seara până duminică dimineaţa, motivând că s-a furat de la o familie vecină şi vrea ca eu să stau la oficiu. Fiind vorba de bani şi pentru că lucram acolo, m-am prezentat sâmbătă seara la oficiu. Am lucrat la computer până târziu. Pe la 11 mi se făcuse somn şi nu puteam dormi, deoarece auzisem paşi pe afară. Ciudat, mi se păreau paşii lui. M-am uitat şi nu am văzut pe nimeni. Am stat până la 3-4, am verificat uşile, geamurile. Pe la 4:30 mă culc, însă aveam o senzaţie ciudată, ca şi cum urma să vină "cel cu coarne" pe la mine. La ora 6:30, când m-am sculat, am observat că nu mai aveam la gât lănţişorul făcut de mine din pietricele cumpărate de la magazin. Nu-mi puteam explica, am căutat peste tot. Lucru curios: canapeaua din camera lui avea husa deranjată, nu în felul în care o aşezasem decuseară. Un alt lucru curios: seara nu era nici o maşină din cele două ale firmei parcată în faţa oficiului, însă dimineaţa era una dintre ele, iar El venise cu taxiul.

În timpul curăţeniei găseam tot felul de lucruri, beţe, prafuri, scrisori de la tot felul de prezicători ce ameninţau în limba engleză cam aşa: "să vezi ce-i fac, nu va avea linişte", "nu va şti ce este cu ea"...

Am decis să mă retrag încetul după două aspecte: a) El m-a privit şi cu două degete mi-a făcut nişte semne pe frunte, apoi a suflat. I-am spus să termine, că nu e frumos şi nici Dumnezeu nu acceptă aşa ceva. Mi-a răspuns: "Care Dumnezeu, diavolul e Dumnezeu!". b) Sâmbătă, 22 iulie, am discutat cu o călugăriţă ortodoxă aceste detalii. Mi-a spus că sunt periculoase, la fel şi cei ce nu cred în Dumnezeu. Seara nu am putut adormi. Nu am dormit toată noaptea, când adormeam, cineva din cameră mă trezea. Nu era nimeni. Însă după discuţia cu maica, în faţa ochilor mi-a apărut o fiinţă cu urme de a fi om, ce îşi tot lipea pe faţă urâciunea. Telepatic mi-a spus că eu i le-am dezlipit prin atitudinea mea către bine şi discuţia cu maica. Cred că era satana, tatăl diavolului. Doar binele făcut celor ce-ţi fac rău din invidie şi nimicnicie umană te poate scoate din rele. Ignor multe, le las în mâna lui Dumnezeu şi îmi trăiesc viaţa aşa cum intenţionează Dumnezeu să fie."

Iulie 2006

# 18.

    " Mi-am pierdut iubitul după o relaţie de câţiva ani, într-o zi, într-o singură discuţie. Mi-a spus: "Nu mai regăsesc nimic în mine pentru tine". Atunci am crezut că e firesc ce mi se întâmplă. Abia acum, după atâtea luni, încep să cred că ştiu adevărul. L-am reîntâlnit după două luni în care nu am ştiut nimic de existenţa lui. Am ajuns... colegi de birou! Ciudat, nu? Dumnezeu aşa a vrut... Mă evita şi-mi spunea mereu să merg mai departe şi să-mi văd de viaţa mea...  Îl întrebam: "De ce?". Spunea mereu: "Nu ştiu, aşa trebuie să fie". Mi-a mărturisit că aşteaptă un copil cu o studentă de-a lui... deşi nu o iubeşte. Totul s-a petrecut extrem de repede. În disperarea mea, m-am dus la o vrăjitoare găsită într-o revistă. Am greşit enorm şi Dumnezeu mi-a arătat. Din ritualul de magie pe care l-a făcut... în care nimic nu era curat... a ieşit lipitoarea din ou şi tot tacâmul... (cred că ştiţi, căci am regăsit pe site mărturii ale oamenilor de la ritualuri). Finalul a fost cutremurător: mi-a cerut 12 milioane de lei şi 250 euro... altfel "se va întoarce totul împotriva mea". Drept urmare, mi-a reţinut nişte bani... aurul de pe mine şi mobilul. A fost cumplit... şi e mai lungă povestea... A fost o adevărată experienţă plină de învăţături... (până nu te loveşti, nu ştii ce înseamnă). Cert e că acum... situaţia s-a agravat. Când mă priveşte iubitul meu, parcă se uită în gol... când îmi vorbeşte, ţipă la mine... iar apropierea de acea fată (care a avortat între timp) e tot mai profundă şi chiar inexplicabilă şi pentru el! Am postit şi mă rog continuu... de fapt asta mă şi enervează acum la mine... mă întorc la credinţă după multe păcate... în loc să gândesc că Dumnezeu mi l-a scos iar în cale pentru a vedea cele necurate care i s-au făcut (nu mai am nici o îndoială că acea fată îi face din astea - mi s-a arătat şi în vis) şi cu ajutorul credinţei să îl desfac de rău şi să îl aduc înapoi în viaţa mea... am grăbit sau mai bine zis am încercat să grăbesc lucrurile... eşuând cumplit. Urmează să fac slujbe de dezlegare... simt că mă vor ajuta. Am avut chiar şi gânduri de suicid din cauza durerii psihice, dar au dispărut datorită credinţei neclătinate pe care o am."

Aprilie 2006

# 17. POSESIUNE DEMONICĂ SAU MANIPULARE PSIHICĂ?

      " Problema mea constă în faptul că sunt manipulată fizic, psihic, mental de un bărbat care, pe lângă faptul că mă terorizează pe mine, îi chinuie şi pe cei din jurul meu. De exemplu, copilul meu, cu care comunică mental şi este chinuit la fel ca mine, adică este manipulat, dar el nu ştie şi nu poate să se apere ca mine... Am citit relatările dvs. pe site şi mi-am dat seama că eu păţesc la fel, adică sunt oameni care îţi fac rău indirect şi aceleaşi stări am păţit. Am fost prin preoţi, clarvăzători, am scris la clarvăzători, am mers la psihitaru. Chiar dacă nu sunt nebună şi povestesc exact realitatea, mi s-a spus că am automatism mintal, dar nu pot să îmi produc eu viziunile pe care el mi le face, buşelile pe care mi le face. Simt că sunt false anumite senzaţii de frică, de bucurie, de ură, de nervi etc. Imaginea mea vizuală este programată, adică văd în imagine numai ce vrea el, iar când vrea pot vedea prin ochii lui cu cine stă de vorbă, faţa persoanei respective, simt când este îmbrăţişat, când îşi face nevoile etc, deci noi doi suntem lipiţi energetic.

        Durerea mea cea mare este că eu nu am putut reuşi în viaţă, nu am putut avea o viaţă a mea din cauză că el nu m-a lăsat. De ce? Pentru a fi o marionetă în mâna lui. Acum patru ani am aflat de existenţa lui. Până atunci mereu vedeam ciudăţeniile, dar nu credeam că poate exista aşa ceva. Noi doi trăim lipiţi energetic, iar lucrul acesta l-am aflat când el a început să-mi vorbească, adică să se dea de gol. deci el m-a substituit, furându-mi personalitatea, adică a fost el în locul meu, eu fiind blocată. Supărarea mea este că el comunică cu eu-rile din jurul meu, adică îi poate înnebuni, îi poate buşi, chinui, deci face lucruri rele. Cred că umblă şi cu magie, deoarece aud voci, mi se întunecă mintea, am dureri groaznice la ceafă, văd chipuri de oameni, adică prieteni de-ai lui, cum îi are el în faţă şi discută cu ei. Mintea mea este dirijată de el. Când vreau să-mi aminteasc, îmi apare imaginea care o vreau, dar în aşa fel încât să fie numai aceea, deci nu-mi pot aminti ca oamenii despre nişte lucruri, discuţii, fiind blocat creierul, vorbesc pe imagini. Asta vreau să înţeleg. Ştiu că am imagine vizuală, dar el îmi blochează mintea, având negru în gând, fără imagini, doar cele ce vrea el, adică: lumini albe şi albastre, astea ar fi bilele, aşa se exprimă el, adică am o bilă albă sau... imagini de şah, deoarece noi doi continuăm să ne luptăm, adică eu mă chinui să am ale mele trăiri, nu cred ce vrea el, adică încerc să nu mai fiu o marionetă în mâna lui. La fel se întâmplă şi cu copilul meu, numai că el nu ştie să se apere, îi mai vorbesc pe ocolite, să se ferească, să fie atent, să nu asculte gândurile nebuneşti pe care i le face etc...

      Am fost la un clarvăzător, i-am povestit adevărul despre ce păţesc şi am fost acuzată că eu fac vrăji, că fac magie, dar eu lucrul ăsta nu ştiu să-l fac. După ce am ieşit, m-a calomniat la cei care erau la dânsul, m-a umilit, iar pe drum când m-am întors eram pur şi simplu înmărmurită, iar cel care mă chinuie mă sufoca, îmi oprea pur şi simplu respiraţia. Nu are frică deloc, tot nu s-a schimbat, de atâta timp el aceleaşi rele face, spre deosebire de mine, care încerc să îndepărtez toate obiceiurile rele pe care el mi le face. De mic i-au plăcut yoga şi hipnoza, am descoperit asta pe parcurs. Cum? Datorită faptului că a încercat şi încearcă să mă atragă în organizaţia lor, deci şi prin interior, şi prin exterior. Este exact "guru" din mahala, au o organizaţie în Brăila, cu femei şi bărbaţi. Mi-a arătat prin minte, adică am închis ochii şi în creier am văzut toţi bărbaţii şi femeile care mă hărţuiau pe stradă în tot felul de poziţii, sexuale bineînţeles, iar eu nefiind încântată de aşa ceva, îmi producea exces de dorinţă sexuală, ca şi cum eram drogată şi tot timpul mă bate dacă nu mă las manipulată de el. Cum mă bate? Îmi împietreşte picioarele, îmi umflă corpul, îmi produce dureri îngrozitoare de stomac, mă blochează mental de merg dusă pe stradă, mă îneacă de mă sufocă. Toate astea nu durează mult, deoarece nu poate sta în transă tot timpul. Atunci eu îmi revin şi caut ajutor pe la preoţi, pe la clarvăzători, deci este o luptă continuă. Acelaşi lucru păţesc cei din familia mea, dar mai nou am descoperit că poate programa, nu ştiu cum, şi pe alte persoane care nu se află lângă mine, deci le poate chinui şi pe ele. M-am gândit să apelez la un avocat, să văd ce şanse am, ce credeţi, voi fi crezută? Din organizaţia aceasta fac parte mai mulţi din Brăila. Unul dintre ei obsedează femeile şi le sperie, mai ales pe cele care nu-i cad în plasă. El este căsătorit cu fina lui, vă daţi seama?

      Vreau să vă reamintesc că el este tot timpul cu mine (mental), deci ştie ce fac, dar cu toate ameninţările lui că mă omoară, nu mă las. Aceşti demoni rezistă când intru în biserică? când pup crucea? câns sunt miruită? Oare există ceva care îi poate îndepărta sau distruge? Am fost la Sfântul Maslu, la molifte, la acatistele sfinţilor şi nu s-a schimbat nimic. Puterea lui, tehnicile pe care le-a învăţat sunt din ce în ce mai mari. Într-o zi când lucram la serviciu, a început să comunice cu mine acolo. Parcă cineva apăsa pe tastele digitale şi îmi transmitea un mesaj. Nu m-am speriat, chiar am început să ne luptăm, eu butonând ce aveam nevoie, el stricându-mi ce fac. Deci se transpune în astral şi se ocupă şi cu hipnoza. Sunt atât de chinuită încât colegii mei mereu se plâng de încetineala mea, pe care o am de la el şi multe altele..."

Mai - Iulie 2006

# 16.

        " Eu cred că Dumnezeu a înzestrat unii oameni cu anumite capacităţi de a vedea şi a cunoaşte astfel lumea. Totodată Dumnezeu cere de la ei să folosească aceste capacităţi pentru binele oamenilor şi a omenirii în general. Motivul pentru care vă scriu este soţul meu, care se confruntă cu o permanentă stare de rău, pricinuit de gânduri urâte, pe care nu le poate controla. Avem un băiat pe care îl iubim foarte mult şi soţul meu se vede violându-şi propriul copil, făcându-i sex oral. Asta pe mine mă face să-mi fie frică să-l las singur cu copilul. Cînd intră în biserică îi vine să scuipe pe icoane. Este foarte gelos şi a sărit să mă strângă de gât, apoi îşi dă seama că nu este normal ce face şi spune că nu se poate controla. Am mers la psihiatru, i-a dat un tratament care îi produce doar somnolenţă, dar în minte nici o modificare."

Iulie 2005

# 15.  FĂCĂTURĂ DE VRĂJITOARE!

        " Ieri am făcut curăţenie, am dat la o parte patul din dormitor şi am găsit la capul patului, într-o hârtie, câteva chestii ciudate. Sunt câteva bucăţele de tămâie probabil, o bobiţă de nu-ştiu-ce şi puţină plantă uscată, posibil busuioc. Am fotografiat combinaţia şi vă trimit poza."

Iulie 2005

# 14.     CITIŢI ŞI VĂ MINUNAŢI! CREIER DE VRĂJITOARE...

        " Problema mea este mult prea gravă şi complicată, chiar şi în cazul în care sunteţi un parapsiholog de excepţie şi o foarte bună telepată. Nu sunt sigură că ceea ce stă asupra mea nu intervine deja la nivel informaţional asupra dumneavoastră şi chiar în comunicările noastre (forma de energie-spirit foarte puternic care mă ecranează formează ca un scut şi preia el comanda şi comunicările fără să aveţi acces la mine intraţi în contact doar cu această formă de energie şi primiţi ce informaţii vrea el). Să vă trimit o poză să încercăm ceva, se poate? ori nu folosiţi astfel de metode, au fost persoane care nu au vrut să se întâlnească cu mine au preferat să trimit poza. A spus că ântâi să încerce aşa şi numai după ce se îndepărtea chestia care este foarte puternic negativ asupra mea ca o caracatiţă cu ventuzele pe toate organele şi două antenuţe care asigură emisia-recepţia, nu a făcut nimic şi gata. Eu şi toţi din casă suntem posedaţi de aceste spirite, el acţionează din interior în exterior şi asupra noastră, nu sunt atacată energetic sistematic, el ne stăpâneşte în permanenţă tot timpul se manifestă prin noi iar cu mine comunică pe organele de simţ (nas) ca un sughiţ nazal la ce văd şi gândesc, mâinile sar involuntar în aşa fel să mă lovesc de tocul uşii ca semn la ce gândesc şi îşi arată forţa de stăpânire asupra mea, ori suntem ca un pendul în mâna unui radiestezist. Când stăm pe loc ne balansăm în sensul acelor de ceasornic foarte puţin dar de cele mai multe ori haotic. Suntem într-un tsunami energetic nici măcar furtună energetică... Acest spirit îşi spune ori spiritul casei ori spiritul mamei minte păcăleşte iar informaţiile vin de la el ce stăpânesc operatorii primesc de la el nu ei de la mine, nu pot ajunge se lovesc de el şi nu permite, âi place să jongleze. Mama lucrează cu astfel de spirit face farmece, a spus că o să mă chinuie cât trăieşte şi după ce o să moară o să se facă strigoi şi o să mă chinuie şi după moarte... a spus că pot să mă duc oriunde că numai dacă vrea ea scap...
        Refuzul unor specialişti de a se întâlni cu mine este că nu se poate lucra asupra mea şi nici ajunge la mine datorită ecranajului foarte puternic negativ format de acea formă energetică foarte malefică precum argintul viu care circulă în toate corpurile astral mental fizic etc. şi nu permite nimic, este mai rău decât argintul viu. Nu vor să intre deoarece sunt zone periculoase de o mare maleficitate iar un operator în astral a spus că a intrat pentru cineva şi a ieşit foarte greu, a păţit lucruri urâte şi a scăpat foarte greu cu molifte, şi nu se mai bagă.
        Referitor la mama mea este ceva care întrece imaginaţia... sunt vrajitoare şi nu numai care dă harul şi puterea (spiritele) şi copiilor să poată lucra, cum de altfel toţi lucrează cu aşa ceva... şi bioenergoterapeuţii etc. ele sunt energii şi bioenergii, dar câţi ştiu când se duc acolo ce este de fapt bioenergia. Terapeutul gândeşte şi ele lucrează, acum depinde scopul. Iar cu mama este clar, mi-a spus că o să mă chinuie cât trăieşte şi după ce o să moară o să se facă strigoi şi o să mă chinuie şi după??? În servicii fără plată nu cred, nimeni nu face nimic fără a fii plătit. Oare să nu faceţi nimic dacă nu cereţi nimic? Acte de caritate numai face nimeni în ziua de azi decât dacă este ceva dubios la mijloc sau extrema cealaltă îţi cere 100 ron să-ţi citească poza şi nu-ţi spune mai nimic să-ţi facă...nici atât!
        D-nă Nina Petre, dacă vreţi să înţelegeţi mai bine, să fiţi foarte atentă la tot ce am scris până acum dacă mai aveţi, şi să le puneţi în ordine şi să vedeţi ce simţiţi în timp ce citiţi ce gânduri ce înţelegeţi când citiţi... este foarte important, că influenţele negative asupra noastră vin exact de acolo de unde vin gândurile intuiţia telepatia... nu este chiar la îndemâna oricui să se apere de aceste influenţe şi chiar mai mult să le stăpânească în aşa fel âncât să scape pe alţii mai ales atunci cânt este vorba de un telepat, clarvăzător... el poate confunda influenţa acestui rău cu ale lui personale deoarece vin din aceiaşi sferă de acţiune, asta este motivul nerezolvării. Cum faceţi diferenţa dintre informaţia celui rău al meu şi informaţia dv-stră? NU PUTEŢI decât dacă sunt prezentă şi infirm sau afirm informaţia şi tot nu se rezolvă decât cu o altă forţă invizibilă mult mai puternică care să o înlăture pe cea existentă, şi nu am găsit o astfel de persoană care să aibă ceva mai puternic. Cineva mi-a spus că dacă mama are un spirit o forţă etc. şi acţionează asupra noastră prin ea ca şi când ea ar fi prezentă în noi şi în cei cu care intrăm în contact suntem posedaţi... că spiritul ei se poate divide până la nu ştiu câte molecule, ne schimbă şi la nivel de celulă... noi am albit iar ea la 73 de ani este complet neagră la păr şi avem aceleaşi boli ca ea etc este normal fiind un tot unitar ca şi când eu mama copilul suntem numai mama ea trage ce este bun de la noi şi nouă ne dă ce este rău. O doamnă a spus că vede un spirit rău un ţigan de 19 ani violator ucigaş sânge cuţit şi foarte... dilimache face rău celui asupra căruia stă şi familiei şi celor din jurul nostru cu care intrăm în contact, toţi devenim asemeni lui cu influenţe de la mama comportament dorinţe gânduri. Doamna a păţit rele când a încercat să mă scape... s-a trezit dimineaţa zgâriată şi spunea să mă lase că e spiritul mamei sau al casei că dacă alunga răul după mine înseamnă so omoare pe ea... abureşte pe toată lumea este un spirit mincinos...
        Nimeni nu are protecţie pentru nimic, nu există protecţie decât în mintea unora prin mentalul propriu sau încrederea într-o forţă, energie spirit, cum vreţi să denumiţi. În astfel de situaţii doi se luptă şi al 3-lea câştigă, cine să fie oare? Dacă nu simţiţi pericol din partea mea nu este tocmai O.K. deoarece toţi au spus că este foarte puternic negativ şi de o maleficitate ieşită din comun. Sunteţi singura care spune că nu simte pericol... De unde vine la mine vine şi la dv-stră... nu?"

Martie-Mai 2006

# 13.

        " De mai bine de zece ani mă zbat între viaţă şi moarte, adică nu mai sînt om. Înainte de revoluţie am auzit ceva în ceterna de la bucătărie. Am ieşit afară, dar nu am găsit nimic, iar după ce am intrat în casă nu am mai auzit nimic. De atunci nu mai sînt om. Am o ură pe ai mei din casă, vorbesc cu o fată de mult, dar şi ea la fel are ură pe mine (cîteodată să nu mă mai vadă în ochi). Am fost la vrăjitori, dar mi-au spus că îmi este legată căsătoria. De atunci am fost la preoţi, dar nimic. M-am săturat de această viaţă de cîine cînd văd că şi prietena mea suferă atîta. Am fost la vrăjitoare şi la un bioenergoterapeut. Mi-a spus tot, dar nu am cunoscut nimic. Am cheltuit atîţia bani, dar nimic. Nimeni nu mi-a putut reda adevărata dragoste, fericire alături de fiinţa pe care o iubesc. Cîteva clipe sînt frumoase, dar vin momente pe ea să nu mă vadă în ochi. Nu cred că mult mai pot rezista. Mi-a spus cineva că am noroc că am credinţă, că în rest îmi vin momente să îmi fac moarte cu mîna mea. O iubesc pe fată de mai bine de 10 ani, dar mi-a spus că nu poate şi o cred. Mi-au spus că este "băgat cu mortul", de aceea are ură aşa pe mine."

Decembrie 1999

# 12.

        "Sunt profesoară de matematică la şcoala generală din comună. Am un suflet bun, iubesc oamenii şi toate vieţuitoarele. Nu am făcut niciodată rău cuiva cu bună intenţie, poate am mai greşit uneori. Dar întotdeauna principiul meu de viaţă a fost să nu treacă o zi fără să fac un bine. Astfel aveam conştiinţa împăcată şi dormeam liniştită. Am 3 fete, au învăţat foarte bine şi mi-au adus numai bucurii. Dar alta este nenorocirea mea. De când m-am căsătorit şi până când am reuşit să mă separ am avut parte numai de necazuri. M-am căsătorit din dragoste (din partea mea), împotriva voinţei părinţilor mei şi ai soţului, din cauza faptului că între mine şi soţul meu era diferenţă mare de gabarit. El era de 1,84 m şi 100 kg, iar eu de 1,54 m şi 56 kg. Dar nu au putut să ne stea în cale şi până la urmă au acceptat situaţia. M-am străduit din răsputeri să fiu o soţie bună şi o mamă iubitoare. Dar cu tot efortul meu şi speranţa că lucrurile se vor mai schimba, nu a fost viaţa mea decât un calvar. Soţul m-a lovit, m-a înşelat şi m-a terorizat, dispreţuit permanent. Am fost apreciată profesional de către elevi, părinţi şi colectivul în care îmi desfăşor activitatea. De dragul "imaginii" am stat şi am îndurat chinuri de neimaginat. Am fost mereu sugrumată, jignită, lovită şi dispreţuită. Nu aveam voie să deschid gura să spun nimic, mi se aplica un adevărat tratament de îndobitocire. Trebuia să accept toate mizeriile ca fiind ceva normal. Copii erau mici şi mi-a fost teamă că nu vor înţelege o ruptură. Anul acesta, în primăvară, am făcut o depresie nervoasă. Ajunsesem să gândesc că-l voi ucide în vreun fel, nu mai puteam îndura. Atunci, într-un moment de linişte, mi-a venit ideea (de la Dumnezeu) să divorţez, fiind loc pe Pământ pentru amândoi. Fetele au fost de acord, chiar m-au ajutat să mă separ şi să mă stabilesc în altă locuinţă. Cum s-ar spune, am scăpat de tortură, dar sufleteşte tot nu sunt liniştită. Datorită faptului că am răbdat atâta timp şi am ţinut la "imagine", iar acum am divorţat şi m-am şi separat, sunt acuzată de opinia comunităţii. Ce-i drept, colectivul în care lucrez mi-a respectat tăcerea (nu am discutat nimic cu nimeni) şi văd acelaşi respect faţă de mine ca şi înainte, probabil au înţeles situaţia. Ceea ce mă îngrijorează este faptul că, oricât bine aş face, sunt răsplătită cu rău şi Dumnezeu îmi pedepseşte mie chiar şi un gând rău, iar alţii care au în ei numai forţe malefice sunt foarte bine. Soacra mea mi-a povestit viaţa ei, şi a mea a fost la fel, numai că unele fapte le-a împins până la paranoia. Eu nu cred că numai soţul meu a fost de vină. Cred mai curând că port un blestem pe care trebuie să-l plătesc. Nu ştiu la ce să mă mai aştept. De căsătorit, nici vorbă, mi-a intrat frica şi oroarea în mine, că nu-i mai pot vedea..."

Ianuarie 2000

# 11.

       "Sunt o fată oarecare... Mă simt tare singură, cu toate că am pe cineva cu care trăiesc de aproape 5 ani, dar este căsătorit şi are 2 copii. Ne-am legat unul de altul fără să vrem, am cunoscut dragostea adevărată împreună. Este un om dulce şi blând, foarte curajos, înfruntă viaţa cu mult curaj. Mi-a mărturisit încă de la început că nu-şi iubeşte soţia, că s-a căsătorit dintr-o greşeală, forţat de părinţi ca să nu plece departe de ei, i-au găsit o fată din sat. Pe atunci el iubea pe altcineva, dar pentru că era fată de oraş, părinţii nu au acceptat-o. Ei au plănuit împreună cu familia fetei din sat nunta tinerilor şi, când s-a întors el acasă, s-a şi trezit căsătorit peste noapte. A doua zi, când şi-a dat seama ce a făcut, a plâns mult şi, mai grav, nu ştia ce să-i zică prietenei (care îl aştepta la oraş). Era foarte tânăr şi nu ieşea din spusele părinţilor. Era foarte ascultător. Aşa a căzut în capcana lor. Apoi, după prostia care a făcut-o, a încercat să-şi iubească soţia. Era tare grijuliu cu ea şi o respecta ca femeie, pentru că aşa a fost crescut. Dar adevăratele probleme au apărut după naşterea primului copil. Atunci şi-a arătat diavolul adevărata faţă. Ea nu l-a vrut decât pentru bani, că era singur la părinţi, şi să facă din el ce vrea ea. Pe deasupra era şi foarte geloasă, că doar avea pe cine să fie, că cine nu şi-ar dori un asemenea bărbat?! El în timpul căsniciei a călcat mereu pe alături, în speranţa că-şi va întâlni jumătatea, dar în zadar, până m-a întâlnit pe mine. M-a iubit încă de la început, m-a ajutat enorm de mult, pentru că eram o neştiutoare în ale vieţii, şi cu timpul m-a făcut să am încredere în el, m-a învăţat să-l iubesc şi m-a ajutat în toate şi material, şi trupeşte. Ce mă deranjează acum este faptul că în aceşti 5 ani am avut speranţe din partea lui că se va despărţi şi se va căsători cu mine, dar nici până acum nu s-a întâmplat. Zice că nu poate din cauza copiilor, că nu-i poate părăsi, că nu-i poate face de ruşine cu un tată divorţat. Încă de când a avut primul copil a vrut să se despartă de ea, dar copilul l-a adus înapoi. Mi-am pierdut toate speranţele şi de foarte multe ori am încercat să îmi iau viaţa. În fiecare seară plâng şi m-am săturat de toate. Am încercat să renunţ la el, dar gândul acesta mă omoară, îmi provoacă o teamă insuportabilă. Am plecat de nenumărate ori departe de el ca să-l uit şi poate găsesc pe altcineva (pentru că îmi doresc enorm de mult o familie), dar nu am reuşit. Gândul îmi era numai la el şi nu puteam să fac nimic. Abia aşteptam să vin lângă el. Şi el mă aştepta la fel de mult şi suferea la gândul că nu mă mai întorc. Ştiu că mă iubeşte foarte mult şi nu poate trăi fără mine, dar nu-mi explic de ce nu are curajul să vină lângă mine. Acum el este mare patron, dar când l-am cunoscut nu era nimic, alături de mine s-a realizat. Iar eu, din cauza speranţelor deşarte, mi-am cam pierdut răbdarea şi am început să-l necăjesc cu plânsul meu."

Ianuarie 2000

# 10.

        "Am trecut printr-o perioadă critică atunci când, în toiul nopţii, o bufnitură puternică din spatele casei m-a făcut să mă trezesc ţipând. Un alt exemplu: venind acasă după miezul nopţii, stăteam şi mâncam în balcon (vine ca o vernadă, dar este închisă). Simţeam că sunt privită insistent de cineva (eu fiind singură), iar în momentul când am privit spre uşă am văzut o umbră. Becul de afară era aprins şi, culmea, câinii nici nu au lătrat. Sau chestii de genul trosnituri de mobilă, strigată uneori după 12 noaptea, vise urâte, semne de râcâieli prin pod. La un moment dat ajunsesem să o iau razna puţin. Prin cineva am cunoscut o femeie care m-a ajutat să ies puţin din impasul acesta. La 27 de ani sunt singură şi persoana respectivă mi-a spus că am cununiile legate. Oare este posibil? Câteodată simt că nu sunt singură în cameră, cu toate că eu sunt singură. Postesc miercurea şi vinerea şi mă rog la Dumnezeu să aibă grijă de mine."

Ianuarie 2000

# 9.

        "Suntem doi fraţi care am crescut împreună într-o familie bună. Am primit aceeaşi educaţie, la şcoală am fost premianţi. Totul a decurs normal până a ajuns fratele meu la liceu. Aici, el fiind mai mic de statură, însă isteţ (lua numai 10 la matematică), un grup de băieţi mai "versaţi" au început să îl bată şi, aflând că are o stare materială bună, l-au obligat să fure bunuri de prin casă şi să le aducă lor. Pentru a scăpa de bătaie, a început să fure şi să lipsească de la ore. Ăsta a fost începutul. Când au aflat părinţii mei, pur şi simplu au fost şocaţi. După ce a terminat clasa a zecea l-au trimis la o şcoală profesională de artă decorativă, în speranţa că îl vor despărţi de prietenii lui. Acolo însă s-a dovedit a fi totuşi un element negativ (din punct de vedere moral, nu profesional, unde avea rezultate de excepţie), instigând pe ceilalţi colegi la revoltă, sau obrăznicii de tot felul prin internat. După doi ani s-a întors, reproşându-le părinţilor că l-au îndepărtat de ei şi de casă. În timp ce făcea armata, a cunoscut o fată pe care mama ei a dat-o la Casa de Copii. La 18 ani a luat-o acasă, ca să poată beneficia de şomajul ei. Fata era frumuşică, fratele meu a văzut-o şi s-a îndrăgostit de ea. A rămas însărcinată, avea 7 luni de sarcină, iar fratele meu nu avea curaj să spună nimic la părinţi. Într-o zi am zărit-o plângând şi mi s-a părut că este gravidă, aşa că am întrebat-o. Mi-a spus că a fugărit-o mama ei de acasă, că este însărcinată şi se va sinucide. Mi s-a făcut milă şi am adus-o în casa părinţilor mei (eu fiind căsătorită între timp şi având casa mea). Părinţii mei au primit-o, fiind oameni buni la suflet, însă abia mai târziu am început să remarcăm caracterul ei, pe care de fapt nu-l avea, nici suflet, nici educaţie... nimic. De atunci, părinţii mei au devenit stresaţi şi eu la fel, tot reproşându-mi că le-am adus-o în casă. Le-au făcut stare civilă fără nuntă. La o lună după starea civilă a născut. La scurt timp după botezul copilului a început să vorbească urât, să fie rece cu soţul ei. El a început să bea şi de atunci nu se mai opreşte, adică de trei ani. Între timp, tatăl meu a murit de cancer, iar el în acea zi se bătea cu cumnaţii lui, pentru că aceştia se bucurau de moartea tatălui meu. Ea a fugit de acasă de la părinţii mei în timpul în care mama mea era la operaţie pe creier cu tata. În timp ce tata era internat la Oncologie, mama a venit acasaă să facă ceva de mâncare. L-a găsit pe fratele meu beat. Soţia lui fugise de acasă, iar el s-a luat de mama... că lui îi trebuie femeie, că nevasta nu-i dă ce-i trebuie lui şi a început să tragă de fusta mamei şi să o bată pentru că opunea rezistenţă. Vecinii, auzind scandal, au spart uşa şi au salvat-o de la o moarte sigură. Peste două săptămâni, tata a murit. Cumnata mea şi în ziua de astăzi sta o lună, iar fuge, iar vine, şi tot aşa, cu tot cu copil. Fratele meu tot bea. Mami l-a băgat în servici, dar el a plecat de acolo pe motivul că nu-l plătesc bine. Acum nu mai vrea să muncească deloc. Mama mea munceşte şi-l întreţine şi pe el, şi pe copilul lui. Noaptea când doarme, fratele meu scoate nişte gemete şi nişte urlete ciudate. A vrut de câteva ori să se arunce pe geam de la etajul trei, altădată a luat băieţelul lui de trei ani să-l arunce. Nu vrea să meargă la Spitalul de Psihiatrie. Nu este nebun, însă câteodată recunoaşte că vede oameni mici şi negri mergând pe fotoliu, sau că-l vede pe tati, aude sertarele deschizându-se şi închizându-se etc. Mintea lui nu evoluează, ci merge în regres. Are complexe, mă invidiază. Spune că mami mă iubeşte numai pe mine şi pe băieţelul meu, pe al lui spune că nu-l iubeşte nimeni şi îl ia la bătaie. Îşi închipuie numai lucruri rele. Ca o mare calitate, aş vrea să remarc talentul său pentru pictură. Pictează extraordinar!"

Noiembrie 1996

# 8.

        "M-am căsătorit, am doi copii. La nuntă, soţul s-a ţinut de lumânare şi ea s-a rupt în două. Atunci a venit soacra la mine şi mi-a spus cu lacrimi în ochi că băiatul ei va muri din cauza mea. La sfârşitul nunţii mi-am rupt singură lumânarea de cununie în patru, spunându-i că atunci când băiatul ei va muri, voi muri şi eu. Acest lucru îmi dă de gândit... De aceea eu cred că suntem blestemaţi, că ni s-au făcut farmece sau că ni s-a luat sporul casei. Mă "înghit" de nevoie neamurile lui, se poartă cu mine cu suspiciuni, cu minciuni. De câte ori ne întâlnim cu sora lui, de atâtea ori ne certăm. Mereu mă ameninţă cu divorţul..."

Februarie 1997

# 7.

        "Până la această vârstă, viaţa a fost tare ciudată cu mine. Am suferit mult de când m-am căsătorit (de la 21 de ani) din cauza viciului beţiei pe care l-a avut soţul meu. Am luptat mult să îl combat şi să rezist acestui viciu prin rugăciune, răbdare, iertare, uitare, dar mai mult prin metoda lui Isus, răsplătind răul cu bine. Am trăit şi eu, şi copiii (am avut 3 băieţi, unul mi-a murit la 21 de ani) o continuă teroare, dar nu am abandonat rugăciunea. În cele din urmă, soţul meu, doborât de viciu şi răutate, s-a sinucis. În prezent am o mare durere în suflet datorită felului de a fi al fiului meu mai mic (are 22 de ani). După câte constat, are şi el viciul beţiei şi este obsedat de faptul că seamănă cu tatăl lui, dar mai mult l-a şocat sinuciderea acestuia (s-a spânzurat). La insistenţele copiilor am cunoscut un bărbat care m-a atras mai mult pentru că nu bea, nu fumează. Dar are o situaţie tare întunecată, aşa o văd eu... Este divorţat, dar nici până în prezent nu a clarificat situaţia cu partajul. Fosta soţie s-a recăsătorit, se descurcă bine, dar lui îi merge numai rău. Am fost împreună la cimitir (la mormântul mamei lui) să facem ordine, curat şi am găsit lângă cruce înfipt un cuţit mare de bucătărie!"

Februarie 1997

# 6.

        "Sunt căsătorită cu un bărbat maghiar, eu fiind româncă. Avem 18 ani de căsătorie, 3 copii mari şi trăiesc foarte rău cu soţul. De fapt, aproape nici nu trăiesc. De doi ani de zile soţul meu nu vorbeşte cu mine deloc, doar numai când are chef de ceartă sau e beat. S-a încurcat cu o fată de 20 de ani, tot maghiară ca el şi aproape tot timpul este împreună cu ea. Acasă nu mai mănâncă, merge la mama lui, sau ştiu eu unde, şi mănâncă... Hainele şi le-a dus pe rând de acasă, deci mama lui le spală, dar totuşi vine să doarmă acasă, când nu-l solicită domnişoara să doarmă cu ea. Am încercat să dorm separat, dar m-a bătut, m-a ameninţat că mă alungă din locuinţă dacă nu dorm cu el. Am încercat să-l ameninţ cu divorţul, dar a dus de acasă actul de căsătorie. Nici nu vrea să audă de aşa ceva, conştient că mă înşeală, şi nici nu-i pasă cât sufăr. Mai rău, mă învinovăţeşte că aş avea pe cineva şi tot timpul o face pe gelosul. În casă se întâmplă lucruri ciudate. Eu seara mă rog, iar în zilele când postesc şi mă rog mai mult aud nişte pocnituri în uşă. Parcă ar arunca cineva cu o piatră, sau pocneşte mobila. Nu am noroc în nimic, copiii tot timpul sunt bolnavi, la serviciu mi s-a desfacut contractul de muncă. Soţul dă 2-3 sute de mii pe masă pentru copii şi îmi spune de ce nu caut de lucru (dar unde?) sau să plec (dar unde?). Soacra mă vorbeşte de rău. Ea tot timpul a stat între noi şi nu a fost de acord să mă ia pe mine. Se afişează cu amanta soţului meu pe stradă, numai să mă sfideze. Sufăr mult şi aş vrea ca soţul meu să-şi revină şi să ne împăcăm, pentru că eu ţin foarte mult la el şi aş da orice să-mi revină familia la normal."

Noiembrie 1999

# 5.

        "Am vârsta de 28 de ani. Părinţii mei au fost divorţaţi de când aveam un an şi jumătate, dar aceasta nu a constituit un handicap. Mama, împreună cu bunicii (părinţii ei), a umplut cu succes acest gol, încât nu mă pot considera marcată de faptul că nu am crescut alături de un tată. Mama nu s-a recăsătorit şi nici el, de altfel. Ea a reuşit să-mi consolideze educaţia, dar când aveam vârsta de 16 ani a decedat, în urma cancerului declanşat de numeroasele procese civile (iniţiate de tatăl meu, cu scopul reducerii pensiei alimentare), nemaiapucând să se bucure de reuşitele propriului copil. Pe parcursul existenţei mele nu am primit nici un ajutor material sau sufletesc din partea tatălui meu. Momentele acestea le-am depăşit, m-am integrat în societate, dar sunt singură. Puţinii prieteni băieţi pe care i-am avut s-au dovedit a nu fi de soi, în sensul caracterului duplicitar, profitor, fără o reală afecţiune faţă de persoana mea. Am fost critică uneori, m-am îmbărbătat prin toate autoanalizele pe care le fac asupra persoanei mele. Am greşit? Daca da - unde? Ce se poate face să nu mai repet greşeala? Dacă nu - de ce trebuie să suport toate aceste deziluzii sentimentale, cu toate că nu mă arunc ca înecata în ele?"

Decembrie 1999

# 4.

        "Sunt o tânără de 25 de ani. Până la această vârstă nu am avut nici un prieten, o relaţie serioasă. Deja am început să mă îngrijorez, pentru că trec anii şi-mi doresc foarte mult o familie, un copil. Dar nu ştiu ce se întâmplă, mi s-a spus că am farmece făcute. Să cred oare în aşa ceva? De când am aflat, am început să merg la biserică în fiecare miercuri şi vineri şi ţin post în aceste zile şi cele mai importante posturi de peste an. Nici cu sănătatea nu stau prea bine. Am dureri în mai multe părţi ale corpului, dar mi-am făcut analize şi controale la mai multe spitale, în urma cărora s-a constatat că nu am nimic. Nu-mi pot explica atunci ce am! Sunt singură şi e cumplit. Nu se poate apropia nimeni de mine. Chiar dacă ies o dată cu cineva, pe urmă nu mă mai caută. Oare asta mi-e soarta, să rămân toată viaţa singură? Simt că sunt invidiată chiar şi de către femei. Poate greşesc eu, dar ştiu că nu am făcut rău la nimeni şi mă întreb: oare mie de ce alţii îmi doresc să am parte numai de necazuri?"

Februarie 2000

# 3.

        "De când mă ştiu, în familia noastră nu prea a fost bine şi câteodată stau şi încerc să-mi aduc aminte dacă am râs vreodată din toată inima până la vârsta de 23 de ani. Mi-am pierdut tatăl într-un accident de muncă pe când eram un bebeluş. Mama, rămânând văduvă cu doi copii (eu şi fratele), nu s-a recăsătorit, deşi vroia. A mai adus pe lume un băieţel, pe care nu a vrut să-l aducă acasă de jenă şi ruşine faţă de cei din jur. După 2 ani l-a luat de la Leagăn şi l-a adus acasă. Încă o palmă: fratele meu este bolnav de encefal, boală care i-a distrus viaţa. Aş putea spune - pe lângă a lui şi pe a noastră. Îl iubim mult, este atât de inteligent, numai că nu poate vorbi corect. Mama a ajuns şomeră, nemaiputând să ne întreţină. Eu vroiam cu tot dinadinsul să termin liceul, însă nu mai puteam rezista. Erau zile când ne duceam flamânzi la şcoală. Nemaiputând continua aşa, m-am hotărât să mă sacrific. Nu mai suportam expresia feţelor fraţilor mai mici, palizi şi slăbiţi de vlagă.
        În acel an mi-a ieşit în cale un domn în vârstă. Avea probleme cu Tribunalul din pricina unui accident mortal. L-am ajutat cât am putut, l-am găzduit la noi, el ajutându-ne cu bani. Într-o zi ne-a spus că are un fiu necăsătorit în Turcia. M-a întrebat dacă vreau să fac cunoştinţă cu el. Am acceptat, ne-am cunoscut, ne-am înţeles şi ne-am căsătorit până la urmă, el fiind mult mai mare ca mine. De atunci şi până în prezent suntem căsătoriţi, deşi nu suntem îndrăgostiţi (cel puţin eu nu sunt) unul de celălalt. Am acceptat căsătoria cu gândul că, odată cu mine, voi salva câtuşi de puţin familia din situaţia critică în care ne aflam, regretând amarnic faptul că nu mi-am putut termina şcoala. Plus de asta, am fost nevoită să mă despart şi de băiatul la care ţineam foarte mult. După 4 ani de căsătorie, am rămas gravidă. Am făcut o fetiţă, ea fiind la ora actuală singurul lucru frumos din viaţa mea nefericită de până acum. Mama, nici până în prezent nu şi-a găsit de lucru. Pe fratele meu mai mare l-am luat lângă mine, în Turcia. Lucrează aici, iar pe mama o ajutăm din când în când cu bani. Soţului meu înainte nu-i mergea bine deloc. Nu avea de lucru, a dat faliment după faliment, a intrat într-o serie de afaceri nerentabile. Iarăşi am dus tot felul de lipsuri! Acum a investit într-un micuţ market şi mi-e teamă să nu dea faliment din nou, fiind asociat cu sora lui.
        Cumnata mă urăşte de când am venit aici. Nu-i plac deloc, deşi mi-aş fi dorit să ne înţelegem mai bine. Nu ştiu de ce nu mă poate suferi. Poate din cauza tinereţii mele (este cu 25 de ani mai mare decât mine), poate din cauza frumuseţii mele, nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu. Este o femeie plină de ură şi are un suflet rău. Numai când o văd, mâinile şi picioarele încep să-mi tremure. Mă spionează tot timpul. Am impresia că este plină de energie malefică şi o răspândeşte aiurea peste tot. În prezenţa ei mă simt rău, deranjată, tulburată, iar după ce pleacă mă simt eliberată parcă de o povară. Am impresia că în familia lor este ceva necurat. Aproape toţi membrii acestei familii au murit de cancer. Din trei fete, câte au fost, nu s-a căsătorit decât una din ele. Cea care trăieşte nu e căsătorită, având vârsta destul de înaintată, 47 de ani. Ce să mai cred... Unii spun că o fi vreun blestem în familie..."

Decembrie 1999

# 2.

        "De când mă ştiu am fost o fire veselă, optimistă, sociabilă şi gata oricând să-i ajut pe cei care aveau nevoie de ajutor. În anul 1991 mi-am pierdut tatăl şi, odată cu el, o mică parte din elanul meu tineresc. În următorul an m-am căsătorit cu un băiat din sat în care aveam o încredere oarbă. După vreo 2 ani a început coşmarul. O vecină a mamei mele a dat-o în judecată, revendicând o bună parte din terenul curţii unde locuia mama (după căsătorie, eu cu soţul stăteam la socri), plimbând-o 2 ani pe drumuri degeaba. După 2 ani de tergiversări s-a încheiat procesul, dându-se câştig de cauză mamei mele. În primăvara anului 1995 eu şi soţul meu ne-am mutat la mama, unde am născut băieţelul nostru. Vecina, necâştigând procesul, s-a răzbunat făcându-mi farmece. Ce să vă spun, a fost ceva de nedescris... Soţul meu bea, venea acasă şi începea cearta cu mama, cu mine, ne dădea afară din casă, ţinea cât îl ţinea gura şi vorbea cât se poate de urât, chiar şi în faţa copilului. Inima mamei, nemairezistând circului din curte noastră, a cedat. De la începutul şederii noastre aici şi până acum belele se ţin scai, nimic nu merge bine nici între noi, nici în gospodăria noastră."

Februarie 2000

# 1.

        "... S-a întâmplat în urmă cu 2 ani, în luna iunie. Eu şi fiica mea eram plecate din ţară când, la interval de o săptămână, am primit telefon de la soţul meu. Acest avea glasul schimbat, parcă nu-i mai aparţinea, spunându-mi că-i este frică să nu facă o depresie psihică. Iată ce s-a întâmplat:
        Întorcându-se acasă în jur de ora 19:00, în spatele curţii o voce l-a strigat pe nume. S-a oprit, a privit în jurul său, însă nimeni. La al doilea apel, o voce cunoscută (aparţinând unei rude) a strigat la el, spunându-i că eu am suferit un accident în urma căruia am decedat.  Speriat, a căutat acea persoană, însă nici urmă de ea. O linişte profundă era atât în curte, cât şi în casă. Probabil datorită şocului, a început să vorbească cu glas tare ieşind în faţa curţii, atrăgând astfel atenţia unei vecine. Aceasta i-a oferit un Distonocalm, reuşind să-l calmeze uşor. Însă neliniştea puse iarăşi stăpânire pe el, facându-l să plece în căutarea acelei persoane care-i spusese de decesul meu. Ceasul se apropia de ora 22:00. Pe drum s-a întâlnit cu mai multe persoane şi deodată şi-a dat seama că poate citi gândurile oamenilor, deşi nu conversa cu ei. Aceştia tăceau, însă soţul meu auzea clar glasurile lor, gândurile lor. Ajuns la ruda mea, toată casa era cufundată în întuneric, dar glasul femeii îl auzi iarăşi spunând altei femei "Taci, că ne vede!". Soţului meu i se păru că aceasta femeie, împreună cu cealaltă, era pe un câmp la 100 de metri, consumând alcool. A doua zi aceasta afirmă că, într-adevăr, seara băuse cu altă femeie, însă nu-l văzuse şi nici nu-l auzise. S-a reîntors acasă şi deodată s-a iscat o vântoasă. Pe drum a zărit o căruţă ce alerga cu toată viteza. În ea, mulţi oameni veseli ce chiuiau, printre care şi mătuşa lui. Acesta, ciudat că tocmai în acea seară lipsea de acasă (locuim împreună cu ea), deci nu se putea să fie şi în căruţă, şi la distanţă de zeci de kilometri. Cu teamă, a intrat în casă pentru a mă contacta telefonic. Deoarece legătura era prin centrală, a rămas în aşteptare. La câteva minute a sunat telefonul, iar la celălalt capăt nu era nimeni, decât tonul. A luat iarăşi legătura cu telefonista, întrebând-o dacă dânsa l-a contactat, dar aceasta răspunse negativ. În cele din urmă, luă legătura cu mine, se asigură că eu şi fetiţa suntem bine. În acel moment, după conversaţia cu soţul meu, o stare groaznică a pus stăpânire pe mine. Nu am reuşit să adorm deloc până dimineaţa.Ce s-a întâmplat cu soţul meu: de acum începe calvarul. La fereastră a bătut fiica mea (din prima căsătorie), rugându-l să-i dea drumul înăuntru sau să iasă afară. Pe rând, persoane cunoscute repetau aceeaşi rugăminte. Un bărbat a reuşit să intre la uşa camerei, ciocănind în interior, rugându-l insistent să iasă afară. Hainele din cameră începeau să se mişte, iar glasurile şi zgomotele din curte nu mai conteneau. Să nu mai audă nimic, a dat la maxim toate aparatele din casă, însă acel glas de bărbat se auzea parcă mai clar. A încercat să adoarmă, dar atunci când şi-a învelit tot trupul, a simţit cum cineva s-a aşezat pe pat, iar la urechea lui o respiraţie caldă, anevoioasă îl îngheţă. Totul a durat până dimineaţă, când glasul unui preot, ce făcea zgomot din clopoţei, rostea cuvinte nedesluşite. A doua zi, multe persoane nu-l recunoscură pe soţul meu. Nu era sub influenţa alcoolului, deşi este un adept. Atunci când bea (nu zilnic) afirmă hotărât că el este Lucifer şi se izbeşte cu capul de masă sau perete..."

Februarie 2000

<  Înapoi la Pagina România de azi