<  Înapoi la Pagina de CERCETĂRI ÎN PARANORMAL


PARANORMALUL … ANORMAL

autor: NINA PETRE

 

REGĂSIRE PESTE VEACURI

Uneori, fotografiile unor fiinţe dispărute din viaţa pământeană pot stimula apariţia unor sentimente puternice în sufletele oamenilor. Odată instalată iubirea în suflet, oricând poate profita de ea un spirit de calitate îndoielnică, dornic de aventuri cu fiinţe umane.

În luna noiembrie a anului 1996 am primit la cabinetul meu parapsihologic o tânără firavă, timidă, cu un aer romantic. Discuţia a început greu, tânăra arătându-mi fotografia unui adolescent de o frumuseţe rară, spunând sfioasă că este prietenul ei, căruia îi duce dorul deoarece este plecat de mai mulţi ani. Am întrebat-o unde a plecat şi ce vârstă are . A izbucnit în plâns şi, vizibil jenată, mi-a mărturisit că Dănuţ, băiatul din fotografie, a murit înecat în urmă cu un deceniu, la vârsta de numai 19 ani. 

Dănuţ stătea liniştit pe marginea bazinului de înot al ştrandului când, pe neaşteptate, unul dintre prietenii săi l-a împins în apă. Băiatul a căzut şi s-a scufundat, rămânând în adâncul apei. După câteva minute prietenii care au observat scena s-au aruncat în apă şi l-au scos pe mal. Dănuţ murise.

Cinci ani mai târziu, o tânără absolventă de liceu ducea flori la mormântul bunicii sale. Mergând prin cimitir a observat pe o cruce fotografia unui tânăr deosebit de frumos care păstra pe faţă un zâmbet feciorelnic. Eliza nu i-a putut uita chipul. Îl visa mereu noaptea, iar băiatul dorea de fiecare dată să-i spună ceva. Pentru Eliza a început coşmarul unei iubiri fără speranţă de împlinire. Pentru a-şi uita durerea nemărturisită şi-a căutat refugiul în pregătirea pentru facultate. A ajuns studentă, a terminat cu bine facultatea şi s-a reîntors în oraşul natal, angajându-se la o societate comercială.

Iubirea pentru Dănuţ s-a accentuat, apărând manifestări energetice în jurul fetei, în special seara, când se pregătea de culcare. Simţea mii de mângâieri pe trupul său în atmosfera tensionată a camerei. 

A hotărât să se prezinte familiei defunctului. Părinţii băiatului, îndureraţi de moartea lui, au rămas neconsolaţi de-a lungul anilor. Au primit-o pe Eliza cu amabilitate, s-au străduit să o înţeleagă, au acceptat-o ca prietenă de familie. I-au arătat caietele cu poezii scrise de el, i-au dat două fotografii ale băiatului dispărut dintre cei vii şi au lăsat-o să-i însoţească la pomenirile pe care încă i le mai făceau la mormânt.

Într-una din zile, Relu, fratele lui Dănuţ, i-a arătat Elizei un tablou pe care îl pictase la cîteva luni după moartea băiatului. Tabloul înfăţişa o tânără care semăna uimitor cu Eliza ! Din acea zi Relu nu şi-a mai găsit liniştea. Avea doi copii şi o soţie iubitoare, iar cu sănătatea o ducea destul de bine. Ce-i lipsea ? Fratele mult iubit, mezinul familiei, a cărui moarte absurdă le-a îndoliat sufletele pentru totdeauna ? Sau neîmplinirea proaspetei iubiri pentru Eliza, care îi ardea inima ca o flacără ? A găsit în iubirea Elizei pentru Dănuţ un aliat la suferinţa care îi întuneca viaţa. S-a îmbolnăvit de nervi, şi-a căutat refugiul în alcool, ajungând o epavă umană. Oare ce-l chinuia mai mult acum, după zece ani de la moartea celui drag : dorul de fratele său sau iubirea pentru Eliza, fiinţa care îi adora fratele dispărut, dar pe care nu-l cunoscuse ca fiinţă umană ? Neputinţa de a găsi un răspuns la aceste întrebări l-a transformat într-o victimă a propriului destin.

La dorinţa Elizei am contactat telepatic spiritul lui Dănuţ. Cuvintele lui au venit ca nişte lovituri de cuţit în creierele noastre încinse. Iată ce ne-a relatat la prima noastră convorbire :

"Nu am nici o vină în ceea ce i se întâmplă acestei fete. Eu sunt un spirit cu bun simţ, nu agresez femeile. Cel care îi dă Elizei iluzia iubirii este rivalul meu dintotdeauna, un spirit de o calitate îndoielnică, egoist şi rău, care m-a chinuit adeseori, încarnându-se în fiinţele duşmanilor mei. Ne-am înfruntat în mai multe vieţi, iar acum profită de iubirea sinceră a acestei fete, substituindu-se duhului meu."

La întrebarea Elizei : "Cum am putea fi alături ca fiinţe umane ? ", i-a răspuns : "Am fost alături de mai multe ori ca frate şi soră, soţ şi soţie, amant şi amantă. Căsătoreşte-te, şi primul tău copil voi fi eu."

Deşi decepţia noastră a fost imensă, Eliza a revenit aproape lună de lună timp de doi ani, însuşindu-şi conştiincioasă lecţiile de spiritism. Am învăţat-o să îl contacteze telepatic prin intermediul fotografiei, a primit de la soţul meu iniţierea Reiki pentru supraenergizare mentală şi încet, încet, a început să audă glasul spiritului mult dorit.

După o vreme a încetat să mă mai caute, retrăgându-se în fericirea şi nefericirea ei, discretă ca întotdeauna.

Aprilie 2000

< sus >


 

"DOCTOR" DE OCAZIE

Mulţi amatori se străduiesc să trateze oamenii cu mâinile, imitându-l cu frenezie pe Isus. Neavând harul şi energia divină a Mântuitorului, ajung să se îmbolnăvească mai rău decât pacienţii lor. Unii dintre ei nu mai pot fi salvaţi.

Ionică este un băiat năstruşnic. Tot aşa era şi la 15 ani când, din pură curiozitate, s-a înscris într-o "universitate" ezoterică, plină cu amatori de senzaţional. Nu prea îl interesa ce discutau între ei, dar l-a fascinat îndeletnicirea numită "hipnoză," pe care o practica în timpul liber unul dintre colegi. Dornic să cunoască "hipnoza", a făcut pe cobaiul, aşteptând cu nerăbdare urmările procedurilor la care a fost supus. Nu după multă vreme, într-o dimineaţă, privindu-şi tatăl, i-a văzut stomacul în nuanţe de albastru mişcându-se leneş în cuşca sa de deasupra buricului. A leşinat de groază.

În zilele următoare i-a văzut inima verzuie, pulsându-i de zor în piept. Când a zărit creierul violet al mamei, a făcut o criză vecină cu epilepsia. Cineva l-a sfătuit să pună mâna pe o carte de anatomie cu fotografii color pentru a-şi da seama ce vede, cum vede şi ce se află cu adevărat în trupul omenesc. Anii au trecut. Ionică a fost dat la ziar, devenind vedeta oraşului. Colegii de la"universitate" l-au învăţat să facă pase pentru a trata oamenii bolnavi. Părinţii i-au spus cu fermitate : "Dacă vezi în corpul omenesc, înseamnă că poţi trata orice boală, aşa că apucă-te de treabă !". Ascultător şi curios, Ionică a început să pună mâinile pe oricine îi cerea ajutorul, considerându-se un "fenomen" căruia nu-i mai sunt necesare studiile de bioenergoterapie. După fiecare tratament se simţea rău. A devenit nervos şi, privindu-şi mereu organele interne, a observat că se îmbolnăveşte încet, dar sigur. A refuzat să mai trateze nenumăratele cunoştinţe ale părinţilor săi, oameni care sufereau de boli incurabile. Drept pedeapsă, tatăl său, un prosper om de afaceri, i-a tras o bătaie zdravănă. L-a dus cu forţa în alt oraş la familia unei persoane sus-puse pentru a-i trata copilul de o tumoare cerebrală în ultima fază. După reîntoarcerea acasă, Ionică a început să aibă migrene insuportabile, un comportament nevrotic, iar la şcoală, o situaţie dezastruoasă. A devenit un libertin, nu-şi mai ascultă părinţii, capriciile se ţin lanţ, catalogul este plin cu note de 2 şi 3. Se întreabă adeseori : "Pentru ce să termin liceul, că tot voi muri de tânăr ?". Le spune tuturor că şi-a distrus creierul şi pancreasul tratând tot felul de bolnavi. Părinţii nu-l cred şi îi furnizează mereu pacienţi. Pentru ce ? Nu pentru bani, că au destui.

Pentru gloria fiului lor, fenomenalul Ionică !

August 2000

< sus >