<  Înapoi la Pagina de Spiritism


GLASUL SPIRITELOR

preluări telepatice de la entităţi ale Spaţiului Cosmic

Autor: NINA PETRE

CUVÂNT ÎNAINTE

Înţelepţii de pe Terra sunt prea puţin luaţi în seamă. Cei care ne conduc viaţa se cred rupţi din coasta lui Isus sau a altor giganţi ai omenirii. Noi, oamenii de rând, suntem copleşiţi de avalanşa intereselor meschine, dăunătoare mersului normal spre fericire. Există în lume o multitudine de opinii, voit salvatoare, a căror transpunere în fapte ar salva omenirea de la autodistrugere.

O entitate inteligentă mi-a spus următoarele cuvinte: Oamenii se distrug prin creaţiile lor. Cred că are dreptate.

Nina Petre
21 iunie 2015

 

ROMÂNII, POPOR CHINUIT

Românii de acum sunt cobaii lumii. Pe ei se experimentează produse chimice, microorganisme, schimbări de comportare, orientări politice, modernisme care au expirat în alte ţări, luări de atitudine total nepotrivite cu etica oamenilor civilizaţi. Cei ce vor să le imprime românilor un comportament pe placul lor au păreri diferite în această privinţă. Consecinţele neconcordanţei dintre punctele lor de vedere provoacă dese cutremure sociale şi politice. Manipulările se ţin lanţ şi se contrazic unele pe celelalte.

Ca un antidot la relele care ameninţă să sufoce în totalitate poporul român, vă recomand tuturor să vă dezvoltaţi gândirea, atenţia la tot ce se întâmplă în jurul vostru şi, mai ales, puterea de a prezice faptele viitoare.

Entitatea ISABELLA
21.06.2015

< Sus >

DESPRE TRAGEDIA SUFLETELOR

Sufletele tuturor locuitorilor de pe Terra trec prin modificări anormale, care ameninţă ansamblul faptelor de fiecare zi. Noi, cei din Univers, vedem şi auzim totul, iar înţelegerea noastră diferă substanţial de cea a pământenilor.

Deşi suferim pentru toate necazurile voastre, ne este greu să luăm măsuri asemenea oamenilor. Puterea noastră de influenţare este universală şi nelimitată, dar faptele concrete vă aparţin vouă, nefericiţilor pământeni. Vă mai liniştim sufletele, vă dăm speranţa unei vieţi mai bune, dar nu avem puterea de a lua măsuri economice, politice şi sociale. Acest lucru trebuie bine înţeles de către toţi cititorii acestui mesaj.

Vă promit că voi reveni în curând cu noi păreri, folositoare tuturor.

Entitatea MAHIDRAN
21.06.2015

 

CĂLĂII VISELOR

Oamenii au dreptul să viseze nestingheriţi, aşa cum este normal şi sănătos. Dar există unii, malefici, cum vă place vouă să le spuneţi celor egoişti şi răzbunători, care nu se dau în lături de la încercarea de a le impune oamenilor visele dorite de ei. Se întâmplă din ce în ce mai des ca bietele fiinţe nevinovate să se viseze criminali şi răufăcători de toate soiurile, pentru ca la trezire să devină depresivi.

Depresia este o manifestare a creierului uman rezultată din atacurile multiple care au umplut spaţiul ce înconjoară scoarţa terestră. Depresia populaţiei le convine celor profitori, interesaţi ca supuşii lor să nu se mai gândească la viitor. Cine se gândeşte cu atenţie la viitor îşi face planuri de reuşită şi devine periculos pentru cei care îl exploatează.

Entitatea ARUN
21.06.2015

< Sus >