< Înapoi la Pagina de Spiritism
FORMA ŞI LIMBAJUL SPIRITELOR
Lucrare realizată de NINA PETRE în colaborare cu entitatea
astrală IBRAHIM
Spiritele sunt scântei din lumina Divinităţii Supreme. Dumnezeu este acelaşi pentru toată suflarea de pe Pământ. Mă refer la tot ce are viaţă şi suflet pe această planetă zbuciumată: oameni, animale, insecte, plante, forme de relief şi multe altele. Tot ce există în natura terestră posedă suflet, iar fiecare suflet aparţine unui spirit. Nu există spirite fără suflet, dar nici suflete lipsite de scânteia vieţii, care este spiritul.
Ceea ce cred mulţi oameni despre spirite este total confuz. Unii înţeleg foarte greu că omul ajuns în pământ, în apă sau sub formă de cenuşă, nu va renaşte şi nu va mai fi acelaşi niciodată. După trecerea în lumea de dincolo de bariera morţii trupeşti, doar spiritul mai rămâne în viaţă. El este cel care trece această barieră, împreună cu sufletul său. Omul de odinioară dispare pentru totdeauna, iar locul său, în lumea scânteilor de lumină divină, energie şi inteligenţă, îl ia spiritul.
FORMA SPIRITELOR
Nu poate nimeni, în afară de Divinitatea Supremă care l-a creat, să vadă spiritul în totalitatea sa.
Există muritori care pot distinge emanaţia luminoasă a energiei spiritului. Această emanaţie cuprinde sufletul spiritului respectiv. Spiritul, fiind extrem de mic, devine practic invizibil ochiului şi minţii omeneşti. Emanaţia luminoasă are o întindere foarte mare, dar de dimensiuni diferite pentru diversele spirite ce populează spaţiul dintre noi, din atmosfera terestră şi din întinderea infinită a Cosmosului. La spiritele echilibrate, sănătoase din punct de vedere energetic, emanaţia luminoasă (căreia i se mai spune "aură energetică") are o formă sferică perfectă.

Acestea sunt spirite înalte, cu aura perfect sferică
Majoritatea spiritelor-sferă nu mai au obligaţia de a se încarna în muritorii de pe Terra. Ele au multe îndatoriri şi ocupaţii celeste, muncind neobosite pentru ca totul să decurgă perfect în lumea spiritelor care guvernează Universul.
Spre deosebire de acestea, unele spirite se află în suferinţă energetică şi sufletească, emanaţia lor având o formă prea puţin geometrică, sau chiar deloc geometrică. Aparatele fotografice moderne pot să înregistreze diverse forme ale spiritelor. Acolo unde sfera luminoasă nu este completă sau prezintă găuri, rupturi, spiritul respectiv se află în mare durere. A fost atacat de energii potrivnice sau încă se află în plină evoluţie. Până la completarea formei sferice perfecte, el va duce o luptă îndelungată cu duşmanii energetici şi cu propria neputinţă de a evolua cât mai repede, conform năzuinţelor sale. Orice spirit de bună calitate se poate afla, în anumite momente, în situaţii periculoase, putând fi atacat de energiile inferioare, prezente peste tot în spaţiul terestru şi cel cosmic. Datoria fiecărui spirit aflat în plină evoluţie este să spere şi să lupte pentru a se înălţa în rang, spre a se apropia de Lumina Supremă, emanată de Tatăl Ceresc.

Acestea sunt spirite cu aura perforată sau incomplet formată
Aparatele fotografice au surprins de nenumărate ori, în lumea întreagă, forme luminoase geometrice: sferă, hexagon, pentagon, romb, triunghi. Acestea sunt aurele entităţilor aflate în plină evoluţie spirituală, care îşi pot continua seria încarnărilor, conform voinţei lor. Priviţi imaginile de mai jos:
Oamenii dotaţi cu vedere în spaţiile cu mai multe dimensiuni pot observa uneori forme ciudate, albicioase sau de diferite culori. Acestea sunt spirite de o calitate mai joasă, neechilibrate energetic şi sufletesc. Lupta lor plină de speranţe pentru evoluţia spirituală şi apropierea de Lumea Îngerilor lui Dumnezeu este asiduă şi permanentă. În mod sigur, le este impus lanţul încarnărilor, care vor fi numeroase şi zbuciumate. Exemplificăm cu imaginile de mai jos:
Notă: Toate fotografiile de mai sus provin de la cititorii site-ului nostru. Copyright NINA PETRE.
LIMBAJUL SPIRITUAL
Despre limbajul spiritual s-a scris extrem de puţin şi într-un mod cât se poate de confuz. Trebuie să ştie toată omenirea că spiritele au limbajul lor specific, total diferit de cel al cuvântătoarelor terestre. Este un limbaj energetic, vibratoriu, care nu poate fi auzit şi înţeles de nici o fiinţă de pe Pământ. Mediumii clarauditivi pot auzi doar traducerea limbajului spiritual în limba pe care ei o folosesc în preluările telepatice. Această traducere i se dă omului automat, prin bunăvoinţa şi truda spiritelor care fac munca de traducător. Nimic nu se petrece la întâmplare între spirite şi oameni, nici măcar comunicarea telepatică. Vă pot da un exemplu: dacă o fiinţă umană are darul dumnezeiesc de a putea comunica prin mintea sa cu fiinţele inteligente ale lumii spiritelor, ea va primi mesajele într-o limbă pe care o cunoaşte şi la nivelul său de înţelegere. Dacă, prin excepţie, omul primeşte mesaje neinteligibile pentru el, atunci să ştiţi că un anumit aspect al telepatiei sale nu funcţionează corect sau, pur şi simplu, spiritele traducătoare nu vor să îl ajute.
Aş avea multe să vă spun despre deosebirile esenţiale dintre limbajul spiritului şi cel al omului. Înţeleg că oamenii care îşi pierd prin moarte cele mai dragi fiinţe doresc din tot sufletul să le regăsească în aceeaşi formă, atât de bine cunoscută de ei. Acest lucru fiind practic imposibil, din motivele pe care vi le-am prezentat mai sus, sărmanii muritori se agaţă de orice şi oricine le-ar putea da speranţa reîntâlnirii cu cei pierduţi. Nenumăraţi sunt aceia, în întreaga lume, care apelează la mediumi pentru a-şi apropia cumva fiinţele trecute în lumea spiritelor. În mesajele oferite de mediumi, muritorii neconsolaţi caută cu înfrigurare cuvintele pe care le ştiu de multă vreme şi care le sunt atât de dragi. Nespus de fericiţi sunt aceia care îşi recunosc răposaţii în vorbele mediumului! Mare le este consolarea şi speranţa unei reîntâlniri dincolo de hotarele morţii! Ce ne facem, totuşi, cu aceia care nu recunosc vorbele celor dragi? Dezamăgirea lor nu cunoaşte limite. Pentru aceştia mai am câte ceva de explicat. Spiritele, odată ajunse în lumea lipsită de trupuri, uită aproape tot ce au ştiut ca oameni. Şocul provocat de moarte este imens, mai ales la cei care au avut un sfârşit rapid şi violent. Mă refer cu deosebire la cei decedaţi prin crime, sinucideri, accidente. Pe aceştia îi obsedează multă vreme situaţia dramatică în care şi-au pierdut viaţa, uitând adeseori cine au fost pe Pământ. Pentru ei, perioada de revenire a memoriei spirituale este mult mai mare decât în cazul celor decedaţi prin moarte normală. Cel mai repede îşi recapătă memoria foştii bătrâni, care au avut răgazul necesar să se apropie de obiceiurile vieţii de dincolo.
Ca un ultim aspect al povestirii mele, doresc să le spun muritorilor care cer de la mediumi convorbiri cu spiritele celor apropiaţi că intenţiile egoiste, pur omeneşti nu îşi au locul în relaţiile cu lumea nevăzută. Cele mai nobile motive de comunicare sunt cele sufleteşti. A le cere spiritelor să dezvăluie amănunte de ordin tehnic, cum ar fi parolele dispozitivelor electronice, este un lucru exagerat şi absurd. În plus, cererea de a găsi bijuterii ascunse sau acte de tot felul, este şi ea nedemnă de a fi luată în seamă. În concluzie, oamenii care doresc să comunice cu lumea spiritelor sunt rugaţi să nu exagereze în speranţele lor. Ei pot primi de la spirite sfaturi de suflet, cuvinte de aur, pe care nu au cum să le obţină din altă parte. Egoismul, interesele meschine, materiale, pur omeneşti le sunt necunoscute fiinţelor din lumea nevăzută. Ele au doar inteligenţă şi suflet. Nu le interesează banii, averea, funcţiile înalte destinate oamenilor, dar nici concurenţa sălbatică, setea de răzbunare, ura, invidia, ipocrizia.
Muritorii de rând care se străduiesc să-şi scoată din suflet aceste trăiri egoiste şi periculoase vor avea mai puţine motive de căinţă atunci când vor ajunge în Lumea lui Dumnezeu...
Nina Petre,
17 aprilie 2008
Vizionaţi toate fotografiile cu spirite
Citiţi despre spiritele animale