< Înapoi la Pagina de Spiritism
Mădălina Manole (14 iulie 1967 - 14 iulie 2010)
"Dragii mei de pretutindeni,
Ştiu că m-aţi adorat, unii, criticat, alţii, în timpul scurtei mele cariere de muziciană. La moartea mea s-a şocat întreaga ţară. Aţi avut dreptate toţi să credeţi că forţe exterioare trupului meu m-au forţat să ajung la gestul oribil prin care mi-am pus capăt zilelor. Vreau să ştiţi cu toţii că nu m-a ucis nimeni, nici cu fapta, nici cu gânduri grele şi nici cu vorbe meşteşugite. Mi-am calculat gestul suprem al despărţirii de lumea voastră cu mulţi ani înainte de a recurge la el. Încă din copilărie, adeseori mi-am dorit moartea şi m-am imaginat întinsă în sicriu, dormindu-mi somnul de veci. Fenomenul desprinderii de viaţă m-a fascinat şi, de multe ori, i-am fericit şi invidiat pe cei care reuşiseră să treacă în lumea liniştii şi a fericirii absolute. Cu toate că mi-am trecut pragul morţii la doar 43 de ani, am trăit cât alte femei până la 100 de ani. Viaţa nu a fost prea darnică în mulţumiri sufleteşti, deşi m-am bucurat de iubirea şi adoraţia a mii de oameni. Oricât de fericită m-aş fi simţit în momentele-cheie ale vieţii mele, o undă de tristeţe am păstrat întotdeauna în sufletul meu prea gingaş. Mi-am iubit părinţii cu disperare şi aş fi făcut orice sacrificiu omenesc posibil pentru a-i şti mereu fericiţi şi mulţumiţi. Mi-am iubit din tot sufletul cei doi bărbaţi care mi-au dăruit încrederea lor, luându-mă în căsătorie. Mi-am adorat micuţul căruia, după mulţi ani de aşteptare, i-am dat o viaţă la care avea dreptul. Ce s-a întâmplat într-un târziu a rămas un motiv de uimire chiar şi pentru mine, spiritul Mădălinei. În aceste momente delicate, când mă simt dator să vă vorbesc, m-am identificat cu Mădălina, depănându-vă amintirile rămase în sufletul ei. Vă rog să mă iertaţi dacă nu voi reuşi să vă mărturisesc tot ceea ce v-ar fi spus însăşi marea dispărută! Gândurile Mădălinei dinaintea gestului fatal îmi vin unul după altul şi trebuie să le rostesc.
Eu, Mădălina Manole, vă spun tuturor că mi-am premeditat sinuciderea cu multă precauţie, ascunzându-mi intenţiile de soţul meu şi de toţi ceilalţi din apropierea mea. Puiu m-ar fi salvat şi din adâncurile iadului dacă m-ar fi văzut prăbuşită acolo. M-a vegheat, dragul de el, cu sufletul îndurerat, de fiecare dată când m-am aflat în dificultate fizică sau mentală. Omul acesta, rămas văduv prea dureros şi prea devreme, nu şi-a meritat lecţia pe care i-am dat-o. Vreau ca Puiu să înţeleagă că un om sănătos şi energic ca el merita să aibă alături o femeie puternică, optimistă, nu o floare prea delicată ca mine. I l-am lăsat ca amintire pe puiuţul nostru, de care va avea grijă aşa cum m-a ajutat de multe ori şi pe mine.
De ce am plecat din lumea oamenilor? Această întrebare a chinuit multe cugete după sfârşitul meu. În clipele dinaintea gestului suprem, mi-am luat rămas bun de la voi toţi, timp de câteva minute. M-am rugat la Dumnezeu să mă ierte pentru gestul meu plin de laşitate şi v-am implorat, pe toţi cei care m-aţi cunoscut, să mă iertaţi dacă v-am părăsit într-un mod atât de dureros. Am băut otrava cu pofta disperată a celui care voia cu toată fiinţa lui să-şi încheie socotelile cu viaţa de om. Nu ştiu cum am reuşit să beau mizeria aceea, dar, cum spuneam întotdeauna, cine vrea, poate.
Am lăsat mesaje de adio înainte de a-mi părăsi familia, dar mă îndurerează interpretările nepotrivite care li s-au dat. Vă rog pe toţi să înţelegeţi că am dorit de multă vreme să las locul liber în viaţa lui Puiu, fiindcă eu, dificilă cum eram, nu aş fi reuşit să îl fac fericit! El a avut încredere în mine, luându-mă de soţie, m-a iubit cu tot sufletul lui ales, iar eu, ca o nemernică, i-am adus nenumărate necazuri. Vă cer iertare tuturor celor care v-aţi întristat aflând de moartea mea! V-am lăsat în dar amintirea mea, opera mea artistică şi sufletul meu nemuritor. Puiu, dragul meu, iubitul meu soţ, ştiu că nu te-am meritat, pentru că tu ai fost mereu prea bun în comparaţie cu mine! Te implor, soţul meu pierdut pentru totdeauna, să ai grijă de copilaşul nostru şi să nu-i descrii niciodată starea groaznică în care m-ai găsit în noaptea despărţirii noastre!
Iar voi, toţi cei care aţi făcut o poveste fantastică a sfârşitului meu timpuriu, staţi liniştiţi, nu vă mai agitaţi şi nu mai căutaţi vinovaţi care nu există! Am plecat din lumea voastră dorind să găsesc liniştea absolută. Vă rog, lăsaţi-mă să trăiesc liniştită în această lume!
Cu întristare,
Mădălina..."
13 iulie 2011, ora 23:37 - 14 iulie 2011, ora 00:15
Braşov
Mesaj preluat de mediumul NINA PETRE
< sus >