<  Înapoi la pagina "Educaţie prin paranormal"


CUGETĂRI în 2012

Autor NINA PETRE

GÂNDURI DE MAI

În sfârşit, au descoperit şi savanţii că licoarea numită "cafea" este elixirul tinereţii! Atâta ne-au mai păcălit ezoteriştii de baltă şi naturiştii ierbivori, că ajunsese bietul popor să bea cafeaua cu teama ca nu cumva să-i dăuneze la ceva! După '89 ni s-au băgat în cap tot felul de gugumănii: că zaţul din cafea conţine otrăvuri, că zeama ar avea "entităţi", că ne umplem de draci dacă poftim şi îndrăznim să consumăm câte o ceşcuţă, oricât de micuţă, cu băutura maronie. Înainte de anul 2000, o duduie diagnosticată cu schizofrenie mi-a scris disperată că mama ei o ceartă de fiecare dată când o vede cu ţigara sub nas şi cafeaua în ceaşcă. Îi zicea femeia: "Fată, cum să nu te muncească dracii dacă tot tragi din ţigară şi bei cafea? De ce nu-i asculţi pe ăia care zic că în cafea şi în ţigară sunt entităţi?". Acuma, ce să mai spun şi eu? Mama mea şi surorile ei au fost mari băutoare de cafea, moştenind-o pe mama lor, grecoaica Ekaterina. Toate au trăit peste 80 de ani! Iar eu, urmaşa demnă a unui neam de femei aprige, beau cafea pe unde nimeresc, chiar şi pe stradă. Din proprie experienţă, vă spun că licoarea miraculoasă despre care v-am scris mai sus dezvoltă intuiţia, ţine mintea trează, înviorează gândirea, accelerază circulaţia sângelui, este antioxidantă, accentuează buna dispoziţie şi îi dă omului poftă de viaţă. Păi, dacă ne simţim bine şi ceva mai buni după o ceaşcă de cafea, înseamnă că ies dracii din noi şi ne preiau îngeraşii, nu-i aşa?!...

Feriţi-vă de "cabinetele" vrăjitoarelor, clarvăzătorilor sau ale "consilierilor de imagine"! Puteţi fi înregistraţi audio sau chiar filmaţi în secret, iar destăinuirile voastre vor servi drept material publicitar şi de şantaj. Vedeţi câte pătimeşte Oana Zăvoranu din cauza unor ţigănci parşive şi a unei piţipoance, Veronicacara, o psihopată care se dă drept "consilier de imagine"! Individa ia bani cu grămada de la vedete fără a le da chitanţă, factură şi fără a încheia vreun contract. Şi-a făcut prostul obicei de a trăda pe la televiziuni secretele clienţilor săi. Nu are nici ruşine şi nici deontologie profesională. Dacă tot trăim în ţara lui Papură-Vodă, măcar să ştim cât de fraieri suntem!

Primii 400 cetăţeni prea bogaţi ai României au intrat la control de avere. Oare câţi dintre ei au fost pe la vrăjitoare? Cum le vor pedepsi pe escroace după confiscarea averii şi câţiva ani de puşcărie? Să mai trăim până atunci, că distracţii vor fi destule!

Mă gândesc uneori că, fiind în puşcărie, DDD a trecut printr-o "schimbare de spirit". În situaţii de mare cumpănă, spiritul iniţial poate fugi din creierul omului, locul său fiind luat de alt spirit, mai bun sau mai rău decât primul. Cunoaştem cazurile unor oameni care au devenit peste noapte artişti, doctori, scriitori. Dar DDD ce o fi păţit în puşcărie? După ce l-au eliberat, a luat-o pe arătură cu politica de 2 lei! Vedeţi, aşa se trezesc unii "politicieni surogat"!

< Sus >

Unii spun că, dacă nu te arăţi pe la televiziuni şi nu te bagă presa în seamă, practic nu exişti. Păi, cum să vă spun, eu de 3 ani nu m-am mai plimbat prin televiziuni şi de 2 ani nu am mai dat vreun interviu pentru presă. Mi se pare că încă mai exist dacă mă ţin pe picioare şi muncesc cât şapte.

Ştiţi de ce nu am dispărut? Fiindcă televiziunea mea este pădurea, iar ziariştii sunt păsărelele din pomi care cântă frumos de tot! Apropo, comedie mare: în România dispar nu numai ziare, ci şi televiziuni! Nu vă temeţi ca de Apocalipsă, că apar mereu altele noi!

Ce tot spuneam la o Antenă zăpăcită, în urmă cu 3 ani? Că deshumarea ilegală a turcoaicei din Medgidia şi hăcuirea cadavrului pe motiv că s-ar fi făcut strigoi a fost o barbarie! Aşa de tare s-au supărat cei din Antenă, că mi-au oprit microfonul! Le stricasem scenariul cu strigoiul, zău aşa! Să vedeţi surpriză: luna trecută fu condamnat la închisoare (cu suspendare) fostul deputat de minorităţi care organizase, frumos de tot, cu filmări, deshumarea şi străpungerea hoitului cu un ţăruş drept în inimă! Aşa, ca să nu mai fie niciun strigoi în capetele schizofrenice ale unor localnici! Deputatul năzdrăvan s-a ascuns pe după uşă, că nici fantoma lui nu mai vrea să ni se arate pe micul ecran...

"Spune-mi şi de sănătate!" - o rugăminte mult prea frecventă în scrisorile pe care le primesc. Am convingerea fermă că numai medicii sunt îndreptăţiţi să pună diagnostice. Un matematician ca mine, oricât ar fi el de medium, nu are competenţa de a pune diagnostice medicale. Dacă unii sau alţii, nefiind medici de meserie, se încumetă să "scaneze" corpul omenesc, exprimându-şi opiniile, comit o faptă care jigneşte personalitatea pacienţilor.

Cei mai ranchiunoşi indivizi din ţara aceasta sunt drogaţii şi yoghinii lui Bivolaru. Pe ăştia, dacă i-ai pus la punct odată, se răzbună şi după 10 ani.

Abia s-a mai domolit obştea cu batjocorirea spiritiştilor, că se şi iau unii de "mentalişti". Când va înţelege toată lumea că spiritismul se face cu spirite, iar mentalismul, cu mintea? Ştiţi ce au în comun aceste două categorii de meseriaşi? Vă spun eu: creierul uman capabil de performanţe, bine întreţinut printr-o viaţă cumpătată şi practici de evoluţie cât se poate de sănătoase.

A înviat natura odată cu Isus, dar, în mintea unora, Lucifer încă mai domneşte nestingherit. Am început să îi respect pe atei, al căror număr creşte în toată lumea civilizată. Gândirea lor liberă de obsesii absurde este demnă de admiraţia tuturor.

Mă dezgustă muierile care iau cu asalt bisericile, mânăstirile şi moaştele, lovindu-se cu coatele şi picioarele, dar şi "înţelepţii" făcători de false minuni, care le ghicesc viitorul în raport cu sumele de bani încasate. S-a umplut ţara de popi răspopiţi, călugări daţi afară din mânăstiri, mari propovăduitori ai adevărului absolut, pretinşi specialişti în găsirea fericirii veşnice. Afacerile merg strună, iar prostimea aşteaptă să i se facă "de bine" întru toate cele.

Poporul român are nevoie şi de hrană sufletească pură, nu numai de mâncare, băutură, sex, politică, violenţă.

Prea multe românce fug de acasă, lăsându-se păcălite de mafia proxeneţilor! După ani de absenţă, familiile încep să le facă parastase, în timp ce ele produc plăceri pe bani, prin bordelurile din întreaga lume.

Preoţii devin colerici când aud de spiritism. Se enervează ca javrele câinoase când li se vântură pe sub nas câte o mâţă paşnică, mai deşteaptă decât ei. De ce nu se revoltă preoţii când află de crime, violuri, proxenetism, trafic de droguri, evaziune fiscală, furturi de toate categoriile? Nu cumva spiritiştii le pot demasca pe sfinţiile lor atunci când îşi mint enoriaşii cu fruntea senină?

Sunt foarte lăudată pentru activitatea mea spirituală. Totuşi, mai răsare câte un invidios care bate apropouri cum că spiritualitatea nu s-ar da pe bani. Aştept ziua cea mare când toate magazinele bisericeşti îşi vor oferi marfa de pomană cui o vrea şi cui n-o vrea. Chiar şi puzderia de cărţi religioase din librării să fie scoasă plocon pe trotuar, la îndemâna oricărui amator de chilipiruri! Mai-marii Bisericii să ne deschidă drumul spre spiritualitatea gratuită! Vrem un exemplu concret de generozitate, nu vorbe dojenitoare, care nu valorează nici doi bani!

Vrăjitoarele au intrat în colimator. Dar cine să le demaşte pe toate? Nespălatele au avut grijă să îşi înregistreze clienţii pe reportofoane, casete video, telefoane mobile, iar şantajul le merge strună. Cine să mai spună că folosesc metode străvechi?

< Sus >

SFATURI DE OCTOMBRIE

  Gurile rele afirmă că, înainte de a fi parapsiholog, trebuie să fii psiholog. Zău că se vor supăra foc parapsihologii ingineri, chimişti, fizicieni, matematicieni, medici, biologi, prezenţi în toată lumea! Eu am găsit calea de mijloc: înainte de a fi parapsiholog, trebuie să fii un paranormal autentic, indiferent ce meserie ai. Psihologia se poate învăţa şi între două staţii de autobuz, dar cu paranormalul chiar nu este de glumit!

  S-au obrăznicit ţigăncile pe internet! Unele se laudă că ştiu să vindece karma!?! Ca să le pună la punct pe aceste mincinoase, farmaciştii ar face bine să schimbe denumirile unor medicamente. De exemplu: pentru guturai să primim KARMOFUG; pentru stomac, DIKARMOCALM; pentru colecist; KARMOCOL; pentru inimă, KARMYLOK şi tot aşa mai departe, până când Farmacia se va transforma în KARMACIE, iar Medicina va deveni MEDIKARMA!

  Adevărata credinţă înseamnă să simţiţi puterea binefăcătoare a icoanelor şi moaştelor de la mare distanţă, fără a fi nevoie să vă înghiontiţi pentru a ajunge mai repede în apropierea lor. Adevărata credinţă nu are nimic în comun cu violenţa. Cei agresivi să nu se laude că sunt credincioşi!

  Dacă vă spun unii sau alţii că sunteţi plini de draci, ascultaţi Radio TRINITAS în fiecare zi şi veţi vedea cum fug necuraţii din voi, încolonaţi ca la defilare!

  Duduile care se trezesc noaptea în plin viol cu "entităţi" să meargă iute la baie, să facă pipi, iar la întoarcere nu se vor mai sui dracii pe ele!

  Fetelor, dacă vreţi să vă măritaţi, căutaţi-vă bărbaţi reali, în carne şi oase, că ăia de pe internet ba sunt virtuali, ba sunt ocupaţi cu altele, ba sunt puşi pe glume nesărate!

  Unii afirmă că adevăraţii parapsihologi trebuie să aibă diplome de la Moscova. Eu vă spun că medicii, profesorii, psihologii şi avocaţii se descurcă printre paranormali mai bine decât cei care îndoaie linguri, povestesc toată ziua ce au scris alţii şi spun bazaconii pe la televiziuni. Încet-încet, veţi vedea în cine trebuie să aveţi încredere!

< Sus >


Pagina index Nina Petre