<  Înapoi la Pagina de EDUCAŢIE PRIN PARANORMAL


ROMÂNIA CEA FRUMOASĂ

COMENTARII 2020

Autor: NINA PETRE

CUVÂNT ÎNAINTE

M-am săturat de atâtea răutăţi aruncate în mass-media! La ce folosesc minciunile, batjocura, colportările, dezinformările propagate zi de zi?! Nu este de ajuns că noi, românii, suntem consideraţi peste hotare drept persoane de categoria a doua?! Ce mai vor unii, să ni se arunce peste graniţă hârdaie cu rahat?! Dacă s-ar inventa gloanţele făcute din fecale, s-ar vinde ca pâinea caldă! Prea mult se răspândeşte batjocura printre noi! Suntem un popor paşnic, truditor, dar prea uşor influenţabil de săgeţile cu vorbe ipocrite care ne asaltează zilnic. Deoarece mi-a ieşti în cale înţelepciunea vârstei a treia, mă voi strădui, de acum încolo, să scriu lucruri frumoase despre ţara şi poporul meu.

13 ianuarie 2020
Nina Petre

 

OMAGIU CRISTINEI ŢOPESCU

cristina topescu

Adio, frumoasă Cristina! Să-ţi fie somnul lin şi Dumnezeu aproape! Ai plecat dintre noi discretă şi tristă, aşa cum ţi-au fost ultimii ani din viaţă. Cu ce te-a răsplătit Dumnezeu pentru tot binele adus miilor de necuvântătoare năpăstuite? Cu dezamăgiri şi suferinţe nenumărate, cu o singurătate dureroasă, pe care ţi-o alinau doar credincioşii câini din casă?! Ai fost un om prea bun la suflet, în aceste vremuri încărcate de falsitate şi violenţă. Acolo, în Lumea celor Drepţi, vei întâlni sufletele unor oameni dragi, ca bunul tău tată, inegalabilul Vadim şi mulţi alţii. Somn uşor, fermecătoare fiinţă!

Nina Petre,
13 ianuarie 2020

 

Şi eu am fost şocată la aflarea veştii şi, sincer, am plâns uitându-mă la poza ei. Am convingerea că este într-o lume mult mai bună şi mai frumoasă. Cristina Ţopescu aparţinea altei lumi…, un om mult prea sensibil şi fără aderenţă la mizeria lumii în care trăim. Felul cum a plecat din această lume mă intrigă… înconjurată de câinii ei dragi. Ştiţi, o spun adesea cunoscuţilor mei: să nu mă puneţi niciodată în situaţia de a alege între un om şi un animal…unii dintre semenii noştri sunt nişte monştri, bestii care nu ar fi trebuit să se nască, accidente… m-au cutremurat ştirile din ultima vreme legate de violenţa asupra animalelor.
Deosebit, omagiul dvs adus celei ce-a fost în astă viaţa CRISTINA TOPESCU. Dumnezeu cel ADEVĂRAT s-o odihnească în braţele sale!

Georgiana din Olanda,
15 ianuarie 2020

 

 


Pagina index Nina Petre