Home  

   

 

ALLAN KARDEC - SPIRITISMUL

ALLAN KARDEC (1804-1869)

Hippolyte Denizard Léon Rivail şi-a luat un pseudonim, după ce un spirit i-a dezvăluit elemente dintr-o viaţă anterioară. În acea viaţă era druid şi se numea Allan Kardec.

S-a născut şi şi-a făcut studiile la Lyon. Doctor în medicină, a fost un erudit cu o activitate neobosită. În 1854, în casa unor prieteni, el descoperă „mesele rotitoare". Încurajat de comunicarea cu lumea de dincolo, Allan Kardec s-a simţit curând învestit cu o mare misiune. A suportat glumele proaste şi batjocura, sacrificându-şi poziţia socială ca să se consacre, întreaga viaţă, studiului contactelor cu spiritele şi învăţăturilor lor. A pus bazele Doctrinei Spiritiste, a înfiinţat o publicaţie, Revista Spiritistă, şi o Societate de Studii Spiritiste.

Folosind răspunsurile şi informaţiile culese în cursul şedinţelor de spiritism, Allan Kardec a publicat succesiv:

Cartea spiritelor

Cartea mediumilor

Geneza, miracolele şi profeţiile

Evanghelia după spiritism

Cerul şi iadul

Cărţile sale sunt şi acum considerate de spiritiştii din lumea întreagă ca fiind fundamentale. A mai scris:

Instrucţiuni practice despre manifestările spiritelor

Caracterele revelaţiei spiritiste

Instrucţiuni şi culegere de rugăciuni

Obsesia

Au fost publicate şi operele sale postume.

Epuizat, a murit în ziua de 31 martie 1869. A fost înmormântat în cimitirul Pere Lachaise. În inima Parisului, mormântul său în formă de dolmen este astăzi cel mai vizitat şi cel mai acoperit de flori.

Dar nimeni nu este profet în satul lui! Lucru foarte adevărat şi pentru Allan Kardec. A reuşit să stârnească interesul deosebit al unor savanţi, precum marele astronom francez Camille Flammarion, naturalistul englez A. R. Wallace (doctrina selecţiei naturale), fizicianul şi chimistul englez W. Crookes (razele catodice), medicul criminolog italian C. Lombroso (morfopsihologia), filozoful biolog german H. Driesch (neovitalismul). Mai cunoscuţi, marii scriitori Victor Hugo, Arthur Conan Doyle şi Victorien Sardou nu şi-au ascuns marele interes faţă de Doctrina Spiritistă a lui Allan Kardec. Dar Brazilia a fost ţara care l-a primit în sufletul şi în cultura sa. Allan Kardec, care nu a fost niciodată în Brazilia, este actualmente idolatrizat acolo, doctrina lui fiind foarte răspândită şi foarte serios studiată.

 

ALLAN KARDEC - biografie extinsă

Foto Allan KardecHippolyte Léon Dénizard Rivail, cunoscut sub pseudonimul de ALLAN KARDEC, s-a născut la Lyon, pe 4 octombrie 1804, într-o familie onorabilă. Tatăl, ca şi bunicul său au fost avocaţi de o înaltă moralitate şi prestanţă socială, iar mama sa - de o remarcabilă frumuseţe, eleganţă, amabilitate - a fost subiectul adoraţiei sale toată viaţa.

Educat la Institutul Pestalozzi, la Yverdun, a căpătat de la o vârstă fragedă obiceiul cercetării şi gândirii libere, pe care viaţa sa de mai târziu avea să-l exemplifice atât de pregnant. Înzestrat nativ cu pasiune pentru a-i învăţa pe alţii, s-a dedicat încă de la vârsta de 14 ani ajutorării la învăţătură a colegilor săi care erau mai puţin avansaţi. Într-atât iubea botanica, încât deseori îşi petrecea ziua întreagă mergând 20-30 kilometri prin munţi, în căutarea speciilor pentru ierbarul său. Născut într-o ţară catolică, dar educat în religia protestantă a început să mediteze încă de copil la posibilitatea de a aduce o unitate de credinţă printre diversele secte creştine - un proiect de reformă religioasă pe care nu avea cum să îl ducă la îndeplinire în acel moment.

După terminarea studiilor la 24 ani se gândea să se dedice dreptului, dar diversele atitudini de intoleranţă religioasă la care a fost supus l-au făcut să ia drumul Parisului, unde s-a ocupat un timp de traducerea în limba germană a cărţilor religioase pentru copii. Stabilindu-se în final asupra vocaţiei sale, a cumpărat în 1822 un centru educaţional pentru  băieţi, unde s-a dedicat predării. În 1830 a închiriat pe banii săi o mare sală în Rue de Sèvres, unde a deschis cursuri gratuite de chimie, fizică, anatomie şi astronomie. Aceste conferinţe au durat 10 ani şi au avut mare succes la public, la ele asistând şi nume care au ajuns ulterior celebre în lumea ştiinţifică.

Mereu dornic de a face atractiv actul învăţării, a inventat o ingenioasă metodă de calcul şi a construit un tabel mnemotehnic pentru istoria Franţei, ca să-i ajute pe elevi să-şi amintească evenimentele importante.

Dintre operele sale educative publicate pot fi menţionate: a) un proiect de îmbunătăţire a sistemului public de educaţie, supus aprobării Camerei Legislative, care l-a apreciat, dar nu l-a pus în aplicare (1821); b) un curs practic şi teoretic de aritmetică, în sistemul Pestalozzi, pentru uzul educatorilor şi al mamelor (1829); c) o gramatică a limbii franceze (1831); d) un manual pentru uzul candidaţilor la examenele din şcolile publice, cu probleme rezolvate de artimetică şi geometrie (1848); e) dictări pentru examenele de la Sorbona, mai ales cele cu dificultăţi ortografice speciale (1849). Aceste opere, foarte apreciate la momentul publicării lor, încă mai sunt în uz în multe şcoli franceze.

A fost membru al câtorva societăţi erudite, printre care Societatea Regală din Arras, care i-a acordat în 1831 premiul de onoare pentru eseul său remarcabil intitulat "Care este sistemul de educaţie cel mai potrivit cu nevoile epocii?". Timp de câţiva ani a fost secretarul Societăţii de Frenologie din Paris şi a luat parte activ la activităţile Societăţii de Magnetism, acordând mult timp investigaţiilor practice asupra fenomenelor de somnambulism, transă, clarviziune şi alte fenomene legate de acţiunile de mesmerizare (biomagnetism). Această scurtă prezentare a muncii sale este suficientă să ne prezinte gândirea sa, diversitatea cunoştinţelor, latura eminamente practică a minţii sale şi strădania permanentă de a fi folositor semenilor.

Când, în jurul anului 1850, fenomenul "meselor rotitoare" atrăgea atenţia Europei prin spectaculos, el a înţeles natura adevărată a acestuia, ca fiind dovada existenţei unei relaţii între lumea vizibilă şi cea invizibilă. Întrezărind marea importanţă pentru ştiinţă şi religie, imediat a început o atentă investigaţie a fenomenului.  Unul din prietenii săi avea două fete care erau mediumi. Ele erau vesele, pline de viaţă, dornice de societate, dans şi amuzament, iar comunicările pe care le primeau de obicei corespundeau dispoziţiei lor lumeşti şi frivole. Dar, spre surpriza tuturor, atunci când dl. Rivail era prezent, mesajele transmise prin aceste domnişoare căpătau un caracter foarte serios, şi întrebate de el care este cauza acestei schimbări de registru, inteligenţele invizibile i-au răspuns că "spirite de un ordin mult mai înalt decât cele care comunică în mod curent prin cele două fete au venit în mod expres pentru el, şi vor continua să o facă, pentru a-l ajuta să îndeplinească o misiune religioasă importantă".

Uimit de aceasta, la un moment dat a testat autenticitatea acestor comunicări punând invizibililor interlocutori o serie de întrebări legate de diverse probleme fundamentale ale vieţii şi universului. Cele două domnişoare au consimţit să-şi dedice câteva seri pentru acest scop, obţinând astfel, prin metoda bătăilor în masă şi a literelor de pe o planşetă, răspunsuri care au pus bazele teoriei spiritiste, şi pe care aceste fete uşuratice nu erau capabile să le inventeze sau imagineze.

După circa doi ani de conversaţii, într-o zi el i-a spus soţiei sale un lucru pe care ea l-a aprobat din tot sufletul: "Ce curios! Conversaţiile cu inteligenţele invizibile mi-au revoluţionat complet ideile şi convingerile. Aceste instrucţiuni formează o teorie complet nouă despre viaţă, datorie şi destin, care mi se pare a fi perfect raţională şi coerentă, extraordinar de interesantă şi aducând consolare. Mă gândesc să public aceste conversaţii într-o carte, căci ceea ce mă interesează pe mine atât de mult i-ar putea interesa şi pe alţii." Data următoare a pus această problemă interlocutorilor săi nevăzuţi. I-au răspuns, în modalitatea obişnuită, că "de fapt chiar ei i-au sugerat acest lucru, deoarece comunicările nu-i erau adresate numai lui, ci aveau scopul expres de a fi date lumii, iar momentul punerii acestui plan în execuţie sosise".

Entităţile au continuat să-i comunice astfel: "Cărţii în care vei pune instrucţiunile noastre îi vei pune numele de CARTEA SPIRITELOR, căci este mai degrabă munca noastră decât a ta; şi o vei publica sub pseudonimul de ALLAN KARDEC. Numele de Rivail păstrează-l pentru cărţile tale pe care deja le-ai publicat, dar ia şi păstrează numele acesta pe care ţi l-am dat pentru cartea pe care urmează să o publici din ordinul nostru, şi în general pentru toată munca pe care o vei depune pentru a îndeplini misiunea pe care, ţi-am spus-o deja, ţi-a fost încredinţată de Providenţă şi care ţi se va revela treptat, pe măsură ce o duci la bun sfârşit sub îndrumarea noastră."

Cartea s-a vândut foarte repede, făcând adepţi nu numai în Franţa, ci pe tot continentul, iar numele de ALLAN KARDEC a devenit foarte cunoscut. Numai soţia şi vechii prieteni mai foloseau numele lui de botez. Curând, a fondat Societatea Pariziană de Studii Psihologice, al cărei preşedinte a fost până la moarte şi care se întrunea în fiecare vineri seara la el acasă, cu scopul de a obţine de la spirite, prin intermediul mediumilor cu scriere automată, instrucţiuni în elucidarea problemei adevărului şi a datoriei omului.

A înfiinţat şi editat o revistă lunară, intitulată "Revista Spiritistă - Jurnal de Studii Psihologice", dedicată susţinerii opinilor expuse în CARTEA SPIRITELOR

Foarte repede s-au format asociaţii similare în toată lumea, dintre care multe au publicat reviste de susţinere a noii doctrine, şi care transmiteau Societăţii Pariziene cele mai remarcabile comunicări de la spirite pe care le primeau. Astfel, o enormă cantitate de învăţături ale spiritelor, unică atât în cantitate, cât şi în varietatea surselor de provenienţă, a ajuns la ALLAN KARDEC, care le-a studiat, comparat, structurat cu un neobosit zel şi devotament timp de 15 ani. Din aceste materiale primite din toate colţurile pământului a completat CARTEA SPIRITELOR, sub îndrumarea spiritelor care au dictat-o iniţial. Ediţia revizuită a acestei opere (1860), tipărită inţial în 1857, a devenit text oficial al şcolii de Filosofie Spiritualistă asociată cu numele său. Din aceste materiale a creat ulterior alte patru cărţi, şi anume CARTEA MEDIUMILOR (tratat practic de mediumnitate şi evocări), 1861; EVANGHELIA EXPLICATĂ DE SPIRITE (o expunere a moralităţii din punctul de vedere al spiritelor), 1864; CER ŞI IAD (explicarea acţiunii justiţiei Divine asupra omului), 1865; GENEZA (concordanţa dintre teoria spiritistă şi descoperirile ştiinţei moderne precum şi semnificaţia mozaismului explicată de spirite), 1867. A mai publicat două mici tratate intitulate "Ce este spiritismul?" şi "Spiritismul, în forma sa cea mai simplă".

Este demn de remarcat că ALLAN KARDEC nu era el însuşi "medium", şi prin urmare a fost obligat să se folosească de mediumnitatea altora pentru a obţine comunicările spiritiste. Teoria vieţii şi a datoriilor omului, care se leagă automat de numele şi munca sa şi care sunt considerate în mod eronat că au fost produsul minţii sale sau a spiritelor din imediata sa apropiere, nu este deci o opinie personală. Filosofia religioasă din operele sale nu este în nici un fel rezultatul inteligenţei sale, căci era la fel de inedită pentru el ca şi pentru ceilalţi cititori, fiind dedusă de el treptat din afirmaţiile convergente a foarte multor spirite, obţinute prin intermediul a mii de mediumi care nu se cunoşteau reciproc, din ţări diferite şi din toate păturile sociale.

Ca persoană, ALLAN KARDEC era de statură puţin sub medie, cu un fizic solid, un cap mare, rotund, masiv, trăsături faciale puternice, ochi de culoare gri, arătând mai mult a german decât a francez. Era energic şi perseverent, dar cu un temperament calm, precaut, chiar stereotip şi lipsit de entuziasm, sceptic prin fire şi educaţie, un logician strict şi riguros, eminamente practic în fapte şi gândire, lipsit de orice fel de misticism. Lipsit de ambiţii lumeşti, indiferent la lux, din modestul venit de profesor şi vinderea operelor sale eductive ducea o existenţă simplă. Toate profiturile din vânzarea cărţilor sale spiritiste şi revistei spiritiste le-a folosit pentru răspândirea mişcării şi doctrinei sale. Minunata sa soţie l-a scutit de toate grijile casnice şi lumeşti, îngăduindu-i astfel să se consacre în întregime muncii spre care a avut chemare, căreia i s-a dedicat cu total devotament, până la excluderea oricăror alte ocupaţii, interese şi companii. Nu făcea vizite, cu excepţia unui mic cerc de prieteni intimi, şi rareori pleca din Paris, iar verile şi le petrecea la Villa Ségur, o aşezare semi-rurală pe care o construise şi amenajase pentru bătrâneţe.

Grav, cu vorba lentă, manierat şi cu o anume demnitate tăcută, ce provenea din sinceritatea şi hotărârea sa (caractere distinctive ale sale), nici nu provoca, dar nici nu ocolea discuţiile, însă niciodată nu deschidea el însuşi subiectul căruia îi dedicase întreaga sa viaţă. Primea cu multă ospitalitate nenumăraţii vizitatori din toate colţurile lumii, care veneau să discute cu el despre teoriile al căror exponent principal era, răspundea întrebărilor şi obiecţiunilor, explica chestiunile mai dificile şi le dădea informaţiile cerute tuturor cercetătorilor serioşi, cu care vorbea liber şi plin de animaţie. Câteodată un zâmbet cald şi plăcut îi lumina figura, chiar dacă din cauza comportamentului său sobru nu râdea niciodată.

Printre miile de vizitatori erau mulţi cu rang înalt în societăţile literare, artistice, stiinţifice şi în "lumea bună". Împăratul Napoleon al III-lea, al cărui interes în fenomenele spiritiste nu era un secret pentru nimeni, l-a chemat de câteva ori şi a purtat conversaţii îndelungi cu el la Palatul Tuileries despre doctrina din CARTEA SPIRITELOR.

Suferind de inimă, ALLAN KARDEC a trasat în 1869 planul unei noi organizaţii spiritiste, care să ducă opera de propagare a spiritismului după moartea sa. Pentru a-i da un statut legal şi comercial, a stabilit ca aceasta să fie o editură, cu o durată de 99 ani, cu dreptul de a cumpăra şi vinde, a tipări, a primi donaţii etc.  El intenţiona să cedeze toate drepturile de copyright ale scrierilor sale spiritiste acestei societăţi, numită "Compania pentru continuarea operelor lui ALLAN KARDEC"

ALLAN KARDEC nu a mai apucat să îşi vadă realizarea acestui proiect atât de drag lui, dar acesta a fost dus la bun sfârşit de văduva sa.

Pe 31 martie 1869, după ce tocmai şi-a încheiat creionarea actului constitutiv şi regulilor societăţii care urma să-i succeadă, aşezat fiind în scaun la masa sa de studiu, pe când strângea nişte hârtii, viaţa sa s-a sfârşit dintr-o dată, printr-o ruptură de anevrism, boală vasculară de care suferea de mulţi ani. Trecerea sa către lumea spiritelor, cu care s-a identificat atât de mult, a fost instantanee, nedureroasă, fără suspine sau tremur, o adormire în pace...

Rămăşiţele sale pământeşti au fost îngropate în cimitirul Montmartre, în prezenţa a sute de prieteni. Acolo se adună an de an la comemorarea morţii sale adepţii doctrinei spiritiste, se ţin scurte discursuri omagiale şi i se aduc jerbe de flori.

Moartea lui ALLAN KARDEC nu a micşorat puterea viziunilor pe care ni le-a dăruit şi care sunt considerate a fi baza, doar baza, noii dezvoltări a adevărului religios predicat de Isus Cristos; începutul promisei revelări a acelor "multe lucruri ţinute ascunse încă de la întemeierea lumii", pentru cunoaşterea cărora rasa umană nu era pregătită la vremea acelei predicţii.

 

ANNA BLACKWELL - ("Prefaţa traducătorului" - CARTEA SPIRITELOR,
prima ediţie în limba engleză)