<<

 Index "VIAŢA IMPERSONALĂ"

>>

POSTFAŢĂ

Joseph S. Benner - "Viaţa Impersonală"

CONSIDERAŢII PSIHO-SPIRITUALE

de Răzvan Alexandru PETRE

Această Carte răspunde la interogaţia fundamentală „Cine sunt eu?”, pe care ar trebui să şi-o pună orice om. Spune Autorul Divin: „Aplecarea minţii tale asupra acestor teme abstracte nu te va vătăma, ci dimpotrivă, tocmai de asta are nevoie mintea ta” (cap.IX). Sinteza de mai jos este menită să clarifice anumite exprimări din text şi câteva teme spirituale esenţiale, aşa cum le înţeleg acum.

Dar dincolo de înţelegerea raţională, cel mai important este să simţim că lectura acestei Cărţi ne aduce în suflet bucurie şi pace, iar asta ne îndeamnă să o reluăm deseori, chiar şi pentru câteva fraze. Aşa ne reconectăm uşor şi plăcut cu Tatăl Ceresc, Creatorul nostru. Iar în momentele de necaz, să ne amintim Mesajul ei esenţial, care ne va ţine deasupra grijilor omeneşti!

Spiritul sau Sinele Impersonal

Spiritul, de natură pur Dumnezeiască, este alcătuit din două părţi:

1) Esenţa sau nucleul Spiritului, numit în Carte „Ideea Mea despre un Atribut Divin particular” sau „Suflet”. Există o „varietate infinită” de Atribute Divine (cap.VIII), adică de Spirite. Având o amprentă unică şi diferită, este un precursor al noţiunii de entitate individuală, care va apare ulterior în decursul Creaţiei. Nucleul Spiritului trăieşte în sfera Transcendentului Absolut, dincolo de Timp şi Spaţiu, şi nu este supus schimbărilor, fiind de natura Creatorului.

2) Sufletul Divin este înconjurat de ceea ce spiritiştii numesc perispirit, un corp format din substanţă mentală – cu alte cuvinte, învelişurile energetice ce sunt supuse schimbării şi evoluţiei spirituale –, dar un corp „indestructibil şi nemuritor”. Este numit în Carte „Corpul Sufletului” sau „Imaginea-Gând” (cap. VIII) sau „Corpul Spiritual” (cap.XVII).

A nu se confunda „Ideea” cu „Gândul”, aşa cum sunt folosite aceste cuvinte în Carte. Ideea Divină despre un Atribut Divin particular se naşte în sânul Divinităţii şi nu are încă o expresie exterioară, pe când Gândul este chiar expresia Ei în lumea mentală, Imaginea modelată din substanţă subtilă „după Asemănarea cu Dumnezeu”.

În alte texte esoterice întâlnim expresia „formă-gând”, adică aspectul concret al unui gând (culoare, sunet, formă) din lumea ideilor, cum o numea filosoful grec Platon. „În Impersonal, […] doar ideile există […].” (cap.IX)

În concluzie, perispiritul este entitatea spirituală care se mişcă în Timp şi Spaţiu. Când oamenii „văd spirite”, ei percep, de fapt, perispiritele lor, desigur, conduse de Esenţa spirituală invizibilă. Perispiritul se poate chiar îmbolnăvi sau vlăgui, mai ales în timpul încarnării. La acest lucru se referă afirmaţiile despre Suflet, care poate fi uneori „întristat şi înlănţuit” sau „bolnav şi slăbit de această robie terestră” (cap.XII).

O parte din însuşirile trupului şi minţii omului provin din tiparele preexistente în perispirit. Tot în perispirit (în stratul cauzal) este depozitată şi karma spirituală, din cauza căreia omul suportă unele suferinţe, handicapuri, evenimente neplăcute.

Deci Sinele Divin din om este format din Treimea Impersonală: Dumnezeu (EU SUNT), Esenţa de spirit şi Perispiritul acestuia (cap. VIII).

Omul se consideră a fi doar o „persoană”, adică trupul şi mintea sa (mintea-corp), încă din timpuri imemoriale („păcatul ancestral”). Adevărata lui identitate este „impersonală” şi tot efortul spiritual constă în redescoperirea acestui adevăr esenţial: recunoaşterea Sinelui Divin Impersonal ca centrul nemuritor al fiinţei muritoare.

Conştiinţa psihică sau umană

O parte din Conştiinţa Spirituală Impersonală (un „punct focal”, în cap.IV) ia cunoştinţă de lumea fizică şi o numim, de obicei, conştiinţă psihică sau umană – în Carte mai este numită şi „conştiinţa Sufletului” sau „ochiul Sufletului” sau „conştiinţa exterioară”. Uneori, chiar cuvântul „minte” (în sensul restrâns de integrator al simţurilor), folosit în opoziţie cu intelectul, se referă la cooperarea cu conştiinţa umană pentru a realiza un canal de comunicare cu Divinitatea.

Această conştiinţă spirituală „îngustată, atenuată” intră în contact direct cu gândurile şi emoţiile minţii şi de ea ne folosim chiar acum când citim aceste rânduri, în calitate de Martor sau Observator. Ea este interfaţa dintre Sinele Impersonal şi personalitate. Ea este vrăjită să-şi uite originea Sa Divină şi acceptă pasiv toate impresiile minţii şi ideile intelectului. În acelaşi timp, ei i se adresează toate învăţăturile spirituale care o cheamă înapoi la originile sale Divine. Pentru că ea se poate transforma fundamental, întorcându-se de la perceperea mediului exterior la perceperea Sinelui interior.

Putem înţelege de ce în Carte se păstrează o oarecare ambiguitate, folosindu-se atât pronumele „tu”, cât şi, pe alocuri, retoric şi transfigurator, „Tu” cu majusculă, în funcţie de care aspect al conştiinţei umane dintre cele două se doreşte a fi subliniat.

Atunci când se spune „conştiinţa muritoare”, se face referire la ego (conştiinţa de sine intelectuală, ce cuprinde numai mintea şi corpul), nu la ce am numit conştiinţa psihică sau umană (conştiinţa de sine spirituală), care este nemuritoare, datorită apartenenţei sale la Spirit. Totuşi, această conştiinţă umană, aparent autonomă deocamdată, nu a atins stadiul de Conştiinţă Impersonală şi se identifică cu ego-ul, putând-o numi şi „conştiinţă identificată”.

Se afirmă în cap.XVI: „voi, Atributele Mele umane, care aţi creat personalităţile, trebuie să redeveniţi suficient de Impersonale încât să manifestaţi conştient Ideea Mea Divină.” La o privire grăbită, s-ar putea crede că însuşi Sufletul (Atributul Divin) a fost „contaminat” de rolul de persoană. Dar nu, aici este o adresare către conştiinţa umană a cititorului.

Ego-ul personal

În ultimele decenii, în spiritualitatea occidentală se foloseşte termenul negativ de ego sau de sine personal (mai exact, eul ce se crede separat de Dumnezeu) care, în Carte, este numit „personalitate” sau „intelect” sau „conştiinţa muritoare” sau „copilul minţii” sau „sinele muritor” sau „celălalt sine”.

Într-o accepţiune mai strictă, ego-ul ar fi un gând obsedant care ne sugerează intens să ne identificăm numai cu trupul şi cu intelectul, făcându-ne să ne simţim separaţi de restul Universului. Dar, din fericire, în noi există şi Conştiinţa de sine spirituală, adevărata noastră identitate, provenind din Spiritul încarnat în trupul nostru.

Ego-ul este ascuns în intelect precum viermele în măr. Nu-l poţi sesiza decât dacă îl diseci cu briciul discriminării spirituale, pe care această Carte-Revelaţie ni-l oferă. Citind-o, ceva din interiorul tău s-ar putea revolta şi va decide să opreşti lectura fie pentru că este o „fantezie”, fie pentru că „e greu de citit”, fie din alt motiv. Ei bine, aşa se deconspiră ego-ul, care se simte ameninţat că nu te va mai putea manipula.

Să luăm un alt exemplu. Ego-ul îmi sugerează următoarea prejudecată: „Omul înţelept, neavând ego, nu mă va jigni niciodată”. Iar dacă un înţelept mă jigneşte pe bună dreptate, sau doar aşa mi se pare, voi trage concluzia: „Ăsta nu e un înţelept”. De fapt, ceea ce se simte rănit, întotdeauna, este tocmai ego-ul meu, care a primit ce merita din partea Înţelepciunii Divine. Iată deci cum falsul eu răstoarnă realitatea prin lentila lui deformantă. Ca să ne recăpătăm vederea clară trebuie să pricepem şi să acceptăm faptul că „raţiunea” poate fi înşelătoare, uneori foarte vicleană.

Calea directă spre Dumnezeu

Bulversanta recunoaştere şi identificare cu Sinele Impersonal (iluminarea sau trezirea spirituală, cum i se mai spune) vine ca urmare a Graţiei Sinelui Însuşi şi niciun efort personal nu o poate obliga să vină. Dar Graţia nu este întâmplătoare, ci un rezultat natural al Gândirii şi Voinţei Divine (cap.II). Merită să medităm la Acestea pentru a înţelege cum gândeşte şi decide El şi de ce suntem încă îngrădiţi de falsul eu.

Pentru eliberarea de ego, ne-ar fi de un imens folos să adoptăm Crezul pe care Însuşi Dumnezeu ni-l revelează în această Carte:

 „Tu eşti ceea ce crezi că eşti. Niciun lucru din viaţa ta nu este Real sau nu are valoare pentru tine decât dacă gândirea sau credinţa ta hotărăsc asta. Ei bine, atunci gândeşte, crede că Tu eşti EU, că Noi nu suntem separaţi, că ar fi imposibil să fim separaţi, pentru că noi suntem UNA – Eu înăuntrul Tău şi Tu înăuntrul Meu. Crede că este aşa, imaginează-ţi aceasta ferm şi, în clipa în care vei fi conştient de aceasta, tu vei fi cu Mine în Ceruri. Deci nu mai crede că eşti separat de Mine şi rămâi cu Mine în Tărâmul Impersonal, unde întreaga Putere, întreaga Înţelepciune şi întreaga Iubire, Natura triplă a Ideii Mele, nu aşteaptă decât să se exprime prin Tine.” (cap.XI)

„Dacă Mi-ai dedica doar o oră pe zi numai Mie, imaginându-ţi şi practicând Prezenţa Mea înăuntrul tău, îţi promit că nu curând, ci foarte curând Mă vei găsi, iar Eu voi fi pentru tine o aşa sursă inepuizabilă de Înţelepciune, Forţă şi Ajutor, încât mintea ta omenească nu-şi poate acum imagina.” (cap.XVII)

Prin urmare, conştiinţa se poate elibera, parţial, din strânsoarea ego-ului cu ajutorul intelectului. Înţelegând şi crezând că nu individul este adevăratul făptuitor, că mintea-corp este doar un instrument al lui Dumnezeu, i se va permite conştiinţei să se întoarcă spre Sursa tuturor acţiunilor şi gândurilor, Sinele Divin. Învăţăturile spirituale autentice au puterea de a „înmuia” ego-ul, a-l face maleabil prin convingere raţională şi astfel a permite conştiinţei să alunece de sub dominaţia acestuia.

Iar dacă înţelepciunea nu ne convinge s-o luăm pe calea uşoară către Dumnezeu, atunci va reuşi asta suferinţa inevitabilă, dar pe calea cea grea.

Ştiind şi acceptând că nu eu sunt făptuitorul şi gânditorul, ci Dumnezeu, totuşi, voi continua să fac exact ceea ce simt şi doresc, pentru că alt reper nu am, oricum. Şi o voi face cât mai bine. În acelaşi timp, voi fi conştient că nimeni nu are control asupra efectului acţiunii sale. Ea se poate împlini după cum doream, sau dimpotrivă. De aceea, nu voi avea niciodată mândria unei realizări proprii şi nici vină sau ruşine pentru una nereuşită.

Aceeaşi logică se extinde şi la ceilalţi semeni, care nici ei nu sunt realii făptuitori: nu voi simţi nevoia să condamn sau să laud pe nimeni după faptele sale. Voi avea mereu în minte că există numai o Inteligenţă Totală care controlează totul, ştie totul şi este totul, ca o caracatiţă cu un număr infinit de tentacule.

Datorită legăturii permanente cu Sursa, voi dobândi negreşit pacea minţii, care este maximul pe care îl pot pretinde când urmez o cale sapienţială. Ce miracol este această pace!...

 

EGO-UL, MOTIVUL ASCUNS AL SPIRITUALITĂŢII

Dacă n-ar exista ego, nici spiritualitatea n-ar avea motiv să existe. El fiinţează ascuns la umbra gândurilor şi emoţiilor specifice lui, pe care ni le lansează în minte ca pe nişte ghiulele aducătoare de nefericire.

Ego-ul este doar un gând-rădăcină, care se desăvârşeşte până la vârsta de 3 ani prin grija familiei şi a societăţii. Fiind doar un gând, el ar putea fi desfiinţat de altul contrar fără ca noi să pierdem nimic. Totuşi, ego-ul este cea mai persistentă, durabilă şi influentă condiţionare din viaţa noastră, continuu reînnoită de contactul cu societatea. De aceea, este şi cel mai greu de dezrădăcinat, cu mari eforturi spirituale.

 

Eliberarea de ego

Eliberarea de ego nu înseamnă nici dispariţia personalităţii, nici a gândirii raţionale, nici dispreţul faţă de trup. Continuând să ne manifestăm ca şi înainte, vom dobândi însă pacea reală a minţii, provenind din înţelegerea clară a faptului că nimic nu ne aparţine personal (nici lucruri, nici fiinţe, nici trup, nici minte), că totul este opera Divinităţii, că nu controlăm nimic esenţial şi nici nu putem deturna Planul Creatorului. Putem doar, eventual, încurca sau întârzia – pe ici, pe colo, dar limitat – curgerea naturală a evenimentelor.

Ego-ul se mândreşte foarte tare cu liberul-arbitru, care, în fond, este priceperea sa specifică de a pune beţe-n roate Armoniei Divine. Nicio fiinţă din regnurile inferioare nu face asta, deşi toate luptă pentru existenţă. Omul cu un ego purificat, golit de acel miez de încurcă-lume, va face cu plăcere numai Voinţa Divinităţii, al Cărei îndemn îl va simţi irezistibil aproape întotdeauna (bineînţeles, şi în propriul folos, când e cazul).

Pe măsura diminuării ego-ului, vom acţiona în continuare, ba chiar cu mai multă vigoare, fiindcă nu vom mai avea limitele personale dinainte, ce erau dictate tocmai de sentimentul de separare de Dumnezeu. Lăsându-l pe El să acţioneze absolut liber prin fiinţa noastră, vom trăi total relaxaţi, dar şi vigilenţi. Vigilenţa şi discernământul sunt necesare, pentru că eliberarea vine treptat şi nu trebuie să confundăm Voinţa Divină cu unele intenţii încă strict personale, ce nu dispar imediat nici după experienţa de comuniune cu Universul.

Omul „nu va putea să se elibereze decât atunci când mintea sa nu va mai fi captivată de consecinţele faptelor sale şi Mă va recunoaşte ca unicul său Îndrumător, lăsând pe Mine întreaga responsabilitate.” (cap.XIII)

Eliberarea de ego înseamnă că gândeşti şi faci numai ceea ce îţi trimite Divinul, fără a te considera făptuitorul. „Îmi vei permite să aleg cuvintele tale şi să-ţi conduc faptele şi nu te vei preocupa de efectul lor asupra celorlalţi sau asupra ta, lăsând pe Mine întreaga responsabilitate.” (cap.XVIII)

De ce a fost creat ego-ul

Se repetă în mai multe locuri din Carte că ego-ul, simţul individual al personalităţii este necesar pentru a crea o minte şi un corp puternic (cap.III). O minte puternică este capabilă de concentrare, discernământ, control emoţional, rezistenţă etc.

La început, omul este slab, fără experienţă, incapabil de a „exprima Ideea Divină”. Pentru a corecta situaţia, Creatorul îi trimite idei şi dorinţe-test, provocări, ispite pe care, iniţial, le va accepta şi trăi intens. Dar întotdeauna, mai devreme sau mai tărziu, orice dorinţă şi plăcere egotică împlinită se va sfârşi în eşec, dezamăgire şi dezinteres (cap.VII). Aceste lecţii întăresc persoana, iar data viitoare are şansa să nu mai pice la examene de viaţă similare.

Se pare că ego-ul este magnetul necesar pentru acceptarea cu uşurinţă a tuturor încercărilor puse la cale de Divinitate. Fără ego, am fi incoruptibili şi în armonie cu Voinţa Divină. Pe de altă parte, tendinţele egoiste naturale ne fac să ne concentrăm complet asupra misiunii noastre de manifestare terestră (cap. IX); de fapt, avem mai multe misiuni, pe care nu le cunoaştem explicit, ci doar le putem intui din caracteristicile personale şi cursul evenimentelor.

Nu e vorba aici de o conspiraţie cosmică împotriva bietului omuleţ, ci de un principiu obiectiv: numai după ce se căleşte prin experienţe diverse de viaţă, mai mult sau mai puţin dure, omul îşi poate întări şi purifica mintea. Abia atunci, ea va putea recepta corect cu totul alt gen de idei şi dorinţe superioare, cu adevărat Divine, şi le va putea pune în practică. Ideile înalte nu pot intra şi rodi în minţile imature. Cu alte cuvinte, nimeni nu se poate sustrage procesului firesc de evoluţie care începe din stadiile inferioare către cele superioare. Dumnezeu doreşte ca această nouă conştiinţă de sine personală să poată exprima complet Perfecţiunea Sa Impersonală (cap.IX).

Se ştie că orice interdicţie atrage dorinţa omului de a o încălca. De aceea, Creatorul nu ne interzice nimic, ci ne lasă să simţim pe propria piele ce înseamnă să nu te integrezi în armonia Universului. După ce ne-am ars o dată cu ciorbă, vom sufla şi în iaurt. Sau invers, după ce am mâncat un an de zile numai miere, nu vom mai pofti cu nesaţ la plăcerea dulce.

El vrea să devenim o persoană perfectă, după modelul lui Isus din Nazaret: nu doar să nu greşim, ci nici măcar să nu ne vină să greşim, să nu putem fi ispitiţi moral. Spre deosebire de Adam înainte de căderea din Rai, să avem cunoaşterea binelui şi răului deja acumulată în noi. Cum s-ar zice, dacă tot „am ales”, prin strămoşii speciei, să ne dezvoltăm separat de Dumnezeu, atunci, fie! să atingem perfecţiunea pe calea dificilă a efortului propriu.

Însă, pentru că nicio persoană nu poate deveni perfectă prin ea însăşi, El ne scuteşte de multe necazuri spre finalul căii evolutive şi ne ajută să ne eliberăm de ego prin Graţia iluminării. Cu El „trebuie să te uneşti neapărat înainte de a putea să desăvârşeşti ceea ce ai venit să împlineşti pe Pământ.” (cap.XII) În toate experienţele unificatoare „îţi voi dezvălui viziuni splendide ale Realităţii Mele – ale Sinelui tău Adevărat şi Minunat – până când nu te vei mai simţi înclinat să urmezi niciuna din dorinţele tale dinainte, ci vei căuta doar să cunoşti dorinţele Mele şi să mulţumeşti.” (cap.XVIII)

Deocamdată, când ne aflăm într-o dilemă, în faţa unei alegeri critice şi ascultăm de sfatul bun, ne rămâne, totuşi, agăţat de minte gândul „dar dacă aş fi ales cealaltă variantă, oare nu ar fi fost mai bine?”. Aşa este construită mintea omului, să se îndoiască mereu. Nu vom rămâne cu niciun regret şi vom aprecia înţelepciunea alegerii noastre doar atunci când am trecut deja prin experienţe similare, ştim ce urmări are opţiunea proastă şi ne-am săturat de suferinţă – această cunoaştere fiind ori conştientă, ori subconştientă (rezultată din experienţele vieţilor trecute). Asta înseamnă o minte puternică.

Întărirea minţii şi corpului se face în decursul a numeroase încarnări umane, este un proces laborios, cu suişuri şi coborâşuri. Fiecare viaţă de om măreşte karma, care trebuie ispăşită, ceea ce face procesul şi mai dificil. Dar până la urmă, rezultatul este atins, iar omul şi Spiritul său evoluează. Cel de-al doilea „extrage esenţa experienţelor şi o încorporează în urzeala Sufletului” (cap.X). Acelaşi lucru este valabil şi pentru Omenire, pentru că experienţele individuale se colectează în bagajul speciei şi astfel evoluează conştiinţa colectivă.

Autorul Divin ne atrage atenţia (în cap.XIII) că nu persoana se reîncarnează, nu mintea, nu ego-ul, deşi mulţi oameni aşa cred, din neputinţa lor de a înţelege manifestarea Impersonală a Spiritului. Dar chiar şi aşa, doctrina reîncarnării îi poate ajuta pe susţinătorii ei, cu puţin efort intelectual, să îşi depăşească limitele egotice inerente.

Deşi ego-ul s-a autocreat (cap.IX), Dumnezeu îşi asumă apariţia lui, pregătindu-i un scop util Planurilor Sale. Desigur, după întărirea minţii-corp, ego-ul devine tot mai inutil şi începe procesul dizolvării sale, „crucificarea personalităţii” (cap.XIV). Pentru om, va începe căutarea şi aspiraţia spirituală, cunoaşterea şi depăşirea de sine în diverse moduri, niveluri şi etape, şi chiar comuniunea cu Divinitatea.

TRADIŢII SPIRITUALE ASOCIABILE

Biblia

„Viaţa Impersonală” are multe trimiteri la Biblie şi comentarii pe larg a unor versete. Astfel, capitolul VII este dedicat Logosului sau Cuvântului Divin, cu care se deschide Evanghelia după Ioan. De asemenea, o mare importanţă i se acordă, în capitolul IX, alungării din Grădina Edenului. Căderea omenirii în iluzia unei Lumi de Vis (sau maya, în limba sanscrită) este pomenită şi în Geneza 2:21 din Vechiul Testament: „Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit”. Drept tehnică spirituală esenţială ne este dat un citat din Psalmi 46:10 «Stai liniştit şi cunoaşte că Eu Sunt Dumnezeu». Se pot găsi multe alte citate din Biblie în spiritul celor spuse în această nouă Revelaţie.

Vishnuismul

Numărului 18 i se acordă o deosebită importanţă în hinduism, în general, şi în cartea sfântă a vishnuismului, Bhagavad Gita, care are 18 capitole şi alte referiri la acest număr. Alegerea numărului de 18 capitole pentru Revelaţia transmisă lui Joseph S. Benner de către Dumnezeu nu pare a fi întâmplătoare. Învăţătura mistică din Bhagavad Gita se apropie foarte mult de aceasta ca stil şi conţine acelaşi Adevăr, retransmis peste veacuri.

Iată două citate cu un mesaj puternic, regăsite şi în prezenta Revelaţie:

«Tu ai dreptul să acţionezi, dar nu şi la roadele acţiunii tale; să nu faci din aceste roade motivul acţiunilor tale» (Bhagavad Gita II.47)

«EU sunt aici în această lume şi pretutindeni, EU susţin întregul Univers cu o parte infinitezimală din Mine Însumi» (Bhagavad Gita X.42)

Non-dualitatea

Domnul Dumnezeu ne transmite un mesaj foarte clar, în capitolul XVI: „Dar acum a venit timpul când te-am pregătit pe tine şi pe mulţi alţii pentru un nou Sistem religios (engl., Dispensation), cu ajutorul căruia poţi intra în conştiinţa Mea direct şi imediat prin Calea Impersonală.”

Această metodă directă şi rapidă este relativ nouă pentru occidentali, dar ea funcţionează de mii de ani în Orient. Se regăseşte în Advaita Vedanta (Calea Non-dualităţii) şi în Jnana Yoga (Yoga Cunoaşterii), în Buddhism, Sufism şi Zen şi în experienţa trăită de nenumăraţi maeştri iluminaţi din toate religiile şi fără de religie de-a lungul mileniilor.

În suta de ani ce a trecut de la publicarea acestei Promisiuni Divine, numite „Calea Impersonală”, în Occident au pătruns treptat învăţăturile non-dualităţii, astfel că, în prezent, un mare număr de adepţi studiază şi experimentează binefacerile acestui sistem spiritual foarte simplu şi eficient. El a fost adus pe filiera maeştrilor tradiţionali sau, mai recent, prin trezirea spirituală spontană a unor noi maeştri neafiliaţi niciunei tradiţii. Se poate spune că Promisiunea sau Profeţia Divină a fost împlinită şi se manifestă tot mai intens.

Iată un scurt citat din experienţa marelui eliberat spiritual Nisargadatta Maharaj, din tradiţia Advaita Vedanta, care a trăit nemijlocit ceea ce Dumnezeu ne revelează în această Carte de o imensă valoare:

«Ascultă la ce spun, dar nu te aştepta să ai vreun avantaj din ceea ce auzi, fiindcă unde există beneficiu trebuie să existe şi o entitate (care beneficiază), dar, în realitate, nu există nicio entitate.

De când am această boală (un cancer terminal), a apărut o mică schimbare în modul meu de a vedea lucrurile. Înainte, credeam că există o ușoară nuanţă de individualitate, încât Conștiința Universală acționează prin forme singulare. Acum, (pentru mine) nu mai există absolut nicio formă sau funcționare individuală. Există doar funcționarea Totului; dar chiar și (percepţia) aceasta va dura doar cât va mai dura corpul. În corp există o conștiință (minte), dar ambele sunt materie. Nu e vorba în toate acestea despre nicio entitate care ar cunoaşte ceva prin separare (de rest). Ci există doar Funcționarea Totală prin milioane de forme variate. Am identificat boala ca fiind însăşi Conștiința Totală.»

(24 ianuarie 1981, în cartea „Conştiinţa şi Absolutul. Ultimele dialoguri cu Sri Nisargadatta Maharaj”). Traducere şi adaptare de Răzvan A. PETRE

MOTIVUL CREAŢIEI

În Carte se repetă de nenumărate ori sintagma „Ideea Mea dinăuntru” care trebuie să se exprime „în exterior”. Aici, „dinăuntru” este o altă formulare a stării transcendente, necreate, pe când „exteriorul” reprezintă lumea imanentă, creată, chiar cea fizică. Nimic, niciun lucru, obiect, fiinţă, proces, fenomen, gând, dorinţă, emoţie, nimic nu se manifestă în lume decât dacă are la bază o Idee Divină prealabilă.

Dumnezeu afirmă în această Carte-Revelaţie că generarea universului a fost şi este necesitatea Lui imperioasă de a Se exprima, nu o simplă dorinţă, pentru că El nu poate avea dorinţe (cap.VIII). Misticul şi învăţătorul spiritual Marius Ghidel ne ajută să înţelegem acest mister, afirmând că Divinitatea are o „problemă”: nu se poate vedea pe Sine şi nici nu-şi cunoaşte limitele. De aici, şi soluţia găsită de El: urzirea unei „oglinzi” în care să se reflecte Fiinţa Sa. Această oglindă este tocmai lumea. Fiecare creatură şi activităţile ei este ca un „pixel” din infinita Imagine obiectivată a Creatorului, niciodată terminată.

Creaţia este structurată pe mai multe planuri de vibraţie, de sus în jos. Planurile subtile, invizibile (Cerurile) sunt perfect ordonate şi controlabile de către Divinitate. Marea provocare este planul fizic (Pământul, mai precis, omenirea), care este aparent imperfect şi greu de stăpânit. De fapt, Dumnezeu l-a creat aşa intenţionat, dându-ne impresia că lumea terestră este autonomă, fără un Creator, condusă doar de legile fizice şi de întâmplare. Oamenii sunt vrăjiţi să nu observe decât efectul, nu şi Cauza. Oare de ce ne-a introdus El, dinadins, în acest Vis, în această bulă de ignoranţă?

Poate tocmai pentru stimulentul produs de această dificultate. Lumea pământeană este foarte departe de perfecţiune şi tocmai asta Îi testează puterea Creatorului de a o optimiza, ceea ce Îi oferă în schimb şi cea mai mare satisfacţie a reuşitei. El nu şi-a găsit limitele în nicio direcţie şi împinge totul la extrem, încercând din răsputeri să-Şi găsească marginile. Există oare ceva mai dificil de realizat decât o persoană să trăiască impersonal?! Dar aceasta este suprema frumuseţe şi împlinire: când creatura oglindeşte perfect Creatorul...

Pentru că Dumnezeu are o infinitate de atribute şi aspecte, „oglinda” Lui, Creaţia nu se va sfârşi niciodată în spaţiu şi timp, probabil. Dumnezeu lucrează cu mare vervă şi hărnicie la urzeala acestei „oglinzi” (lumea), pe trei direcţii: 1) Expansiune, 2) Complexitate şi 3) Reciclare. Este interesant că aceste direcţii se pot pune în corespondenţă cu treimea hindusă a zeilor Brahma (creatorul, respectiv expansivul), Vishnu (păstrătorul, respectiv dezvoltatorul) şi Shiva (distrugătorul, respectiv reciclatorul).

1) Universul fizic se extinde continuu cu o viteză mai mare decât viteza luminii, după cum au constatat fizicienii. Ei explică acest paradox prin faptul că limita vitezei luminii poate fi depăşită la graniţa Universului, unde legile fizicii încă nu acţionează. Noi galaxii, stele şi planete sunt create mereu. Noi spirite sunt create mereu. Noi organisme fizice apar pretutindeni şi într-o mare diversitate.

2) În acelaşi timp, creaturile devin tot mai complexe, de la mic la mare. Oare se compară un organism pluricelular cu omul, culmea evoluţiei biologice?! Dar complexitatea merge mai departe, prin organismul social (societatea), cu propriile legi de funcţionare, şi încă mai departe, când omenirea pământeană va activa responsabil în Confederaţia civilizaţiilor galactice – un corp de societăţi inteligente de o complexitate inimaginabilă.

3) Savantul Nassim Haramein a descoperit că Universul are forma unui tor în 4D, sau mai simplu spus, este ca un măr. Spaţiul tridimensional ar fi coaja mărului şi el este emanat continuu dinspre codiţa mărului, dilatându-se în timp ce alunecă pe coajă înspre cealaltă extremitate, unde treptat, se restrânge până reintră în cotor. Prin urmare, Universul se dilată într-o porţiune şi se contractă în cealaltă, în continuu, fiind şi creat, şi distrus în acelaşi timp, dar în porţiuni diferite. Tot ce are un început va avea şi un sfârşit, tot ce se naşte va muri. Galaxia noastră se va ciocni peste 4 miliarde de ani cu galaxia Andromeda, într-un cataclism cosmic, au calculat savanţii...

Dar mult mai curând se va petrece pe Pământ un fenomen şi mai straniu: când omenirea va atinge perfecţiunea dorită de El, Dumnezeu o va înălţa în planul de vibraţie eterică (Grădina Edenului), de unde primii oameni au fost materializaţi instantaneu la începuturile lumii (proces menţionat în Biblie ca „alungarea din Paradis”). „Iar Pământul şi toate trupurile pământeşti nu vor mai fi făcute din materia fizică grosieră din care par a fi făcute acum, ci ele vor fi totalmente purificate şi curăţate de ego şi vor fi înălţate din nou în locul de unde au coborât.” (cap.XVI) Pentru mintea noastră limitată, pare un păcat să distrugi ce ai realizat cu atâta trudă. Dar Impersonalul are altă logică şi nu pune preţ pe ceea ce este, din start, efemer şi iluzoriu.

Şi totuşi, ceva se păstrează întotdeauna, chiar dacă Dumnezeu ar resorbi complet Creaţia. Toată „oglindirea” Lui efemeră se imprimă în Memoria eternă (numită akasha de către vechii indieni), nimic esenţial nu se pierde. Astfel, toate creaturile, toate experienţele lor, tot ce a existat vreodată rămâne ca amintire perfectă multidimensională, care sporeşte cunoaşterea de Sine nesfârşită a Divinităţii.

Nici din viaţa ta, omule, nu va rămâne decât amintirea, păstrată în eternul perispirit. Se va menţine de neatins, intact, numai ceea ce este real şi viu din tine, anume, Conştiinţa. Oare Îi dai atenţia şi importanţa cuvenită?!...

Pentru că motivul Creaţiei este Autocunoaşterea lui Dumnezeu, ar fi natural ca şi omul să facă din autocunoaştere un scop fundamental al vieţii sale. Prin aceasta, va descoperi că el a fost emanat în lumea materială pentru a o cunoaşte şi experimenta ca un ambasador al Divinităţii, iar la finalul misiunii se va bucura să reintre în sânul Creatorului.

În concluzie, dacă „problema” lui Dumnezeu este că nu Se poate vedea şi nu-Şi cunoaşte limitele, atunci El încearcă să-Şi găsească limitele prin Creaţie, iar prin om, culmea Creaţiei, El reuşeşte să Se privească pe Sine, în urma iluminării spirituale… Fie ca şi Tu, cititorule, să dobândeşti această Viziune!

studiu de Răzvan Alexandru PETRE
www.spiritus.ro


<<

 Index "VIAŢA IMPERSONALĂ"

>>