<
Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI
ANTERIOARE
Vieţile anterioare ale spiritului
Prezentare
Anca a urmat facultatea de Medicină
în România. După anii de specializare în străinătate, a revenit în ţara
natală, dorind să lucreze ca medic într-un mare spital. După angajare, au
început regretele. Obişnuită cu atmosfera civilizată din spitalele occidentale,
ceea ce a văzut şi a trăit în spitalul românesc a îngrozit-o. Sufletul ei bun
şi generos nu a putut suporta multă vreme neglijenţa faţă de bolnavi şi
atmosfera de mahala dintre cadrele medicale. Profund revoltată, Anca s-a
orientat către Franţa, unde munceşte şi astăzi, având colegi care o respectă
şi îi apreciază competenţa profesională.
Nina Petre
9 august 2012
EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE
Alberta Vici
(1896-1929)
Otka Miren
(1802-1873)
Josef Kampodor
(1713-1786)
EPISODUL 1 - ALBERTA
ALBERTA VICI a trăit între anii 1896-1929. S-a născut în oraşul Potenza,
situat în regiunea Lucania, aparţinând zonei de sud a Italiei. Părinţi săi,
Alduro şi Lucia, au avut 10 copii, dintre care 6 au fost fete, iar ceilalţi,
băieţi. ALBERTA era cel de-al patrulea născut şi cel mai inteligent copil al
soţilor Vici. De la vârsta de 3 ani, fetiţa a început să cânte uimitor de corect
şi să compună poezii. La 7 ani, părinţii i-au adus un profesor de muzică şi o
profesoară, de la care să primească un minimum de cultură. Veniturile soţilor
Vici erau modeste, toată familia trăind din leafa de avocat a lui Alduro. Pe
băieţi i-au dat la şcoală, dar fetele au învăţat acasă, pentru a se descurca mai
târziu în cercurile cu pretenţii ale intelectualilor oraşului.
La 18 ani, ALBERTA a acceptat cererea în căsătorie a tânărului avocat
Vincente Stratuli, proaspăt absolvent al facultăţii de Drept, stagiar în
cabinetul privat al lui Alduro. Cei doi tineri căsătoriţi şi-au petrecut luna de
miere în Maroc, unde Alduro avea un frate, om de afaceri în Casablanca.
Fermecaţi de pitorescul oraşului-port, ALBERTA şi Vincente au decis să locuiască
timp de câţiva ani în miraculosul oraş. Unchiul Minero şi soţia lui, Alessandra,
i-au găzduit în vila lor de la marginea oraşului, iar lui Vincente i-au oferit
postul de administrator al averii lor. ALBERTA a rămas acasă, spre a-i fi un
ajutor de nădejde mătuşii Alessandra. Vincente şi-a început dificila muncă prin
călătorii numeroase în ţară, peste tot unde se întindeau afacerile şi
proprietăţile unchiului său. Venea acasă doar de câteva ori pe lună, zile care
au fost de ajuns să îşi ajute nevasta la procrearea urmaşilor. Primul născut a
fost o fetiţă superbă, pe care au botezat-o Augusta. Au urmat încă patru
copilaşi: Lucito, Marino, Luisa şi Anella. Medicul ginecolog a sfătuit-o pe
ALBERTA să se oprească din naşteri, sănătatea ei fiind grav afectată de malaria
contactată la scurtă vreme după stabilirea în Maroc. Femeia l-a ascultat,
apelând la diverse localnice pentru întreruperi de sarcină. Avea doar 33 de ani
când un avort i-a provocat o infecţie gravă, femeia murind în chinuri mari, care
au durat câteva zile.
Nina Petre
27 august 2009
COMENTARIUL ANCĂI
"Am fost atrasă mereu de cultura, stilul de viaţă nord-african. Marocul e o
ţară care m-a fascinat mereu, pe care nu am vizitat-o încă. Africa de Sud însă e
sau era o opţiune – un loc în care să lucrez măcar pentru o perioadă de timp. E
o ţară care m-a fascinat cu câţiva ani în urmă, când am făcut o mini-vacanţă cu
mama mea. Şi chiar aveam de gând să plec anul care vine, doar că prietenul meu
rămâne în Franţa pentru încă doi ani cel puţin.
Am o relaţie specială cu apa sub toate formele – sunt atrasă de ape
curgătoare, de lacuri, mări, oceane – mă liniştesc, mă echilibrează. În acelaşi
timp, am foarte des coşmaruri cu apa care mă acoperă, nu mă sufoc şi nu mă înec
niciodată, doar vin valuri uriaşe peste mine.
Profesional, nu sunt departe de ceea ce mi-a fost predestinat – fac medicina
de urgenţă, specialitate care mă solicită, mă costă enorm din punct de vedere
psihic şi fizic – nu ştiu dacă am să pot să o profesez toată viaţa mea. Nu ştiu
în ce direcţie să continui în momentul în care termin specialitatea. Pot să
rămân în ţară, dar nu îmi doresc. Cu Africa de Sud m-aţi pus pe gânduri. Mi-ar
plăcea să lucrez cu Medecins Sans Frontieres – poate în câţiva ani.
Am fost mereu fascinată şi interesată de tot ceea ce înseamnă karmă, destin,
iar ceea ce mi-aţi scris mă ajută să mai înţeleg care e rolul meu în viaţa
asta."
Anca
1 septembrie 2009
Franţa
< sus >
Episodul 2: OTKA
OTKA MIREN s-a născut pe insula numită Akutan, care face parte din
arhipelagul insulelor Aleutine. Acestea se află într-un număr foarte mare între
Kamceatka şi Alaska, separând Marea Bering de Oceanul Pacific. Viaţa eroinei
OTKA s-a desfăşurat între anii 1802-1873. Mica aşezare pescărească în care a
văzut lumina zilei frumoasa OTKA a devenit ulterior oraşul-port Akutan. Părinţii
OTKĂI, Tonk (tatăl) şi Ivir (mama), au avut zece copii, adică şase fete şi patru
băieţi. OTKA a fost penultimul născut, beneficiind de plin de sprijinul fraţilor
şi surorilor mai mari. Viaţa acestei familii a fost deosebit de grea cât timp
primii copii au fost mici. Pe măsură ce au crescut, au plecat care încotro,
pentru a-şi câştiga existenţa. Când OTKA avea zece ani, toţi fraţii ei munceau
în Alaska şi aveau casele lor. Patru dintre surori s-au măritat cu marinari,
ajungând în Canada, Japonia, Rusia, Anglia.
OTKA şi sora ei mai mică, Nirbak, au rămas lângă părinţii lor, care erau deja
bătrâni şi bolnavi. Tonk nu mai putea să pescuiască, fiind grav bolnav de
reumatism. Ivir, obosită de viaţa dură din tinereţe, abia dacă mai reuşea să
vadă de gospodărie. Coliba lor era veche, nerenovată de zeci de ani. Norocul
le-a apărut din direcţia OTKĂI. Fata, având doar 16 ani, a fost cerută în
căsătorie de un tânăr negustor de stofe şi blănuri, care lucra împreună cu tatăl
său. Se stabiliseră pe insulă cu mulţi ani în urmă, tatăl băiatului dorind să
îşi piardă urma, fiindcă făcuse puşcărie în estul Canadei. Urik a fost acceptat
drept soţ de către OTKA, spre norocul lui. Fata era foarte arătoasă, deloc
răsfăţată şi bună gospodină. În plus, se pricepea la confecţionarea cojoacelor
şi a hainelor împletite din lână.
După nuntă, cei doi tineri au hotărât să muncească împreună, deschizându-şi
un mic magazin în apropierea portului. OTKA şi-a luat două lucrătoare, pentru a
avea ajutoare la confecţionarea hainelor. Afacerea noii familii s-a dovedit a fi
bine concepută şi bănoasă. În scurtă vreme, OTKA a renovat coliba părinţilor,
iar pe Nirbak a măritat-o cu un văr al soţului ei. Avea un suflet extraordinar:
îşi iubea cu patimă părinţii, fraţii, surorile şi toate rudele. Inima ei
generoasă a adoptat imediat părinţii şi toate neamurile soţului. OTKA nu suporta
să vadă oameni disperaţi în apropierea ei. Atâtea lipsuri avusese de îndurat în
copilărie, încât îi devenise recunoscătoare Divinităţii pentru ceea ce îi
oferise la vârsta maturităţii.
A adus pe lume doar trei copii: o fată (Niri) şi doi băieţi (Urik şi Olok).
Având resurse financiare suficiente, părinţii i-au asigurat fiecăruia câte o
mică avere. Niri s-a putut mărita cu un negustor de peşte înstărit, iar fraţii
ei au învăţat meserii bănoase: unul a devenit croitor, iar celălalt, măcelar şi
negustor de băuturi spirtoase.
OTKA a închis ochii la 71 de ani, mulţumită de viaţa ei şi a familiei sale. A
fost o femeie inteligentă, înzestrată cu foarte mult bun simţ. Se pricepea şi la
tratarea bolnavilor cu ierburi de leac. Multe dintre plantele folosite de ea
proveneau de pe meleaguri îndepărtate, fiind aduse de marinari. În viaţa de om
adult, OTKA s-a tratat singură de toate necazurile trupului. A avut o sănătate
puternică, pe care bătrâneţea i-a şubrezit-o în mare măsură. Fata ei, Niri, a
simţit o atracţie irezistibilă spre metodele ştiinţifice de tratare a bolilor.
Fascinată de activitatea din micul spital aflat în apropierea casei, Niri a
cerut să fie primită acolo pentru îngrijirea bolnavilor. A învăţat repede
meseria de infirmieră, pe care a practicat-o cu mare pasiune de-a lungul vieţii.
Nina Petre
5 noiembrie 2009
COMENTARIUL ANCĂI
"Cele două protagoniste pe care le-aţi identificat până acum au fost amândouă
femei care s-au măritat de tinere şi care s-au axat în principal pe viaţa de
familie. Părinţii mei s-au despărţit când eu aveam doi ani, iar mama mea nu s-a
recăsătorit după. Cred că am crescut cu această idee în cap, că am să repet
istoria lor, aşa că am evitat pe cât posibil relaţiile cu bărbaţii."
ANCA
13 noiembrie 2009
Franţa
< sus >
Episodul 3: JOSEF
Ungurul JOSEF KAMPODOR a trăit între anii 1713-1786. S-a născut în orăşelul
Körmend, situat în vestul Ungariei, aproape de graniţa cu Austria. Părinţii lui
se numeau Andras şi Illona. Soţii Kampodor au avut şase copii, dar dintre
aceştia numai trei au rămas în viaţă, ceilalţi murind la vârste fragede, din
cauza unor boli specifice copilăriei. JOSEF, primul născut, a asistat la drama
pierderii fraţilor mai mici, suferind neputincios la stingerea fiecărui trupuşor
chinuit de boală. Au ajuns la vârsta maturităţii doar JOSEF, sora lui, Martinka,
şi fratele ei, Kantor.
Împlinind şapte ani, JOSEF le-a spus părinţilor că dorea să înveţe carte,
pentru a ajunge medic şi a-i salva de la moarte pe copiii altora, dacă pe fraţii
săi nu i-a putut ajuta să rămână în viaţă. Andras, din veniturile lui modeste de
tâmplar, s-a străduit să îşi crească fata şi băieţii cât mai bine, pentru a-i
face oameni de nădejde. L-a dat pe JOSEF la şcoală, iar băiatul s-a ţinut de
cuvânt: a învăţat bine şi a urmat Medicina la Viena, locuind la unchiul Toronk
şi mătuşa Vanda. Proaspăt absolvent, s-a întors în târguşorul natal, urmând să
îşi exercite profesia cu onoare şi omenie.
La 26 de ani s-a căsătorit cu colega lui de spital, tânăra doctoriţă Allena
Sidon. Oameni cu suflet ales, nevoiţi să muncească în condiţiile vitrege ale
unei societăţi pline de violenţă, tânăra pereche Kampodor s-a dedicat binelui
celor bolnavi ajunşi pe patul de suferinţă. Prin eforturile lor imense, JOSEF şi
Allena l-au salvat de la moarte pe Andras, care fusese atacat pe stradă de doi
soldaţi beţi. Au avut un singur copil, pe fiica lor Dinala, care a îmbrăţişat
cariera medicală, ca şi părinţii ei.
JOSEF a trăit 73 de ani, suficient de mult pentru a-şi vedea şi nepoţii
realizaţi în viaţă. A fost un om înzestrat cu o minte sclipitoare, o voinţă de
fier şi o dorinţă imensă de a-şi ajuta semenii aflaţi în suferinţă. A salvat
vieţile multor oameni, victime ale molimelor şi ale nesfârşitelor lupte duse de
cei care conduceau ţara. Trupul robust şi sănătos l-a ajutat să îşi dedice
puterile unor idealuri nobile. A murit din cauza unei crize cardiace, în
spitalul său drag, epuizat de munca intensă din care nu se mai putea opri. JOSEF
a trăit în vremuri grele, tulburi, încărcate de războaie, lupte aprige pentru
putere şi bani. Având o fire de om paşnic, s-a refugiat în muncă şi în liniştea
familiei, nelăsându-se antrenat în viaţa unei societăţi bântuite de corupţie. A
refuzat de multe ori oferta unor supuşi ai împăratului, care doreau să îl
trimită ca medic de război în diverse focare de conflict. JOSEF şi-a iubit enorm
familia, fiind în stare să îşi sacrifice viaţa pentru binele soţiei şi al
copilului său.
Nina Petre
7 ianuarie 2010
COMENTARIUL ANCĂI
"Sunt la o răscruce de drum şi vreau să îmi înţeleg menirea pe Pământ în
viaţa asta şi să ştiu dacă merg în direcţia corectă. În relaţiile cu oamenii
sunt naivă şi îmi dau seama de lucrul ăsta. Pentru pacienţii mei fac tot ce ştiu
şi tot ce pot şi sper să îmi lumineze Dumnezeu mintea ca şi până acum."
ANCA
7 ianuarie 2010
Franţa
< sus >
Episoadele spirituale de
mai sus se regăsesc în cartea
"VIEŢILE ANTERIOARE ALE SPIRITULUI
- volumul 1", autor NINA PETRE