<
Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI
ANTERIOARE
Vieţile anterioare ale spiritului
Prezentare
CLARA este un om înzestrat cu multă
sensibilitate şi o intuiţie bine dezvoltată. Preocupată de ideea evoluţiei
spirituale, practică diverse forme de meditaţie, la care adaugă lectura unui
număr impresionant de cărţi cu profil ezoteric. Nu suportă vulgaritatea şi
agresivitatea din comportamentul uman, iar violenţa faţă de fiinţele
necuvântătoare o impresionează puternic şi o umple de revoltă. Îşi educă fiul
în aşa fel încât să se comporte ca un om paşnic, altruist, pregătit în orice
moment să îşi ajute semenii.
Nina Petre
29 ianuarie 2014
EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE
Atena Xauli (1896-1945)
Sanita Ridis (1802-1874)
Dal Jinao (1713-1786)
EPISODUL 1 - ATENA
Portugheza ATENA XAULI s-a născut în localitatea portuară
Matosinhos, situată pe ţărmul Oceanului Atlantic, şi a trăit între anii
1896-1945. Părinţii Atenei se numeau Sureo şi Lucia. Soţii Xauli au avut trei
copii: unica fată, ATENA, şi doi băieţi, Estuno şi Jose. Sureo, născut şi
crescut la ţară într-o zonă viticolă, învăţase de la părinţii lui să cultive
viţa-de-vie, să prepare vinul destinat consumului familiei şi vânzării la oraş.
Mica moşie moştenită după decesul părinţilor i-a asigurat în continuare, anual,
recolte bune de struguri şi mulţi bani rezultaţi din comercializarea vinurilor.
Lucia, fiică de coafeză, a învăţat uşor meseria mamei sale, lucrând la
domiciliul clientelor. Familia Xauli nu era bogată, cu toate că părinţii puneau
an de an ceva bani deoparte pentru viitorul copiilor.
După venirea pe lume a ATENEI, primul copil, Sureo s-a simţit
atras de ideile republicane promovate de membrii Partidului Republican
Portughez, care fusese înfiinţat în urmă cu 20 de ani. Pericolul permanent în
care se aflau membrii şi simpatizanţii acestui partid sporea din ce în ce mai
mult, pe măsură ce regele Carol I îşi amplifica tendinţele de domnie autoritară.
Încurajaţi de veştile sosite sporadic de peste ocean referitoare la
perspectivele unei vieţi mai bune pe solul brazilian, soţii Xauli au vândut tot
ce aveau şi s-au îmbarcat pe un transatlantic împreună cu ATENA, care tocmai
împlinise 10 ani. Au părăsit ţara cu puţină vreme înainte de începerea unor
arestări în masă ale republicanilor.
Sosiţi pe ţărmul brazilian în orasul-port Salvador, au decis
rămânerea pe loc, în oraş găsindu-se mulţi portughezi, unii dintre ei ajutându-i
să îşi cumpere o casă şi să îşi găsească de lucru. Lucia s-a făcut repede
cunoscută datorită meseriei de coafeză, câştigând mai mulţi bani decât în ţara
ei. Sureo, angajat la o fabrică de mobilă, s-a înscris repede în Federaţia
Naţională Muncitorească. În următorii 3 ani au venit pe lume cei doi băieţi,
Estuno şi Jose.
ATENA, dovedind o inteligenţă deosebită, a urmat şcoala generală
şi liceul, dorind să studieze încă 5 ani pentru a deveni doctoriţă. Părinţii,
peste măsură de mândri de fiica lor, au trimis-o la facultate în Rio de Janeiro.
Anii de studenţie au reprezentat pentru ATENA o adevărată şcoală a vieţii. Banii
trimişi de părinţi fiind insuficienţi, fata s-a descurcat cum a putut, noaptea
lucrând în restaurante la servirea clienţilor şi ziua dând meditaţii unor elevi
dornici să ia note mai bune la liceu. Împlinind 25 de ani, fata s-a reîntors în
Salvador cu diploma de medic în geamantan.
Şi-a găsit repede un post la spital, unde l-a cunoscut pe
medicul cardiolog Janelo Rivas. Acesta, originar dintr-un orăşel din regiunea
Bahia, de care aparţinea şi Salvador, studiase medicina cu mari eforturi, la fel
ca şi ATENA. La 27 de ani, Janelo era deja un medic vestit în oraş prin
competenţa sa profesională şi devotamentul dovedit în tratarea bolnavilor. După
câteva luni de la angajarea ATENEI, cei doi tineri au făcut nunta, stabilindu-şi
domiciliul într-o casă veche, cumpărată cu banii puşi laolaltă de părinţii lor.
În anul căsătoriei, 1922, s-a înfiinţat Partidul Comunist din Brazilia, în care
a fost cât pe ce să se înscrie şi Sureo, tatăl ATENEI. Convingându-l cu toţii să
stea departe de politică, omul şi-a ascultat familia, renunţând astfel la viaţa
zbuciumată pe care ar fi dus-o în următorii ani.
ATENA şi soţul ei, total lipsiţi de patosul politic, s-au
dedicat puternic profesiei şi creşterii celor doi copii. Fiica lor, Aulina,
născută de mama ei pe când avea 29 de ani, le-a fost tuturor, părinţi şi bunici,
o minunată rază de soare. Fratele ei, cu 3 ani mai mic, a necăjit-o cu
năzdrăvăniile lui, dar fata l-a iertat de fiecare dată. Părinţii lor stăteau
zile întregi la spital, făcând şi gărzi de noapte în fiecare săptămână. Sub
îndrumarea lui Janelo, ATENA s-a specializat şi ea în cardiologie, bucurându-se
că, prin competenţa şi sacrificiul ei, putea salva numeroase vieţi omeneşti.
Copiii au crescut frumos, fiind inteligenţi şi buni la învăţătură.
Noul preşedinte al ţării, Getulio Dornelles Vargas, a inaugurat
o perioadă îndelungată de guvernare dictatorială pe baze populiste. În timpul
regimului său poliţienesc s-a înregistrat o dezvoltare economică a Braziliei
bazată pe reforme economice şi sociale. Acest fapt îmbucurător s-a simţit şi în
domeniul îngrijirii sănătăţii, mai ales prin dotarea spitalelor cu aparatură
medicală şi sporirea cantităţilor de medicamente administrate bolnavilor. ATENA,
al cărei soţ ajunsese directorul spitalului, era în culmea fericirii. Dar
această fericire nu a durat mult. Intrarea ţării în cel de-al doilea război
mondial, alături de trupele americane, a cauzat prejudicii economiei braziliene,
fapt ce a condus spre demiterea preşedintelui Vargas, printr-un referendum, în
anul 1945.
În acelaşi an s-a stins din viaţă, în urma unui stop cardiac,
eroina noastră, ATENA. Epuizată de munca istovitoare din spital, după ce o mare
parte dintre medici plecaseră în alte oraşe, doctoriţa Rivas aproape că nu mai
ştia ce însemna odihna în locuinţa sa. Băiatul, Sundelo, încă mai învăţa la
liceu, iar sora lui, Aulina, era studentă la Medicină în Rio de Janeiro. Ştiind
cât de greu i-a fost şi ei în facultate, ATENA îi dusese grija fiicei sale,
neputând dormi mai mult de 2-3 ore pe noapte atunci când nu era de gardă.
Grijile permanente şi slăbirea accentuată a organismului au adus-o în pragul
morţii, pe care l-a şi trecut la doar 49 de ani.
Ar mai fi putut trăi câţiva ani dacă s-ar fi ocupat mai mult de
sănătatea ei. Dar având o fire de om generos, săritor la nevoie, ATENA i-a pus
întotdeauna pe ceilalţi mai presus de propriile interese. Viaţa, pentru ea,
însemna sacrificiu, dăruire, salvarea celor aflaţi în mare necaz. I-a salvat pe
mulţi prin sacrificul său, dar pe ea însăşi nu s-a putut salva de la un sfârşit
prematur. Chemată de urgenţă, Aulina abia a mai apucat să îşi vadă mama în
sicriu. Plângând cu disperare, fata a jurat lângă trupul fără viaţă al mamei că
va avea grijă de propria fiinţă la fel ca şi de cele pe care urma să le ajute.
Nina Petre
24 aprilie 2013
COMENTARIUL CLAREI
"Am să vă scriu ceea ce-am simţit în legătură cu mine şi poate
are legătură cu ceea ce mi-aţi împărtăşit .
0. Nu am atracţie către politică, talk show-uri (nici nu am
cablu sau satelit), dogmă naţionalistă şi religioasă, de aceea cel pe care l-am
ales ca partener mă stresează binişor spre foarte bine cu obsesiile dânsului
(are toate condiţionările din lume + paranoia legată de microbi = 100% fiinţă
autentic paranoidă).
1. În această viaţă am simţit tot timpul o nevoie de somn şi de
repaus, ceea ce am şi făcut cât de des am putut.
2. Nevoia de relaxare psihică, plimbări, ieşit mult în aer
liber, am stat la casă cu curte şi dormeam efectiv afară, meditaţii,
interiorizări, mult timp singură doar cu mine, îmi place să fiu cu mine.
3. Aplecarea spre îngrijire şi protecţie, dar paradoxal, când mă
gândeam să-mi fac un drum din asta, mă oprea un detaliu semnificativ: nu-mi plac
oamenii bolnavi, cei negativi care-şi plâng de milă. Am compasiune faţă de mulţi
şi, când s-a putut am încercat să ajut, dar eu am înţeles de mic copil că cel
care nu se respectă nu poate fi ajutat şi că omul trebuie să facă întâi el
câţiva paşi pe calea vindecării, ca să dea semnal clar că îşi vrea binele.
4. Am simţit din copilărie că sunt inteligentă, prindeam repede
informaţia, dar la fel de repede zbura, pentru că nu o fixam.
Nu am pus accent pe studii. Undeva, cumva şi, spun sincer, fără
superficialitate, mi-am spus mereu că viaţa trebuie şi poate fi trăită fără chin
şi încrâncenare. Întodeauna le spuneam celor din jur că există o scurtătură şi
că nu trebuie să ne zbatem, doar să avem încredere şi să stăm destinşi (la mine
în familie şi de asemenea în mediul extern exista obsesia frământării şi a
acelui TREBUIE care nu-ţi permitea să ai o viaţă).
5. Îmi place să stau cu copii, să mă joc cu ei, sunt mai mult
băieţoi decât fată, de aceea acum am un băiat, cu el pot să joc fotbal. Şi să nu
iau aşa-zisa viaţă de "om mare" prea în serios.
Chiar mă gândeam astăzi că eu joc fotbal cu el şi nu tatăl lui,
că eu îi explic cum este cu basculanta, norii, albinele, copacii şi râmele şi nu
tatăl lui şi că tot eu o să-i explic cum stă treaba cu băieţii şi fetiţele, nu
tatăl lui.
6. Într-adevăr, familia eu o văd ca o unitate, un trio
formidabil. Iar aici este un punct foarte important: am simţit foarte puternic
că tema mea este să-mi fac întâi o familie închegată, unită, puternică şi pe
urmă o carieră. Că acesta era sensul corect, dar mi-au ieşit doar firimituri.
Mai vedem.
Numai că uneori mă încearcă o senzaţie veninoasă de a-mi declara
viaţa şi pe mine însămi un eşec, iar după aceea mă scutur şi îmi spun "Clara,
nu-ţi pune etichete, încă nu ai ajuns la final, mai este mult şi depinde de Tine
de acum încolo ce alegeri vei face, finalul nu este scris!". Ceea ce ştiu este
că acum voi da atenţie aspectului profesional.
După dispariţia fizică ne rămân emoţiile, împărtăşite sau nu,
iar dacă sunt neîmpărtăşite, ele se transformă în doruri, senzaţia că trebuie să
realizezi ceva acum.
Cam atât despre viaţa reală, îmi duc crucea mai departe şi o duc
binişor (pentru că am început să fiu mai dinamică) şi îmi propun (încă nu-mi
iese prea bine) de a nu mă mai plânge."
Clara
25 aprilie 2013
Germania
< sus >
Episoadele spirituale de
mai sus se regăsesc în cartea
"VIEŢILE ANTERIOARE ALE SPIRITULUI
- volumul 1", autor NINA PETRE
EPISODUL 2
- SANITA
Episodul spiritual nr.2 ne-a adus tot în America de Sud, dar de
data aceasta în sudul continentului şi în nordul friguroasei regiuni Patagonia.
Eroina acestui episod este SANITA RIDIS, care a trăit între anii 1802-1874.
Părinţii ei, Nastino şi Carminia, emigranţi spanioli, au căutat o zonă mai puţin
aglomerată de pe ţărmul Oceanului Atlantic, fiind mari iubitori de natură şi
animale. S-au stabilit într-o mică localitate portuară încă nedezvoltată
economic, unde imigranţii soseau săptămânal, fiind debarcaţi de pe navele
supraaglomerate sosite din Europa şi de pe alte continente. La începutul
secolului 20, micul port de altădată s-a dezvoltat ca un orăşel prosper, primind
denumirea de Puerto Lobos. El este situat pe malul Golfului San Matias, la
hotarul dintre regiunile Chubut (la sud) şi Rio Negro (la nord), dar şi în
nordul fenomenalei regiuni Patagonia. Nastino, având meseria de tehnician
veterinar, şi-a găsit repede ce se lucreze, fiind chemat în localitate şi în
afara ei mai ales pentru îngrijirea cailor şi a câinilor din gospodăriile
populaţiei. Carminia, femeie simplă, fără ştiinţă de carte, foarte harnică şi
plăcută la vedere, şi-a oferit serviciile de menajeră unor familii înstărite,
făcându-se astfel cunoscută ca fiind un bun ajutor la munca de întreţinere a
locuinţelor. Având doar doi copii, soţii Ridis s-au descurcat bine cu îngrijirea
lor, oferindu-le strictul necesar pentru a creşte sănătoşi.
Fata, SANITA, devenind o bună gospodină ca şi mama ei, a învăţat
puţină carte de la fratele ei mai mare, Rullo, băiatul reuşind să urmeze clasele
de şcoala generală în clădirea parohiei. Grăbindu-se la muncă, fata a intrat ca
vânzătoare la un negustor de cereale, fiind nevoită să ajute zilnic doi băieţi
la căratul greilor saci plini cu marfă. Avea 15 ani când şi-a început dificila
muncă, dar fiind voinicia şi înaltă, a devenit treptat un angajat de nădejde al
patronului. Muncind la depozitul din care toată lumea cumpăra faină, SANITA devenise o persoană cunoscută şi agreată de mulţi clienţi, unii dintre ei chiar
gândindu-se la ea ca la o posibilă soţie. Fetei nu prea îi stătea mintea la
băieţi, dar împlinind 21 de ani, a început să-i privească mai atent pe cei care
îi cereau prietenia.
Singurul cu adevărat serios i s-a părut a fi medicul veterinar
sosit de curând din Spania, unde îşi urmase studiile de Medicină veterinară.
Augusto Rojas, ajuns la frumoasa vârstă de 29 de ani, era dornic de libertate şi
o viaţă apropiată de natură, la fel ca părinţii Sanitei. Stabilit în mică
localitate portuară împreună cu părinţii, tânărul i-a propus lui Nastino să
lucreze împreună, asociindu-se astfel în dificila muncă de ajutorare a
necuvântătoarelor domestice. Cunoscând-o mai bine pe SANITA prin intermediul
tatălui ei, Augusto i-a trecut cu vederea lipsa de studii, descoperindu-i alte
calităţi care l-au convins să o ceară în căsătorie: frumuseţea fizică deosebită,
inteligenţa ce i se citea uşor în priviri, seriozitatea în comportament şi mai
ales hărnicia, pe care i-o cunoştea tot oraşul.
Nunta s-a făcut, iar tânăra pereche şi-a stabilit domiciliul în
casa cumpărată de părinţii lui Augusto. SANITA, nedorind să stea degeaba acasă,
şi-a continuat munca la depozit încă 2 ani, până la naşterea primului copil,
Sabrina. Fetiţa frumoasă şi simpatică a aşteptat 4 ani până când mămica ei i-a
dăruit-o pe surioara mai mică, Astrida. După încă 3 ani, a apărut în sfârşit
mult doritul băieţel, care a primit numele de Jorge. Familia se considera astfel
împlinită şi foarte fericită. Cei trei copii au crescut într-o atmosferă de
iubire, armonie şi respect faţă de animale şi faţă de oamenii săraci, care
trăiau în mizerie şi sărăcie cruntă. Ţara trecea prin mari frământări politice
şi sociale, iar Augusto împreună cu tatăl şi socrul său se considerau a fi de
partea poporului puternic exploatat de marii proprietari ai plantaţiilor
aducătoare de venituri uriaşe.
Părinţii Sanitei părăsind Spania în căutarea norocului de peste
ocean, sosiseră în ţara numită Viceregatul spaniol din Rio de la Plata. Curând
au aflat despre sentimentele antispaniole crescânde ale populaţiei din zonele
aglomerate, acestea fiind generate de monopolul comercial întreţinut de Spania.
În anul 1810, pe când Sanita era încă micuţă, a fost înfiinţată la Buenos Aires
o juntă revoluţionară creolă care, profitând de ocuparea Spaniei de către
Napoleon, l-a detronat pe vicerege, creând un guvern provizoriu al Provinciilor
Unite din Rio de la Plata. Trupele spaniole au fost învinse în bătălia de la San
Lorenzo, în anul 1816 declarându-se independenţa acestor provincii. În
februarie 1826, pe când Sanita avea 24 de ani, a fost proclamată Republica
Federativă Argentina. După 3 ani, marele moşier Juan Manuel de Rosas, devenind
guvernator al statului Buenos Aires, a început colonizarea intensă a Patagoniei.
Abolirea sclaviei avusese loc în anul 1813, dar marii proprietari de plantaţii
foloseau în continuare muncitorii agricoli prost plătiţi, o masă de exploataţi
formată din indigeni patagonezi, creoli, negri şi imigranţi necăjiţi sosiţi de
pe alte continente, mai ales din Europa. Colonizarea Patagoniei începută de
Rosas a fost continuată de succesorul său, preşedintele Bartolome Mitre.
În mod evident, şi Puerto Lobos urma să se dezvolte ca un orăşel
prosper. Bunăstarea crescândă a unei părţi din populaţie s-a putut observa şi în
creşterea numărului de animale care aveau nevoie de asistenţă medicală. Deşi
munceau zi de zi, călătorind ziua şi noaptea spre gospodăriile clienţilor,
Augusto şi Nastino se considerau norocoşi, fiindcă visele lor din tinereţe se
împliniseră. Copiii soţilor Rojas creşteau văzând cu ochii, părinţii având grijă
să îi trimită la şcoală. SANITA, reluându-şi munca de comerciant, îşi deschisese
un mic magazin în care vindea dulciuri şi plante medicinale aduse de Augusto din
zonele rurale. Jorge, fiul lor, dorea să devină bancher, fiindcă auzise la
şcoală că bancherii erau foarte bogaţi. Trimis la Buenos Aires pentru studii
economice în noua Universitate deschisă în anul 1821, băiatul a devenit
licenţiat în Economie şi Finanţe. Revenit în târguşorul natal, Jorge s-a lansat
în afacerile cu zahăr şi cafea, care i-au adus o avere imensă. Surorile lui
şi-au ajutat mama la lucrul în micuţul ei magazin până când s-au măritat,
aşezându-se la casele lor.
SANITA a trăit cu 15 ani mai mult decât soţul ei. Augusto
decedase la 57 de ani, din cauza unei boli de piele pe care o luase de la câine
grav bolnav. Omul nu reuşise să scape de cumplita boală nici cu ştiinţa lui şi
nici cu leacurile băştinaşilor patagonezi. SANITA l-a plâns îndelung ani de zile,
până când moartea s-a îndurat de ea, oprindu-i cursul vieţii. La trup rămăsese
voinică, dar inima nu a mai putut îndura dorul de bărbatul care o făcuse
fericită.
Nina Petre
6 iunie 2013
COMENTARIUL CLAREI
"Nu numai soţul actual este încărcat negativ, au fost şi mai sunt
şi ceilalţi membrii din familiile care le-am accesat: ai mei (mama,
tata, mătuşa, bunica, frate, care sunt foarte negativi emoţional şi mental), ai soţiilor
(membrii de familie, mai ales setul 2, sunt toţi paranoici, nici unul nu a scăpat, până la tânăra generaţie).
De unde atîta negativitate, ego-ul victimei, intoleranţă şi
dominare?"
Clara
14 iunie 2013
Germania
< sus >
EPISODUL 3 - DAL
Eroul episodului spiritual nr.3 este chinezul DAL JINAO. El a
trăit între anii 1713-1786. DAL s-a născut în străvechiul oraş Nanjing (Nankin),
situat în China centrală, centrul administrativ al provinciei Jiangsu şi port la
fluviul Chang Jiang (Yangtzu Jiang). Fondat înainte de era noastră, oraşul a
fost de mai multe ori capitală a Chinei, cunoscând apogeul sub dinastia Ming
(1368-1644). În perioada vieţii eroului nostru, capitala Imperiului Chinez se
afla în Beijing (Pekin).
Părinţii lui Dal erau foarte bogaţi, aparţinând castei
persoanelor "cu vază", numită "casta învăţată". Membrii acestei caste se numeau
sensi (gentry fiind denumirea europeană). Soţii Hang (tatăl) şi Sun (mama) au
avut trei copii: unica fată, Xid, şi cei doi băieţi, DAL şi Dahjo. În timpul
vieţii lui Dal, China a fost condusă de 3 împăraţi din dinastia manciurienilor
(manciu): K’ang-hsi (1713-1722), Yung-cheng (1722-1736) şi Ch’ien-lung
(1736-1786). Manciuria, regiune a Chinei situată în partea nord-estică a ţării,
locuită de o populaţie nomadă, era supusă parţial Imperiului Chinez încă din
secolul 3 î.Hr. În 1644, triburile din nordul provinciei au format o
confederaţie care l-a detronat pe împăratul chinez al dinastiei Ming, dând viaţă
noii dinastii manciuriene Ch’ing, care a domnit în China până în anul 1911.
Dinastia Ch’ing a creat aşa numitul stat confucianist. Primii 9 ani din viaţa ai
lui Dal au fost ultimii de domnie a celebrului împărat K’ang-hsi, promotor al
confucianismului, poliglot (cunoştea şi limba latină), bun matematician, autor
al unor cărţi de mare valoare. În timpul domniei sale, în China au avut loc
numeroase realizări culturale.
Tatăl lui Dal era funcţionar superior, fiind guvernatorul
provinciei a cărei capitală era Nanjing. Om de mare cultură, Hang devenise
guvernator după ce promovase cu rezultate strălucite mai multe examene
complicate, nefiind nevoit să le dea şpagă examinatorilor, după cum era obiceiul
vremii. El şi soţia lui, Sun, şi-au crescut cei trei copii în mod ireproşabil,
asigurându-le accesul necesar la izvoarele culturii străvechi şi la mijloacele
moderne prielnice dezvoltării lor ca personalităţi puternice. Fata lor, Xid, s-a
căsătorit cu un mare proprietar de pământuri, plecând la reşedinţa lui din
nordul regiunii. Cei doi băieţi, Dal şi Dahjo, educaţi cu profesori la
domiciliu, mari învăţaţi ai oraşului, au beneficiat şi de o exigentă instrucţie
militară, absolut necesară bărbaţilor ce aparţineau castei învăţaţilor.
Instrucţia militară a lui DAL a durat 6 ani, băiatul începând-o la 18 ani şi
terminând-o la 24 de ani. În următorii 5 ani, el s-a pregătit intens pentru a
deveni mandarin, adică înalt funcţionar imperial. Ultimul examen pe care l-a dat
pentru a obţine înaltul titlu a avut loc la 29 de ani, necesitând cunoaşterea
doctrinei lui Confucius. Promovând acest ultim examen, a primit titlul de înalt
funcţionar militar al Imperiului. Examenele promovate de el timp de 5 ani i-au
evaluat, în principal, cultura literară şi istorică, mai puţin competenţele
specifice. Pentru angajarea pe înalta funcţie, a fost nevoit să se căsătorească,
stima şi respectul întregii populaţii fiindu-i absolut necesare.
Şi-a adus-o drept soţie pe frumoasa Lirro, o fată de 19 ani,
provenind şi ea dintr-o familie bogată. Foarte cultă şi extrem de bine educată,
Lirro, pictoriţă în timpul liber, i-a fost lui DAL o soţie devotată, dăruindu-i
un singur copil. Fiul lor, Zhu-kin, a fost născut de mama lui la 23 de ani,
adică în anul 1746. Ţara se afla sub conducerea împăratului Ch’ien-lung,
imperiul său atingând expansiunea teritorială maximă.
China trecea printr-o perioadă de prosperitate economică. În
rândul marilor funcţionari şi al conducătorilor militari se formaseră două
grupări politice: una manciuriană şi alta chineză. Dal şi tatăl său, Hang,
aparţineau celei de-a două grupări, care se afla în permanentă opoziţie cu cea
manciuriană. Dinastia manciuriană a izbutit să domnească aproape 268 de ani,
deoarece a reuşit să încheie o alianţă cu moşierii feudali chinezi, sensi-i.
Aceştia deţineau din tată în fiu monopolul instrucţiei şi al puterii, fiind şi
proprietari de pământuri, care constituiau principala bogăţie a ţării. Dintre
sensi s-au ridicat în repetate rânduri luptători activi împotriva dinastiei
Ch’ing, dar covârşitoarea lor majoritate era în slujba manciurienilor. Cele 3
familii puternic implicate în viaţa eroului nostru (a părinţilor lui, a socrilor
şi propria familie) făceau parte din pătura chinezilor tradiţionalişti, patrioţi
de generaţii întregi, care suportau cu greu conducerea coruptă a membrilor
dinastiei manciuriene. Fiind oameni foarte culţi şi bine educaţi, mândria lor,
moştenită de la o generaţie la alta, îi determina să lupte pentru ocuparea unor
funcţii înalte în administraţia imperială, încercând prin sacrificiul lor să
ţină piept extinderii nemaiîntâlnite a corupţiei generalizate în ţara lor. Nici
Hang şi nici Dal nu şi-au ocupat funcţiile oferindu-le cadouri superiorilor din
administraţia manciuriană. Din acest motiv, activitatea acestor oameni cinstiţi
şi curajoşi nu a fost uşoară deloc.
La fel ca şi tatăl său, DAL avea o atitudine corectă şi omenoasă
faţă de ţăranii care trudeau pe vastele lor moşii. Considerându-i muncitori
zilieri, nu iobagi (sclavi), le cereau impozite rezonabile, care nu depăşeau o
zecime din valoarea recoltelor obţinute pe micile lor bucăţi de pământ. Având
funcţii înalte, Dal şi Hang erau parţial feriţi de atacurile dure ale altor
latifundiari, care îşi exploatau crunt ţăranii cărora le dăduseră terenuri în
arendă. Din cauza impozitelor mereu crescânde, bieţii ţărani ajungeau pradă
cămătarilor de la oraş, aceştia devenind o pătură socială din ce în ce mai
bogată şi influentă.
Ca militar de profesie, DAL s-a străduit să ajute armata chineză
din regiune, care devenise extrem de săracă, din cauza nesupunerii ei clicii
militare manciuriene (devenită o clică parazitară şi coruptă). Pe fiul său, Zhu,
l-a educat conform principiilor demnităţii naţionale, nedorind ca şi el să
ajungă un parazit al societăţii. În familia lui DAL cinstea şi onoarea militară
erau definitorii pentru însăşi demnitatea de veacuri a neamului său.
Devenit major, Zhu a primit ca moştenire de la părinţi o moşie
imensă, pe care a învăţat treptat să o administreze. Căsătorindu-se cu o fată
bogată, averea lui a crescut considerabil. Asistând ani de zile la drama
profesională a tatălui său, Zhu, după urmarea complicatelor studii militare, s-a
dedicat vieţii de militar activ, plecând cu armata sa pe diverse fronturi, în
Taiwan, în sudul şi în vestul ţării.
DAL a trăit 73 de ani, străduindu-se până în ultima zi a vieţii
să împartă dreptatea în zona sa de influenţă. A luptat pentru instaurarea unor
relaţii comerciale corecte, pentru dezvoltarea manufacturilor de stat şi a celor
particulare. A încurajat activitatea breslelor de negustori şi meşteşugari,
supraveghind cu multă severitate acţiunile cămătarilor. Soţia lui, Lirro, fiind
o pictoriţă foarte talentată, l-a ajutat mult cu modelele ei la producţia de
porţelanuri din atelierul său, care îi aducea venituri mari, vasele fiind
căutate de diverşi negustori.
Împlinind 60 de ani, vigoarea fizică a înţeleptului DAL a
început să scadă. A rămas consilier onorific, cu rol consultativ în cele mai
importante şedinţe ale mandarinilor din oraş. Ultimii ani din viaţă şi i-a
dedicat aprofundării studiului sistemului filosofic al înţeleptului din
antichitate Confucius. Manciurienii transformaseră străvechea morală
confucianistă într-o doctrină obedientă claselor conducătoare în societatea
chineză. Nefiind de acord cu acest transplant nefericit al unei vechi ştiinţe
pline de înţelepciune peste un sistem social corupt, bătrânul DAL s-a întors la
izvorul moralei sănătoase a vechiului om de cultură Confucius.
Nina Petre
24 iulie 2013
COMENTARIUL CLAREI
"Interesant portret. Când eram mică şi eram un sufleţel foarte
sensibil şi războinic (doar pentru a puncta nedreptăţile care se făceau asupra
noastră) le spuneam celorlalţi cu titlu de intimidare: Nu te pune cu Jianu,
iar pe acest Jianu l-am simţit şeful şi protectorul meu, când spuneam asta
simţeam că transmit o energie şi că ceilalţi dădeau înapoi. Am fost singura din
familie care simţea şi îl simte în continuare ca fiind un nume care are multă
verticalitate, uneori îl simţeam ca pe un tăiş de sabie, trebuia să fiu atentă
cu această energie şi să am o atitudine cât se poate de onestă cu el.
Interesant că până acum 3-4 ani m-am simţit protejată.
1. Este posibil ca din această partitură (în plan energetic)
să se fi creat foarte multe frustrări din partea celorlalţi şi atunci, la aceea
vreme, nu s-au putut materializa şi acum au încercat în această partitură? Am
simţit de mică dorinţa uriaşă a multora de a mă îngenunchia, mai în glumă, mai
în serios. Familia mea de bază, cât şi soţii + familiile lor să fi făcut parte din
acel gen de societate coruptă din trecut pe care eu, în calitate de expresie
masculină a spiritului meu, să o fi suportat?
Membrii familiei mele (fraţii), cât şi din cea de-a 2-a familie (actualul soţ) aveau trăsături asiatice, în special când erau mici.
2. Acolo au existat tensiuni, ură, iar moartea mea să fi lăsat
multe energii neconsumate?
3. Văd că toate cele trei faţete ale spiritului meu au avut o
viaţă din ce în ce mai stabilă şi chiar satisfăcătoare din punct de vedere
financiar. De ce nu s-a creat un link de prosperitate şi în această viaţă?
Încerc să văd cât mai senin şi destins viaţa (nu uşuratic), dar
nu pot spune că o duc pe roze. De multe ori simt o tendinţă de scufundare (chiar dacă este doar o teamă psihologică, ce nu s-a concretizat până acum).
Am încercat să creez stabilitatea şi prosperitatea în special în
planul familial şi nu a reieşit decât că m-am lăsat folosită.
4. Toate cele 3 faţete şi-au asumat destinul? adică au trăit
conform programei lor originale.
Reîntorcându-se în planul spiritelor au fost mulţumite de ceea
ce au realizat cu viaţa lor.
Ce ecouri au creat pentru ei şi pentru ceilalţi (impactul vieţii
lor)?
5. Dacă până acum am avut partituri de fiinţe oneste, cu
demnitate, caracter şi compasiune, de unde atîta opunere în această existenţă şi
lipsa majoră de susţinere şi compasiune în special în plan familial?
Este un joc al polilor? Ai avut oameni loiali care te-au
susţinut, acum vei vedea cum este să fii trădat?
Clara
25 iulie 2013
Germania
< sus >
Episoadele spirituale de
mai sus se regăsesc în cartea
"VIEŢILE
ANTERIOARE ALE SPIRITULUI - volumul 2", autor NINA PETRE