<
Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI
ANTERIOARE
Vieţile anterioare ale spiritului
GEORGE
Prezentare
GEORGE s-a mutat în Anglia pentru a-şi găsi împlinirea vieţii. A lucrat ani
mulţi în comerţ, iar acum are un job într-o fabrică. La 42 de ani, afirmă că
în urmă cu un an şi jumătate "s-a trezit", înţelegând ceea ce se numeşte
spiritualitate. Şi-a format o părere legată de reîncarnare şi lumea spiritelor
după ce a văzut filme documentare, a citit numeroase cărţi şi articole de pe
diverse site-uri. Probleme mari de viaţă nu are şi nici duşmani. Este sănătos
şi fericit împreună cu familia lui. Simte însă că are o sarcină de îndeplinit
în această viaţă şi doreşte să acumuleze cât mai multe informaţii ca să poată
merge înainte pe drumul cunoaşterii de sine.
Nina Petre
17 mai 2017
EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE
Gilbert Saben (1878-1927)
Muhammad (1803-1840)
Carmen Issos (1702-1758)
Episodul 1 - GILBERT
Episodul spiritual nr.1 îl are ca erou pe francezul GILBERT
SABEN, a cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1878-1927. GILBERT s-a născut în
oraşul Bordeaux. Părinţii lui, Victor şi Cesarine, aveau doi băieţi. GILBERT era
cu 3 ani mai mare decât François. Avocatul Victor Saben era renumit în Bordeaux
prin corectitudinea şi seriozitatea cu care îşi făcea meseria. Cesarine, soţia
lui, absolventă de pension, avea propria afacere, un mic salon de înfrumuseţare
pentru femei. Copiii au fost cuminţi şi buni la carte. După anii de liceu în
Bordeaux, François a urmat studii juridice, ajungând coleg de avocatură cu tatăl
său.
Pe GILBERT soarta l-a îndemnat spre o viaţă plină de pericole şi
aventuri care l-au adus în pragul morţii. A preferat să urmeze cursurile unui
liceu militar, la îndemnul bunicului Antoine, tatăl lui Cesarine. Băiatul era
voinic, ambiţios, pornit spre bătaie când colegii îl necăjeau cu ceva. Toată
lumea îi spunea GILL. La 18 ani, după terminarea liceului, a fost înrolat
într-un batalion care efectua misiuni de supraveghere şi apărare în sudul
Franţei. Situaţia politică dintre Franţa şi Spania era tensionată.
La 27 de ani, în 1905, GILBERT s-a căsătorit cu frumoasa Isolde
Villagret, o fată de 17 ani, fiica unui camarad de arme, bun prieten cu el. Din
iubirea lor a rezultat o fetiţă, Madeleine, născută de Isolde la 21 de ani.
Fetiţa avea un an când părinţii s-au pregătit de plecare şi şedere îndelungată
în nordul Africii. Spre sfârşitul anului 1910, au ajuns în oraşul marocan Fes
(Fez), unde guvernul Franţei trimitea numeroase trupe de ocupaţie.
În anul 1830, Franţa reacţionase la ajutorul acordat de Maroc
rezistenţei algeriene conduse de revoluţionarul Abd el-Kader, producând o gravă
înfrângere forţelor marocane. În 1880, Tratatul de la Madrid încheiat între
marile puteri europene a garantat independenţa Marocului. În anii 1904-1906 a
avut loc prima criză marocană franco-germană, încheiată cu conferinţa de la
Algeciras. Marocul a fost pus sub control internaţional.
În 1911, s-a produs a doua criză marocană. Oraşul Fes (Fez) a
fost ocupat de trupe franceze. Germanii au ripostat cu o luptă navală în
apropierea localităţii Agadir. În 1912, prin Convenţia de la Fes, Franţa şi-a
asigurat propriul protectorat asupra celei mai mari părţi din teritoriul
Marocului. Spania a preluat controlul asupra litoralului de nord.
Ofiţerul francez GILBERT şi-a stabilit familia în oraşul Fes,
bine protejat de trupele franceze. În timp ce el pleca în numeroase misiuni de
luptă, Isolde îşi creştea fiica. Madeleine a învăţat carte în limba franceză la
şcoli înfiinţate în oraş destinate copiilor forţelor de ocupaţie.
În cei aproape 17 ani cât a locuit GILBERT în Maroc, pe tronul
ţării s-au aflat patru sultani ce aparţineau dinastiei Alawite (Alauită) a
Filalilor: Moulay Hassan I ibn Mohammed (1873-1894); Moulay Abd al-Aziz ibn
Hassan (1894-1908); Moulay Abd al-Hafiz ibn Hassan (1908-1912); Moulay Youssef
ibn Hassan (1912-1927). În anul 1927, când sultanul Moulay Youssef ibn Hassan a
fost înlăturat de la putere, eroul nostru francez a încetat din viaţă, la doar
49 de ani.
În 1920, a izbucnit revolta populară a marocanilor împotriva
forţelor de ocupaţie franceze şi spaniole, condusă de Abd el-Krim. Timp de
aproape 7 ani, Muhammad ibn Abd el-Krim, şeful naţionalist marocan, a condus
rezistenţa triburilor berbere din regiunea munţilor Rif. A fost obligat să se
predea şi să plece în exil. În războiul purtat împotriva revoluţionarilor
marocani, militarii francezi au fost nevoiţi să colaboreze cu cei spanioli
pentru a păstra supremaţia celor două ţări pe teritoriul Marocului.
La începutul anului 1927, GILBERT a fost împuşcat în piciorul
drept de către un combatant berber. Cele două gloanţe, ajunse la os, nu au putut
fi extrase. GILBERT a refuzat amputarea piciorului. După o lună de chinuri mari,
septicemia l-a răpus, viaţa lui oprindu-se. Şi-a suportat
durerile ca un adevărat militar, curajul dovedit pe câmpurile de bătălie
dovedindu-se şi în lupta cu boala. A pierdut lupta împotriva morţii.
Îngropat într-un cimitir din Fes, mormântul i-a fost dat uitării
după plecarea grăbită a soţiei şi a fiicei spre Franţa. Au fost trimise în ţara
lor printr-un ordin al comandantului plutonului din care făcuse parte GILBERT.
Isolde avea 39 de ani când a revenit în Bordeaux, regăsindu-şi cu bucurie vechea
casă, părinţii şi socrii. Madeleine, la 18 ani, era o domnişoară cultă şi
distinsă, bună cunoscătoare a limbilor spaniolă şi arabă, chiar şi a dialectului
berber vorbit în zona de nord-vest a Marocului. Bunicul Victor a măritat-o
repede cu un tânăr notar în care avea multă încredere. Isolde s-a recăsătorit la
45 de ani cu un pictor din Bordeaux.
Nina Petre
22 decembrie 2016
COMENTARIUL LUI GEORGE
"Iată că, după destule zile aglomerate, reuşesc să scriu răspunsul
la mesajul dumneavoastră în care este prezentată viaţa francezului Gill.
În primul rând, vreau să vă spun că mesajul a avut un impact mare
asupra mea. Nu numai datorită conţinutului mesajului, ci şi faptului că mi-aţi
răspuns confirmând anumite aspecte pe care le ştiam despre mine. Orice ar fi fost, important e că, de când am primit mesajul şi până azi, am parcurs o nouă etapă
de informare în legătură cu întrebările de bază: cine sunt, ce caut aici, de ce
etc. Pentru asta vă mulţumesc.
Înainte de a primi mesajul cu karma 1, i-am spus soţiei că eu
cred că anterior vieţii acestea am fost soldat. În mintea mea, eu mă vedeam soldat
în Grecia antică, dar esenţial e că am simţit asta. Când eram tânăr, cunoşteam
sute de moduri în care un om poate fi omorât şi eram conştient că nu e bine să
fac asta şi ăsta a fost motivul pentru care am evitat mereu conflictele. Dar au
fost şi cazuri când, independent de gândirea mea conştientă, părăseam unele locuri
sau anturaje aparent fără un motiv bine întemeiat, pentru a afla a doua zi ca în
urma mea au izbucnit conflicte sau bătăi.
Copil fiind, aveam un joc cu unii prieteni în care ne alegeam un
alt nume. Ceva de genul : "Dacă ai fi putut să-ţi alegi numele la naştere, ce
nume ai fi dorit să ai?" Eu ţin minte că mi-am dorit să mă cheme Victor. Mi se
părea că numele ăsta reprezintă înţelepciune şi putere.
În ultimul an, după ce am tot citit materiale despre
reîncarnare, suflet, karma, am încercat să-mi folosesc mintea să potrivesc
informaţiile într-un model logic, chiar dacă aşa ceva nu este posibil. Doar pentru
exerciţiu mental. Oricum, în urma acestui exerciţiu, mi-a reieşit într-un mod în
afara logicii că am suferit mult în ultima viaţă înainte de a muri. Eu mă gândeam
la o boală de plămâni sau cancer. După ce am citit despre Gill, mi s-a părut că se
face lumină în privinţa asta.
Mai vreau să vă spun că acum am o părere despre semnificaţia
karmei diferită de cea avută înainte de a vă scrie primul mesaj de acum o lună
şi ceva. Iniţial, credeam că această karmă e ca o pedeapsă care trebuie ispăşită,
un fel de contor de plusuri şi minusuri care trebuie contrabalansate după o
regulă stabilită de către sufletul meu împreună cu ghizii spirituali. Acum îmi
dau seama că e doar o directivă, un traseu de urmat, o ghidare pentru a ajunge
cât mai aproape de scopul fiecărui suflet înainte de încarnare: trezirea
conştiinţei în timpul vieţii.
Cert e că în viaţa asta am parcurs o bună parte din drumul
necesar deplinei conştientizări şi o parte o datorez lui Gill. Dar mai e încă
destul de parcurs, pentru că încă nu am terminat.
După ce am reflectat asupra vieţii lui Gill, pot să afirm
următoarele: a fost cam încet la minte, a avut multe vicii, a ucis oameni, şi-a
neglijat familia, şi-a invidiat fratele şi, mai presus de toate astea, a fost
foarte îngâmfat. Dar cu toate acestea, cred că a avut un bun simţ al umorului, un
mare devotament pentru apropiaţii săi şi a reuşit să învingă frica de orice fel.
Dintre toate astea, cel mai important lucru pe care l-am moştenit
din viaţa anterioară este modalitatea de a învinge frica de orice natură şi
rezistenţa la durere. Din păcate, am moştenit şi viciile şi egoul
supradimensionat.
Până acum, am reuşit să păstrez lecţiile despre controlul
fricilor şi al temerilor de orice natură, am rezolvat problema viciilor (mi-au
trebuit 25 de ani) şi ego-ul este mult redus, dar încă există.
În legătură cu piciorul drept, deja îl protejez. Pe la 23 de ani
am avut o ruptură de muşchi la gambă şi am suferit vreo câteva luni.
Porecla de Gill nu are vreo legătură cu porecla pe care am
avut-o în tinereţe. Mi se spunea Bică."
George
3 ianuarie 2017
Anglia
< sus >
Episodul 2
- MUHAMMAD
Episodul spiritual nr.2 îl are ca erou pe irakianul MUHAMMAD, a
cărui viaţă s-a desfăşurat între anii 1803-1840 (secolul 19). MUHAMMAD s-a
născut în modesta casa a părinţilor lui, situată la marginea străvechiului oraş
Karbala. Acesta se află între lacul Milh şi fluviul Eufrat (Furat).
Abdullah şi Alemde au avut şapte copii. Trei fetiţe şi un băiat
au murit în urma contactării unor infecţii grave, frecvente în oraş an de an. Au
supravieţuit trei băieţi. MUHAMMAD, mijlociul, era cu 4 ani mai mic decât Arnal,
iar Yussuf avea cu 6 ani mai puţin decât MUHAMMAD. Negustorul ambulant Abdullah
şi nevasta lui, Alemde, şi-au trimis copiii la şcoala patronata de moschee
pentru a urma cele 5 clase obligatorii. După terminarea studiilor, au ajuns cu
toţii negustori, ca tatăl lor. Întreaga familie era de religie musulmană şiită.
Cucerirea arabă s-a produs în Mesopotamia între anii 635-637,
ţara primind numele de Irak. Odată cu fondarea oraşului Bagdad, în anul 762, şi
mutarea în acest oraş a Califatului Arab, Irakul a devenit nucleul unui nou
imperiu, centru politic şi cultural al lumii arabe, până la prăbuşirea acestuia
sub loviturile năvălitorilor mongoli (începute în 1258). Între anii 1534 şi
1918, Irakul a reprezentat o provincie pustie şi săracă a Imperiului Otoman.
În perioada vieţii lui MUHAMMAD (1803-1840), pe tronul
Imperiului Otoman s-au aflat patru sultani ce aparţineau dinastiei osmane: Selim
III (1789-1807); Mustafa IV (1807-1808); Mahmud II (1808-1839); Abdul-Medjid I
(1839-1861). Turcii otomani (osmanlâi) au transformat Irakul într-o posesiune
feudală, menţinând-o în această stare timp de 4 secole. Începând cu secolul 18,
o serioasă piedică în dezvoltarea ţării a constituit-o expansiunea capitalului
englez, care s-a intensificat în secolul 19.
După absolvirea anilor de şcoală primară islamică, MUHAMMAD a
intrat ca ajutor în caravana tatălui său, Abdullah. Acesta, beduin din tată în
fiu, a renunţat la viaţa de nomad după căsătoria cu draga lui Alemde. Cei trei
fii ai lor le-au urmat exemplul, construindu-şi case şi căsătorindu-se cu câte o
singură fată. Existenţa fiecărei familii a fost asigurată prin comerţul
ambulant, transportându-se mărfurile pe spinarea cămilelor şi catârilor.
MUHAMMAD s-a căsătorit la 25 de ani cu o fetiţă de 15 ani, fiica
unui negustor din Karbala. Yame a născut primul copil la 18 ani, aducând-o la
lumina zilei pe unica lor fiică, Oyleh. După 3 ani, a apărut primul băiat, Radug.
Fiul cel mic, Sukdun, s-a născut când mama lui avea 26 ani.
MUHAMMAD lipsea multe zile pe an, fiind plecat cu caravana lui
formată din 20 cămile, 16 catâri şi câţiva bărbaţi. Plecaţi din Karbala, se
îndreptau spre sud, de-a lungul Eufratului, popasul final fiind în oraşul
Basra. Aici achiziţionau fructe de curmali, bivoli, cămile, peşte sărat, perle
culese de pe coasta Golfului Persic, mirodenii aduse de marinari din Orientul
Îndepărtat. Făcând calea întoarsă, se îndreptau spre Karbala, unde lăsau o
parte din mărfuri. După câteva zile de odihnă, porneau spre Bagdad cu sacii
plini de orz, orez, mei, porumb, tutun, bumbac, susan, condimente şi perle.
Cu banii primiţi la nuntă, MUHAMMAD îşi cumpărase o fermă
situată la mică distanţă de Karbala. Pământul roditor era lucrat de ţărani
plătiţi cu ziua. Aceştia foloseau ca unelte plugul de lemn cu brăzdar de fier,
săpăliga, secera. Cerealele, tutunul, bumbacul şi susanul vândute în Bagdad
proveneau din ferma lui. Tot pe terenurile sale, muncitorii agricoli creşteau oi
şi capre. Familia lui MUHAMMAD se hrănea şi cu peşte recoltat în apa lacului
Milh.
Casa lui era construită din lut, cu o singură încăpere,
acoperişul plat fiind înconjurat cu un gard de lut. MUHAMMAD purta pantaloni de
pânză lungi până la glezne, cămaşă, caftan în dungi şi o basma triunghiulară
numită "kufia". Ca încălţăminte, folosea sandale de piele. Yame purta şalvari, o
cămaşă-rochie lungă, o legătură peste frunte şi un şal de culoare închisă.
Iarna, la îmbrăcăminte adăuga un caftan sau o manta numită "aba".
Hrana obişnuită în familia lui MUHAMMAD consta din curmale,
lipii de orz nedospite, o fiertură groasă din porumb sau orez, plus ceai. La
acestea se adăugau legumele crude şi fierturile de legume, laptele acru şi
brânza. Yame şi Oyleh ştiau să prepare mâncăruri tradiţionale cu carne, legume
şi făinoase cum erau pilaful, un fel de tocană numită "iahni", halvaua etc.
MUHAMMAD ţinea foarte mult ca familia lui să trăiască în belşug,
la un nivel superior majorităţii populaţiei sărace din oraş şi de la ţară. Yame
şi Oyleh se plimbau prin Karbala îmbrăcate elegant, ca două adevărate doamne. În
consecinţă, mai mulţi hoţi de drumul mare i-au pus gând rău negustorului
MUHAMMAD şi caravanei sale.
În vara anului 1840, pe când avea 37 de ani, un grup de hoţi cu
fetele acoperite şi înarmaţi cu iatagane scurte i-au atacat pe MUHAMMAD şi pe
ceilalţi bărbaţi din caravana sa. I-au ucis pe toţi, apoi au luat cămilele,
catârii şi toate mărfurile, plecând grăbiţi spre sud. A fost ultimul drum al
eroului nostru spre Bagdad. Nu a mai ajuns în marele oraş. Trupurile
neînsufleţite ale victimelor, mutilate îngrozitor, au fost găsite întâmplător de
beduini. Aceştia au săpat o groapă mare, unde au aruncat toate cadavrele,
acoperind-o apoi cu nisip şi bolovani.
Yame, soţia disperată de neîntoarcerea lui MUHAMMAD, a aflat
după câteva săptămâni de nenorocirea căzută asupra bietului soţ. Arnal şi Yussuf
au pornit la drum spre Bagdad, descoperind într-un târziu locul unde zăceau
osemintele fratelui lor. Au ridicat deasupra o colibă de lut unde se puteau
adăposti călătorii porniţi la drum lung.
Yame, văduva lui MUHAMMAD, avea 27 de ani când şi-a pierdut
soţul. Trebuia să crească mai departe o fetiţă de 9 ani, Oyleh, un băiat de 6
ani, Radug, şi unul de doar un anişor, Sukdun. Timp de un an, şi-a întreţinut
copiii din banii, aurul şi perlele rămase de la MUHAMMAD. Yussuf, cumnatul său,
i-a făcut cunoştinţă cu un negustor de 35 ani, care a luat-o de nevastă,
devenind un tată bun pentru copiii ei.
Pe Oyleh au măritat-o la 15 ani cu un negustor de aur şi argint.
Ea a devenit mama a cinci copii. Radug şi Sukdun, purtând în sângele lor darul
negustoriei, au devenit comercianţi talentaţi şi curajoşi ca regretatul lor
tată.
Mulţi ani după dispariţia lui MUHAMMAD, amintirea lui s-a
păstrat vie în cugetele descendenţilor şi ale tuturor celor care l-au cunoscut.
Omenia şi generozitatea lui rămăseseră ca o legendă. Peste tot unde vedea oameni
săraci lipiţi pământului îi ajuta cu bani şi alimente. Deşi era un bărbat
voinic, dur, bun luptător, familia lui nu cunoscuse bătaia. Pe Yame o
considerase o comoară ce trebuia păstrată cu grijă, iar pe copiii lui îi iubise
şi îi ocrotise ca şi cum ar fi fost bulgăraşe de aur.
Nina Petre
5 ianuarie 2017
COMENTARIILE LUI GEORGE
"Am reuşit să identific urmele lăsate de
Gilbert în mine şi l-am iertat.
Iar zilele trecute s-a petrecut un lucru care m-a
determinat să vă scriu: am reuşit să îmi dau seama că Muhammad ocupă o parte
însemnată din ceea ce sunt şi am fost, şi partea respectivă a cerut iertare
părţii identificate cu Gilbert. Nu vreau să credeţi că acum sufăr de
personalitate multiplă. E ceea ce am simţit. Eu sunt un întreg armonizat şi măcar
parţial conştient.
Cu ocazia asta, am să vă scriu despre ceea ce am simţit când am
citit karma 2.
Dacă la lecturarea karmei 1 am simţit că a fost o parte neagră
în viaţa militarului Gilbert, dar emoţional am simţit doar un sentiment de
ruşine, spre sfârşitul lecturării karmei 2, când am ajuns la partea cu tâlharii
care au ucis caravana, am simţit un fel de cutremur interior şi aproape mi-au dat
lacrimile. Am simţit o furie şi un mare sentiment de pierdere şi jale combinate
într-un unic sentiment puternic. Instinctiv m-am gândit că sufletul lui Yame s-a
reîncarnat o dată cu mine în viaţa asta şi chiar ştiu cine e. În timp, am
identificat că de la Muhammad mi se trage lipsa mea de stăruinţă în acumularea
de venituri pentru a nu reprezenta pentru alţii o tentaţie, precum şi ura
aproape de nestăvilit faţă de hoţi. Şi tot de acolo, dorinţa de a atinge armonia
familială pe care o am acum."
George
17 martie 2017
Anglia
"Vă răspund acum în preajma Paştelui pentru
că abia acum am reuşit să ajung la o stare emoţională potrivită scrisului în
legătură cu teme spirituale. Cu acesta ocazie vă doresc să aveţi parte de bucurie, linişte şi sănătate la sărbătoarea Paştelui şi nu numai.
Vreau să vă spun că, după fiecare mail primit de la dumneavoastră
– pe care îl citesc şi recitesc de multe ori –, încep să explorez lumea nevăzută
aşa cum pot şi cred eu că e potrivit. Îmi tot vin idei şi impresii şi nu prea am
cu cine să le discut. Chiar dacă nu vă cunosc personal, sunteţi una dintre
puţinele persoane cu care pot comunica deschis pe tema aceasta a reîncarnării şi
a tot ceea ce derivă de aici.
Astfel, după ultimul mail m-am tot gândit la ceea ce mi-aţi
scris şi am să vă răspund la unele aspecte din mesaj care mi s-au părut
importante.
Partea cu non-violenţa eu am considerat-o şi o consider încă cea
mai importantă cale de urmat din viaţa mea. Ţin minte că, de pe vremea când eram
tânăr şi citeam mult, mi-a rămas întipărită în minte o expresie dintr-o carte:
'Violenţa este ultimul refugiu al celor incompetenţi.' Am învăţat în adolescenţă
şi apoi mai târziu, în tinereţe, diverse stiluri de luptă corp la corp, dar nu m-am
luptat serios decât o singură dată: la 16 ani, cu o singură lovitură i-am
fisurat o coastă tatălui meu. De atunci, nu a mai îndrăznit să o bată pe mama sau
pe sora mea. A fost singura dată în viaţa mea când am lovit intenţionat cu
gândul să fac rău. Dar am învăţat şi să fiu atent, astfel încât să nu lovesc pe
cineva din greşeală. Asta mai ales după ce m-am căsătorit şi soţia mea se tot
lovea de aproape orice lucru, inclusiv de mine. Provocările la violenţă am
reuşit până acum să le gestionez cu diplomaţie şi fermitate şi am convingerea că
mă voi descurca şi în continuare. Consider că a-ţi exprima supărarea prin
lovituri este o barbarie.
Aş mai avea ceva de comentat în legătură cu decizia luată de
antecesorul Gilbert cu privire la înfruntarea infecţiei în loc să accepte
amputarea piciorului. Vreau să spun că eu consider această decizie foarte
importantă, indiferent de urmări. Eu simt că, în urma infecţiei, Gilbert a suferit
dureri foarte mari şi o agonie aproape fără sfârşit, ceea ce a dus la un fel de
deşteptare, în opinia mea. Eu cred că atunci Gilbert s-a trezit puţin din punct de
vedere spiritual şi şi-a evaluat viaţa obiectiv înainte de a muri. Şi atunci a
învăţat un lucru foarte important pentru mine: renunţarea. Eu simt că el, înainte
de a muri, a renunţat la majoritatea conceptelor rele pe care le avea, inclusiv
cel al răzbunării, moştenit de la Muhammad. Şi eu am moştenit efectele acestei
experienţe, astfel încât observ că, pe parcursul vieţii mele, am tot renunţat la
conexiuni cu diverse persoane şi implicări în diverse acţiuni, rezultatul fiind
faptul că am luat-o de la zero de mai multe ori în mai multe domenii.
Consider renunţarea importantă, pentru că este foarte apropiată
de altceva şi mai important, lucru pe care l-am învăţat cu greu şi anume: acceptarea neputinţei. Asta m-a ajutat mult în diminuarea egoului meu în
ultimii ani.
După părerea mea, faptul că Gilbert a ales una şi nu cealaltă nu
are o prea mare însemnătate, pentru că, atâta vreme cât cele două experienţe
trebuiau trăite şi una o excludea pe cealaltă, nu contează ce alegere a
făcut pentru că, dacă şi cealaltă experienţă va trebui trăită, în mod sigur
cândva, într-o altă viaţă sau chiar în aceasta, se vor crea condiţiile necesare
luării deciziei de a rămâne în viaţă ca infirm.
Mai vreau să vă împărtăşesc impresiile mele avute la citirea
datelor de identificare ale următorilor şase antecesori spirituali:
- Carmen Issos, spaniolă, nobilă – înainte de începe colaborarea
cu dumneavoastră, am avut la un moment dat, pe când ascultam muzică instrumentală
la pian, un sentiment cum că eram femeie şi plângeam mult pe sau la un pian.
- Kroleigh, irlandez, agricultor – ţin minte că, pe când eram mic,
la întrebarea "ce vrei să te faci când ai să creşti mare?" eu răspundeam că
vreau să mă fac ţăran.
- Narke, suedeză, soţie de misionar – aici am simţit o senzaţie de
scârbă, ca şi cum n-aş vrea să ştiu prea multe despre viaţa asta. Mie nu-mi plac
popii demagogi şi persoanele religioase care sunt atente doar la litera
religioasă, nu şi la respectarea conduitei sugerată de principiile religioase.
- Rayal, algeriană, vindecătoare – de aici cred că mi se trage
ştiinţa de mă păstra sănătos şi activ.
- Rarrun, columbian, şef spiritual – aici simt că s-au făcut
greşeli pe care trebuie să le repar în viaţa asta. Aici mă refer la ideea de a
nu-ţi băga nasul acolo unde nu-ţi fierbe oala. Cred că Rarrun şi-a cam băgat
nasul – ca să zic aşa – prin prea multe oale.
- Durnu, african, negustor – pot să spun că am o slăbiciune
pentru bărbaţii africani. Adică, îmi vine să-i consider prieteni."
George
13 aprilie 2017
Anglia
< sus >
Episodul 3
- CARMEN
Episodul spiritual nr.3 o are ca eroină pe spaniola CARMEN
ISSOS. Viaţa ei s-a desfăşurat în perioada anilor 1702-1758 (secolul 18). CARMEN
s-a născut în vila părinţilor ei din oraşul Merida, localitate situată în
regiunea istorică Extremadura.
Moşierul Timodo Issos, căsătorit cu distinsa doamnă Andera, avea
două fete. CARMEN era cu 5 ani mai în vârstă decât sora ei, Corazon. Soţii Issos
şi-au educat fiicele cu guvernante aduse din Madrid, fiind în stare de orice
sacrificiu bănesc pentru a le asigura un viitor fericit şi îmbelşugat. Vacanţele
petrecute la moşia părinţilor, aflată la sud de Merida, erau pline de veselie,
jocuri, petreceri de familie cu invitaţi sosiţi de la oraş sau de pe moşiile
învecinate.
În perioada vieţii lui CARMEN (1702-1758), pe tronul Spaniei
s-au aflat trei regi ce au aparţinut dinastiei de Bourbon: 1) Filip V
(1700-1724), duce de Milano (prima oară). La 6 ianuarie 1724, a renunţat la tron
în favoarea fiului său, Ludovic (Luis) I. Acesta a domnit din ianuarie până în
august 1724. După moartea lui, tatăl său, Filip V, şi-a reluat tronul. 3) Filip
V (1724-1746), a doua oară. 4) Ferdinand VI cel Înţelept (1746-1759).
În secolul 18, Spania era o putere de rangul doi în cadrul
politicii europene şi mondiale. În urma războiului de succesiune la tronul ţării
(1701-1714), Spania şi-a pierdut posesiunile din Italia, Belgia şi Gibraltarul.
Pe plan intern, s-au luat unele măsuri cu caracter reformator (sociale,
economice şi administrative).
Viaţa familiei Issos era prosperă, datorită preocupărilor lui
Timodo pentru întreţinerea viei şi a culturilor de măslini, ale căror produse
(vinurile şi uleiul de măsline) îi aduceau anual profituri importante.
Andera, ea însăşi o femeie bine educată, a avut grijă ca fetele
ei, fiinţe deosebit de frumoase şi sensibile, să devină cât mai apreciate în
lumea celor bogaţi, sperând astfel că vor ajunge neveste de oameni bogaţi. Pe
CARMEN au măritat-o părinţii la 15 ani cu un nobil bogat. Lui Corazon i-a fost
hărăzit un comerciant, posesor al unei averi considerabile, acumulată prin
vânzarea unor mărfuri achiziţionate de la marinarii sosiţi din estul
Mediteranei.
Vicontele cavaler Arriano Rjedor, bărbat de 26 ani, trecut prin
războaie şi numeroase aventuri cu femei, o cunoştea pe CARMEN de pe vremea când
era o fetiţă de câţiva anişori. Le ceruse părinţilor ei făgăduiala că o vor
păstra pentru el, fiind dispus să o aştepte până când fata va fi împlinit 15
ani. Soţii Issos nu credeau că el va reveni cu propunerea de căsătorie,
ştiindu-l mereu plecat din Merida. Minunea s-a petrecut totuşi în vara anului
1717, când Arriano, însoţit de părinţii lui, Antonio şi Analucia, s-au prezentat
în vizită, cerând fixarea datei căsătoriei. Nunta s-a petrecut la vila familiei
Rjedor, de pe moşia lor din Munţii Toledo. CARMEN a trăit zile şi nopţi de vis
timp de câteva săptămâni, peisajul şi păsările ce creşteau pe moşie fiind
încântătoare. Îi plăceau mai ales fazanii, crescuţi în număr mare, destinaţi
vânătorii şi vânzării către familiile bogate.
La 20 de ani, CARMEN i-a dat viaţa micuţului Duceno, unicul său
copil. Băiatul a fost educat conform exigenţelor vremii şi înaltei societăţi din
care provenea. Sub îndrumarea lui Arriano şi a profesorilor aduşi acasă în
Merida, Duceno a devenit un adolescent voinic, ager la minte şi în gesturi, bun
luptător în turnirurile la care tatăl său încă mai participa. Moştenind firea
paşnică a mamei sale, Duceno şi-a exprimat dorinţa de a ajunge medic, nu cavaler
ca tatăl său. Neputându-i refuza apriga dorinţă, Arriano l-a dus tocmai la
Paris, unde se formau medicii vestiţi ai Europei.
Revenit în Merida la 24 de ani, proaspătul medic şi-a găsit
repede clientela necesară exercitării profesiei pe care şi-o dorise. După 2 ani
de practică în vilele unor familii bogate, a aflat de la diverşi prieteni că în
Maroc se putea practica o medicină "serioasă", fiind necesare cunoştinţe
temeinice pentru tratarea bolilor locale. Avea aproape 27 de ani când s-a urcat
pe puntea vaporului care l-a dus până în Tanger, unde şi-a găsit repede un loc
de muncă în spitalul destinat europenilor.
Duceno împlinise 36 de ani când un marinar spaniol i-a adus o
scrisoare de la tatăl său în care Arriano îl anunţa că urma să o înmormânteze pe
CARMEN a doua zi. Revenind de urgenţă în Merida, fiul îndurerat a plâns îndelung
la mormântul mamei pierdute. Arriano i-a povestit cum murise biata Carmen, din
cauza unei intoxicaţii cu friptură de fazan. Avusese loc o vânătoare în parcul
său, la care participaseră mai mulţi nobili, prieteni cu soţii Rjedor. Câţiva
fazani au fost pregătiţi de cele două bucătărese, fiind aduşi pe masa ospăţului
alături de multe preparate atrăgătoare. CARMEN gustase din friptura fazanului
aflat în apropierea ei. Atât ea, cât şi patru invitaţi au prezentat în timpul
nopţii simptome de indigestie. Nu aveau niciun medic printre ei. A doua zi, au
plecat toţi invitaţii către destinaţii unde au găsit medici care i-au salvat de
cumplita intoxicaţie. CARMEN se simţea foarte rău, nefiind transportabilă cu
trăsura familiei. Bucătăresele i-au dat ceaiuri tradiţionale din ierburi culese
la repezeală, dar enterocolita bolnavei s-a agravat. Deshidratată, a încetat din
viaţă după 2 zile şi 2 nopţi de suferinţă. La doar 56 de ani, frumoasa şi
distinsa CARMEN a ajuns într-un mormânt săpat pentru odihna ei veşnică în
grădina din spatele conacului din munţi.
Nina Petre
19 aprilie 2017
COMENTARIUL LUI GEORGE
"Am citit despre viaţa spaniolei Carmen şi vă scriu să vă
împărtăşesc câteva dintre impresiile mele.
Cred că un ecou din viaţa spaniolei există şi în viaţa mea. Mă
refer la faptul că mă simt fericit la munte. De când am citit despre ea, parcă mă
simt mai puternic, mai calm.
Nu reuşesc acum să exprim ceea ce simt pentru că e subtil şi cu
greu aduc la suprafaţă emoţii legate de acest episod spiritual. Spre deosebire de
ceilalţi doi antecesori, pe care i-am simţit puternici, aici simt mai puţină
forţă spirituală, ca şi cum ar fi trăit pe repede înainte, fără evenimente majore
care să fi lăsat urme în mine.
Din câte observ, e o perioadă de aproape 50 de ani între spaniolă
şi iraqian şi mă gândesc la faptul că, după moartea sa, Carmen a dorit să mai
stea pe lângă fiu şi soţ şi astfel a preluat şi din karma lor. Probabil la asta
se referă afirmaţia dumneavoastră despre karma ce poate acţiona colateral.
În legătură cu cele 6 sfaturi care mi le-aţi dat, fără să ştiu
de ele, pe primele 4 le-am respectat de când mă ştiu. Că e bine să-l respect pe
al 5-lea, am aflat după ce am stat de câteva ori departe de familie şi am
observat că nu mi-e bine aşa. Cel de-al 6-lea nu l-am prea respectat, timp de
aproape 20 de ani am tot consumat băuturi alcoolice şi deseori în exces. Dar în
urmă cu 2 ani, am încetat definitiv consumul ."
George
29 aprilie 2017
Anglia
< sus >