EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE
Pierre Lardy (1822-1874)
Alexandros Kirdis (1701-1778)
Loreda Nirrem (1630-1686)
< Înapoi la Pagina index cu ALTE VIEŢI ANTERIOARE
EPISOADE SPIRITUALE COMENTATE
EPISODUL 1 – PIERRE
Eroul povestirii este francezul PIERRE LARDY, a cărui viaţă s-a desfăşurat în perioada anilor 1822-1874 (secolul 19). PIERRE s-a născut în oraşul Bordeaux, localitate situată în vestul Franţei.
La data naşterii lui PIERRE, pe tronul Regatului Franţei se afla regele Ludovic XVIII, reprezentat al dinastiei de Bourbon. Urmaşul său a fost Carol X (1824-1830). După acesta a urmat regele Ludovic-Filip (1830-1848). În urma victoriei Revoluţiei burghezo-democratice din anul 1848, Ludovic-Filip a abdicat. S-a proclamat Republica franceză, condusă de un guvern provizoriu. În urma alegerilor din 10 decembrie 1848, Ludovic Napoleon Bonaparte, fiul lui Ludovic Bonaparte, regele Olandei, a fost ales preşedinte al Franţei. Înaintea acestui eveniment important pentru istoria ţării, tânărul PIERRE Lardy a părăsit Franţa pentru totdeauna.
Joseph Lardy avea împreună cu soţia lui, Geraldine, o fată şi un băiat. Isabelle era cu 2 ani mai mare decât fratele ei, PIERRE. Joseph, funcţionar în cadrul administraţiei oraşului Bordeaux, câştiga bine, dar doar cât să îşi întreţină familia printr-un trăi decent. Copiii lui, pe care îi iubea enorm, au avut condiţii bune de învăţătură. Isabelle a reuşit să urmeze primele trei clase într-o şcoală medie din Bordeaux, iar la 17 ani s-a căsătorit cu un medic tânăr din oraş, devenind mama a trei copii, o fată şi doi băieţi.
PIERRE, mai ambiţios decât sora lui, şi-a terminat anii de liceu în Bordeaux, iar la 19 ani a plecat la Paris pentru studii de Arheologie. Absolvind facultatea la 24 de ani, în 1846, şi-a găsit un post de muzeograf în capitala Franţei. S-a căsătorit la 26 ani cu profesoara de geografie Myanne Duffy, o tânără de 24 ani, care lucra la un pension din Paris. Tatăl ei, Leonard, avea un atelier unde se repara şi se confecţiona încălţăminte.
La scurtă vreme după căsătorie, soţii Duffy au pornit la drum peste ocean, dorind să ajungă în America de Sud pentru a cerceta cât mai multe monumente create de civilizaţia Inca. După un an de aventuri şi călătorii obositoare, s-au stabilit în oraşul Lima, port la Oceanul Pacific, situat în vestul ţării numite astăzi Republica Peru.
În secolul 15, Peru devenise centrul Imperiului Incaş, sediu al celei mai strălucite civilizaţii precolumbiene. Conduşi de Francisco Pizarro, spaniolii au cucerit, în anii 1532-1533, Imperiul Incaş, care se întindea din Columbia până în Chile. Au întemeiat, în 1535, oraşul Lima, iar în 1543, Viceregatul Peru. Acesta a devenit centrul puterii coloniale din America de Sud.
În timpul Războiului de eliberare a coloniilor spaniole din America de Sud, Peru a fost un bastion al forţelor regaliste. Peru şi-a proclamat independenţa în 1821, ultimele rezistenţe ale autorităţii coloniale fiind înfrânte în 1824. În calitate de preşedinte al republicii Peru, mareşalul Ramon Castilla (1845-1862) a eliberat sclavii negri, i-a scutit pe indieni de plata impozitelor, a încurajat exploatările de guano şi ale zăcămintelor de salpetru.
Până la naşterea fiicei lor, Nora, unicul copil, în anul 1852, soţii Duffy au călătorit mult împreună, ca exploratori ai unor importante vestigii ale civilizaţiei Inca, beneficiind de sponsorizări din partea conducerii oraşului Lima. După naşterea fetiţei, Myanne a rămas acasă, în vila lor din capitală, pentru a-şi creşte copila, cu ajutorul a două servitoare. Ei erau imigranţi din Europa, priviţi cu suspiciune de triburile indiene ascunse în zone greu accesibile, oameni pentru care orice ţară din Europa însemna doar Spania, cea care le-a provocat nenumărate suferinţe, generaţii la rând.
PIERRE a călătorit neobosit, cercetând ani la rând, înfruntând pericole nenumărate până în 1874, când a fost răpus de dizenterie. Nu a murit în vreun ţinut sălbatic, dintre cele unde consumase apa din diverse izvoare şi râuri şi se alimentase cu tot felul de vietăţi găsite în drumurile lui, ci la el acasă, în Lima. Îşi cumpărase din piaţa oraşului fructe şi ceva peşte, acesta fiind prăjit pe jar chiar de el, după exemplul indienilor din diverse triburi. Prăjirea insuficientă nu a distrus toate bacteriile din peştele infestat. A mâncat singur friptura, soţia lui neavând încredere în peştele vândut la piaţă. Nora, fiica lor, ajunsă la 22 de ani, era plecată la cursuri, fiind studentă la Medicină. Spre seară, simţindu-se din ce în ce mai rău, bolnavul i-a cerut soţiei să cheme un medic. Puternica infecţie digestivă nu s-a diminuat prin medicamentele administrate de medic. Două două zile şi nopţi chinuitoare, PIERRE a încetat din viaţă, la doar 52 de ani, vegheat de Myanne, credincioasa lui soţie, ajunsă la vârsta de 50 ani. Nora, fiica distrusă de durere, s-a specializat ulterior în boli digestive.
Spiritul arheologului francez stabilit în Peru a stat timp de 143 ani în astral, până când a reuşit să se reîntrupeze în fiinţa copilaşului vostru, Ryan. Perioada de activitate în lumea spiritelor este mare, aceasta reflectând dorinţa spiritului ca următoarea sa întrupare să fie un om deosebit, locuitor al unei ţări cu adevărat civilizate.
Nina Petre
31 august 2017
COMENTARIUL LUI PAUL, tatăl lui Ryan
"Legat de prima încarnare a spiritului lui Ryan în eroul Pierre, deja observ la el o dorinţă exagerată de a observa şi studia noi lucruri şi, în special, locuri. El e cel care vrea să fie prezent în orice conversaţie a celor adulţi şi să le ştie pe toate. Devine plictisit foarte uşor de lucruri, locuri... şi vrea tot timpul ceva nou. Vrea să i se facă tot timpul pe plac şi de multe ori îmi dă impresia că are o personalitate de adult. Cu siguranţă, are o misiune sau e foarte dornic să-şi trăiască viaţa aceasta la maxim. Şi când a ieşit din pântecele mamei, a ieşit una-două, de parcă era grăbit să vină... se pare că cei 143 de ani de stat în astral i-au ajuns.
Cu siguranţă, o să vedem multe alte asemănări cu eroul Pierre şi vom încerca să îl ajutăm cu ce ne stă în putinţă să îşi atingă scopurile dorite în această viaţă."
PAUL
18 septembrie 2017
S.U.A.
< sus >
Episodul spiritual nr.2 dedicat lui Ryan îl are ca erou pe grecul ALEXANDROS KIRDIS, care a trăit între anii 1701-1778 (secolul 18). ALEXANDROS s-a născut în localitatea Levadia. În perioada vieţii lui ALEXANDROS, ţara lui, Grecia, era o provincie a Imperiului Otoman.
Negustorul de lemne şi mobila Kiril Kirdis, căsătorit cu doamna Panakia, avea trei băieţi. ALEXANDROS, fiul cel mare, avea cu 4 ani mai mult decât Kiros, iar acesta era cu 2 ani mai mare decât Markos. Soţii Kirdis şi-au trimis copiii la mica şcoală din Levadia, unde fiecare a învăţat timp de 7 ani. Împlinind 15 ani, au fost liberi să îşi aleagă meseria pe care şi-o doreau.
Kiros a învăţat de la tatăl lui să facă mobilă şi să muncească la gaterul acestuia, pădurea fiind aproape de casa lor. S-a căsătorit la 24 de ani şi a avut doi copii, o fată şi doi băieţi. Markos a fost trimis la Atena, unde mătuşa Alkira, sora mamei Panakia, l-a ajutat să intre ucenic la un farmacist. Băiatul a învăţat meseria de farmacist, din care a trăit până la bătrâneţe. S-a căsătorit la 25 de ani în Atena şi a avut patru copii, două fete şi doi băieţi.
ALEXANDROS s-a dovedit a fi bun la calcule matematice şi scria foarte frumos. Cu voia lui, părinţii l-au trimis în Atena la mătuşa Alkira, femeie căsătorită, fără copii. S-a arătat bucuroasă de a-şi ajuta nepotul, apelând la bunăvoinţa soţului ei, notarul Andrikos Tervakis. Sub îndrumarea acestuia şi muncind zi de zi în biroul lui, ALEXANDROS a primit calificativul de notar, la 24 de ani. În cei 3 ani de şcoală medie, terminaţi la 19 ani, a învăţat şi a lucrat în cabinetul unchiului Andrikos. Acesta, fiind bolnav cu inima, şi-a făcut testamentul, prin care îi lăsa lui ALEXANDROS jumătate din averea lui plus clădirea şi afacerea notarială.
ALEXANDROS s-a căsătorit la 27 de ani cu turcoaica Dihel, o fată de 16 ani, fiica unui funcţionar al administraţiei otomane care aduna impozitele atenienilor. Prin socrii lui, turci stabiliţi în Atena, Mahmud şi Ieryne, notarul ALEXANDROS a primit clienţi turci din elita armatei şi administraţiei sultanului, cu toţii plătind bine pentru actele întocmite de el. Dihel a născut primul băiat, pe Iskil, la 18 ani. A urmat al doilea băiat, Dikos, născut la 22 ani.
Notarul Andrikos, patronul şi mentorul lui ALEXANDROS, a murit când el avea 39 de ani. Conform testamentului, ALEXANDROS a moştenit notariatul, o mare sumă de bani şi o moşie în zona munţilor Eliko, în care se afla şi o pădure frumoasă. Cu toate că ajunsese foarte bogat la nici 40 de ani, ALEXANDROS a rămas acelaşi om modest, politicos cu toată lumea, harnic şi mare iubitor de familie.
Fiul cel mare, Iskil, a învăţat meseria de notar, fiindu-i coleg de muncă şi asociat în afacerea cu notariatul. Iskil s-a căsătorit la 26 de ani, devenind tatăl a doi copii, o fată şi un băiat. Dikos, al doilea fiu, a urmat studii medicale. S-a căsătorit la 28 de ani, şi a avut trei copii, două fete şi un băiat.
ALEXANDROS a murit la 77 de ani, în 1778, din cauza unei boli de inimă veche de câţiva ani. Dihel, rămasă văduvă la 66 de ani, nu şi-a revenit complet după pierderea soţului. Cu sufletul ei de turcoaică devotată şi iubitoare până la moarte, a suferit şi a plâns până când a rămas fără suflul vieţii, la aproape 68 de ani. Iskil, la 48 de ani, şi Dikos, la 44 de ani, şi-au îngropat tatăl regretându-l amarnic, spunând tuturor că un tată mai bun ca al lor nu avea nimeni.
Din viaţa lui ALEXANDROS rezultă o karmă frumoasă şi puternică, având o influenţă benefică asupra micuţului şi viitorului adult RYAN.
Nina Petre
21 septembrie 2017
COMENTARIUL LAUI PAUL, tatăl lui Ryan
"Până în prezent, văd câteva asemănări cu Alexandros Kirdis, antecesorul său spiritual. Unul dintre ele ar fi sentimentul de iubire şi protecţie pe care îl manifestă faţă de fratele său geamăn, David. De asemenea, orice tehnologie vede, parcă e altcineva... nu te lasă să stai pe telefon pentru că el îl vrea, cum vede telecomanda de tv, sare direct pe ea. Cu siguranţă, pe parcursul vieţii vom observa şi alte asemănări şi amănunte legate de viaţa lui Alexandros."
PAUL
8 octombrie 2017
S.U.A.
< sus >
EPISODUL 3 – LOREDA
Eroina povestirii este brazilianca LOREDA NIRREM, care a trăit între anii 1630-1686 (secolul 17). LOREDA s-a născut în oraşul Sao Paulo, situat în estul Braziliei, la mică distanţă de ţărmul Oceanului Atlantic.
Localitatea a fost întemeiată în anul 1558, prin contribuţia credincioşilor iezuiţi. Fiind o colonie portugheză, Brazilia era condusă de un guvernator general care îşi avea reşedinţa în oraşul Bahia.
Imigranţii portughezi Nicao şi Amalia Nirrem, soţ şi soţie, aveau un singur copil, pe LOREDA. Fetiţa a crescut în atmosfera de creaţie vestimentară întreţinută de mama ei, croitoreasă bine apreciată în oraş. Nicao se ocupa cu negustoria, cumpărând baloturi cu ţesături fine de la marinarii care soseau în Europa. O parte din marfă o stoca în magazia casei, fiindu-i necesară soţiei la coaserea hainelor elegante pentru doamnele oraşului. Restul mărfii o vindea în micul său depozit de lângă casă.
LOREDA s-a născut purtând pe chip frumuseţea mamei, iar în creier, inteligenţa tatălui. A terminat anii de şcoala generală cu rezultate deosebite, iar după o lună de odihnă, s-a înscris la o şcoală de croitorie cu durata de 3 ani, a cărei patroană era Madame Sylvie, o pariziancă simpatică şi bună croitoreasă, adusă în Sao Paulo de soţul ei, fabricantul de obiecte de uz casnic Eleo Varned. La fel ca în anii de învăţământ general, LOREDA a dovedit în şcoala de croitorie o inteligenţă peste medie, profesoarele prezicându-i un viitor strălucit în tot ceea ce va face în restul vieţii.
Absolventă a şcolii de croitorie, LOREDA şi-a deschis în centrul oraşul, la doar 19 ani, o modestă casă de modă împreună cu mama ei. Ţesăturile şi celelalte materiale necesare lucrului erau procurate de Nicao, tatăl ei. Maşinile de cusut au fost cumpărate de la depozitul lui Eleo Varned.
La 22 de ani, LOREDA s-a cununat cu iubitul ei, medicul internist Leonoro Sabes, un bărbat de 27 ani, angajat al spitalului din Sao Paulo. După 4 ani de la nuntă, l-a născut pe Ariano, unicul lor copil. Până aproape de naştere şi după ce băieţelul împlinise un an, LOREDA a lucrat intens în atelierul de croitorie. Mama ei, Amalia, renunţase la serviciu pentru a se ocupa de ea şi de copil. Nicao angajase o directoare şi patru femei care munceau toată ziua, el declarându-se patron şi conducând afacerea cu multă exigenţă. Producţia atelierului era în mare parte axată pe coaserea lenjeriei şi halatelor necesare spitalului.
După revenirea LOREDEI la muncă, s-au întors şi clientele ei fidele, doamne din oraş care plăteau foarte bine pentru hainele elegante, cusute din materiale de provenienţă europeană, după moda lansată în fiecare sezon la Paris. Madame Sylvie, foste ei profesoară de croitorie, îi făcea rost de preţioasele jurnale de modă, aduse prin importantele ei legături cu societatea pariziană.
LOREDA renunţase la cusut, preferând să creeze tiparele, să croiască şi să probeze hainele aflate în lucru. Modelele originale, ţesăturile fine, în culori atractive, au crescut anual preţul hainelor create de ea.
Ariano, fiul ei, frumos şi inteligent ca ambii părinţi, şi-a ales ca viitoare meserie creaţia vestimentară, nu medicina. După terminarea liceului, a urmat timp de 2 ani cursurile unei şcoli de design vestimentar. Foarte ocupat cu munca în afacerea familiei, abia s-a hotărât să facă pasul căsătoriei. La 28 de ani, s-a cununat cu Imela Terde, o superbă profesoară de desen, fata având 25 de ani. Au avut împreună trei copii, două fete şi un băiat.
Datorită lui Ariano, creator vestimentar deosebit de talentat, modesta croitorie a părinţilor s-a transformat într-o adevărată casă de modă. Până la moartea LOREDEI, survenită în primăvara anului 1686, Ariano reuşise să facă patru drumuri în Franţa, aducând de la Paris preţioase jurnale de modă şi multe informaţii utile în activitatea lui.
În luna mai a anului 1686, spre seară, doi hoţi au pătruns în holul Casei de modă, cerând cu insistenţă să li se dea toţi banii disponibili. Ariano, bine antrenat într-o echipă sportivă, ajuns la doi metri înălţime, a sărit la bătaie cu o bâtă ascunsă într-un dulap, pregătită pentru incidentele cu persoane recalcitrante. A reuşit să îi alunge, a scăpat fără a fi rănit grav, dar mama lui s-a speriat îngrozitor.
LOREDA şi-a pierdut cunoştinţa şi a fost transportată de urgenţă la spital. Soţul ei, medicul Leonoro, încă mai lucra, deşi împlinise 61 de ani. A îngrijit-o, a vegheat-o, nereuşind să o salveze din atacul de cord suferit. LOREDA s-a stins din viaţă spre ziua, când soarele se pregătea să răsară în frumosul Sao Paulo.
După 331 de ani de la moartea LOREDEI, ambiţiosul sau spirit s-a reîntrupat în S.U.A., alegând fiinţa micuţului Ryan. Acest spirit puternic, mereu dornic de evoluţie în lumea din care a sosit, i-a oferit fiului vostru o inteligenţă vie, creativă, o memorie foarte bună, dorinţa neobosită de cunoaştere a mediului din jurul său, plăcerea de a călători.
Predestinarea pentru a deveni inginer a fost influenţată şi de activitatea creativă a Loredei, împreună cu fiul ei, care au perfecţionat structura şi funcţionarea maşinilor de cusut necesare producţiei din firma lor.
Nina Petre
21 octombrie 2017
COMENTARIUL LUI PAUL, tatăl lui Ryan
"Foarte interesant acest episod al Loredei, antecesoarea spirituală a lui Ryan. De când s-a născut, e foarte sensibil la zgomote şi ţipete. La început, mi s-a părut de râs şi de multe ori îl încercam cu sunete mai stridente să văd reacţia sa. Mi-am dat seama mai târziu că aşa e el şi că e ceva ce moşteneşte karmic, şi trebuie să evit să-l sperii. Este un copil extrem de energic, foarte dornic de a şti tot ce e în jurul lui. Are un caracter deosebit de puternic şi când nu vrea ceva, cu siguranţă nu ai ce să-i faci. De multe ori, îmi dă impresia că e cu un pas, doi, înaintea vârstei sale de copil. Este foarte greu să-l struneşti şi, de multe ori, merită ciufulit, însă mă abţin, mai ales că am descoperit ce fel de spirit sălăşluieşte în el. Vom încerca din răsputeri să îi dăm o educaţie şi posibilităţi în această viaţă, să-şi îndeplinească ceea ce-şi va dori."
PAUL
6 noiembrie 2017
S.U.A.
< sus >