Densitatea planului de vibraţie
Când „fierbe” Vidul, apare materia
Spiritele nu sunt entităţi, ci atenţie divină distributivă
Divizarea spiritului
Puterea gândului
Spiritul se trezeşte< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Spiritul e o hologramă de Dumnezeu
Densitatea planului de vibraţie
Când „fierbe” Vidul, apare materia
Spiritele nu sunt entităţi, ci atenţie divină distributivă
Divizarea spiritului
Puterea gândului
Spiritul se trezeşte
Un principiu vehiculat în spiritualitate este principiul holografic, care afirmă, că „părţile sunt în tot, iar totul este în fiecare parte”.
Dumnezeu, sau Marele Spirit, se împarte în nenumărate spirite aidoma Lui. Fiecare spirit este o clonă a Marelui Spirit. Conform principiului holografic, fiecare spirit este însuşi Dumnezeu.
Vom pricepe cu dificultate acest lucru, fiindcă contrazice milenii de îndoctrinare religioasă. Însă subliniem aici că spiritul nu este omul şi nici mintea sa. Mai concret, spiritele sunt procesul prin care Unimea nemanifestată devine multitudine manifestată.
Deci Conştiinţa divină absolută se divide într-o multitudine de conştiinţe individuale, la fel de divine, numite spirite. La acest nivel zero, Atman = Brahman, adică „Eu sunt unul fără secund”. Multitudinea devine evidentă abia când începe manifestarea Creaţiei.
Pentru a descrie Creaţia, vom apela la modelul planurilor suprapuse, cunoscut din spiritualitate. Simplificând, există câteva mari zone sau niveluri vibratorii: fizic, astral, mental şi spiritual. Fiecare are propriile legi de funcţionare. Figurăm o axă ce măsoară frecvenţa de vibraţie sau inversul densităţii. În acest model, lumea fizică este cea mai densă sau are frecvenţa de vibraţie cea mai scăzută.
Totuşi, ce înseamnă densitate în acest model, nimeni nu a precizat până acum concret. De aceea, vă propun o variantă explicativă mai clară.
< Sus >
Primul nivel al Creaţiei, imediat „sub” planul pur spiritual, îl numim plan mental. Aici, fiecare spirit (sau conştiinţă individuală) îşi poate crea propria lume, propriul univers, ca un vis în imaginaţia acelui spirit. Visele nu interferează între ele, adică niciun element din vis nu-i animat de vreun alt spirit, nu are conştiinţă proprie. Este ca o animaţie pe computer, unde fiinţele nu sunt vii, deşi se mişcă convingător. Fiecare spirit este un deplin demiurg în universul său, dar nu are nicio putere asupra creaţiei altui spirit vecin. Deci nu există nicio interferenţă între visele individuale.
Lucrurile se mai schimbă în planul astral, unde visele individuale interferează unele cu altele. Aici unele acţiuni pot fi împiedicate de „realitatea consensuală”, creată automat prin suprapunerea viselor individuale. Conştiinţa individuală se poate manifesta total liber, dar numai în parametrii prestabiliţi de consensul general. Există multe tărâmuri sau zone astrale, fiecare cu propriile caracteristici, conforme cu vibraţia spiritelor ce le compun. Spiritele se adună automat în aceste zone prin afinitate, adică după preferinţele lor naturale.
Nivelul cel mai de jos ca densitate este planul fizic. Aici este o aglomeraţie maximă de spirite sau conştiinţe individuale, fără nicio restricţie. Fiecare spirit animă o anumită formă de viaţă, de la atomi şi molecule până la planete şi sori. Spre deosebire de planurile superioare, aici totul este viu, animat de spirite. Este greu pentru un singur spirit să modifice realitatea, cu excepţia imediatei sale apropieri.
În lumea mentală şi astrală era foarte uşor ca, la un simplu gând, mediul şi propriu „corp” să se transforme radical într-o fracţiune de secundă. Dar în planul fizic, este imposibil, pentru că fiecare spirit contribuie la formarea realităţii şi sunt înghesuite aici miliarde de miliarde de spirite. Este un alt fel de realitate consensuală, una foarte stabilă şi de mare anvergură. Spiritul e închis aici ca într-o cuşcă, obligat să urmeze mereu voinţa altora. Totuşi, spiritele cu o mai mare putere de voinţă reuşesc să-şi impună mai des preferinţele.
În concluzie, densitatea planului vibratoriu corespunde cu numărul de spirite ce îl populează. La nivelul fizic, densitatea e maximă, fiindcă sunt cele mai multe spirite „pe metru cub”, întrupate sub toate formele. La nivelul astral, densitatea e intermediară, iar la nivelul mental, densitatea foarte redusă permite nişte creaţii spectaculoase, absolut libere.
< Sus >
În modelul de mai sus, am prezentat spiritele ca fiind distanţate în spaţiu, fiindcă aşa era mai comod să explicăm termenul de densitate. Totuşi, realitatea e contra-intuitivă. „Spaţiul nu există” (poate aţi mai auzit această expresie) şi nici „timpul nu există”.
Conştiinţa divină universală este dincolo de spaţiu şi timp, aşa că nu ne-o putem închipui decât, cel mult, ca un punct matematic, fără dimensiune. Toate celelalte conştiinţe individuale, spiritele, sunt şi ele nişte puncte fără dimensiune (căci doar aşa ar putea „încăpea” în Absolut, nu-i aşa?!).
În fizica cuantică se spune că actul observării produce colapsarea funcţiei de undă într-o particulă, şi putem extrapola acest concept la nivelul întregii Creaţii. Acolo unde apare o conştiinţă individuală (sau spirit), câmpul universal (sau Vidul creator) colapsează în materie (spaţiu-timp, obiecte etc.). Deci nu numai obiectele materiale, ci şi spaţiul-timp este generat de Conştiinţă! Mai corect ar fi să afirmăm că „spaţiul nu există... decât în prezenţa Conştiinţei”. Subliniem, e vorba de Conştiinţa divină, nu de mintea omenească!
Iată o analogie: imaginaţi-vă că scufundăm un fier incandescent în apă. Apa din jurul fierului începe să fiarbă. Similar, materia este un fel de „fierbere a Vidului”, din cauza punctelor de Conştiinţă scufundate în câmpul universal.
Practic, la bază, nu există decât Vidul sau Conştiinţa divină, iar când ea se „încinge”, ia naştere Creaţia, ca un abur, un fel de vis divin. Şi, în acelaşi timp, o iluzie, când e privită din perspectiva Vidului creator. Sau o halucinaţie a Dumnezeirii impersonale.
< Sus >
Aşa cum spuneam mai devreme, Absolutul pare că se divide în nenumărate spirite, pentru a genera Creaţia. Nu există Creaţie decât acolo unde se manifestă spiritele. În Vedanta se spune că „Atman (spiritul) este totuna cu Brahman (Dumnezeu)”, dar asta-i valabil doar în afara Creaţiei, în planul pur spiritual, Absolut. Mai multe puncte matematice suprapuse sunt totuna cu un singur punct matematic…
Similar, în spiritualitate se spune că Dumnezeu e format din spirite perfecte.
În unele variante se afirmă, puţin diferit, că spiritele ajunse la perfecţiune se retrag „la pensie” în Divinitatea Absolută. Este o eroare de interpretare... corelată cu conceptul fizic de evoluţie. Spiritele nu decad şi nu cresc, fiindcă ele sunt însuşi Dumnezeu, din start. Schimbarea este prezentă doar în Creaţie, care este un vis, o iluzie. Însă oricât ar evolua un personaj în vis nu poate să ajungă pe locul visătorului...! 😊
Şi ce înseamnă „spirit perfect”? E acel spirit total lucid că el este Dumnezeu. Imediat cum spiritul începe să viseze, el cade în planul mental, unde creează un univers al lui, sau şi mai jos. (vezi figura de mai sus)
Deci în procesul Creaţiei descendente din plan în plan, spiritele par diferite de Dumnezeu, dar asta numai ca să poată exista procesul de creaţie. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, spiritele nu sunt entităţi separate de El, ci o atenţie distributivă a Lui pentru a crea diversitatea.
Noi, ca şi creaturi, nu vedem decât multitudinea şi diversitatea. În schimb, Dumnezeu, ca şi Creator, nu vede decât Unitatea.
Creaţia nu este separată de Dumnezeu, ci este Visul Său. Fiecare spirit visează câte ceva şi, prin el, de fapt, visează Dumnezeu într-un mod original şi diferit.
Înţelegând toate aceste concepte, putem înţelege corect unele afirmaţii şi principii postulate în spiritualitate. Din păcate, de multe ori, se face o confuzie involuntară între mintea umană şi Conştiinţa individuală (spiritul divin). Alteori se face confuzie între conştiinţa-de-sine (sau eul conştient, ce se crede separat) şi Conştiinţa individuală (sau spiritul). Din cauză că se atribuie mai multe înţelesuri cuvântului „conştiinţă”, multe chestiuni sunt înţelese anapoda... Şi mai există şi confuzia dintre spirit şi suflet etc..
< Sus >
.png)
O altă chestiune revelată recent în spiritualism se referă la divizarea spiritului. Am mai scris despre ea şi cu alte ocazii. În contextul acestui articol cu tentă nondualistă, o putem privi ceva mai clar.
S-a spus că, divizându-se, spiritul se poate încarna simultan în mai multe trupuri. Desigur, conform principiului holografic, ce poate Absolutul poate şi spiritul. Dacă Absolutul se divide pentru a crea lumea, acelaşi proces e accesibil şi spiritului, de ce nu?! Dar e tot o aparenţă de divizare...
Să zicem că spiritul iniţial vrea să se manifeste. El se poate manifesta simultan atât în planul mental, astral, cât şi fizic. Din punct de vedere divin, ar fi o divizare a atenţiei. Mărturiile spiritiste confirmă că spiritele îşi pot împărţi atenţia în nenumărate focare. Ba chiar se pot încarna în două sau mai multe trupuri umane ce trăiesc în acelaşi timp...!
Nouă ni se pare imposibil ca acelaşi spirit să fie prezent simultan în mai multe corpuri. Dar timpul nu este un obstacol pentru spirit, fiindcă nu spiritul intră în timp, ci timpul e creat de spirit. Şi cum să poată spiritul fi prezent simultan în două trupuri aflate la distanţă?! Păi, nu spiritul intră în spaţiu, ci spaţiul e creat de spirit. Deci, care mai e problema...?!
Problema e dată de limitele minţii umane, care aşa a fost proiectată, să limiteze realitatea infinită. Noi observăm nişte obiecte în jurul nostru, dar nu vedem că, de fapt, acolo există doar nişte „pixeli” care formează pe ecranul minţii noastre o imagine completă. Mintea nu vede „pixelii” de materie, ci ea compune, interpretează, imaginează totul. Viaţa noastră este o poveste a minţii.
Câte spirite există? În câte părţi se divide Dumnezeu?
După cum spuneam, divizarea e aparentă. Deci există un singur Mare Spirit. Spiritele apar ca multe şi diferite în planul manifestării, pe toate nivelurile. Dar când ne „ridicăm” în Absolut, e unul singur. Ciudat, nu?! Asta-i viziunea nondualistă.
< Sus >
În planul mental, singura lege este voinţa spiritului. Totul se întâmplă numai aşa cum gândeşte acel spirit demiurg.
În planul astral, se păstrează puterea voinţei individuale, dar intervin şi limite date de mediu. Practic, odată integrat în acel mediu, spiritul poate provoca mai greu la voinţă fenomene incompatibile cu consensul general. Ele sunt posibile, dar vor fi considerate minuni, magii.
Miracolele sunt posibile şi în planul fizic, dar mult mai rar. Aici, dacă doar gândim ceva, nu se întâmplă mai nimic. Iar explicaţia este, repet, că există o mare densitate de spirite ce creează realitatea fizică la unison, blocând astfel libera-iniţiativă a indivizilor. Numai acţiunea cu mijloace fizice, chimice, biologice, sociale etc. are efecte palpabile. Aici, „legile” par a deţine controlul, mai presus de voinţa individuală.
Sunt posibile şi acţiuni paranormale, aşa-zisul control al materiei prin puterea minţii. Dar ce este gândul sau voinţa? Nu există voinţă personală, ci impulsul volitiv provine de la spirit. Iar grămada noastră de gânduri, nici ele nu vin din propria minte, ci din surse necunoscute. Se poate manifesta o aşa-zisă acţiune paranormală numai atunci când gândul primit este sincronizat cu impulsul de voinţă al spiritului. În acel moment, omul are impresia că el, prin puterea minţii sale, a declanşat un fenomen magic. De fapt, este opera integrală a spiritului, care a sincronizat gândul cu voinţa sa atotputernică.
< Sus >
Ai spus că spiritul visează, şi aşa apare spaţiul-timp şi materia. Deci când spiritul se trezeşte, înseamnă că lumea dispare...?
Da şi nu. Lumea fizică nu are cum dispărea, fiindcă, aşa cum spuneam, ea e generată de nenumărate spirite, deci pare obiectivă. În lumea astrală însă, individul poate dispărea instantaneu, cu toată creaţia sa individuală. Iar în lumea mentală, desigur, dispare tot universul acela creat artificial.
Dar ce se întâmplă când spiritul din planul fizic se trezeşte?
Este fenomenul numit iluminare. Nu omul devine iluminat, ci spiritul îşi aminteşte că este Dumnezeu într-o carcasă umană. Prin asta, vechiul om moare şi se naşte noul om. Este precum metamorfoza omizii în fluture.
Da, am mai auzit comparaţia asta. Dar tot nu înţeleg concret...
Spiritul s-a hipnotizat şi a visat că e om, până într-o bună zi, când hipnoza şi-a pierdut efectul. În acea zi, visul restului lumii continuă, dar spiritul nu-l mai crede a fi real. Chiar se amuză că a putut lua acest miraj drept realitate... 😊
Deci acum poate transforma realitatea oricum doreşte, prin acte magice?
Desigur că ar putea, dar, de obicei, nu o face.
Păi, de ce nu?
Ce rost ar avea?! Oricum, a fost visul lui de la bun început. Nu l-a obligat nimeni. A visat din iubire. Şi tot din iubire îl lasă să continue în aceeaşi formă.
Nu prea înţeleg eu ce fel de „iubire” e asta, cu atâtea nenorociri care se întâmplă pe lume...! 😞
Ai dreptate să te revolţi, fiindcă priveşti lucrurile omeneşte. Dar dumnezeirea nu-i logică, ci o taină, adică ilogică. Absolutul este interesat să trăiască din plin toate experienţele posibile în Creaţie. Toate!!! Şi cât mai multe şi mai variate... Orice se poate întâmpla... Şi, după cum vezi, chiar se întâmplă de toate... Este un mare haos, dar auto-reglabil.
Toată Creaţia este un joc de iubire, un fel de „v-aţi ascunselea” în care Dumnezeu se ascunde de El însuşi şi, într-un final, se regăseşte. Toate nenorocirile de care pomeneai fac parte dintr-un Vis cosmic. Şi la fel, toate fericirile şi bucuriile, realizările şi succesele – nimic din astea nu are importanţă!
Vrei să mă deprimi?
Îţi spun adevărul, aşa cum se vede de sus. De altfel, chiar şi tu ai început să-ţi dai seama că totul e o deşertăciune. Atât lucrurile bune şi frumoase, cât şi cele rele şi urâte. Dezamăgirile, deziluziile, degradarea, nemulţumirea fără leac, toate te conduc Acasă, în Realitate.
Nu s-ar putea şi fără dezamăgiri şi suferinţe?...
Cine ştie?! Poate că da. Dar nu în cazul tău.
De ce nu?! Cu ce am greşit eu?
N-ai greşit cu nimic, n-ai nicio karmă şi niciun blestem. Pur şi simplu, asta e situaţia, după cum o vezi şi singur. Dar nu o lua personal. Aminteşte-ţi că tu eşti spiritul dumnezeiesc care visează asta, deocamdată. Aminteşte-ţi la modul foarte serios!
Da, fac eforturi în sensul ăsta…
Nu-i nevoie de eforturi. Mai bine să te relaxezi, să zâmbeşti când ţi-e greu, să iei lucrurile uşor, să te detaşezi de propriile preconcepţii, să te autoironizezi, să vezi mereu feţele opuse ale situaţiei, să recunoşti minciuna din fiecare adevăr, să faci lucruri care-ţi fac plăcere, să nu te iei după modă sau gura lumii, să nu urăşti fiinţele ostile, fiindcă eşti tot Tu, dragule…
Vrei să repeţi, ca să-mi notez în carneţel?
Bine, le poţi nota şi pe tăbliţe de lut! 😊 Deci ţine minte „decalogul fericirii”:
• Relaxează-te mai des.
• Zâmbeşte când ţi-e greu.
• Ia lucrurile uşor.
• Detaşează-te de prejudecăţi.
• Ironizează-te, detaşează-te de propria persoană.
• Vezi laturile opuse din orice situaţie.
• Recunoaşte minciuna din orice adevăr.
• Fă ceea ce-ţi face plăcere.
• Nu te lua după modă sau gura lumii.
• Nu-ţi urî duşmanii.
< Sus >
Răzvan A. Petre
23 iunie 2025
