<  Înapoi la Cenaclul "Unimea"


🎜 „Cumpăr. Cine-mi vinde?” (country)

Versuri: Octavian Paler
Muzică: UDIO v1.5 AI-generated

Director artistic Răzvan A. Petre (Arpeji)

Link melodie: youtu.be/WLeMNaLhMVA

Cumpăr. Cine-mi vinde zarzăr înflorit,
Cer senin cu stele, soare răsărit?
Câmp cu turme albe şi cu mieluşei...
Şi, din toată viaţa, primii ani ai mei?

Cumpăr. Cine-mi vinde cer de-azur și lună,
Cântec de vioară şi-o lume mai bună?
Iarbă-nmugurită şi livezi în floare...
Şi dintr-o iubire prima sărutare?

Cumpăr. Cine-mi vinde răsărit de soare,
Ploi de stele noaptea, munţi bătrâni şi-o mare?
Un luceafăr tânăr, să lucească viu
Şi copil la mama iarăşi să mai fiu?

Cumpăr. Cine-mi vinde taina fericirii,
Trandafiri cu rouă, dulceaţa iubirii?
Stelele pe bolta nopţilor de-april
Şi pământu-acesta, în zâmbet de copil?

Cumpăr. Cine-mi vinde zvâcnet de aripă,
Să ţin lumea-n palmă, doar pentru o clipă?
Să aleg din toate... Rai pentru pământ,
Cumpăr. Cine-mi vinde? Cumpăr, pe cuvânt!

cântec publicat în 17 aprilie 2025

< Sus >