<  Înapoi la Cenaclul "Unimea"


🎜 „Goleşte-te de tine” ('30 german pop)

Versuri: Monica Lovin
Muzică: UDIO v1.5 AI-generated

Director artistic Răzvan A. Petre (Arpeji)

  Link melodie: youtube.com/shorts/NldHZRgY5fk

Goleşte-te de tine, de numele ce-l porţi
Şi nu-i mai da atâta-nsemnătate.
Ieşi din ce-ţi spune lumea să faci şi să socoţi
Şi nu mai alerga după dreptate.

Dezbracă-te de măști, oricum s-ar denumi
Şi lasă gol acolo unde-au fost.
Stai să te bată vântul şi zorile de zi
Să prinzi putere a trăi cu rost.

Nu căuta măriri în absolut nimic –
Şi munţii, cât de-nalţi, o iau la vale;
Când ţi-o veni de podium, fă-te cât poţi de mic
Ca să n-ajungi cu boala prin spitale.

Goleşte-te de lumea ce nu te vrea cum eşti
Şi nu-i fii nici stăpânitor, nici rob.
De vorbe-amăgitoare să-nveţi să te goleşti,
Să nu fii prins ca peştele-n năvod.

cântec publicat în 18 august 2025

< Sus >