Director artistic Răzvan A. Petre (Arpeji)
Link melodie: youtu.be/VeH21MVKPrY
Adevărata pace vine când spui: „Totul este El.”
El acționează prin toți.
El mă lovește și El mă vindecă.
El mă pune să greșesc și El mă învață prin
greșeală.
El este în cel care acuză și în cel acuzat,
în cel care lovește
și în cel care primește lovitura.
Atunci nu mai e nevoie să ierți pe nimeni,
pentru că vezi că nimeni nu a greșit.
Nu mai e nevoie să te împaci cu nimeni,
pentru că nu te-ai despărțit niciodată cu adevărat.
Omul care ajunge aici nu
mai are dușmani.
Poate fi în mijlocul lumii, printre mii de oameni, și să nu
vadă decât fețele lui Dumnezeu.
***
Ajută-mă, Doamne,
să nu mai vreau
să Te-nţeleg,
ci numai să Te las să fii.
Lasă-mă să cad
dacă prin
cădere Te găsesc.
Lasă-mă să pierd
dacă prin pierdere Te simt.
Lasă-mă să fiu umilit
dacă prin umilință mă unești cu Tine.
Lasă-mă să
fiu nimic,
dacă în acel nimic strălucește totul.
Și dacă trebuie să ard,
să ard până nu mai rămâne decât iubirea.
Atunci, Doamne,
nu va mai
fi nici bine, nici rău,
nici eu, nici Tu,
nici cer, nici pământ,
ci
doar un singur foc liniștit,
care nu arde, ci luminează.
***
Când nu
mai opun rezistență la ceea ce este, descopăr că totul este deja bine. Nimic nu
trebuie schimbat, nimic nu trebuie reparat, pentru că viața este perfectă, în
imperfecțiunea ei aparentă. Fiecare întâmplare, experiență este exact așa cum
trebuie să fie. Nu trebuie să înțeleg, nu trebuie să controlez; trebuie doar să
mă deschid și să permit vieţii să fie.
Fie că accept, fie că nu accept, tot
Stăpânul lumilor este; orice atitudine aş lua, este Cel de Sus care ia o
atitudine prin mine, și este bine oricum se întâmplă. (E voia Absolutului în
toate.)
Această nepăsare nu este lipsă de viață, ci este chiar prezența
Creatorului. Nu mai există frică, fiindcă nu mai aștept ca viața să fie într-un
anumit fel. Nu mai există suferință, fiindcă nu mă mai atașez de nimic.
Înțeleg că ceea ce am acum este exact ce îmi trebuie în acest moment. Când nu
mai lupt cu viața, descopăr că totul se desfășoară exact așa cum trebuie.
Rămân în această prezență simplă, fără să o explic, fără să o reduc la concepte.
Nu este nevoie de efort, nu este nevoie de căutare. Iar în această liniște
clară, văd că nu am nevoie de nimic altceva. (Totul este deja complet.)
Stăpânul lumilor este aici, în această respirație, în acest sunet, în acest
moment exact așa cum este. Creatorul nu trebuie căutat, căci ești deja în
comuniune cu EL, fiindcă ești una cu viața, cu existența, cu infinitul. Tot ce
ai de făcut, faci deja, şi anume, eşti.
Când trăiești cu această claritate,
fiecare moment devine suficient, fiecare respiraţie este o sărbătoare, fiecare
clipă este o întâlnire miraculoasă cu viața așa cum este ea. Nu mai este nevoie
să alergi, să lupţi, să deții. Pur și simplu, trăiești. Pur și simplu, ești. În
această simplitate descoperi adevărata libertate şi bucuria fără margini a
ființei tale adevărate.
(Amin.)
***
Cel care nu se supără niciodată,
cel care nu simte că trebuie să apere nimic,
acela este liber.
Și
cine este liber,
nu mai este în lume,
chiar dacă trăiește în ea.
Cine este liber
nu mai este sub puterea diavolului,
chiar dacă toți cei
din jur se luptă.
Cine este liber
nu mai vrea nimic pentru sine,
și
Creatorul devine totul în el.
Fericirea nu este în viitor,
într-un obiect
sau într-un alt om;
este în această clipă,
în această respirație,
în
această acceptare a tot ceea ce este.
Când nu mai cauți fericirea,
ea se
ridică la suprafață din tine.
***
Dumnezeu este pretutindeni. Recunoaște-L
în tot ce-ţi vine din faţă.
Când vezi că totul este El, și nu există nimic
care să nu fie El, nu mai ai de ce să te plângi. Văitatul dispare, căci nu mai
este nimeni împotriva ta. Rămâne doar pacea, o pace mai presus de orice
înţelegere…
Crezi că suferi din cauza celorlalți, dar suferi doar pentru că
vezi separare.
Crezi că te lupţi cu răul, dar doar te lupţi cu realitatea
așa cum este ea.
Crezi că dacă alegi „binele", vei fi fericit, dar viaţa îţi
arată mereu că binele absolutizat trebuie echilibrat. Dacă ai pricepe că doar
împărțirea te face să suferi, atunci ai înceta imediat să separi lumea în două
tabere.
Împărțirea ucide iubirea. Când spui „asta e de la Dumnezeu și asta e
de la diavol”, ai uitat că și diavolul trăiește doar în Dumnezeu. Nicio forță nu
poate exista în afara Lui. Când vezi asta, nu mai urăști întunericul, ci îl
îmbrățișezi ca pe o parte rătăcită a luminii.
Vedem mereu cum Dumnezeul
binelui pare a fi învins pe Pământ. Şi atunci sperăm că vom găsi dreptatea în
Ceruri, într-un viitor incert. Dar astfel ratăm singura ocazie când Stăpânul
lumilor poate fi văzut: acum şi aici.
Nu te mai identifica cu vreo virtute;
lasă viața să te modeleze. Nu te mai crede "drept", "superior", "bun", "sfânt";
căci vei fi umilit de evenimentele vieţii. Nu îți mai face o imagine de sine
fixă.
Trăiește prin iubire și conștiință, nu prin reguli încremenite.
Atotputernicul este în viața care se desfășoară acum, în orice formă ia. El nu
îți permite să trăiești într-o iluzie, așa că îți distruge idolii, tot ce ai pus
pe un piedestal.
Noi, însă, suntem crescuți în cultul idolilor. Idolii
noștri poartă nume frumoase: adevăr, dreptate, moralitate, sfințenie. Dar, în
esență, toți acești idoli sunt forme rafinate ale ego-ului – care vrea să aibă
dreptate, să domine, să controleze, să fixeze viața într-o imagine ideală. Prin
această absolutizare a virtuților, respingem jumătatea lor complementară. Iubim
adevărul, dar urâm minciuna; iubim binele, dar disprețuim răul. Și astfel trăim
divizați, despărțiți de Întreg.
Să nu mai vedem oameni răi, ci doar pe
Dumnezeu care lucrează prin ei.
Să nu mai vedem pierderi, ci doar eliberări
de la Atotputernicul.
Să nu mai vedem nedreptăţi, ci doar lecţii de smerenie.
Să nu mai vedem necazuri, ci doar ocazii de evoluţie.
Lumea nu este haos. Tot
ce vine spre noi este exact ceea ce avem nevoie pentru a creşte. Fiecare
experienţă este un răspuns la o întrebare pe care n-am ştiut s-o punem.
***
Asta înseamnă ILUMINARE:
SĂ NU VEZI RĂU ÎN LUME,
să accepți viața așa cum
este.
Iluminatul acceptă plus și minus.
ACCEPTĂ RĂUL. Că nu îl vede rău.
Îl vede ca o SOLUȚIE DIVINĂ,
care corectează ceva,
distruge ego-ul
din noi
și întărește sufletul.
În momentul în care accepți și răul,
atunci nici un rău nu mai vine spre tine,
fiindcă nu mai ai ego.
Nu
există greșeală în viață.
Ci doar rezistență față de Voia lui Dumnezeu.
Tot ce numeai «durere»,
«tragedie», «pedeapsă», «injustiție»,
era doar o
formă a Divinului
care venea să-ți smulgă din mână
ce refuzai să lași.
Răul nu există. Există doar Iubirea
care vine şi în forme care dor,
pentru că nu ești pregătit să te golești.
Echilibrul înseamnă
acceptarea
întregului, a tot ceea ce există,
nu doar a părților care ne plac
sau ne
aduc bucurie.
O monedă are două fețe opuse,
iar fără ambele, nu ar fi
monedă.
Nu poți avea doar o parte,
pentru că întregul conține totul.
Mintea noastră percepe doar separarea:
pozitiv și negativ,
alb și negru,
bine și rău.
Dar această graniță există doar în minte.
În realitate,
totul este Unul.
Nu poți separa
cerul de pământ,
ziua de noapte,
inspirația de expirație;
toate sunt părți ale unui ciclu.
***
Uneori
este numit pom,
alteori soare, altădată mare,
iar uneori om.
Este
Același Unu
cu o mie de fețe
şi manifestări.
El se materializează
sub forma vieţii eterne.
Prin Acel Unu singur,
viața are atât de multe
întruchipări.
Numele care Îl umplu
pe acest Unu sunt fără de număr.
El este umanizat uneori
și este numit Tată.
Faţă de o persoană
poate
fi o fiică sau fiu,
dar faţă de alta Se arată
ca mânie sau răzbunare.
Iar față de alta
poate fi milă sau bunătate.
El are mii de nume și,
totuşi,
este Unu... singur!
psalmodiere publicată în 2 aprilie 2026
< Sus >