Director artistic Răzvan A. Petre (Arpeji)
Link melodie: youtu.be/PL-6XErJCAU
E-aşa de trist să cugeţi că-ntr-o zi,
Poate chiar mâine, pomii de pe-alee
Acolo unde-i vezi or să mai steie
Voioşi, în vreme ce vom putrezi.
Atâta soare, Doamne-atâta soare
O să mai fie-n lume după noi;
Cortegii
de-anotimpuri şi de ploi,
Cu păr din care şiruie răcoare...
Şi iarba asta o să mai răsară,
Iar luna tot aşa o să se plece,
Mirată,
peste apa care trece –
Noi, singuri, n-o să fim a doua oară.
Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate
Găsi atâta vreme pentru ură,
Când
viaţa e de-abia o picătură
Între minutul acesta care bate
Şi celălalt – şi-mi pare ne-nţeles
Şi trist că nu privim la cer mai des,
Că nu culegem flori şi nu zâmbim,
Noi, care-aşa de repede murim.
Refren:
Să nu mai cad prin sita largă-a morţii
Un înger îmi sopti ce-i
nemurirea:
„Să simţi că însăţi Tu eşti toată firea,
Că tu ai pus la cale
jocul sorţii!”
cântec publicat în 21 aprilie 2025
< Sus >