Director artistic Răzvan A. Petre (Arpeji)
Link melodie: youtu.be/3RcRDdI9mVA
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă
de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns...
Când
pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Umbra celor nefăcute
nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!...
Dar
deodat-un punct se mişcă... cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din haos face
mumă, iară el devine Tatăl!...
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca
boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii...
De-atunci
negura eternă se desface în fâşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi
stihii...
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din
sure văi de haos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din
infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
În prezent
cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de
veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum
se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă
şi s-azvârl rebeli în spaţ'
Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-a înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate
stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine veşnicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţei totul
cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace...
cântec publicat pe 6 august 2024
< Sus >