<  Înapoi la Cenaclul "Unimea"


🎜 „Şi apoi...?!” (recitativ)

Versuri: Adi Shankaracharya
Voce: UDIO v1 AI-generated

Director artistic Răzvan A. Petre (Arpeji)

Link melodie: youtu.be/M1R3trAxJ40

Dobândim o cunoaştere respectată chiar şi de regi... Şi apoi?
Devenim bogaţi şi influenţi... Şi apoi?
Ne distrăm cu o femeie drăguţă... Şi apoi?
Cu adevărat! toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

Ne împodobim corpul cu brăţări şi alte bijuterii... Şi apoi?
Ne îmbrăcăm cu haine scumpe... Şi apoi?
Ne ghiftuim cu bucate delicioase... Şi apoi?
Toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele Divin.

Vizităm locuri şi ţări plăcute... Şi apoi?
Ne hrănim rudele dragi... Şi apoi?
Eliminăm plaga sărăciei... Şi apoi?
Cu adevărat! toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele Divin.

Ne aranjăm bine familia... Şi apoi?
Dăruim toate tipurile de pomeni... Şi apoi?
Învârtim mereu rozariul în mână... Şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele Divin.

Biruim duşmanul în luptă... Şi apoi?
Ne reîntărim forţele prin noi alianţe... Şi apoi?
Căpătăm puteri paranormale prin Yoga... Şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

Devenim conducătorii Pământului... Şi apoi?
Stăpânim peste zeii Cerului... Şi apoi?
Căpătăm cunoaşterea Timpului (trecut, prezent, viitor)... Şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele Divin.

Ne ţinem departe de boala dorinţei,
Temperăm efectul furiei,
Ne distanţăm de viciul zgârceniei... Şi apoi?
Am disipat umbra amăgirilor,
Ne-am lepădat de toată mândria,
Am eliminat boala invidiei... Şi apoi?
Cu adevărat, toate acestea sunt inutile pentru cel care nu şi-a recunoscut Sinele.

Numai acela în inima căruia se naşte acest sfânt dispreţ pentru ce nu este Sinele Divin... Îl va experimenta direct.
Recunoaşterea Sinelui Divin nu este pentru pământenii... încă atraşi de amăgirile acestei lumi iluzorii.

Traducere şi selecţie de Răzvan A. Petre

Versiunea integrală a poeziei poate fi citită în articolul "Eliberarea din închisoarea ego-ului"

piesă publicată pe 27 iulie 2024

< Sus >