Director artistic Răzvan A. Petre (Arpeji)
Link melodie: youtu.be/X1x0yfX7O1s
Viaţa câteodată îmi pare o paiaţă
Cu buzele făcute şi văruită faţă
Ce
vrând prea mult să râdă, se strâmbă dureros,
Cu clopoţei în mână şi hainele
pe dos,
Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare:
«Veniţi ! Nu e durere ! Veniţi! Nu-i întristare!
Priviţi-mi gura roşe ca
florile de mac
Şi clopoţeii-aceştia ce sună după plac !
Vedeţi-mi haina
ruptă din roşii curcubeie
Şi-n ochi a veseliei demonică scânteie.
Şi-n
buzunar am aur, cofeturi, jucării,
Veniţi toţi flămânziţii... femei, moşnegi,
copii,
Vă dau la toţi!» – şi râde cu văruită faţă,
Se năpusteşte valul ţipând, şi unii-nhaţă
Un vârf de panglicuţă tivit cu
clopoţei,
Dar ea, paiaţă crudă, bătându-şi joc de ei,
Fâşii în fugă-şi
rupe din haina ei de lână
Lăsând la fiecare o zdreanţă roşe-n mână.
(Scherzo)
De ce, când o furtună,
Se-abate pe pământ
Cu furie nebună...
Cânt ?
De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină ...
Plâng ?
De ce, când treci semeaţă
Şi nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi priveşti
în faţă ...
Cânt ?
De ce, când braţe goale
La piept cu dor mă strâng...
În de mătase poale
Plâng?
De ce? Că ştiu: părere
E tot pân’ la mormânt !
Plăcere plâng ... Durere
...
Cânt.
cântec publicat pe 28 august 2024
< Sus >