AMORUL ILUMINAT

Cineva mi-a recomandat o carte a unui psiholog român, lector la Facultatea de Psihologie din Universitatea Bucureşti, despre cum să ne iluminăm şi noi, ăştia, mai proşti. "Exact ce-mi trebuie", mi-am zis, "cum să evoluez spiritual fără efort!". Promitea să fie o lectură cu atât mai interesantă cu cât volumul a apărut la editura unei Asociaţii de Psihologie girate de nume respectabile ale Psihologiei academice româneşti. Nu-i dau titlul, ca să nu se creadă că această recenzie ar fi un atac la persoană.

Din start, autorul ni se prezintă sincer: "am atins iluminarea, sunt foarte modest şi am o mare compasiune pentru voi". Vrea să ne scape de "nesuferitele exerciţii recomandate de mai toate căile spirituale autentice". "Care-va-s’zică, e iluminat", mi se aprinseră beculeţele în creier, "ce noroc a dat peste mine!".

Primul capitol: Identificarea.

Sinele Atman se identifică cu personajul pe care îl joacă Eul. A distruge această identificare se numeşte iluminare. Sinele nu este corpul, nu este mintea. "Nici asta, nici aia!". Există un singur Sine şi nenumăraţi Eu. Iubirea spirituală înseamnă să-i iubeşti pe toţi, fiindcă tu eşti toţi.

Aici, îmi permit o opinie puţin diferită. Sinele Atman (spiritul încarnat) NU se identifică niciodată cu personajul uman pe care îl animă! Însă nu acesta este subiectul cărţii de faţă, deci să citim mai departe...

Al doilea capitol: Iubirea necondiţionată.

Iubirea necondiţionată este ceea ce manifeşti atunci când ţi-ai deplasat simţul identităţii de la Eu la Sine. Tu nu iubeşti pentru a primi la schimb iubirea celuilalt. Iubeşti pentru că a iubi este ceea ce te face fericită.

Hopa! deci publicul ţintă sunt femeile. Mai ales ele trebuie convinse de ceva. Să vedem de ce anume! Continui lectura.

Când Eul apare, iubirea dispare. Acolo unde mai există nevoi personale, unde încă mai tânjeşti după ceva exterior, iubirea necondiţionată nu se poate naşte.

De la iubirea universală, individul a glisat uşurel spre amor. Mare pişicher! Acum vorbeşte despre amor. Şi ce spune, ce spune?

Când iubeşti cu adevărat eşti fericit! Nu ai nevoie ca celălalt să te aprecieze, să te laude, să-ţi acorde timpul lui, să te facă să trăieşti orgasme multiple sau să-ţi facă zilnic de mâncare. Aceasta nu este iubire, ci un fel de afecţiune interesată.

Ba, eu credeam că, dimpotrivă, ai nevoie de un umăr de nădejde, de sprijin psihologic, de bucurii simple şi fireşti. Că despre asta e vorba în amorul omenesc...

Lumea e plină de cerşetori, oameni care îşi cerşesc iubire unii altora. Ei se simt dezamăgiţi şi frustraţi, deoarece nici un cerşetor nu poate face fericit un alt cerşetor. Pentru a fi asemenea unui împărat trebuie mai întâi să-ţi cunoşti Sinele.

Deci, spune autorul, înainte de a te îndrăgosti, trebuie să îţi cunoşti Sinele, care nu e un lucru aşa lesne, spune tot el, "din cauza incredibilei condiţionări sociale la care suntem supuşi". M-a băgat în ceaţă! Cum eu, ca simplu cititor, nu-mi cunosc Sinele, că d’aia citesc cartea asta, este clar că, dacă voi face imprudenţa să mă îndrăgostesc de o fiinţă de sexul opus, nu va fi o iubire necondiţionată, ci un troc. Sentinţa profesorului mă cutremură. Oamenii neiluminaţi nu pot cunoaşte iubirea adevărată! Mai au totuşi o şansă, cea de a urma învăţăturile acestui guru psiholog, împărtăşite cu părintească generozitate. El, ca un iluminat ce e, ştie ce-i amorul şi ne-o spune şi nouă, leneşilor şi ignoranţilor:

Nu este dragoste când îi spui soţiei tale: "Inima mea este rănită când tu iei masa în oraş cu un alt bărbat". Este posesivitate.

"Dacă tu nu vrei să fii mângâiată (de mine) sau dacă vrei să fii mângâiată de un alt bărbat, nu e nici o problemă. Iubirea mea faţă de tine rămâne aceeaşi. Nu încep să te iubesc mai puţin sau chiar să te urăsc pentru că tu preferi atingerea unui alt bărbat."

Oi fi eu leneş, da’ idiot nu sunt. Învăţăturile astea încep să semene cu ale acelui guru G., autoexilat în Suedia.

Este o confuzie clasică între iubire şi gelozie. Gelozia indică limpede nu prezenţa iubirii, ci prezenţa Eului. Eul se simte rănit, umilit, neliniştit. De ce? Femeia pe care pretinzi că o iubeşti este tandră cu un alt bărbat. Îl ţine de mână, îl priveşte cu afecţiune. De ce nu suporţi asta?

"Magistre", cred că ai luat-o razna! Tu nu vorbeşti aici despre gelozia închipuită, chiar patologică. Tu vorbeşti despre infidelitate 100% şi pe faţă. Să fii detaşat şi fericit când fiinţa iubită este pradă unei atracţii superficiale, instinctuale, care va duce la despărţire? Când intervine al treilea într-o relaţie intimă, ceva se rupe iremediabil. Amice, îmi pare rău pentru tine, dar se pare că nu ai cunoscut niciodată iubirea adevărată, cea împărtăşită în exclusivitate!

Nu poţi iubi o altă persoană dacă, mai întâi, nu te iubeşti pe tine însuţi, adică a-ţi cunoaşte şi manifesta Sinele, miezul interior al fiinţei tale.

Aşa cum am spus, tu scrii despre ceea ce nu cunoşti, în speranţa că cineva te va contrazice şi îţi va arăta greşelile. Acum ai acest noroc!

În grupurile terapeutice pe care le conduc această problemă apare adesea, când lansez următoarea întrebare perfidă: "Ai fi de acord ca partenerul tău/partenera ta să-şi petreacă o noapte cu altcineva?" Răspuns frecvent: "Nu." De ce? "Deoarece doresc exclusivitate sexuală." Unii mi-au spus că, în astfel de situaţii, absenţa geloziei la partenerii lor ar fi un semn că nu le pasă. Nu e deloc aşa. Semnul că nu îi pasă de tine nu este absenţa geloziei, ci absenţa bucuriei. Dacă afirmă că te iubeşte, dar nu se bucură când eşti satisfăcută, acesta e un indiciu puternic. Nu îi pasă de tine, ci de el, Eul. Doar Sinele se poate bucura pentru celălalt, deoarece Sinele se poate recunoaşte în celălalt.

Măiculiţă, câtă viclenie! Ce raţionament diabolic: se vrea abil, dar e sofistic, fals. Deci, domnu’ "pisălog", clienţii ăia au vrut să-ţi lumineze mintea, dar văd că degeaba s-au străduit! Ce îi înveţi tu la "grupul de terapie", pe banii lor? Că, în cuplu, trebuie să te aştepţi oricând la o atracţie erotică către altcineva, atracţie pe care este bine să o încurajezi şi îţi să îndemni partenerul spre "ispită", ca să-ţi învingi "demonul" geloziei ce te separă de Sine. Băi, frate, da’ multă învăţătură ţi-a trebuit să afirmi asemenea inepţii!? Asta înveţi tu studenţii la facultate!?

Acum mi-e clar de ce publicul ţintă al cărţii sunt femeile. Chiar dacă exemplele sunt date, perfid, din partea opusă. Fiindcă bărbaţii sunt oricum nişte "vânători" şi vor fi de acord mult mai uşor cu punctul de vedere adulterin. Ce ne mai învaţă individul ăsta?

Să presupunem că îţi iubeşti cu adevărat partenera. Ce vei face? În primul rând, îi vei respecta opţiunea. Are o perioadă în care nu prea e dinamizată erotic sau e orientată sexual către un alt bărbat. Poate vrea să experimenteze, poate vrea puţină ieşire din rutină, cine ştie? Accepţi. Nu ştiai? Un mijloc splendid de a-ţi manifesta iubirea pentru un alt om este să-i respecţi libertatea de a alege.

Omul ăsta manipulează aceleaşi cuvinte ca să vorbească de iubirea universală, apoi de amor şi de chestiuni hormonale. Îi învaţă pe clienţi cum să scape de angoase, de temeri, de gelozie. În numele "iluminării". Să nu te mai opui la ce-i rău, urât, imoral, distructiv – şi vei scăpa de anxietăţi, de fobii, de griji. Halal psihoterapie! Alungă moralitatea şi vei fi fericit, vei manifesta Sinele! Băi, nenicule, sigur ai fost şi tu îndoctrinat în acea sectă porcoasă!

O persoană liberă este o persoană fără inhibiţii. Ea poate să facă ce doreşte. Pentru un om liber nu există inhibiţii în manifestarea iubirii.

Pentru şmecherul ăsta, iubirea sinceră, omenească nu merită a fi luată în seamă. Ea e doar un concept interesant, pe care îl răsuceşte după cum "vrea muşchii" lui. Muşchii cremasterieni. Şi aplică dublul standard: se referă când la Iubirea Sinelui, când la amor. Învârte frazele ca să păcălească fraierii şi fraierele. Deci, ce este amorul, în opţiunea lui?

Iubirea curge, dar nu spre cineva anume. Se întâmplă ca cineva anume să fie pe direcţia ei. Este ceva similar cu parfumul unei flori. Ea nu a înflorit pentru o anume persoană, doar îşi răspândeşte parfumul.

Asta ar fi iubirea universală (agapé), nu erosul, ar fi trebuit să o ştii, ca psihoterapeut ce te pretinzi!

Un contra-exemplu: când vorbim de un amor adolescentin neîmpărtăşit, care e o simplă fantezie, nu-i spunem nici amor împlinit, nici iubire spirituală. Poate duce deseori la fixaţii psihice şi tratament psihiatric. Să avem grijă ce anume denumim drept "iubire necondiţionată"! Când te aruncă la balamuc, amorul ideal, fantezist, fără răspuns şi reciprocitate, nu e deloc sublim sau benefic. Iubirea dintre un bărbat şi o femeie este şi nu poate fi altfel decât reciprocă pentru a fi împlinită.

Celălalt este un receptor. El este deschis către tine, primind astfel iubirea ta. Dacă el se închide, tu vei curge spre altcineva. Iubirea reală oferă libertate, deoarece este o expresie nu a necesităţii, ci a dăruirii.

Din iubire nu se poate suferi, tot aşa cum nu poţi cădea de sus. Iubirea este numai fericire.

Aceste idei se referă în mod normal la agapé (iubirea spirituală), dar infantilul le atribuie eronat erosului (iubirea erotică). Se vede că superficialul ăsta nu a înţeles nimic din lecturile spirituale! Sau nici nu le-a luat vreodată în serios!...

Băiete, iubirea cristică, necondiţionată se referă la afecţiunea pentru sufletele tuturor oamenilor, pe când iubirea dintre doi oameni este cât se poate de condiţionată (se bazează pe compatibilităţi)! Iubirea, dacă este adevărată, ţine cont şi de cel pe care îl iubeşti, nicidecum nu este oarbă, neadaptată realului. Iubirea de cuplu este neapărat împărtăşită (emite şi primeşte) şi exclusivă (nu-i mai trebuie nimeni din afară). Îşi este sieşi suficientă. A iubi înseamnă a-i dori binele partenerului, deci a nu-l lăsa pradă slăbiciunilor, poftelor, ispitelor, imboldurilor inferioare. Iubirea adevărată poate aştepta mult timp până la revederea fizică, dacă cei doi sunt vremelnic despărţiţi. Ba chiar sunt nenumărate cazuri când, după moartea unuia dintre cei doi, celălalt nu-l poate uita şi merge după el, de durerea despărţirii. Aşa e iubirea adevărată, inspirată divin, dintre doi oameni.

Dacă reuşeşti să iubeşti fără nici un fel de aşteptări un alt om, sunt convins că vor urma şi alţii.

Da, iubirea spirituală se dăruieşte tuturor sufletelor fără a aştepta nimic în schimb. Dar tu confunzi intenţionat iubirea universală cu erosul. După ce te înamorezi de o persoană, tu abia aştepţi să o părăseşti, ca să poţi iubi pe alta şi pe alta şi pe alta... Ce viaţă te aşteaptă, măi Casanova? De fluture care zboară din floare în floare. Ăsta să fie erosul iluminator? Să rupi iubirile ca petalele ofilite, să fii primul care "dă papucii", să triumfezi cinic asupra sentimentelor sincere ale celuilalt, să-i calci sensibilitatea în picioare, să-i înşeli încrederea pe care a investit-o în tine? Deşi am scăpat de gurul G, veninul tantric dâmboviţean face încă victime. Iar zombi-ul ăsta e una din seringile sale. Scrie, vorbeşte, dar nu înţelege ce grozăvii spune...

Dacă există iubire, de ce mai e nevoie de căsătorie? Nu cumva căsătoria a fost inventată tocmai pentru că iubirea lipseşte?

Nu, băi acesta, e tocmai invers! Căsătoria impune responsabilitate. Iubirea adevărată nu e doar o pasiune fugară. Când se oficializează, impune onorabilitate în faţa semenilor. Doi oameni se leagă să se respecte până la moarte. Chiar dacă sentimentele mai pot fluctua - căci îndrăgostirea este eminamente temporară! -, simţul prieteniei rămâne. Căsătoria este în primul rând un angajament de prietenie spirituală.

"Te voi iubi doar pe tine". De ce atâta zgârcenie? Şi de ce îţi smulg această promisiune? Pentru că nu sunt de acord să iubeşti şi pe altcineva.

Resping ideea de a te angaja faţă de o altă persoană să o iubeşti toată viaţa. Sentimentele nu pot fi forţate. Şi cei mai slabi studenţi la psihologie înţeleg asta.

Aviz amatorilor: dacă vreun student nu înţelege acest punct de vedere aberant, îl vei pica la examen! Din păcate, repetentul eşti matale. La materia numită "bun-simţ".

Căsătoria e un legământ bazat pe ţeluri şi valori comune, nu pe sentimentalism siropos. Cuplurile longevive îţi pot confirma asta. Dar tu nu ai discutat cu oameni ce au stat împreună zeci de ani, împărtăşindu-şi viaţa şi destinul, evoluând împreună, bazându-se pe dorinţa de a nu-l face pe celălalt să sufere. Fără un angajament ferm, egoul îţi poate face oricând figuri şi te îndeamnă la "libertate", adică libertinajul atât de lăudat de tine...

Mai este un motiv pentru care nu-mi place ideea de căsătorie. Ea conţine ceva planificat. "Voi rămâne veşnic alături de tine. Te voi iubi până la moarte." Aceasta nu este decât aroganţă. Viaţa este prin excelenţă spontană, curgătoare, nouă.

Măi, să fie! Deci căsnicia duce la moartea sufletului, după părerea ta, intrigantule! Tu le vorbeşti celor dezamăgiţi din dragoste, celor înşelaţi în aşteptări, celor nesatisfăcuţi, frustraţilor şi naivilor. Pe ei vrei tu să îi convingi să urmeze învăţăturile tale. Dar ce poţi tu învăţa pe cineva? Din introducere ţi-ai recunoscut incompetenţa:

"Iubirea este subiectul asupra căruia urmează să îmi dau cu părerea, într-o încercare probabil caraghioasă de a mă lămuri, în primul rând, pe mine însumi".

Câtă viclenie! Face pe autoironicul, mimând siguranţa de sine, ca, de fapt, să arunce numai venin prin scrierile sale. N-ar fi fost mai bine ca întâi să te lămureşti mătăluţă şi după aia să scrii?! Sau să nu mai scrii deloc, decât să ne umpli de otravă concupiscentă?! De altfel, tonul tău ironic arată că nu înţelegi deloc dimensiunea divină a iubirii şi îţi permiţi să persiflezi subiectul iluminării spirituale. Se vede că nu eşti iluminat, cum te pretinzi! Mai degrabă eşti "luminat" de Lucifer!

Îţi propun să fii tolerant. Relaţia poate fi regenerată dacă partenera ta are o aventură. Nu s-a implicat emoţional, a experimentat plăcerea sexuală cu cineva.

Habar nu ai de psihologia femeii, băi prăpăditule! Cu ce tupeu faci tu terapie de cuplu? De la iubirea universală ai ajuns acolo unde te interesează, la sexualitate. De ce ne-ai luat pe ocolite, "maestre"? De fapt, acesta e nivelul tău real de conştiinţă: sexul şi iar sexul. Nicidecum nu te poţi ridica pe nivelul imediat următor, al voinţei şi loialităţii – unde se află legământul căsătoriei. Şi absolut deloc nu poţi ajunge la următorul nivel, al iubirii adevărate – fie el prietenie sau dăruire necondiţionată divină.

De ce nu te-ai bucura? Ai prefera să aibă o aventură şi să-ţi ascundă asta? Ai nevoie de o minciună pentru a fi protejat emoţional?

Curat ca-n Caragiale: "Trădare să fie, dar să ştim şi noi, încornoraţii!"

Dacă eşti atras de o relaţie extraconjugală, comunică-i partenerului tău actual. Împărtăşeşte-i lumea ta interioară. Asta ar fi onestitatea.

Da, partenerul tău ar fi bine să se lămurească ce imatur eşti şi să-ţi dea un picior în fund, ca să te trezeşti! Tu confunzi aventurile onirice cu cele reale, asta-i problema ta!

Dacă deja a călcat strâmb, mai bine să nu se laude cu asta, ca să nu producă suferinţă! Acest lucru îl învaţă cei care greşesc în cuplu. Mai bine să tacă, să se căiască şi să nu mai greşească. Nu să braveze cu infidelitatea lor. Nu să impună tuturor depravarea, preacurvia ca mod de trai firesc!

Într-un cuplu consensual, un partener care experimentează în plan sexual cu o terţă persoană riscă mai puţin să fie supus oprobiului social, necruţătoarei judecăţi morale a cetăţeanului, decât soţul sau soţia care "a călcat strâmb".

Aha, deci concubinajul este ideal pentru a călca strâmb! Ai spus-o clar. De aceea îl preferi. Ca să poţi greşi în voie, fără reproşuri din partea nimănui: nici a partenerului, nici a societăţii. Păi vezi, poate tocmai de aia s-a inventat căsătoria! Ca omul să mai aibă nişte reţineri, nişte mustrări de conştiinţă, să nu fie ca animalul, supus capriciilor hormonale. Totuşi, există şi specii de animale total fidele în cuplu, până la moarte... Ai putea lua exemplu de la ele, dacă te-ai putea ridica la nivelul lor de gândire.

Cineva vine şi îmi spune: "Adrian, eşti un tâmpit! Tu şi cărţile tale. În viaţa mea n-am citit tâmpenii mai mari." Poţi spune orice despre mine. Poţi crede că sunt un handicapat sau un geniu. Or să rămână cărţile mele, despre care nu se va şti niciodată dacă sunt aiureli sau nestemate spirituale.

Grandomania nebunului! A scris mai multe cărţi d-astea, vreo 20... Un proverb spune că "dacă doi oameni îţi spun că eşti beat, te duci şi te culci". Dar nu şi el! Nu, el continuă cu aberaţiile. "Perseverare diabolicum"...

Gata, mi-ajunge! Mai sunt câteva capitole, dar nu mai rabd să le citesc. "Drumul spre iad e pavat cu intenţii bune", se spune. Psihologul ăsta ne dă o mostră de luciferism manipulator: începe cu adevăruri înalt spirituale rostite de mari înţelepţi şi continuă cu minciuni şi basme "terapeutice". Oameni buni, fiţi atenţi la influenţa demonică! Fiţi precauţi şi nu-i credeţi pe făţarnici! Într-o mână ţin prăjitura, iar în cealaltă, măciuca, să vă dea în moalele creierului...

Poate aţi observat o diferenţă de ton şi stil între frazele aparent "corecte, generoase, umaniste" ale autorului şi răbufnirea mea polemică, bruftuluiala verbală colorată. Era normal să adopt un stil pamfletar, văzând înşelăciunea drăcească, cacialmaua vorbelor mieroase. El ne trezeşte discernământul dintre bine şi rău, respingerea fermă a influenţelor insidioase spre depravare, la care o minte instabilă - care crede orice citeşte - ar putea ceda. "Mai degrabă să auzi certarea unui înţelept, decât să asculţi cântecul unor nebuni." (Ecleziastul 7,5)

Dragi cititori, nu aş fi acordat atâta spaţiu unei astfel de cărţi jalnice ("suport de curs formativ", auziţi! de ce formare au parte bieţii viitori psihoterapeuţi căzuţi pe mâna ăstuia!). Dar m-am gândit că sunt dator să trag măcar un semnal de alarmă despre ce anume informaţii circulă prin librării, pe internet, prin viu grai, în conferinţe - cele de faţă fiind promovate de un psiholog cu drept de liberă-practică, pe deasupra şi psihoterapeut formator, cadru universitar, doctorand! Nu mă interesează cine este individul, absolut deloc, dar uite cum îi educă pe tinerii noştri! Şi ne mai mirăm că majoritatea sunt debusolaţi şi fără repere valorice! De încă un teoretician al dezmăţului aveam nevoie, că-n rest le aveam pe toate! Este doar un exemplu din nenumăratele agresiuni contemporane împotriva instituţiei familiei şi a tainei căsătoriei. Face parte dintr-o mai largă coaliţie împotriva bunului simţ şi moralităţii, care cotropeşte lumea "civilizată", în numele "drepturilor omului". Să fim cu băgare de seamă şi cu verticalitate! Doamne, Dumnezeule, ajută-ne să ne revenim din marasmul moral pe care îl trăim!

AMORUL ILUMINAT

sau "Cum să distrugi iubirea de cuplu prin psihoterapie"