<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


ATEUL MAI EVOLUAT DECÂT CREDINCIOSUL

de Răzvan Alexandru Petre

Ateismul nu este cel mai mare rău în sine şi nici credinţa nu este neapărat bună în sine! Depinde ce fel de ateism sau credinţă este: materialistă sau idealistă. Iată explicaţia, mai jos.

O definiţie secundară, dar mai clară a materialismului ar fi: concepţia privind căreia în Univers nu există o altă conştiinţă decât cea a omului. Tot restul materiei nu este decât o adunătură de substanţe, energii, informaţii, lipsind cu desăvârşire conştiinţa. În acest sens, materia este nedemnă, la cheremul omului, care este singurul element important şi măreţ din univers. [Conştiinţa ar fi produsul activităţii creierului uman, deci ea ar emerge din materia inconştientă, nimeni neputând explica cum şi de ce.]

Am dat această definiţie alternativă a materialismului fiindcă, de fapt, iniţiaţii în esoterism sunt mult mai "materialişti", în sensul strict al cuvântului. Ei admit faptul că până şi gândul este material, fiind format dintr-o substanţă foarte rafinată, dar invizibilă ochilor fizici ori aparatelor inventate până acum. Tot ce există este considerat a fi material, în diverse grade de subtilitate, cu excepţia Creatorului Suprem, care se sustrage complet legilor materiei.

În filozofie, opusul materialismului se numeşte idealism. Acesta din urmă afirmă că ideile există într-o realitate a lor paralelă şi autonomă, nefiind dependente de creierul care le gândeşte. Ele sunt produsul spiritului sau conştiinţei, care trăieşte în acea lume imaterială. Idealismul subiectiv merge şi mai departe şi afirmă că lumea materială este produsul conştiinţei, nu invers.

O denumire sinonimă a idealismului este spiritualismul, nume preferat de adepţii acestei orientări de gândire. Acesta specifică într-un mod mai clar faptul că lumea spiritului este invizibilă ochiului uman, că de acolo provin ideile, că mintea umană este un simplu releu pentru acestea, că lumea spiritelor este ea însăşi subordonată Voinţei şi Inteligenţei lui Dumnezeu, dar este independentă de lumea materiei grosiere.

Un ATEU IDEALIST este cel care admite spiritualismul numai parţial, adică respinge existenţa unei Inteligenţe Supreme care controlează viaţa omului. Este a-teu, adică fără Dumnezeu în sensul clasic religios, dar este suficient de educat ori intuitiv ca să înţeleagă faptul că deasupra noastră există forţe, energii şi chiar inteligenţe necunoscute. În general, el are o ideologie tolerantă, dar nu suportă falsitatea preoţilor. Ceea ce nu acceptă ateul idealist este că ar putea exista cineva care să se substituie voinţei sale, sau că Dumnezeu ar juca la ruleta cosmică destinul său. El este un voluntarist, care se consideră singurul responsabil pentru mersul vieţii sale şi care nu acceptă imixtiunea altor forţe obscure în deciziile sale libere.

Din contră, un CREDINCIOS MATERIALIST admite teoretic existenţa Creatorului şi spiritelor, dar practic este subordonat ideilor materialiste, concretului. El merge, eventual, la biserică sau cursuri de esoterism, fiind mai mult interesat de aspectele practice ale credinţei - cât ajutor îi dă sau nu îi dă Cerul în chestiunile zilnice pur omeneşti - şi este înclinat către fetişism religios (idolatrie). Deseori el este un fatalist, adică pune toate întâmplările vieţii sale pe seama Voinţei lui Dumnezeu - "Aşa a vrut Dumnezeu!" – neluând în seamă faptul că dorinţele şi voinţa umană pot mişca Universul. Alteori, dimpotrivă, este atras de practicile magice inferioare, care să-i îndeplinească dorinţele meschine cât ar bate din palme şi fără efort sau risc individual.

Comparându-i, putem spune, fără teama de a greşi, că ATEUL IDEALIST este mai evoluat spiritual decât CREDINCIOSUL MATERIALIST !

CREDINCIOSUL SPIRITUALIST, mai mult decât ateul idealist, pricepe că Dumnezeu îi lasă liberul arbitru întotdeauna, dar există pulsiuni subconştiente ori spirite inferioare care vor să îi determine hotărârile. Iar de aceşti demoni interiori sau exteriori se poate apăra cel mai bine invocând Puterea nemărginită a Inteligenţei şi Iubirii Divine, fără ca prin aceasta să i se ştirbească în vreun fel autonomia, libertatea şi dreptul de a revendica şi a se bucura de victoria personală împotriva obstacolelor vieţii. În plus faţă de ateul idealist, credinciosul spiritualist beneficiază mai mult de Graţia Divină, fiindcă ştie să o ceară.

ATEUL MATERIALIST este cel mai cufundat în bezna ignoranţei. El nu crede nici în Providenţă (un nume care maschează Graţia Divină), nici în magie sau paranormal. Doar ce vede şi ştie el este real, iar restul nu există. Are o mare doză de rea-voinţă şi fuge din faţa luminii iubirii divine. Decât să accepte, fie chiar şi indirect, că există motive pentru o morală universală (cosmo-etică) şi o justiţie divină, preferă să se izoleze de Univers, să se retragă în carapacea egoului său, singurul în care are încredere. Din păcate, o astfel de existenţă nu oferă nici mângâiere sufletească, nici speranţă, nici forţa suficientă pentru a trece cu seninătate peste încercările inevitabile ale vieţii. Un astfel de om va fi din ce în ce mai traumatizat de experienţele neplăcute ale vieţii, nereuşind să le descâlcească sensul şi utilitatea.

Iată o sinteză a ideilor de mai sus:

Fundamental este Cel care se autodefineşte ca fiind "ateu" Cel care se autodefineşte ca fiind "credincios"
Materialist ATEU MATERIALIST CREDINCIOS MATERIALIST
Idealist / Spiritualist ATEU IDEALIST CREDINCIOS SPIRITUALIST

 

 Răzvan Petre, 9 octombrie 2011