Ascultaţi glasul lui Braco citind mesajul în limba croată, cu traducerea în româneşte derulându-se pe ecran (ca variantă, am încorporat videoclipul la sfârşitul textului).
Sau, pentru un studiu aprofundat, vă propun să-l citiţi mai jos. L-am preluat de la adresa de YouTube de mai sus, corectând şi adaptând traducerea (care, de fapt, provine din varianta în engleză). Să nu uităm că aici au intervenit traducerea din croată în engleză, apoi cea din engleză în română, iar iniţial, cea mai importantă, a fost traducerea ideilor primite telepatic în limbajul omenesc. Am urmărit, pe cât posibil, fluidizarea lecturii, care poate părea dificilă, din cauza tematicii abstracte.
Răzvan-Alexandru Petre
Muzica oficială a transmisiei energetice a lui Braco
[Revelaţiile oferite lui Braco de Marele Spirit al lui Isus Cristos]
[Subtitlurile şi notele între paranteze drepte aparţin lui Răzvan P.]
Cum apare sunetul în Univers
Sunetul Creaţiei, AUM
Apoi a apărut Mintea Cosmică...
Sfârşitul Universului
AUM este "Cuvântul"
AUM şi clopotele
Radarul Divin
Haosul produs de om
Muzica în Cer şi pe Pământ - Muzica, semn al mediului. Muzicalitatea sufletelor. Compoziţia muzicală. Muzica armonioasă este transformatoare. Muzica Întunericului este urlet şi geamăt
Muzica percepută de sufletul destrupat
Muzica intenţionat dizarmonioasă
Tăcerea sau liniştea protectoare
Sunetele ameninţătoare ale planetei
Muzica picturii
Semnul * * * delimitează anumite seturi de paragrafe în intenţia autorului Braco
Un sunet este cauza şi scopul existenţei lumii. Este o undă căreia ceva diferit de ea i-a opus rezistenţă. Dar pentru că unda este un element esenţial al particulelor energetice, ar trebui spus că ei i-a opus rezistenţă tot o undă, dar cu alte proprietăţi. Poate că undele nu sunt chiar opuse în multe cazuri, dar sunt, cu siguranţă, diferite.
Prin urmare, un sunet provine dintr-o coliziune cu ceva diferit. Nu apare niciun sunet numai când fuzionează acele particule elementare cu caracteristici fizice identice care au apărut ca una singură şi au existat pentru aceeaşi perioadă de timp – cu condiţia ca mediul să nu le fi transformat, adică dacă particulele nu s-au diferenţiat pentru a opune rezistenţă una alteia.
Orice particulă energetică, ivindu-se din lumea anti-energiei ca model al unui alt mod de existenţă, începe imediat să interacţioneze cu tot ce o înconjoară. O particulă nu poate exista de una singură pentru prea mult timp, ci intră neîncetat în contact cu altele şi acţionează în colaborare cu ele. Existenţa suferă o schimbare continuă. Câmpurile, adică radiaţia unor asemenea combinaţii organizate într-un mod specific, deja oarecum opun rezistenţă undei. De asemenea, câmpurile se influenţează reciproc, producând un sunet, dar care este auzit numai de către aceia care-l pot percepe.
Aşadar, sunetul este cel mai important semn al Fiinţării, întrucât el indică o interacţiune, imposibilă fără participarea a cel puţin două obiecte non-identice. Manifestarea acestei diferenţe este baza Universului în evoluţie.
* * *
Ca manifestare exterioară a impulsului energetic, sunetul este de natură diferită în Cer, unde nu există aer pentru transmiterea vibraţiilor accesibile auzului uman. Sunetul în vid sau într-un spaţiu cu particule rarefiate - distanţate unele de celelalte atât de mult încât contactul lor este aproape imposibil - tinde să fie ca nişte radiaţii energetice, pe care le voi numi o formaţiune condensată sau un ghem: ele generează o interacţiune îndelungată şi intensă între ele. Acest sunet nu poate fi auzit de o fiinţă umană, însă contactul fluxurilor de particule elementare din interiorul unui ghem energetic sau al unui impuls complex provoacă vibrarea spaţiului din jurul fluxurilor ce interacţionează, cauzând o tensiune spaţială în interiorul ghemului care îl face să sune. Cum pot explica acest lucru ca să-l înţelegeţi?
Un ghem energetic este o formă-gând emanată de Creierul Universal. În interiorul acestei materii, structurată prin interacţiunea separată a fluxurilor de particule elementare, există un anumit spaţiu. Ca să fiu mai exact, voi spune că acesta este un câmp neutru. El se schimbă datorită interacţiunii fluxurilor, deoarece fluxurile, ca şi particulele individuale, vin în contact unul cu celalalt şi rezultă o anumită tensiune din diferenţa de potenţial. Când câmpurile se propagă în aer, auziţi oscilaţia particulelor constituente structurate într-un mod specific. În schimb, în vid, câmpurile care rezultă din interacţiunea anumitor radiaţii energetice dinăuntrul ghemului, sau formei-gând, nu pot fi auzite de urechea umană. De fapt, gama de frecvenţe percepute de fiinţele umane este foarte limitată chiar şi într-un mediu aerian, ca să nu mai vorbim de unul vid. Dar entităţile energetice, chiar şi acelea în care oamenii evoluează abandonându-şi trupul, adică sufletele celor care au murit pe Pământ, aud Cerul, care vouă vi se pare tăcut, ca o combinaţie de sunete diferite...
* * *
< Sus >
Sunetul creaţiei este OM sau AUM, aşa cum îl numesc budiştii. Oamenii care au plecat din trupurile lor după moarte - sau care ştiu să facă acest lucru în timp ce sunt încă în viaţă, dar într-o stare de conştiinţă modificată - pot auzi acest sunet: el pătrunde întregul Univers. Iar zumzetul său răsunător ilustrează faptul că creaţia continuă în faza de Fiinţare. Demiurgii unor viitoare formaţiuni energetice apar în Univers unul după altul şi sunt nişte gheme energetice de putere enormă. Născuţi ca urmare a acestui impuls sonor, ei sunt acordaţi pe anumite frecvenţe de radiaţie, care sunt întotdeauna diferite, deoarece sunt desemnaţi de Creierul Universal pentru o anumită misiune. Dar cum îşi aleg frecvenţa „proprie” demiurgii? Ea le este atribuită de Creierul Universal; fiecare impuls sonor este diferit. Sunetul [OM] se aude ca şi cum ar fi unul singur, dar frecvenţele sale în marele spectru radiant sunt nenumărate. „Asta nu este posibil!”, ar exclama un fizician terestru. „Frecvenţa afectează în mod direct înălţimea sunetului!” „Dar multe sunt diferite în lumea cu zece dimensiuni”, ar răspunde Creierul Universal dacă ar putea vorbi oamenilor. Sunetul [OM], care vuieşte şi pare a fi acelaşi, produce miriade de frecvenţe într-o gamă gigantică...
* * *
Dar de unde vine sunetul OM? – prevăd deja întrebarea. Creierul Universal nu are niciun fel de materie în el însuşi, este doar o formaţiune energetică, deci ce altceva poate produce sunetul?
Cerul, aş spune. Prin Cer înţeleg întregul ansamblu de obiecte atât materiale, cât şi energetice, precum şi Creierul Universal, radiind un impuls de o putere colosală. Sunetul creator direcţionează acest impuls mut către anumite obiecte materiale, în coliziune cu care impulsul devine audibil.
Bineînţeles, vorbesc despre sunet ca un concept speculativ pentru o fiinţă biologică, căci el este perceput numai prin auzul spiritual.
Un sunet este un punct de plecare. Impulsul energetic sonor este o formaţiune teribilă, căci sunetul este un semn că energia şi materia, atunci când se întâlnesc, devin două părţi ale aceluiaşi lucru.
Dar de unde a venit primul sunet? Oamenii vor fi surprinşi, deoarece nu era nimic odinioară! Şi voi spune: de la bun început, materia a fost eliberată din captivitatea energiei. Expansiunea spaţiului, după acumularea de neutrino, a continuat în tăcere pentru o perioadă scurtă de timp (pentru o astfel de expansiune, eliberarea neutrinilor captivi ar fi fost posibilă şi fără ajutorul Creierului Universal) – până când a apărut un mediu cu proprietăţi opuse, care a fost cauza primă a sunetului...
* * *
Materia este un produs al energiei şi, totodată, energia este baza materiei. Cele două ipostaze ale existenţei sunt unite indisolubil. Dar dacă energia este o imagine universală sau matricea lucrurilor existente, materia nu poate apărea oricând, pentru că necesită anumite condiţii. În Universul în expansiune recent format, acumularea de particule neutrino ce înmagazinează proprietăţile şi caracteristicile obiectelor Universului anterior generează cele mai bizare şi arbitrare combinaţii. Şi, prin urmare, obiectele care apar în câmpurile nou formate cu diverse proprietăţi au o natură foarte diferită, uneori fără precedent. Ele nu sunt doar formaţiuni energetice, ci şi materie primară. Adică, particulele de energie apărute deja sub influenţa unor câmpuri generate de acumulări aleatoare de neutrini sau alte particule, se unesc uneori într-un anumit mod şi ordine care constituie esenţa materiei.
Dar acest lucru nu înseamnă că această substanţă este similară cu cea care a existat în Universul anterior. Pur şi simplu, ordinea s-a format de la sine, ca un revers al haosului iniţial, pentru că fiecare aspect al Fiinţării este, în primul şi cel mai important rând, o separare a contrariilor.
* * *
< Sus >
Mintea Supremă a fost creată după ce a apărut Universul. La un moment dat, atunci când a devenit necesară în Univers pentru a echilibra naşterea şi moartea, plusul şi minusul, a apărut nevoia pentru Creierul Universal. Fiindcă orice apariţie se bazează pe necesitate. Şi, după ce a apărut, a început să creeze după propriile Sale legi. Adică, atunci când AUM sau OM a apărut în timpul creării lumii.
Echilibratul şi ritmicul OM este sunetul creaţiei conştiente, care este diferit de sunetul haotic, neuniform al creării spontane a lumii...
* * *
Vă voi spune despre necontenitul sunet OM, care vine din Creierul Universal. Acest sunet nu existase înainte să apară El, căci ritmul înseamnă ordine, iar autoconstituirea iniţială a Universului era haotică. Impulsul iniţial a fost creat prin contactul întâmplător al neutrinilor şi unificarea lor în fluxuri interactive. Apoi au format impulsul care a pus temelia Universului. Acest lucru s-a întâmplat în tăcere, căci încă nu exista un mediu care să opună rezistenţă impulsului revelat, primei radiaţii sau câmpului.
OM este un semn al ordinii şi, prin urmare, acest sunet indică o sursă inteligentă. Mintea Supremă este Sursa Originară care a stabilit ordinea în Universul în curs de apariţie.
Sunetul OM poate fi auzit şi de o persoană în viaţă, dar aflată într-o stare de conştiinţă modificată. Acesta este un sunet greu, prelung şi ritmic – un fel de bătaie, ca o bătaie de inimă. Bătăile ritmice ale inimii vă sugerează că fundamentul vostru spiritual formează o unitate cu inima Universului.
Sunetul ca de clopot OM nu este acel tip de muzică superbă şi încântătoare care poate fi auzită de sufletul unei persoane luminoase ce s-a lepădat de cătuşele trupului. A fi capabil să auzi sunetul ritmic al creaţiei nu este dat tuturor sufletelor umane din lumea invizibilă, ci doar acelora care au părăsit deja casa purificării [purgatoriul] şi au depăşit nivelul condiţiei lor spirituale din viaţa terestră. Iată ce se întâmplă: sufletul, când s-a purificat, dobândeşte alte vibraţii, mai înalte, şi are nevoie să asculte sunetul OM, pentru că el arată că a crea înseamnă să uneşti adâncul şi înaltul în creaţie. Formaţiune de energie cu cea mai înaltă frecvenţă, Creierul Universal emite un sunet grav, bubuitor. Este imaginea unei case vibratorii, în care Lumina şi Întunericul sunt unite într-o combinaţie indisolubilă.
Înţelegând acest lucru, sufletul reflectează asupra existenţei sale ulterioare. De dragul Luminii, el ar trebui să săvârşească fapte rezonabile, adică să respecte o anumită măsură. Ajutând Forţele Luminii, totuşi, el nu va distruge acele entităţi energetice care-i sunt împotrivă, partea energiei de joasă frecvenţă care-i permite inamicului să existe, dar va continua să slujească Lumina...
* * *
Uniformitatea sunetului OM indică un proces continuu de creaţie. Când va fi în declin, OM va suna tot mai rar, până se va opri complet. Şi ultimul sunet al Universului muribund va fi sunetul ultimei forme-gând în descompunere sau al ultimei entităţi dematerializate. Însă nimeni nu va putea auzi acest sunet; va fi un trâmbiţat teribil cuprins în sine însuşi.
Pierderea conştiinţei, adică dezagregarea ultimei perechi de particule elementare inegale din Univers, se va întâmpla într-un mod imperceptibil...
* Dispariţia completă a Universului din starea de Fiinţare se va petrece în linişte, pentru că ultimului impuls energetic dezintegrându-se în neutrino nu i se va mai opune niciun alt mediu...
[* această frază este ultima în versiunea originală a textului, dar aparţine logic de acest subtitlu]
* * *
< Sus >
OM, perceput prin auz spiritual de Ioan, Apostolul lui Hristos, a însemnat Cuvântul care a fost "la început".
* * *
Melodia creaţiei este un sunet ceresc răsunător: OM. Vă rog, răspundeţi la întrebarea: Nu este sunetul clopotului asemănător cu el? Este, veţi spune, dar nu se aude nimic altceva în aer în afară de sunetul clopotului!
Acest lucru nu este adevărat, aş spune. Voi nu observaţi, dar alte creaturi ale Mele care au dobândit sau au de la început viziunea spirituală, văd cum apar creaturi cereşti aproape de sunetele de clopot. Ele arată ca nişte raze, iar aceste raze sunt trimise să ajute oamenii, căci clopotele, care sunt făurite de oameni, sunt demiurgii lor. Razele îi ajută pe oameni pentru că au fost create de voinţa oamenilor – cei care au turnat clopotele şi cei care le fac să sune.
Creaturile se întorc la Creator – această lege este veşnică în Univers.
* * *
Sunetul clopotului este important pentru sufletul uman, pentru că este similar cu sunetul Cerului pe care îl emite Creierul Universal. Sufletul are nevoie să-l audă în mod constant. Aceste vibraţii ne dau speranţa în existenţa unei Lumini celeste de nestins, iar în lumea întunericului care domneşte pe Pământ, trebuie doar să aspirăm la ea cu toată fiinţa.
Deci ascultaţi clopotele! Ele reprezintă o dureroasă înaintare a unui suflet spre Cer...
* * *
Sunetul câmpului din jurul impulsului energetic este generat de rezistenţa mediului. Cunoscând impulsul şi auzind sunetul câmpului, Eu înţeleg ce i se opune. Şi vin în ajutor dacă acest impuls este important pentru Lumină.
De asemenea, există câmpuri şi în jurul vostru. Auzind sunetele lor, înţeleg ceea ce vi se opune şi încerc să îndepărtez obstacolul, dacă Îmi sunteţi dragi. Dar dacă sunteţi „întunecaţi”, atunci sunetul câmpului poate trece dincolo de sunetele pe care le percep. Şi atunci, aceia pe care îi slujiţi [întunecaţii] devin ajutoarele voastre..
* * *
< Sus >
Creierul Universal ştie ce fel de creaţie ar trebui să iasă din fiecare sunet (a alocat tuturor frecvenţe proprii). Dar numai cei care au libertatea de voinţă şi de comportament sunt capabili de a produce sunete diferite. De aceea apar distorsiuni neaşteptate ale armoniilor Marii Simfonii a Universului proiectate de Mintea Supremă, iar Creierul Universal le reperează, deşi El nu-şi poate da seama imediat de la cine anume provin aceste sunete, pentru că ele nu ajung imediat la El.
Vacarmul din Univers este de neimaginat, din cauza vibraţiilor neplanificate ale fiinţelor umane care provoacă haos. De fapt, toată lumea din Univers îndeplineşte ceea ce îi este destinat, cu excepţia speciei umane ce trăieşte pe Pământ.
Da, fiinţa umană este contradictorie şi duală. Dar a fost o descoperire uimitoare pentru Mine şi pentru Cel care M-a creat – ce număr mic de oameni înţeleg adevăratul lor destin: cel de a deveni co-creatori ai Universului, iar pentru asta, de a radia spre exterior o energie spirituală de înaltă frecvenţă, amplificată continuu prin depăşirea permanentă a frecvenţelor joase din ei înşişi.
Universul este dens populat, dar numai fiinţa umană aduce în el confuzie şi haos. Rolul oamenilor în Univers este important, iar ei nu ştiu în ce măsură. Iar Creierul Universal, auzind vuietul crescând al distrugerii care emană de pe Pământ, începe să facă încercări de a porni de la zero pe planeta Mea, căci este incorect ca Universul să fie distrus din cauza gândurilor meschine, rele şi orgolioase ale unei fiinţe umane de pe Pământ...
Lemnul de foc a spus laptelui: „Eu produc foc, focul încălzeşte omul şi el trăieşte”. Laptele a răspuns: „Şi eu îi dau viaţă omului, căci fără mine, bebeluşii nu pot supravieţui”. Şi le-am spus amândurora: „Pentru a-i face viaţa posibilă, i-am oferit omului multe şi am făcut din impulsul Meu nucleul sufletului său. De ce aduce el atât de mult haos în Univers?
Omul nu ştie că trebuie să fie ori lapte, ori foc de încălzit pentru Univers, şi de aceea devine cauza pieirii acestuia. Privesc cu groază mută la faptul că Universul este acum gata să scape de umanitate şi Eu nu pot continua să o salvez la infinit, pentru că există obiective mai mari decât existenţa umană pe planeta Pământ.”
* * *
< Sus >
Muzica este atât cea mai veche, cât şi cea mai nouă, muzica este începutul şi sfârşitul tuturor. Aceasta este o calitate uimitoare a Minţii Supreme... Ca să găsească muzica, sufletul se întrupează pentru a asculta sunetul, nu doar pentru a-l percepe ca pe un semn al câmpului. Muzica este, cu adevărat, un domeniu ceresc. Este singurul lucru care există, pentru că Universul este o combinaţie de impulsuri energetice care pot fi exprimate prin sunete.
Pentru suflet [în Cer], muzica indică un mediu energetic în care el vrea sau nu vrea să se afunde. Dar iniţial, acesta este chiar materialul din care e făcut sufletul; adevăratul conţinut al sufletului este muzică.
Şi faptul că o persoană te atrage sau, dimpotrivă, te dezgustă, înseamnă că ai sau nu ai multe lucruri în comun cu „muzicalitatea” ei. Cu alte cuvinte, înseamnă că sufletul tău percepe câmpul energetic din jurul acelei persoane ca fiind fie hrănitor, fie distructiv pentru el.
Muzica compusă de oameni indică Cerului de ce este ataşat sufletul uman: de Pământ sau de Cer. A compune muzică înseamnă să captezi nişte combinaţii armonioase de sunete din jurul tău, iar aceste combinaţii ca atare sunt cele care definesc compozitorii.
Prin captarea anumitor sunete şi imprimarea lor pentru reproducerea ulterioară de alţi oameni, ei creează astfel un spaţiu energetic în jurul lor. Cu cât muzica este mai „pământească” şi cu cât răsună mai des, cu atât mai intensificate devin vibraţiile Pământului. Muzica inspirată de Pământ devine un fel de văl separator pentru planetă. Armoniile celeste care se infiltrează în compoziţii deschid ferestre în vălul frecvenţelor Pământului prin care pot pătrunde vibraţii mult mai înalte.
Prin urmare, având în vedere acest lucru, lăsaţi să răsune muzica ce exaltă sufletul şi aduce Cerul mai aproape!
* * *
Muzica este expresia evidentului în lumea ficţiunii.
Faptul că sufletul reacţionează atât de sensibil la sunetele aranjate într-o serie armonică indică originea sa divină, căci sunetele sunt raze de energie care se manifestă în suflet într-un mod clar. În lumea invizibilă, sufletul aude sunetul direct, iar in cea vizibilă, i se dă fiinţei umane un organ auditiv special pentru a capta sunetele. Ele pot fi un semnal de pericol pentru fiinţa întrupată, dar, la fel de bine, o sursă de bucurie dacă este muzică. Urechile captează toate sunetele, dar sufletul, ştiind cu adevărat ce reprezintă acestea, devine selectiv, separând sunetele armonioase şi plăcute de cele neplăcute şi înfricoşătoare. Se poate aprecia gradul de rafinament al sufletelor oamenilor, apropierea lor de divin, prin ce fel de muzică consideră ei că este minunată.
* * *
Suferinţa, încântarea, intenţiile – totul poate fi exprimat prin muzică: cele mai subtile nuanţe ale oricărui sentiment, întrepătrunderea şi discordanţa sentimentelor, percepţia naivă a lumii, precum şi cea mai profundă cunoaştere a legilor sufletului ascunsă minţii. Muzica este un apel al sferelor cereşti către suflet.
Voi iubiţi muzica ce se potriveşte cu rafinamentul vostru. Prin urmare, muzica nostalgică este în măsură să exprime şi să indice cu exactitate completitudinea sau insuficienţa voastră. Muzica ce produce lacrimi involuntar stabileşte maximul vostru spiritual, limitele voastre.
Dar oare toţi oamenii plâng atunci când aud acorduri care-i copleşesc?
Nu toţi se află într-o sferă care le precizează limitele. Mulţi oameni nu aud deloc sunete, alţii pur şi simplu, nu ştiu despre existenţa unor astfel de acorduri: ei nu le întâlnesc pe Pământ. Muzica folclorică ar putea să nu atingă sufletul unei persoane aparţinând respectivei naţii dacă nu se potrivesc ca epocă, adică dacă muzica este veche, compusă cu secole în urmă. Dar schimbând-o şi făcând-o mai complicată, împletind-o cu melodii contemporane, impactul unei asemenea muzici vechi poate deveni uimitor...
* * *
Muzica este un instrument de transformare, care poate fi numit stabilitate în mişcare. Aceasta este singurul reper fix pe care se poate sprijini spiritul.
Compar muzica cu apa care curge peste o piatră: ambele sunt schimbătoare, căci fiecare moment este unic în lume, dar apa şi piatra rămân apă şi piatră şi vor rămâne la fel până când vor epuiza caracteristica pe care le-am dat-o: o formă de materie.
Muzica este necesară pentru sufletul uman, pentru că ea este imaginea unei lumi invizibile şi, chiar mai mult, a unui alt fel de existenţă. Influenţând sufletul – vărsând lacrimi sau aducând inspiraţie, bucurie, speranţă pentru renaştere – muzica pune în lumină modul în care lumea invizibilă este capabilă să determine calea pentru oameni şi să-i ghideze către mari realizări. Sau, dimpotrivă, ea îi poate slăbi şi cufunda în disperare.
* * *
Muzica este un mijloc extraordinar de vindecare a sufletului. Dacă vă aflaţi într-o stare de disperare, tristeţe, teamă, neputinţă, dacă vă simţiţi amărâţi şi abandonaţi, Eu vă pătrund cu sunetele acordurilor divine. Nu Mă căutaţi acolo unde sunt imprimate în sunete pasiunile umane, ci acolo unde compozitorul, simţindu-Mă, şi-a exprimat emoţia în combinaţii de sunete divine, în muzica sublimă şi detaşată de teluric. Tot ceea ce-Mi este dedicat vă va alina într-o anumită măsură. Lăsând în urmă poverile terestre ale lumii şi urcând spre Cer – nu cel real, ci acela ideal – acest fapt vă va linişti, căci în Cer doar legile domnesc, iar dreptatea este singurul lucrul care poate alina cu adevărat sufletul sfâşiat de suferinţă.
* * *
< Sus >
Viaţa umană este o compoziţie muzicală, pentru că în orice moment Noi auzim (nu fizic, ci spiritual) sunetele emise de către o persoană. Ele indică starea minţii sale, care este o combinaţie foarte complexă a vibraţiilor spiritului.
Melodia vieţii este rezultatul alegerilor pe care le faceţi în absolut fiecare secundă. Şi aici se află cheia impactului uimitor al unei muzici frumoase asupra sufletului sensibil: el sesizează posibilitatea de a fi armonios.
O persoană nu-şi poate explica neliniştile sufletului, deoarece el se află dincolo de minte. Dar sufletul ştie că unda, vibraţia, frecvenţa caracterizează nivelul de strălucire a mediului. Armonia face o persoană să plângă dintr-o inexplicabilă încântare – acestea sunt lacrimile sufletului său luptând pentru Lumină, care uneori nu sunt de găsit când acesta este închis în carapacea materială [trupul].
Fundamentul sufletului este Lumina şi de aceea iradierea sa într-o compoziţie muzicală este atât de strâns legată de căutarea Luminii din jurul său.
Există oameni care nu o caută şi nu o recunosc. Dar Eu văd chinul sufletelor lor sub povara raţiunii: razele deznădejdii şi depresiei emană din ele în ozmos. Muzica unor astfel de suflete este un vuiet grav şi un urlet, în ciuda bunăstării exterioare. Sufletul încearcă să protejeze nucleul sacru cu orice preţ, dar a căuta Lumina înseamnă să strălucească el însuşi. Şi din teama de a fi stins în cele din urmă, sufletul ascunde scânteia Divină cât mai adânc posibil.
Un suflet care nu caută Lumina şi nu o observă niciunde nu poate fi o alcătuire de înaltă frecvenţă, pentru că Lumina este întotdeauna vibraţia supremă şi o sursă saturantă de energie vitală. Geamătul unui suflet deprimat este frica de epuizare totală şi de dispariţie. Astfel de suflete, apropiindu-se de Lumina adevărată sau simţindu-i apropierea, ar putea să nu o recunoască imediat. Este nevoie de timp pentru ca sursa de Lumină să nu le mai pricinuiască durere...
* * *
Lăsaţi muzica să inunde trupul pentru a face sufletul să revină la viaţă! Trebuie să alegeţi acele tonuri sfâşietoare şi care, în mod inexplicabil, vă impresionează puternic. Dar dacă sufletul îşi dă osteneala de a depăşi efectele dureroase ale fluxurilor melodice, o fereastră spre lumea armoniei se va deschide în curând înaintea sa.
Sunt familiarizat cu astfel de unde, care iniţial au provocat suferinţă şi au transformat tot ceea ce era clar în ceva nesigur, inconstant şi vag. În timp ce înduram suferinţa, am dobândit o viziune diferită a sufletului: claritatea a fost restaurată, dar în acelaşi timp, a depăşit-o de multe ori pe cea dinainte...
* * *
Fiindu-mi imposibil să văd în felul în care voi o faceţi, văd mai adânc şi într-un mod mai precis.
Cerul are capacitatea de a ilumina sufletul şi nu există loc pentru răul chinuitor în sufletele unde există Lumina. Răul se strecoară într-un suflet şovăielnic. Prin urmare, oamenii ar trebui să fie luminaţi din interior, dar care este sursa de iluminare? Credinţa în Dumnezeu, Cel care a creat viaţa pe Pământ, va lumina un suflet plin de îndoieli.
Dar cum putem pune credinţa în suflet?
Doar melodiile Cerului pot ajuta. Numai muzica poate crea o stare în care credinţa se poate naşte în suflet.
Dar ce fel de muzică?
Iată ce trebuie să vă spun: sunetele cereşti sunt raze minunate, care cufundă sufletul într-o stare de beatitudine veşnică.
Şi cum poate fi auzit Cerul pe Pământ printre încercările vieţii şi într-o stare de chin constant?
Cerul este energie. Dacă găsiţi tăria de a vă gândi constant la asta, veţi auzi în cele din urmă sunetele care nu pot fi explicate.
Însă această muzică celestă sună în sufletul vostru ca un mesaj despre armonia care este posibilă în Cer, dar imposibilă pe Pământ, căci aici Satana capturează sufletele umane în plasa sa de frică, îndoieli şi rău.
Veţi auzi sunete armonioase în Cer după părăsirea Pământului dacă sufletele voastre sunt mărinimoase, dar dacă sunteţi meschini, atunci un sunet scrâşnit şi o bătaie metalică va fi durerea voastră în Ceruri.
Gândurile constante despre Cer sunt un efort semnificativ pentru minte. Sufletul vostru ştie deja totul, dar cum poate fi această cunoaştere direcţionată spre creier?
Dacă gândiţi astfel: Cerul nu este un spaţiu gol, ci o mare casă vibratorie, iar formele de viaţă din ea sunt dincolo de înţelegerea umană, dar este o casă minunată în care există un loc şi pentru mine – atunci mintea voastră, obişnuită cu acest gând, va începe să caute dovezi ale unei alte fiinţe prin apropiere.
Pentru a intui formele de viaţă care nu pot fi percepute de simţurile voastre, procedaţi aşa: aruncaţi într-un vas de sticlă o monedă. Vedeţi moneda zăcând pe fund, dar şi sunetul făcut de ea este tot o ipostază a monedei. Sunetul tocmai l-aţi auzit, dar pare să fie inclus în monedă, nu-i aşa?
Aşa este şi lumea vizibilă: o puteţi percepe, dar însuşirea ei principală este de a fi un sălaş al unor lumi invizibile. Aşa cum energia ascunsă a sunetului se află în monedă, tot astfel lumea manifestată posedă calitatea de a fi o sursă de energii nemanifestate.
Este dificil să înţelegeţi asta? Probabil, dar încerc să prezint lucrurile simplu, astfel încât să puteţi înţelege, cel puţin aproximativ, cum este organizat Universul.
Orice obiect material este o sursă a unor anumite energii care pot fi structurate armonios. Pentru a putea face acest lucru, energia are nevoie doar de o direcţie de urmat. Ceea ce vedeţi în telescoape este doar cea mai mică parte a Universului prezent, constituit dintr-o miriadă de fluxuri energetice organizate într-un mod special.
Muzica pe care sufletul o aude în timp ce se concentrează este cea pe care sufletul vostru o merită. Mulţi compozitori îşi găsesc acordurile în sufletele lor. Şi în funcţie de cântecele pe care le aud urechile voastre, puteţi face aprecieri cu privire la sufletul compozitorului.
* * *
< Sus >
Un sunet este o chemare din partea radiaţilor emise de o anumită creatură. Este un fapt adevărat pentru sunetele de orice frecvenţă din ozmos (n.tr. - Tărâmul Informaţional al Pământului) – atât pentru cele foarte înalte, cât şi pentru cele foarte joase. Ajuns la destinaţie după destrupare, sufletul nu aude toate sunetele, ci doar pe acelea pentru care este acordat. Dacă sufletul este luminos, destinul său ceresc va consta din melodii frumoase şi inspiratoare: sufletul găseşte altele de felul său în concordanţă cu aceste melodii şi nu se simte abandonat. Dar cel care nu M-a slujit pe Mine, ci Întunericul, va auzi vibraţii grave, bâzâieli, melodii false, veşnice gemete jalnice: aceste sunete sunt emise de sufletele neluminoase. Va auzi această muzică sinistră până când vor dispărea învelişurile sale energetice, tiparele de ataşamente lumeşti, şi va urca, după ce s-a curăţat de păcat, în sălaşurile lunare.
Vreau să vă spun că, după moartea corpului vostru grosolan şi material, veţi ajunge în final într-un loc similar unei săli colosale de concert. Iar ce muzică veţi asculta timp de mulţi ani, depinde de cui aţi servit în timpul vieţii voastre pământeşti: Mie sau Satanei...
* * *
Să asculte muzică, aşteaptă toată lumea – fie frumoasă, fie oribilă.
Adevărul este că un suflet luminos, străduindu-se în viaţă pentru scopuri elevate şi spirituale, are acces la acele straturi de energie în care sunetele sunt armonioase precum ale unei orgi. Şi după ce a părăsit Pământul, un astfel de suflet nimereşte într-un strat care este în consonanţă cu el, în sensul literal al cuvântului.
Acele suflete care se simţeau bine cu vibraţiile întunericului în vieţile lor pământeşti, după moarte pleacă în zbor spre locul în care se află aceste vibraţii, pe care acum le aud clar cât sunt de groaznice.
Sunetele disonante, care înspăimântă sufletul, sunt sunetele distrugerii. Vibraţiile joase sunt resimţite de suflet ca moartea a ceva; acesta este motivul pentru care sunt înspăimântătoare. Aşadar, sufletul unei persoane îşi dă seama că, la sfârşitul timpului, va auzi un sunet de trâmbiţă: acesta este sunetul morţii pentru tot ceea ce există.
Dar dacă cunoaşteţi acest lucru, de ce nu ştiţi cum să evitaţi o astfel de oroare, de ce vibraţiile joase ale răului cu care sunteţi infuzaţi în timpul vieţii nu vă îngrozesc? La urma urmei, vă veţi retrage în acele sfere care sunt în consonanţă cu voi.
Cum este posibil, veţi întreba, ca unele sunete să se audă aici, iar altele acolo? Nu este Universul o „sală” comună, în care să le poţi simţi şi auzi pe amândouă?
Nu, nu este.
Sunetele creaţiei şi ale armoniei sunt pure, ele răsună numai în acele straturi de energie în care pot să existe, să se întrupeze, să se dezvolte şi să se îmbunătăţească. Când fiinţa lor încetează să mai fie eficientă [pentru Lumină], frecvenţele lor înalte coboară treptat şi se transferă către alte straturi energetice unde vibraţiile joase - care formează fundalul comun sau umple aceste straturi - accelerează distrugerea lor.
Sufletele care au descoperit aceasta după moartea trupului nu pot schimba nimic, căci ele corespund acestei radiaţii de frecvenţă redusă. Ele nu sunt capabile să se transfere către straturile de înaltă frecvenţă, deoarece sunt formaţiuni de joasă frecvenţă. Aceste suflete se simt oprimate, distruse de conştientizarea faptului că au fost surde la vocea Cerului pe când trăiau pe Pământ...
* * *
Odată, un om m-a rugat: „Doamne, sunt atât de obosit de viaţă, te rog, ia-mă la Tine!” „Ce sunete auzi în sufletul tău?”, l-am întrebat. „Unele teribile”, a răspuns omul, „este insuportabil să auzi asemenea sunete teribile”. „Continuă să trăieşti!”, i-am spus. „Numai pe Pământ poţi corecta în bine muzica din tine. Cerul este lăcaşul sufletelor, dar fiecare suflet se găseşte exact în spaţiul cu care era în consonanţă pe timpul vieţii sale. Prin urmare, abandonează speranţa de a Mă vedea dacă mori acum. Eu mă găsesc acolo unde muzica face să strălucească sufletul, nu unde îl face să se cutremure de spaimă.”
Semnificaţia pildei este că viaţa pe Pământ este calea spre Eternitate, unde este imposibil să te îmbunătăţeşti fără a suferi o transformare lungă şi dureroasă. Şi, de aceea, atât timp cât trăiţi pe Pământ, grăbiţi-vă spre Lumină cât mai repede posibil, pentru a vă pregăti sufletul pentru tărâmul Armoniei Eterne, care se manifestă chiar şi în combinaţiile de sunete.
* * *
< Sus >
Vreau să vă spun ceva despre muzica Cerului, pe care o aude sufletul celui care moare. Acestea nu sunt sunetele pe care le puteţi auzi pe Pământ: nu există sunete în vid, în sensul comun al cuvântului „sunet”. Sufletul are alt fel de auz. Ce armonii sau dizarmonii captează şi le percepe ca sunete depinde de gradul său de rafinament. Oamenii care cunosc măreţia lumii invizibile, esenţa ei eternă, se bucură de melodii care ar provoca lacrimi nestăpânite de încântare dacă le-aţi auzi în timpul vieţii voastre. Cei care cred, în mod nesăbuit, în superioritatea materiei asupra spiritului sau chiar îi neagă existenţa vor auzi un huruit delirant şi jalnic, ori nu vor auzi absolut nimic. Vibraţiile sufletelor lor pot capta numai ceea ce le este asemănător.
Ceea ce afirm despre muzică este faptul că trebuie să vă gândiţi dinainte la următoarea întrebare: ce o să aud în lumea veşnică?
Acest lucru poate fi stabilit în timpul vieţii voastre. Gândiţi-vă la asta: ce fel de sunete mă fac să plâng de bucurie şi cel fel de sunete îmi ajung la inimă şi suflet? Şi puteţi fi siguri: dacă aceste suflete sunt armonioase, atunci le veţi auzi în lumea celestă. Doar fiţi cinstiţi în legătură cu asta: ce fel de muzică este nu doar agreabilă, ci vă merge direct în adâncul inimii?
Niciun răufăcător nu poate fi copleşit de sunetele maiestuoase ale lui Bach. Cele ale lui Wagner – poate, da. Impetuozitatea şi puterea răului răsună intens. În schimb, „Cântecul lui Solveig” de Grieg atinge doar un suflet radiant şi-l face să plângă, iar „Stabat Mater” de Pergolesi va stoarce lacrimi celor care au primit o soartă agonizantă ca a Sfintei Fecioare.
Stropii veseli ai melodiilor lui Mozart fac sufletul să radieze. Şi cât de sumbru este Beethoven, care a făurit o lume uluitoare de sunete din surzenia lui: larma Universului în expansiune, cu toate părţile sale luminoase şi întunecate, se aude ca dintr-o peşteră subterană.
Cerul a devenit o sursă de muzică pentru marii compozitori ai Pământului, dar de fapt, totul este chiar aici, în energia formelor-gând - atât vuietul planetei pe care demiurgul încă o mai are de creat, cât şi eternele clopote celeste.
* * *
Muzica reprezintă structurile energetice ce umplu şi înconjoară o fiinţă umană. Este o lume a energilor care pot fi întrupate ca sunet.
Compozitorul începe să audă energia înconjurătoare din interior – „spaţiul cântător”, iar acest lucru devine posibil numai prin intrarea în rezonanţă a interiorului cu exteriorul. Expresiile muzicale pe care le aude şi le exprimă într-un anumit mod sunt o oglindă a câmpurilor energetice proprii ce interacţionează cu cele externe.
* * *
Muzica este cea mai mare dintre arte. Ea depinde în întregime de Cer, pentru că toate armoniile pe care sufletul unui compozitor este capabil să le capteze trăiesc acolo.
Adevărata muzică nu se naşte în creier, ci sufletul arată creierului ce armonii celeste sunt în consonanţă cu el. Prin muzica scrisă de un compozitor puteţi aprecia cum este sufletul său.
* * *
< Sus >
Dar tot nu pot să înţeleg: de ce unii compozitori îşi întemeiază lucrările pe vibraţii joase şi pe combinaţii de sunete discordante? Ele sunt create de întuneric, la urma urmei. Şi există atât de mult întuneric în viaţa voastră, de ce ar trebui să fie exprimat şi mai mult? Oamenii admiră aşa-numita muzică de avangardă, dar ea este dăunătoare şi Mă umple de amărăciune şi indignare: ce v-a făcut atât de orbi ca să ajungeţi să numiţi „muzică nouă” nişte vibraţii joase, care duc la distrugerea armoniei?
Credeţi-Mă, există multe melodii în Cer. Prin acest cuvânt am denumit frecvenţele energiei pe care numai sufletul vostru le poate transforma în acorduri pure şi înalte. De ce ezită oamenii a se îndrepta spre aceste frecvenţe înalte? Ce-i face să caute vibraţiile joase, care pot crea doar ceva contrar principiului universal al armoniei?
Tuturor li s-a dat un creier sensibil şi numai fiinţa umană este de vină pentru imperfecţiunea sa sub multe aspecte. Nu oricine poate fi un compozitor, după cum vă daţi seama. Dar de ce nu există nimeni care, apelând Lumina, să poată prinde raza ce vine de la Noi? Această rază este baza creativităţii, abilităţii de a da naştere unor creaţii armonioase.
Muzica a existat întotdeauna şi va exista întotdeauna. Dar trece prin vremuri tulburi acum: lumea este împotmolită în vibraţii joase, iar muzica, ca o oglindă, reflectă starea actuală a spiritului uman...
* * *
Cântatul este un semn al iubirii pentru o lume a armoniei cereşti. Dar surzenia sufletelor voastre vă face iubitori ai lumii lui Satan. Altfel cum poate fi explicat faptul că voi cântaţi o muzică ce nu poate fi numită muzică?
* * *
Pentru sufletul în ascensiune, după ce părăseşte trupul, nu este deloc surprinzător faptul că pierde posibilitatea de a mai controla acest trup, înconjurat de anumite sunete. Sufletul, fiind acum conştient de sine ca o substanţă raţională invizibilă, pleacă spre o lume plină de sunete nefamilare, de combinaţii izbitoare, iar sufletul începe să înţeleagă că lucrul cel mai efemer din lumea materiei, muzica, se dovedeşte a fi cea mai durabilă realitate. Mai mult decât atât, este ceea ce există în ambele lumi în acelaşi timp.
Natura muzicii unei alte lumi este diferită. De fapt, muzica afectează direct sufletul, fără ajutorul vreunui organ fizic pentru auz. Dar este muzică! Ceva invizibil (sufletele nu descoperă imediat legătura dintre impulsurile luminii şi sunete) este perceput ca o muzică şi ea îi dă speranţa că noul mediu nu este complet diferit, ci doar o altă parte a lumii familiare. Muzica este cea care oferă această înţelegere sufletului.
De aceea este atât de important ce fel de muzică ascultă o persoană în timpul vieţii sale pe Pământ. Muzica ce anticipează o lume grandioasă, luminoasă, impregnată cu cele mai profunde semnificaţii, în care fiecare element este menit să îndeplinească un scop înalt, neîntâmplător, aduce pace sufletului care a ieşit în afara corpului. Muzica disonantă sau în cadenţă monotonă, plăcută în viaţa pământească, fixează sufletul în straturile unde nu este o pace atât de splendidă, desăvârşită şi reconfortantă.
Muzica unei alte lumi prezintă o imagine, recreează nivelul acelui spaţiu energetic în care sufletul întrupat se simte confortabil. Dar să ştiţi, există şi straturi mai înalte, în care ascensiunea sufletului şi asimilarea sa în noile condiţii de fiinţare pot fi mai uşoare. Câmpul de undă de acolo dă naştere unor sunete extrem de armonioase, diferite de muzica de fundal generală, sunete care durează un timp atât de scurt, încât sufletul nu este în măsură să şi le mai amintească, dar le remarcă frumuseţea cu încântare.
A rămâne pe vecie în mediul său natural de jalnice sunete huruite ori monotone, ştiind totodată de existenţa unor acorduri fermecătoare extraordinare este insuportabil pentru suflet, pentru că acum începe să simtă impactul distructiv al unor asemenea vibraţii.
Este necesar să vă desprindeţi de sunetele sufocante. Dar aceasta este o muncă extrem de grea, asociată cu senzaţii dureroase...
* * *
< Sus >
Liniştea este tot o muzică, dar care nu poate fi auzită de o persoană „obişnuită”, neînzestrată cu un auz special.
* * *
Tăcerea este ca o casă în care chiriaşii nu ştiu despre existenţa celorlalţi locatari.
Tăcerea creează o impresie de spaţiu gol, de lipsă de sunet, de aşteptare a unui sunet care să vină în minte. Această dispariţie repetată a sunetului înseamnă doar un singur lucru: nu percepeţi undele ce apar în mod constant, care sunt, de fapt, fulgere neîntrerupte, invizibile, radiaţii care nu sunt percepute de organele voastre auditive şi pe care le interpretaţi drept tăcere.
* * *
Liniştea este calea de a salva o persoană de impactul fluxurilor de energie vătămătoare, cu care i-am înzestrat trupul. Organul auditiv percepe sunetele într-un spectru foarte limitat şi acest lucru se datorează faptului că frecvenţele mai joase şi mai înalte, dacă ar fi auzite prin sunete, ar provoca daune ireparabile psihicului.
Frecvenţele foarte joase sunt distructive. Ele provoacă un sentiment de teroare, căci sufletul ştie din timpul vieţii sale în Cer: frecvenţele joase distrug Lumina. Dar astfel de vibraţii sunt periculoase nu doar pentru Lumină. Şi casa sufletului, adică materia organică, „carnea vie”, poate exista numai într-o gamă „moderată”.
Frecvenţele foarte înalte sunt, de asemenea, inutile pentru carapacea carnală a unei fiinţe umane, deoarece ele semnifică o tranziţie spre o existenţă radiantă şi aceste vibraţii nu sunt proprii corpului.
Un sunet de înaltă frecvenţă poate fi auzit de unele organisme vii şi chiar să fie produs de acestea. Însă animalele aud game diferite de frecvenţă, care pot coincide total sau parţial cu registrul uman. Frecvenţele înalte sau joase care sunt naturale pentru animale, dar extreme pentru oameni, nu le distrug corpul. Acestea sunt gamele lor proprii. Acele frecvenţe joase care sunt audibile de o fiinţă umană nu pot fi percepute de lilieci, de unele păsări şi insecte care, în schimb, utilizează ultrasunete ce nu sunt percepute de urechea umană.
Intervalul de frecvenţă perceput de ureche vă protejează de pericolul de a fi distrus.
Dar voi puteţi argumenta: nu este acelaşi lucru fie că se aude frecvenţa distructivă sau nu, din moment ce ea oricum afectează organismul?
Sunetele audibile şi cele imperceptibile afectează creierul în moduri diferite.
Capacitatea de a auzi nu numai că vă avertizează asupra pericolelor sau vă permite să vă delectaţi; aceasta nu doar vă oferă ocazia de a învăţa câte ceva practic ori teoretic. Auzul indică şi vătămările din voi. Dacă semnalul nu ajunge la creier, dar se încadrează în registrul de sunet al urechii umane, creierul reacţionează într-un mod greşit la frecvenţele care produc sunetul în atmosferă. Creierul primeşte semnalul într-un mod diferit, întrucât frecvenţa încă influenţează organismul viu, însă acest semnal este distorsionat. Faptul că o fiinţă umană ar trebui să audă această frecvenţă este imprimat în „programul” său şi o astfel de frecvenţă ar trebui să-l influenţeze sub forma unui sunet.
Dacă surzenia îl privează de cântecul privighetorii, asta înseamnă că vocea păsării nu-l încântă cu sunetul ei uimitor şi admirabil, ci doar prin oscilaţiile cauzate de încordarea muşchilor gâtului păsării, ce nu ating sufletul în niciun fel. Fluxul de energie neauzit, care continuă să acţioneze, nu mai este exprimat în combinaţii de sunete variate în mod armonios: este doar o anumită oscilaţie de frecvenţe în mediul energetic al fiinţei umane, dar cu siguranţă nu este o modalitate de a produce lacrimi de încântare. Or, tocmai această modalitate este baza rudimentară a psihicului uman de a primi impresii exterioare.
* * *
< Sus >
Tăcerea este o lume a energiilor care nu pot fi sesizate cu auzul uman, însă o lume care nu vă scuteşte de prezenţa ei. Lumile invizibile din jurul planetei nu sunt audibile pentru voi, însă ele sunt pline de sunete captate de către locuitorii lor. Sunetele sunt importante şi pentru entităţile invizibile, deoarece ele marchează limitele lumii lor şi astfel se feresc de influenţa transformatoare, distorsionantă a altor lumi.
Sunetul, prin urmare, semnalează acele limite dincolo de care apare un efect transformator. Depăşindu-le, atrageţi pericolul asupra voastră dacă pătrundeţi prea adânc.
Dacă un organism viu nu aude anumite frecvenţe, atunci aceste radiaţii nu acţionează asupra lui ca un câmp al morţii.
Furtunile cu frecvenţă joasă ale oceanului, de exemplu, sunt similare cu trâmbiţele Apocalipsei. Ele încep să sune în anumite condiţii, iar apoi oamenii înnebunesc şi, pur şi simplu, se dezintegrează, se destramă, trec într-o lume a altor frecvenţe. Sunetul este iniţiat de unele modificări în mantaua Pământului: ea este solicitată excesiv, din cauza proceselor chimice care au loc în ea, şi, printre alte efecte, radiaţia de joasă frecvenţă pătrunde prin crusta Pământului şi coloana de apă de deasupra. Dacă nu întâlneşte fundul oceanului, ci uscatul, atunci pământul din acest loc se surpă sau apare un câmp distructiv: oamenii experimentează brusc o spaimă inexplicabilă într-un astfel de loc şi chiar dispar fără urmă. Acest lucru este precedat de un sunet de joasă frecvenţă, bubuitor şi ameninţător: poate fi numit vuietul Pământului, deşi nu este asurzitor.
Ceea ce a descris Ioan drept trâmbiţele Apocalipsei este acest sunet devastator de joasă frecvenţă emis de Pământ, care duce la distrugerea corpului.
Sunetele ameninţătoare pe care le auziţi uneori ca şi cum ar veni din Cer semnalează faptul că separarea omenirii de trupul său este pe cale să se întâmple. Acesta este un sunet de avertizare, nu unul distructiv, dar care dintre voi, cei care l-aţi auzit, l-aţi luat ca pe un semn al transformării viitoare a lumii, când doar câţiva vor găsi mântuirea? Şi ca un semn că trebuie să căutaţi o cale de scăpare prin auto-perfecţionare?
Sunetul este cea mai importantă parte a vieţii voastre şi el are atât de multe semnificaţii de care nu sunteţi conştienţi...
* * *
Atunci când un pictor creează, culorile sunt în interiorul lui şi el, pur şi simplu, le transferă pe pânză în aşa fel încât piesa de artă sună ca o simfonie în sufletul privitorului. Chiar dacă nu toţi privitorii aud pânza precum o muzică ţâşnind de nicăieri, faptul că le face plăcere contemplarea ei, ca şi muzica, înseamnă că sufletele lor au sorbit această melodie de pe pânză. Adică, pânza a putut să sune pentru suflet. Şi transformarea lui se va produce cu siguranţă, pentru că auzul interior care a găsit hrană în lumea tăcerii „fizice” a fost folosit – şi prin urmare, întărit.
Auzind spiritual, vă pregătiţi să distingeţi vocile unei lumi care sună diferit.
* * *
< Sus >
Răzvan A. Petre
9 iunie 2018