CARE TEORIE ESTE MAI CORECTA?

Un prieten m-a rugat, într-o zi, să analizez urmatoarea problemă. Doctrina Yoga menţionează faptul că există 7 planuri de existenţă, în corelaţie cu cele 7 chakre principale ale organismului uman. De pe altă parte, Inforenergetica a stabilit că există 10 Ceruri sau planuri de existenţă paralele. Rugămintea amicului meu era să îi spun dacă şi cum pot fi unificate cele două perspective.

Răspunsul meu cred că l-a dezamăgit, sunând cam aşa: Nu le putem concilia! Când ieşi dintr-un sistem de gândire, imediat vei găsi alte teorii diferite. Teoriile sunt folositoare în sistemul respectiv, dar niciuna nu este completă, perfectă, absolută. Fiecare are dreptatea ei, dacă este inspirată de Sus, dar este greu să le suprapui precis, fiindcă vei descoperi neconcordanţe şi neclarităţi. (De exemplu, yoga vorbeşte de 7 centri de forţă principali, iar acupunctura de cel puţin 365 puncte, dintre care câteva se suprapun oarecum cu locul chakrelor. Totuşi, descrierea chakrelor diferă de rolul punctelor similare de înţepare...)

În urmă cu ceva timp, şi eu îmi doream să elimin toate ambiguităţile din multitudinea surselor de informare esoterice. Probabil că unificarea teoriilor din toate domeniile este o aspiraţie constantă a tuturor cercetătorilor. Dar acest lucru nu se poate rezolva decât atunci când ajungi la Unitatea fundamentală divină, într-o dimensiune supramentală. Cât timp ne menţinem în planul gândirii obişnuite, nu avem şanse să anunţăm: Iată teoria Totului! Cum se spune, "cu cât cunoşti mai multe, cu atât înţelegi cât de ignorant eşti".

Astăzi ştiinţa cunoaşte o mare efervescenţă a ideilor, iar tehnica de calcul ne ajută să găsim elemente comune între diverse fenomene naturale şi sociale. Spre exemplu, "Teoria hub-urilor" a lui Albert-László Barabási a revoluţionat teoria sistemelor. Experimentele sale arată că orice reţea, de la cele de socializare, cele 5 miliarde de websiteuri, lanţul trofic, afacerile şi comerţul, evoluţia aşezărilor urbane, comportamentul uman, metabolismul proteinelor intracelulare, toate pot fi descrise prin aceleaşi legi matematice. Orice reţea este organizată în noduri - elementele sistemului - şi muchii sau linii - care reprezintă interacţiile dintre aceste elemente.
Totuşi, numai viitorul va valida sau nu această teorie...

Unii gânditori inspiraţi reuşesc uneori să găsească asemănări uimitoare între aspecte foarte diverse ale preocupărilor umane. Utilitatea lor este însă mai mult filosofică. De pildă, Caroline Myss, o cercetătoare intuitivă bine apreciată în America, a încercat să unifice trei sisteme total diferite (vezi, de exemplu, conferinţa "Energetics of Healing" - partea 1 din 20, precum şi restul). Ea a corelat cele 7 chakre yoghine cu cele 7 taine creştine şi cu cei 10 sefiroţi kabalistici. O misiune aproape imposibilă! Desigur că efortul său este lăudabil şi foarte interesant, dar are o singură utilitate. Şi anume, întărirea convingerii că toate sistemele spirituale au acelaşi fundament divin şi că nu are rost ca omenirea să continue cu fanatismul, dogmele, disputele religioase, războaiele între fraţi. Este o concluzie minunată! Totuşi, nu vedem altă aplicaţie practică la studiul său filosofic comparativ. Atât yoga, cât şi creştinismul sau kabala îşi sunt suficiente sieşi, au teorii şi o experienţă imensă, nu vor împrumuta de la celelalte sisteme spirituale. Desigur, un esoterist are de câştigat din combinarea pe cont propriu a acestor cunoştinţe eclectice complementare, dar este o muncă strict individuală.

Să luăm acum matematica, ştiinţa ştiinţelor sau a gândirii divine. Oamenii au descoperit cu uimire că legile naturii respectă tipare matematice clare, convingându-se că "Dumnezeu nu joacă zaruri" (A. Einstein). Dar ne punem întrebarea dificilă: Oare Dumnezeu se ghidează după legile matematicii în conceperea Universului sau invers, matematica este o încercare umilă de a formaliza tiparele info-energetice pe care Creatorul le imaginează? Aş înclina spre a doua variantă. Dumnezeu are o creativitate nelimitată, preocuparea Sa constantă este de a genera în permanenţă noi tipare abstracte, concepte de nivel înalt, care se vor exprima ulterior în multitudinea de forme şi manifestări fizice. Matematica omenească nu face decât să alerge în urma creativităţii divine şi să culeagă principiile geniale, punându-le apoi în formule inteligibile. Cu alte cuvinte, nici măcar matematica nu reuşeşte şi nu va reuşi niciodată să descrie în totalitate Viaţa, fiindcă aceasta nu încape în niciun sistem mental, e mereu proaspătă şi imprevizibilă. În ciuda largii sale aplicabilităţi, matematica este harta, nu teritoriul Realităţii!

Revenind la chestiunea valabilităţii diverselor doctrine şi căi spirituale, putem afirma că fiecare cale spirituală autentică are propriile teorii, de obicei diferite de ale altora. Important este că aceste teorii, inerent parţiale, slujesc unor practici eficiente, ale căror rezultate se văd, se constată obiectiv. Din perspectiva altei teorii mai moderne, mai avansate, poate că vechea teorie este incorectă, chiar naivă. Totuşi, o validează faptul că ea a folosit adepţilor spre a realiza paşi spre optimizarea personală. Până la urmă, contează folosul uman şi spiritual al unei teorii, nu atât completitudinea ei. Mereu alte şi alte teorii moderne se ivesc, fiecare reuşind o descriere a realităţii tot mai exactă. Dar niciuna nu va atinge Absolutul sau Perfecţiunea.

Principiile de vindecare naturistă nu sunt aprobate de teoriile ştiinţifice, dar sunt totuşi eficiente, deşi nu pot fi în totalitate explicate de savanţi. Gândirea shamanică frizează absurdul pentru omul modern, dar mulţi bolnavi îşi găsesc alinare prin descântece ciudate. În psihologie întâlnim numeroase şcoli de gândire şi terapie. Fiecare se bazează pe un model diferit. Şi totuşi, eforturile psihologilor dau mereu roade, dincolo de diferenţele dintre teoriile lor.

Similar, putem spune că, de multe ori, oamenii nu se înţeleg între ei, din cauză că fiecare se situează pe un nivel diferit de percepere a realităţii (nivel de conştiinţă). Nimeni nu greşeşte, fiecare are dreptatea sa, dar ei nu reuşesc să "agree to disagree", cum spune englezul. În acest sens, iată o pildă de final cu Nastratin Hogea.

La înţeleptul Nastratin vin doi săteni certaţi între ei, pentru ca Hogea să îi împace. Nastratin îi dă cuvântul primului şi, după ce-l ascultă atent, conchide: Ai dreptate, omule! Apoi îi dă cuvântul celuilalt ca să-şi expună păsul. Îl ascultă şi pe acesta atent şi, în final, spune: Ai dreptate, omule! Cineva de lângă Nastratin îi şopteşte judelui: Înţeleptule, nu se poate să aibă amândoi dreptate! La care Hogea, gândindu-se profund, zise: Şi dumneata ai dreptate!

CARE TEORIE ESTE MAI CORECTĂ?