<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


CE-I MAI RĂU ŞI CE-I MAI BINE?

de Răzvan-Alexandru Petre

Nebuni şi iluminaţi  icon  Mediumi şi iluminaţi

Ce-i mai rău:

Să suferi la necaz din greu, egotic, făcându-ţi nenumărate griji şi regrete şi reproşuri absolut inutile, ştiind totodată că ai putea să nu mai suferi dacă ţi-ar dispărea „eul” uman?

Sau să fii detaşat de corp şi de necazurile lui şi mereu fericit, prin iluminare nonduală, dar cu preţul pierderii „eu”-lui, identitatea umană, scumpa conştiinţă de sine, suprema achiziţie umană, care a fost atât de elogiată în toate timpurile de marii gânditori?

Şi ce-i mai bine:

Să ai un ego sănătos, liniştit, privire luminoasă şi sinceră, fiind împăcat cu toate (adică să ai un supraego/buddhi dezvoltat), deşi nu eşti iluminat, beneficiind astfel de obişnuitele filtre de moderaţie egotică şi autocontrol?

Sau să îţi pierzi eul (şi autocontrolul) prin iluminare, dar să ai încă tipare mentale problematice, care, prin pierderea filtrului egotic, te fac acum să te comporţi exagerat, să ai atitudini extreme, caz în care ţi s-ar potrivi sfatul: nu-i de ajuns iluminarea, ci trebuie să o şi „întruchipezi”, devenind un model cristic pentru semeni?

Mare noroc avem că nu ne pune nimeni să alegem între aceste variante, ci ne trezim, pur şi simplu, într-una din aceste ipostaze sau altele nemenţionate. Dacă am deţine liber-arbitru, chiar că am avea nişte dileme insurmontabile. Slavă Domnului că nu-l deţinem!

struţo-cămila

Struţo-cămila există – e dualismul devenit nondualism

Am impresia că mai mult denigrezi nondualismul decât îl promovezi. Sau faci uz cumva de psihologia inversă?

Poate că e o mostră de deconstructivism... De fapt, exprim adevărul nondualist din perspectiva sinelui uman, fiindcă cititorii au încă un „eu”. Mai departe, nu-i treaba mea cine, cum, ce înţelege. Adevărul nu e de temut. Singura de temut este imaginaţia necontrolată.

Chiar şi un singur cititor dacă este indus în eroare de scrierile tale...

Nu depinde soarta nimănui de ele. Doar separă apele: cei care s-au îndrăgostit la prima vedere de nondualism vor aprecia sinceritatea brutală şi dezinteresată, iar ceilalţi înseamnă că nu trebuie să-l cunoască. E foarte simplu, nu-i nimeni responsabil, totul se aşază de la sine.

Deci te derobezi de orice răspundere, care va să zică...

Doar scriu cum simt şi îmi aduce bucurie. Urmările nu sunt treaba mea, are Domnul grijă de toate. Scrierile mele ar putea să n-aibă niciun ecou nicăieri, să se stingă necunoscute. Ce-mi pasă mie?!...

< Sus >

Nebuni şi iluminaţi

Care-i diferenţa dintre nebuni şi iluminaţi, dacă niciunii nu sunt responsabili?

Iluminatul nu e deloc nebun, ci dimpotrivă, foarte sănătos psihic. Iar jumătate dintre pacienţii ospiciilor nu sunt deloc nebuni, ci iluminaţi neînţeleşi nici chiar de ei înşişi. Comparându-i, doar îţi arăţi ignoranţa...

Dă-mi un exemplu de nebun care-i şi înţelept!

Cel care nu mai spune despre sine „eu fac şi spun”, ci „el/ea face şi spune”. Prin iluminare nu mai există persoana întâia, ci doar persoana a treia. Apoi dispare orice persoană...

Nu ţi se pare cam nebunesc să susţii că dispar toate persoanele din lume?

Nu mă refer la corpurile creaturilor, ci la senzaţia de „persoană autonomă”. Toate sunt comandate de la un singur pupitru de comandă.

Când nu mai ai senzaţia de „eu”, dispare automat simţul responsabilităţii, vezi că n-ai avut niciodată liber-arbitru, ci toate faptele aparţin Divinului, fiindcă numai El există. Deci nimeni nu are liber-arbitru, dar nu fiindcă i-a fost răpit cumva, ci fiindcă nu există nimeni separat de El. „Eul” echivalează cu liberul-arbitru şi conştiinţa-de-sine.

Conştiinţa individuală şi libertatea deciziei sunt marile achiziţii ale omului, deosebindu-l de animale. Nu le poţi arunca la gunoi, pur şi simplu...

Nu le aruncă nimeni la gunoi, se topesc automat. La un moment dat, în anumiţi oameni apare revelaţia că „eul” nu există şi nu a existat niciodată – a fost doar o iluzie autoprovocată Sieşi de către Divin. E foarte simplu.

Eul se rupe de la sine

Poate că-i doar o tulburare în creier, dacă doar câţiva văd asta.

Nu majoritatea decide ce este şi ce nu este real. Majoritatea este supusă iluziei. N-ai auzit oare de hipnoză în masă sau de manipulare colectivă? Uite-le, puse la lucru!

Deci după părerea ta, criminalii fac Voia Domnului...!? Unii aşa spun, că Dumnezeu le-a dictat să omoare.

Toate creaturile fac Voia Domnului, fără excepţie. Chiar şi tu, care te îndoieşti de El, tot Voia Lui o faci. El este în toate poziţiile, de victimă şi de agresor, de ignorant şi de înţelept.

Înseamnă că şi nebunii şi psihopaţii sunt conduşi de Domnul...!?!

Sunt diverse expresii ale Lui. El experimentează toate ipostazele. Dar repet, nebunii sadea nu se pot compara cu iluminaţii în niciun fel de analiză dualistă. De fapt, numai tu – ca un „eu” ce eşti – te ţii ca scaiul de această comparaţie, fiindcă „eul” face mereu judecăţi de valoare. Şi mai ales, vrea să submineze orice îi ameninţă existenţa.

O-ho-ho, dar nu mă simt deloc ameninţat!

Spui asta doar cu buzele, dar începuseşi să dârdâi când ai auzit că „tu” nu exişti. „Tu” eşti singura „ta” avuţie şi singura „ta” misiune este să supravieţuieşti. Iar cuvintele mele îţi sună în ureche ca un marş funebru.

let it go, ego!

„Vreau să exist!”, strigă eul

< Sus >

Mediumi şi iluminaţi

Mai degrabă aş compara iluminatul cu un medium posedat de un spirit. N-am dreptate, spune?! E vreo diferenţă?!

Pare o comparaţie mai rezonabilă decât prima. Un medium care încorporează un spirit superior – cum era, de pildă, Joao de Deus din Brazilia – pentru a face nenumărate vindecări, aduce un mare serviciu omenirii. Sau acei mediumi care transpun în vorbe inspiraţia de la spiritele superioare fac întru totul Voia Divină, elevându-i pe oamenii care citesc.

Dar ce zici de oamenii posedaţi de diavoli, care se zbat şi urlă şi...

Iluminarea e ca încorporarea unui înger. Te simţi relaxat tot timpul, liber şi bucuros să faci orice îţi porunceşte Domnul. Angelus înseamnă mesager, deci îngerii nu se simt responsabili de nimic din ce fac sau spun.

Dar mai este adevărat şi că îngerul se simte incomodat de limitele mentale pe care le are omul respectiv. De aceea, după trezirea iniţială, va începe un proces automat de purificare a tiparelor mentale, pentru ca nimic să nu se mai opună intenţiilor angelice/divine. Acesta ar fi procesul numit de Isus „întruchiparea iluminării”.

Ai auzit ce-a păţit Joao de Deus? A fost condamnat la închisoare pentru că a violat nişte femei, venite pentru tratament spiritist... D-aia pomeneam de posedare...

E regretabil, dar Joao de Deus era un simplu medium, adică un om care intra în transă şi devenea sfânt pentru câteva ore. Însă când ieşea din transă, redevenea omul comun Joao. Iar atâta veneraţie îi poate lua minţile oricui. Se întâmplă mereu şi în toate domeniile.

De aceea, chiar şi comparaţia dintre mediumi şi iluminaţi este deplasată. Mediumul este doar temporar un intermediar, în anumite ocazii, pe când iluminatul/eliberatul este un canal permanent deschis către Divinitate. Niciodată nu-i mai revine vechiul eu, este complet şi definitiv transformat în mesager divin, ca un înger. Păpuşa de sare s-a topit în ocean...

Sună prea romantic ca să fie şi adevărat...

Tu, „eu”-le mental, mereu cobeşti şi cârcoteşti, că asta ţi-e firea păcătoasă. Aşa că nu voi mai asculta ce zici.

Stai aşa, stai, nu închide firul, frate...!

În fond, nici nu exişti, ci eşti doar un gând.

Sunt un gând raţional, care vrea să te ajute...

Eşti doar un gând, punct. Nu cred în gânduri.

Şi crezi că poţi să te descurci în viaţă fără a gândi?

Uite-aici o metaforă: Eu sunt ca un vas plin cu sifon, în care gândurile obişnuite sunt ca bulele de aer; îşi fac acolo dansul lor obişnuit şi nu mă deranjează. Dar când, peste acest vas plin până la refuz, se toarnă gândul-de-eu, ca o pată de ulei, se va revărsa imediat afară, fiind respins de apă şi nemaiavând loc în vas. Automat, gândul-de-eu este repudiat, rejectat, recuzat. Nu mai are unde intra, nu mai este dorit, nu mai este necesar.

Mă simt deja împlinit şi în lipsa senzaţiei de eu. Iar când ea revine, sincer, mă deranjează, mă simt crispat, îndesat. E mult mai plăcut să vezi că „totul există, dar nu şi eu”. E mult mai relaxant să nu te gândeşti la grijile micului „eu”. E mult mai frumos să navighezi privind oceanul decât stând închis în mica ta cabină fără ferestre din burta bărcii...

Răzvan A. Petre
3 mai 2024

< Sus >