<  Cuprins "Despre a trăi în lume"


12. De ce există suferinţă?

Capitolul 12, "De ce există suferinţă?", din cartea dictată mediumului Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „Jesus Speaking – On Being in the World” (Isus ne vorbeşte – Despre a trăi în lume) – şi audiobook. Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

Jesus

12. De ce există suferinţă?

«Aş dori să vă explic cât mai clar cu putinţă de ce există suferinţa. Religiilor li se cere să o lămurească, dar ele nu au reuşit în mod adecvat sau au dat explicaţii nefolositoare ori chiar dăunătoare.

Adesea, motivul pe care religiile îl găsesc pentru suferinţă este pedeapsa. Se zice că voi – omenirea – aţi fi nişte păcătoşi şi, prin urmare, sunteţi condamnaţi să suferiţi şi aveţi puţine şanse la fericire adevărată în această viaţă. Aşadar, dacă vi se întâmplă ceva neplăcut, aţi putea presupune că vă pedepseşte Dumnezeu pentru ceva rău ce aţi făcut. Şi, fiind imperfecţi, ca oricine, vă puteţi uşor imagina când anume aţi greşit şi, eventual, aţi atras “mânia lui Dumnezeu”.

Această explicaţie este, în mod evident, inadecvată şi neadevărată, deoarece bebeluşii şi copiii nevinovaţi se confruntă uneori cu provocări sau greutăţi pe care nu şi le-ar fi putut provoca singuri. Şi, la fel de frecvent, mulţi oameni rămân nepedepsiţi pentru crimele lor. Animalele au şi ele parte de dificultăţi, cum ar fi accidentele, bolile, îmbătrânirea şi moartea, deci sunt şi ele pedepsite?!

Faptul că există suferinţă îi determină pe oameni să tragă concluzia că viaţa este nedreaptă, că Dumnezeu este răzbunător, pedepsitor, nedrept sau crud, sau că nu există niciun Dumnezeu, nicio inteligenţă superioară în spatele vieţii. S-ar părea că nu ar trebui să existe suferinţă şi este greu de înţeles de ce există. De ce ar fi creat Dumnezeu o lume atât de plină de suferinţă?!

Nu, greutăţile vieţii nu sunt o pedeapsă de la Dumnezeu. Dificultăţile fac parte din viaţă. Ele ţin de faptul de a avea un trup şi de a trăi într-o lume a formelor, o lume perisabilă. Tot ce-i viu apare şi dispare. Aceasta-i realitatea. Pur şi simplu, aşa este viaţa. Accidentele, îmbătrânirea, boala, moartea nu sunt nişte pedepse. Chiar şi dificultăţile pe care vi le atrageţi singuri prin judecăţi greşite nu sunt o pedeapsă a lui Dumnezeu, ci doar consecinţele naturale ale judecăţilor greşite. Viaţa vă învaţă prin anumite lecţii; nu vă pedepseşte pentru greşelile voastre.

Dar înainte de a continua, trebuie să fac o distincţie între dificultăţi şi suferinţă. Dificultăţile cauzează adesea suferinţă, dar suferinţa în sine poate fi evitată. Este posibil să aveţi greutăţi, dar să nu suferiţi prea mult din cauza lor. Suferinţa este cauzată de ceea ce oamenii îşi spun în forul lor interior despre greutăţile întâmpinate, inclusiv de modul cum definesc ceva ca fiind o dificultate. Suferinţa este acea trăire psihică a nefericirii, a disperării, a depresiei şi a tuturor emoţiilor negative pe care le simt fiinţele umane, cum ar fi furia, ura, gelozia, invidia, vinovăţia, resentimentele şi frica. Asta-i suferinţa, şi voi înşivă creaţi aceste stări negative când credeţi în anumite gânduri.

Deşi puteţi să fiţi sau puteţi să nu fiţi responsabili pentru dificultăţile pe care le întâmpinaţi, totuşi, doar voi înşivă, nu Dumnezeu, sunteţi răspunzători pentru orice suferinţă legată de aceste dificultăţi. Iar aceasta este una dintre cele mai importante lecţii pe care le învaţă fiinţa umană: Tu şi numai tu eşti responsabil pentru suferinţa ta, pentru starea ta interioară. Prin urmare, tu şi numai tu te poţi face fericit. Asta-i chiar o veste bună. Înseamnă că ai puterea de a fi fericit în această viaţă, în loc să suferi.

Există o explicaţie simplă pentru acest tip de suferinţă, pe care am repetat-o în toate cărţile pe care le-am scris prin acest medium: Sunteţi proiectaţi în aşa fel încât să suferiţi. Vi s-a dat un ego, ce include vocea din capul vostru, care vă face să suferiţi, pentru că percepe greşit viaţa şi o abordează pe baza fricii, nu prin iubire. Aşadar, în acest sens, nici măcar nu sunteţi răspunzători pentru suferinţa voastră; ci ego-ul este. Vocea din capul vostru vă umple cu minciuni şi adevăruri parţiale, iar atunci când le credeţi, suferiţi. Cu toate acestea, ţine doar de voi să descoperiţi acest fapt şi să vă treziţi din această programare.

Dar astăzi aş vrea să vă spun mai multe despre motivul pentru care aţi fost proiectaţi în acest fel. Pare o farsă sadică, dar nu este deloc aşa. Mulţi dintre voi aţi auzit spunându-se că “Dumnezeu se joacă de-a v-aţi ascunselea cu El însuşi”. Aş dori să explorez puţin această idee împreună cu voi pentru a înţelege ce se întâmplă.

Nu există nimic altceva decât Dumnezeu în tot ce există, atât înainte de crearea lumilor fizice, cât şi după ce au fost create. Tot ceea ce există este Dumnezeu care se manifestă în acele forme. Meditaţi la ideea asta pentru un moment: Tot ce există este Dumnezeu care se manifestă în acea formă. Da, Dumnezeu se manifestă ca acea masă, ca acea pasăre, ca acel copac, ca acea piatră. Dumnezeu este imanent în toate formele. Nu există nicio formă care să nu fie infuzată cu Dumnezeu.

Un alt mod de abordare a acestei chestiuni este că lumea formelor este ca un vis al lui Dumnezeu: La fel cum mintea voastră produce absolut totul în visele voastre, tot ceea ce există în visul lui Dumnezeu – lumea formelor – a fost produs de mintea lui Dumnezeu. În visul lui Dumnezeu, există personaje care acţionează în diferite moduri, dar în realitate, acele personaje nu există, la fel cum nici personajele din visul vostru nu există de fapt. Există doar Dumnezeu.

Imaginează-ţi, pentru un moment, că tu eşti Dumnezeu şi că nu există nimic în afara ta. Şi apoi, din fericire, descoperi că îţi poţi imagina ceva şi experimenta acel ceva ca şi cum ar fi în afara ta. Este aceeaşi plăcere pe care o ai când îţi imaginezi ceva, doar că imaginaţia lui Dumnezeu, spre deosebire de a ta, poate căpăta o viaţă proprie.

Dar cum se face acest lucru? Mai întâi, tu – adică Dumnezeu – faci ca fiecare creatură să pară unică. Apoi, trebuie să o programezi să se simtă separată de tine şi distinctă de celelalte. Acesta este ego-ul. Este programarea cea care vă face să credeţi că sunteţi rupţi de Dumnezeu şi despărţiţi unii de alţii. Apoi, această senzaţie de a fi un individ distinct este sporită şi mai mult prin înzestrarea fiecărui individ cu liber-arbitru.

Fiecărui individ i se permite să aleagă ceea ce Dumnezeu, în înţelepciunea şi iubirea Lui infinită, poate că n-ar alege. Fiecare individ este lăsat să facă şi altceva decât ceea ce ar face Dumnezeu. La urma urmei, dacă un individ nu ar avea liberul arbitru, ar alege întotdeauna numai ceea ce ar alege şi Dumnezeu. Aşadar, prin definiţie, liberul arbitru este capacitatea de a alege altceva decât ceea ce ar alege Dumnezeu. În acest fel, Dumnezeu poate explora şi descoperi ce se întâmplă atunci când personajele fac diverse alegeri, inclusiv unele nechibzuite, lipsite de iubire şi dăunătoare. Oare ce se va întâmpla când orice alegere este permisă?!

Ego-ul este cel care îl ajută pe Dumnezeu să se joace de-a v-aţi ascunselea cu El însuşi. Ego-ul îi permite lui Dumnezeu să aibă o experienţă pe care altfel nu ar fi avut-o. La fel cum pe voi vă interesează să aveţi noi experienţe, şi Dumnezeu vrea să aibă experienţe. Mulţi alegeţi experienţele provocatoare, aventuroase şi riscante, cum ar fi escaladarea munţilor, doar pentru a vedea ce se întâmplă şi cum aţi face faţă unei astfel de provocări. Este chiar Dumnezeul din voi care alege asta. Dar tot Dumnezeu alege şi confortul şi plăcerile, nu doar greutăţile. Dumnezeu face toate alegerile posibile prin intermediul fiinţelor umane şi, astfel, dobândeşte experienţă, înţelepciune, abilităţi, înţelegere, noi cunoştinţe şi alte lucruri pe care Dumnezeu nu le-ar fi putut obţine altfel.

“Orice nouă variantă” – asta contează! Poate că pe unele dintre aceste experienţe Dumnezeu nu le-ar repeta şi a doua oară, dar El este dispus să aibă orice fel de experienţă cel puţin o dată, pentru că întotdeauna există ceva de câştigat din orice experienţă.

Fiinţele umane sunt eu-rile lui Dumnezeu prin care El experimentează viaţa. Deşi Dumnezeu experimentează, explorează şi trăieşte prin oricare creatură, totuşi, deoarece fiinţele umane au liber arbitru şi o imaginaţie similară cu cea a lui Dumnezeu, ele Îi oferă posibilităţi unice şi foarte interesante.

Când aud acest lucru, oamenii aduc în mod natural în discuţie cele mai îngrozitoare experienţe pe care le-a avut omenirea, cum ar fi holocaustul şi alte tragedii provocate de oameni. Da, Dumnezeu este dispus să aibă şi aceste experienţe. Când devin sau apar victime, oamenii se îndreaptă foarte repede către iubire. Cât de uşor înţelegeţi importanţa iubirii şi a bunătăţii atunci când vedeţi, într-un mod atât de dramatic, ce rezultate are opusului iubirii! Cei care au avut o asemenea experienţă devin mari iubitori de viaţă, bunătate şi dreptate în vieţile lor viitoare.

Majoritatea fiinţelor umane, deşi separate unele de altele, posedă o empatie naturală care le permite să se identifice şi să înveţe din greşelile altora. Oroarea holocaustului este vie în inimile celor mai mulţi oameni, fie că au trăit-o sau doar au auzit despre el, ca un avertisment şi un exemplu a ceea ce se poate întâmpla, dar care nu trebuie să se mai întâmple.

În cele din urmă, înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu vor domni, chiar şi în societatea umană. Indiferent de ceea ce trăiesc oamenii, ei se vor întoarce la iubire şi vor fi dobândit înţelepciune pe parcurs. Oamenii dobândesc această înţelepciune prin suferinţă, deoarece suferinţa este dureroasă, iar această durere îi îndreaptă în direcţia corectă. Dacă manifestând ură, simţi durere – iar asta se întâmplă întotdeauna – atunci, în cele din urmă, dacă nu chiar imediat, nu vei mai repeta acel comportament ostil. Şi, să fie foarte clar, cei care provoacă durere altora suferă şi ei profund înainte, în timpul şi după ce au produs acea durere. S-ar putea să le ia ceva timp până învaţă să se comporte altfel, dar toată lumea învaţă până la urmă.

Pentru că eşti din Dumnezeu, nu vei fi niciodată total despărţit de natura ta divină, şi acesta este tot planul lui Dumnezeu. Deşi Dumnezeu vrea să aibă toate genurile de experienţe, El nu doreşte şi nici nu se pierde definitiv în punctul de vedere limitat al ego-ului. Totuşi, uitarea de Sine temporară este necesară pentru a explora viaţa de deplin, aşa cum El o doreşte.

Eşti făcut din iubire. Ai venit din iubire şi te vei întoarce în iubire. Povestea numeroaselor tale vieţi este, în cele din urmă, una a victoriei asupra fricii şi urii şi a revenirii la iubire. De-a lungul drumului, descoperi la fiecare pas puterea şi importanţa iubirii şi infernul opusului ei, care face parte, de asemenea, din proiectul acestor vieţi. Vieţile tale ca om nu au rostul doar de a avea toate experienţele umane posibile, ci şi de a descoperi că, la baza tuturor acestora, există numai înţelepciune şi iubire.

Iubirea este tot ceea ce a existat şi va exista vreodată. Este marea veste cea bună şi motiv de sărbătoare: În spatele vieţii nu există decât bunătate. Nu există băieţi răi, ci doar jucători care s-au rătăcit şi iau decizii proaste care le fac rău lor înşile şi celorlalţi. La un moment dat în evoluţia ta, ai fost şi tu unul dintre ei, dar ai învăţat să te comporţi altfel. Toată lumea învaţă şi fiecare îi învaţă pe alţii. Şi este posibil să fii fericit şi să-ţi recunoşti adevărata natură, indiferent de circumstanţele vieţii.

Vă mulţumesc pentru că aţi fost deschişi la mesajul de faţă. Aceasta este poate cea mai dificilă învăţătură de transmis şi sper că v-am oferit măcar o licărire din marele mister numit viaţă. Sunt alături de voi mereu.»

traducere de Răzvan A. Petre
5 februarie 2022

< Sus >

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=VbNU_sLfaDU

Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 27 octombrie 2019.