<  Cuprins "Ciclurile sufletului"


Cauzele greutăţilor vieţii (1)

Capitolul 2 "Liberul-arbitru, karma şi greutăţile vieţii", subcapitolul c1) "Cauzele greutăţilor vieţii (prima parte)", din cartea dictată mediumului Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „CYCLES OF THE SOUL: Life, Death, and Beyond” (CICLURILE SUFLETULUI - Viaţa, moartea şi dincolo de ele).

Acest capitol nu a fost lecturat audio de către autoare.

Jesus

Cauzele greutăţilor vieţii

1) Prima parte

Există mai multe motive pentru care oamenii se confruntă cu dificultăţi în viaţă, nu în ultimul rând pentru că ar fi imposibil să trăiască într-un corp fizic, cu legile fizice care există, şi să nu aibă dificultăţi. Corpurile fizice se vătămează, se deteriorează, îmbătrânesc şi mor. Ego-ul resimte toate acestea ca pe nişte probleme, din cauză că el nu vrea să se întâmple.

Ego-ul le interpretează într-un mod negativ, ţese din ele o poveste care vă face să vă simţiţi rău, deşi sunt nişte evenimente foarte normale şi naturale. „Asta nu ar fi trebuit să se întâmple. Arăt îngrozitor. Bătrâneţea este groaznică. Moartea este înspăimântătoare.” Dar astea se întâmplă tuturor şi de care nimeni nu scapă. De ce să vă simţiţi nefericiţi din cauza lor?! Însă tocmai asta fac fiinţele umane, din cauză că au un ego iraţional. Fără ego, aceste fapte de viaţă ar fi acceptate fără atâta suferinţă.

Aşadar, acesta este primul motiv pentru care aveţi dificultăţi. Aveţi un ego care transformă întâmplările naturale într-o problemă sau o dificultate. Să învăţaţi să nu mai faceţi asta este una dintre cele mai importante lecţii ale evoluţiei umane. Dar nu-i o sarcină banală şi aveţi nevoie de sute, dacă nu chiar de mii de vieţi până reuşiţi să înţelegeţi ce se întâmplă şi că nu-i nicio problemă reală cu atâtea lucruri care se petrec în viaţă. Ele sunt naturale, normale şi nu reprezintă un neajuns.

De ce durează atât de mult timp pentru a putea înţelege acest lucru? Pentru că aşa este menit, să dureze mult timp. Aveţi multe lecţii de învăţat ca ego-uri, înainte de a fi gata să înţelegeţi adevărul şi să transcendeţi ego-ul. Nu sunteţi programaţi să realizaţi adevărul despre viaţă şi condiţia umană până când nu stăpâniţi suficient de bine lecţiile de bază ale fiinţei umane. Aşa cum am spus, acestea sunt lecţiile oferite de cele 12 semne zodiacale.

Sunteţi sortiţi să vă trăiţi din plin umanitatea şi să treceţi prin experienţele pe care ego-ul vostru le creează. Ego-ul este materia primă care trebuie prelucrată spiritual. Trebuie să experimentaţi viaţa sub forma acestui eu limitat şi temător timp de multe, multe vieţi, până când veţi fi gata să vă treziţi.

În caz că acest lucru vi se pare crud sau nedrept, vă voi reaminti că, dacă citiţi aceste rânduri, înseamnă că deja aţi trecut de cele mai dificile lecţii, deoarece este clar că sunteţi pregătiţi să vă treziţi la adevăr. Şi vă voi mai reaminti că sufletul vostru a ales intenţionat toate aceste provocări şi că tresaltă de bucurie în acest moment important al încarnărilor voastre, când studiaţi adevărul, vă vindecaţi înţelegerile eronate şi vă străduiţi să deveniţi acea fiinţă iubitoare care aţi fost dintotdeauna, în esenţă.

Acest proces de trezire este lent, dar ferm, şi trebuie să aveţi răbdare cu toate: cu timpul pe care îl necesită, cu experienţa misterioasă şi necunoscută care înseamnă trezirea, şi cu semenii care nu sunt la fel de avansaţi în înţelegere, cu cei care sunt încă foarte prinşi în starea de conştiinţă egotică. În cazul lor, aceasta este experienţa care li se potriveşte pentru moment. Iar voi nu trebuie să interveniţi, decât dacă ei doresc să-i ajutaţi în evoluţia lor spirituală, care oricum se întâmplă. Sunteţi învăţători unii pentru ceilalţi, iar în ultimele voastre vieţi, unul dintre rolurile pe care le jucaţi este să îi treziţi pe ceilalţi şi să răspândiţi adevărul.

Unul dintre principalele motive pentru care oamenii întâmpină dificultăţi – pe lângă tendinţa ego-ului de a transforma totul într-o problemă – este că oamenii fac alegeri proaste şi că au făcut alegeri proaste în vieţile anterioare, care au creat karma şi viaţa actuală. Faptul că aveţi liber-arbitru este o binecuvântare, dar şi un blestem. Sufletul evoluează ca urmare a liberului-arbitru, asta ar fi binecuvântarea. Totuşi, capacitatea de a vă alege cursul vieţii şi de a învăţa din aceste decizii provoacă şi suferinţă. Majoritatea dificultăţilor şi a durerii emoţionale indică faptul că o anumită alegere de a făptui ceva, a spune ceva sau a crede ceva nu a fost prea bună. Poate că acea alegere s-a împotrivit planului sufletului sau iubirii, sau pur şi simplu, aţi ales să credeţi ceva neadevărat.

Sufletul vă ghidează să îndepliniţi planul său, punându-vă dificultăţi în cale atunci când este necesar, precum şi oportunităţi. Iar sufletul vă învaţă să iubiţi pe baza feedback-ului, negativ sau pozitiv, din partea celorlalţi şi suportând suferinţa creată de propriile emoţii şi convingeri negative. Sufletul vă arată ce alegeri nu funcţionează printr-un feedback negativ şi ce alegeri funcţionează, printr-un feedback pozitiv.

Atunci când lucrurile nu merg aşa cum aţi sperat sau când oamenii sunt neprietenoşi cu voi, poate fi din cauză că voi înşivă v-aţi provocat asta. Deşi nu întotdeauna. Uneori, oamenii reacţionează negativ fără niciun motiv. Şi, uneori, dificultăţile se întâmplă, pur şi simplu, fiindcă oamenii au liber-arbitru şi nu iau întotdeauna decizii înţelepte. Unele dintre dificultăţile pe care le întâmpinaţi sunt cauzate de faptul că alte persoane se comportă prosteşte, fiindcă aleg greşit, dar fără nicio legătură cu voi.

Poate fi dificil să faceţi diferenţa între aceste două ipostaze. Oare viaţa şi oamenii vă stau în cale pentru binele vostru?! Sau oare, din cauză că ei nu sunt aliniaţi cu planul lor, vă creează probleme în desfăşurarea planului vostru?! S-ar putea să nu aflaţi niciodată răspunsul la astfel de întrebări. Şi trebuie să acceptaţi că nu veţi şti niciodată.

Sufletul face permanent corecţii ale cursului vieţii, ca reacţie la alegerile libere ale altora, pe care nu le poate controla întotdeauna. Toată lumea are liber-arbitru; uneori oamenii ascultă de îndrumarea sufletului lor, iar alteori nu. Viaţa nu va decurge mereu conform planului sufletului. Sufletul vostru ştie asta şi este foarte flexibil şi adaptabil. Şi la fel trebuie să fiţi şi voi.

Viaţa este haotică, dar asta o face interesantă. Dacă poţi învăţa să priveşti viaţa mai degrabă în acest fel, decât ca pe o problemă, vei putea fi fericit în ciuda oricărei situaţii sau rezultat. Tu nu controlezi cum se desfăşoară viaţa, ci eşti un simplu actor în această gigantică piesă de teatru care se joacă în acest plan. Voinţa şi alegerile tale influenţează totul, dar asta e valabil şi pentru voinţa celorlalţi. Asta face ca viaţa să fie imprevizibilă, ceea ce-i interesant şi distractiv.

Eşti aici pentru a învăţa, dar şi pentru a te bucura. Aşa că este important să înveţi să iubeşti viaţa. Iubirea este lecţia de bază a vieţii, care include să înveţi să iubeşti viaţa. Să iubeşti viaţa înseamnă să accepţi că viaţa este aşa cum este şi să accepţi orice se întâmplă, din moment ce s-a întâmplat. Acesta este singurul lucru rezonabil. Să te revolţi împotriva vieţii doar te va face nefericit. Totuşi, pentru a putea înţelege acest lucru e nevoie de o mare doză de raţiune, care nu este disponibilă fiinţelor umane decât târziu în evoluţia lor. Înainte de acea etapă, ele sunt conduse mai ales de ego-ul iraţional, pentru care viaţa nu pare să aibă raţiune.

De-a lungul încarnărilor, înveţi lecţia iubirii. Aceasta înseamnă nu numai să-i iubeşti pe ceilalţi, ci şi pe tine însuţi. A te iubi pe tine însuţi înseamnă să iei decizii care nu te fac să suferi. Acest lucru include să faci alegeri conştiente în privinţa a ceea ce crezi, deoarece la baza fiecărei emoţii neplăcute şi a fiecărei fapte dăunătoare se află o credinţă greşită.

Când alegi să accepţi orice s-ar întâmpla, atunci te iubeşti pe tine însuţi, fiindcă alegi o cale fără suferinţă. Şi, în acelaşi timp, alegi să iubeşti viaţa. Da, este o alegere, poate nu una uşoară. Dar cu cât alegi mai mult să iubeşti şi să accepţi viaţa, cu atât ea devine mai uşoară.

Aşadar, un alt lucru care creează dificultăţi – în afară de dificultăţile pe care alţii, cu sau fără bună ştiinţă, ţi le creează prin alegerile lor – este să faci alegeri care nu sunt aliniate cu planul sufletului tău sau care sunt dăunătoare sau vătămătoare pentru alţii şi ar putea chiar să genereze o karmă negativă.

Nu este uşor să decizi de la un nivel mai înalt, mai profund, din suflet. Este mult mai uşor să-ţi laşi ego-ul să aleagă, fără să conştientizezi ceea ce alegi. Ego-ul este cel care alege în mod implicit. Dar cu cât conştientizezi mai mult ce anume alege el şi consecinţele negative ale acestor alegeri, cu atât mai multă putere dobândeşti pentru a trece peste voinţa ego-ului şi a face o alegere realmente liberă, aparţinând sufletului tău.

Aşa cum am spus mai devreme, alegerile ego-ului nu sunt cu adevărat libere. Cele mai multe sunt reacţii automate, care nu iau în considerare consecinţele mai profunde. De exemplu, spui ceva neplăcut cuiva, pentru că asta îţi iese pe gură. Simţiţi nevoia să o spui, aşa că o faci. Dar asta va avea consecinţe de lungă durată pentru relaţia voastră. În starea de conştiinţă egotică, există un interval extrem de redus între momentul în care apare un gând şi momentul în care îl accepţi şi îl exprimi. În starea de conştiinţă egotică, nu-ţi pui la îndoială gândurile. În fond, sunt ale tale!... Sau nu sunt?!

Frumuseţea meditaţiei este că ea dilată acel interval dintre apariţia gândului şi momentul în care îl crezi sau îl exprimi. În acel spaţiu se află libertatea, adevărata libertate, nu libertatea de a spune orice-ţi trece prin cap, orice vrea ego-ul, ci libertatea de a NU spune ceva. Această libertate de a nu fi la mila gândurilor tale, ci de a putea alege în mod conştient ce anume vei scoate în lume, este libertatea de a fi cine eşti cu adevărat. În sfârşit, îţi poţi manifesta sufletul în lume, în locul ego-ului. În sfârşit, eşti liber să fii Tu, adevăratul Tu!

Lipsa acestei libertăţi reale constituie o problemă pentru întreaga omenire, căci există atâtea greutăţi pe lume, din cauză că este lăsat să se exprime numai ego-ul. Nu e adevărat că viaţa în acest plan material ar fi foarte dificilă, ci ego-ul o face să fie aşa. O fac să pară aşa condiţionările, gândurile şi credinţele voastre, care se opun felului în care stau lucrurile şi plăsmuiesc poveşti care vă fac nefericiţi.

Cele mai multe lucruri pe care le gândiţi şi le credeţi vin de la ego şi din ceea ce aţi fost învăţaţi de alte ego-uri. Aceste gânduri vă fac să vă simţiţi furioşi, nefericiţi, nemulţumiţi, trişti, confuzi şi orice altă emoţie negativă. Astfel de emoţii măcinaţi în voi continuu. Dar va veni şi momentul când acest ciclu de suferinţă se va încheia. Iar pentru mulţi dintre voi, acel moment este acum.

Credinţele cauzează toată suferinţa din lume, din simplul motiv că oamenii au foarte multe credinţe false, care nu sunt în acord cu iubirea. Dacă convingerile voastre ar fi altfel, mai aliniate cu adevărul, ar exista puţină suferinţă pe lume. Credinţele greşite provoacă emoţii negative, iar acestea provoacă, la rândul lor, acţiuni dăunătoare şi reacţii corespunzătoare din partea celorlalţi.

Aşa se creează karma. Crezi ceva ce nu este adevărat, apoi siguranţa pe care ţi-o dă credinţa îţi generează sentimente puternice, care apoi justifică un comportament agresiv şi dăunător faţă de ceilalţi. Dacă nu ai fi atât de sigur de convingerile tale şi dacă sentimentele tale nu ar fi atât de puternice, nu te-ai mai simţi îndreptăţit să te comporţi aşa. Te-ai opri, pentru că în adâncul sufletului, ştii adevărul. Chiar şi sufletele foarte tinere sunt bune în esenţa lor şi nu fac rău altora decât din frică şi disperare.

De unde vine frica? Ea dormitează în fiinţele umane, ca o fiară care are nevoie doar de un mic imbold pentru a fi stârnită. Acest imbold provine din gândurile care alimentează frica. Iar acele gânduri adună tot mai multe emoţii, până când devine aproape imposibil să-ţi opreşti cuvintele sau faptele.

Cine este responsabil pentru aceste gânduri şi emoţii? Tu nu eşti responsabil pentru faptul că ai un ego. Face parte din software-ul tău. Şi nu eşti responsabil nici pentru gândurile produse de acest software sau programare. Şi totuşi, eşti responsabil pentru emoţiile pe care le simţi, deoarece ele sunt urmarea atenţiei pe care o dai gândurilor produse de programare. Eşti responsabil, pentru că ai ales să hrăneşti gândurile greşite care-ţi apar în minte. Este o alegere, deşi nu pare.

Când eşti un suflet tânăr, nu prea ai cum alege în această privinţă, motiv pentru care o mare parte din karmă este creată în primele vieţi. Dar ai învăţat din aceste vieţi şi ai devenit mai capabili să respingi astfel de gânduri, în loc să le încurajezi. În vieţile de pe urmă, este mult mai puţin probabil să-ţi manifeşti emoţiile în moduri distructive şi eşti mai priceput să nu creezi probleme şi karmă.

Cu toate acestea, s-ar putea să mai ai încă o karmă din vieţile anterioare ce trebuie echilibrată. Iar ego-ul încă îţi mai poate cauza probleme şi el. Majoritatea dificultăţilor pe care le întâmpină oamenii sunt karmice. Acestea au fost create de alegeri greşite, iar omul poate avea dificultăţi legate de aceste alegeri proaste, până când va învăţa să facă cu totul altfel de alegeri. Cele mai multe şi mai generale lecţii karmice au ca obiectiv să te înveţe să te comporţi diferit în relaţiile cu ceilalţi, adică, pe scurt, să alegi iubirea.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
19 iunie 2022