< Cuprins "Ciclurile sufletului"
Capitolul 3 "Evoluţia sufletului", subcapitolul d) "Compasiunea este o superputere", din cartea dictată mediumului Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „CYCLES OF THE SOUL: Life, Death, and Beyond” (CICLURILE SUFLETULUI - Viaţa, moartea şi dincolo de ele). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).
Mesajul a fost publicat iniţial la o întâlnire online săptămânală Christ Consciousness Transmissions.
«Compasiunea este o putere interioară pe care o puteţi accesa cu toţii. Este una dintre superputerile voastre. Dar, la fel cum li se întâmplă unor supereroi, s-ar putea să nu fiţi pe deplin conştienţi de această putere. Aşadar, aş vrea să vă fac mai conştienţi de ea.
Nu exagerez când spun că este o superputere. Compasiunea este o superputere, pentru că este puternică şi imediat disponibilă. Este înnăscută şi nu necesită antrenament. Este mereu prezentă şi gata să vă slujească ori de câte ori aveţi nevoie de ea. Şi este uşor de folosit. Nu necesită niciun efort, ci doar conştientizarea ei şi dorinţa de a o folosi.
De obicei, singurul lucru care vă împiedică să vă folosiţi compasiunea este faptul că nu vă daţi seama de valoarea ei. Dacă nu o folosiţi deloc sau nu destul de des, s-ar putea să nu fiţi conştienţi ce putere are. În momentul în care o folosiţi, descoperiţi ce putere are compasiunea. Dar, la fel ca multe alte lucruri, este uşor să o luaţi ca un lucru de la sine înţeles şi să nu o folosiţi din plin. Este uşor să uitaţi că există şi să o folosiţi. De aceea sunt eu aici, pentru a vă reaminti de ea.
Ar prinde bine să numesc câteva situaţii în care compasiunea este necesară, aşa că o voi face acum. Una dintre cele mai importante situaţii pentru a folosi această superputere – de a practica compasiunea – este atunci când aveţi o părere proastă despre voi înşivă. Compasiunea trebuie să înceapă cu tine însuţi, căci altfel nu vei putea niciodată să simţi o compasiune reală pentru alţii. Cum te tratezi pe tine însuţi, aşa îi vei trata pe ceilalţi, iar modul în care îi tratezi pe ceilalţi reflectă modul în care te tratezi pe tine însuţi. Aşadar, trebuie să începem de aici.
Cum te tratezi pe tine însuţi? Care este tonul vocii din cap în cea mai mare parte a timpului? Oare te mustră, te împunge, te critică, te judecă, te face să te ruşinezi, te compară? Probabil că face toate aceste lucruri. Oare îţi dai seama că aceasta nu este o voce adevărată, o voce care să spună ceva adevărat despre tine sau măcar ceva util? Îţi dai seama că nu trebuie să-i acorzi atenţie?
Problema este că, dacă crezi această voce, devii, într-o anumită măsură, ceea ce spune ea că ai fi. De exemplu, dacă îţi spune că eşti mai bun decât ceilalţi, atunci te vei privi pe tine însuţi în acest fel şi îi vei trata pe ceilalţi ca fiind mai puţin buni. Devii aşa, pentru că aşa crezi. Poate că ceilalţi nu te privesc în acest fel, dar probabil că te vor vedea, dacă vei continua să vorbeşti şi să te comporţi ca atare.
S-ar putea crezi că, dacă te priveşti ca fiind superior, înseamnă că te tratezi bine, dar nu-i aşa. Este o mascare a unui sentiment negativ despre propria persoană, un mecanism de apărare. Dar nu reuşeşti să te păcăleşti cu adevărat. Când observi acest lucru, remediul este compasiunea. Ai compasiune pentru situaţia dificilă de a fi o fiinţă umană care are o voce în cap ce-l induce în eroare şi îi creează nişte false identităţi. Acea voce îţi spune lucruri neadevărate, care te fac să te simţi prost în legătură cu tine însuţi sau îţi umflă orgoliul, ca o compensaţie, şi te îndeamnă să faci lucruri pe care le regreţi mai târziu. Această voce nu eşti tu. În esenţa ta, eşti o fiinţă iubitoare care îşi doreşte pace, iubire şi unitate cu tot ce există. Poţi simţi acest adevăr? Bineînţeles că poţi, dacă te opreşti un moment pentru a-l găsi în interiorul tău.
Nu trebuie să te lupţi cu această voce. Ceea ce are ea nevoie este compasiune. Priveşte vocea din capul tău aşa cum este ea şi ai compasiune pentru ea. Atunci, eşti eliberat dintr-o dată de toată negativitatea şi identităţile ei false. Ce superputere este compasiunea!
Dacă priveşti această voce aşa cum este ea, dar, în acelaşi timp, te lupţi cu ea, atunci nu te poţi elibera de ea. Asta doar te menţine legat de ea, şi nici faptul că nu-ţi place de ea nu te va ajuta. Iar doar să o priveşti aşa cum este nu-i suficient. Trebuie să-i oferi vocii din cap compasiune. Compasiunea te aliniază cu cine eşti tu cu adevărat şi te eliberează de această voce. Privind din punctul de vedere al compasiunii, te simţi ca fiind altceva decât această voce.
Ce sau cine este milos? Ce sau cine este capabil de compasiune? Este Sinele tău adevărat. Atunci când decizi să simţi compasiune faţă de tine însuţi – faţă de sinele tău fals – atunci sinele fals se dizolvă şi încetează să mai fie o problemă. Te eliberezi de acea minciună. Sinele fals este o minciună care născoceşte şi perpetuează minciuni. Inventează marea iluzie că ai fi un sine separat şi cu nenumărate lipsuri, deşi adevărul este că tu eşti Divinul deghizat ca o fiinţă umană.
Compasiunea te eliberează de lumea iluzorie a ego-ului. Liber să fii ce? Liber să fii fiinţa divină care eşti cu adevărat. Adevărul te eliberează pentru a te simţi diferit: bun, generos, iubitor şi o reală binecuvântare pentru ceilalţi.
Compasiunea îţi permite să te iubeşti pe tine însuţi, iar acest lucru se răsfrânge şi asupra celorlalţi, pentru că atunci când te iubeşti pe tine însuţi, îi iubeşti automat şi pe ceilalţi. Compasiunea faţă de tine însuţi îţi permite să simţi compasiune faţă de ceilalţi, şi tocmai de asta ai nevoie pentru a relaţiona mai pozitiv cu ei şi asta au şi ei nevoie pentru a se vindeca şi a se iubi pe ei înşişi. Oare ce alt element ar putea duce la asemenea realizări: să te iubeşti pe tine însuţi, să-i iubeşti pe alţii şi să-i vindeci pe ceilalţi?! Aşa cum am spus, compasiunea este o superputere.
Compasiunea este, de asemenea, antidotul pentru orice emoţie negativă pe care o trăieşti. Emoţiile negative indică faptul că ai crezut una dintre minciunile ego-ului (vocea din capul tău). Lucrul ăsta-i în regulă. Se mai întâmplă. Dar atunci când te simţi trist, furios, supărat, plin de regrete, ruşinat sau ai vreo altă emoţie negativă, acordă-ţi puţină compasiune. Este greu să fii om. Meriţi compasiune, la fel ca orice altă fiinţă umană. Faci şi tu tot ce poţi, şi toate celelalte fiinţe umane fac şi ele ce pot în această lume dezordonată şi imprevizibilă.
În realitate, nu-i vorba că lumea ar fi dificilă sau chiar că viaţa ar fi grea, ci faptul că eşti om – adică ai un ego – o face să fie aşa. Fiecare fiinţă umană are un ego similar. Nu s-a născut niciodată vreo fiinţă umană fără programarea pe care o numim ego, care pune la încercare chiar şi pe cele mai puternice şi mai avansate suflete. Nimeni nu trăieşte perfect. Nimeni nu este sfânt. Nu există nimeni care să nu fie prins câteodată de ego.
Fiecare dintre voi faceţi tot ce puteţi, având cunoştinţele şi înţelegerea despre ego şi condiţia umană. Sunteţi norocoşi că puteţi să înţelegeţi adevărul despre vocea din capul vostru, pentru că atunci devine mai uşor să aplicaţi soluţia: compasiunea. Dacă nu înţelegi problema – că problema este chiar vocea din capul tău – atunci cum ai putea găsi soluţia la această problemă? Dar, odată ce ştii care-i problema, poţi aplica soluţia: compasiunea.
Totuşi, înainte de a înţelege acest lucru, ego-ul vede compasiunea ca pe ceva neputincios. Fără sens. Compasiunea nu pare a fi o soluţie la nimic. Dacă nu înţelegi că compasiunea este biletul care te transportă într-o altă stare de conştiinţă, o vei trece cu vederea şi vei crede că este lipsită de importanţă. Nu vei recunoaşte puterea din ea.
Compasiunea îţi translatează conştiinţa din starea de conştiinţă egotică la natura ta divină, la cel mai bun eu al tău. În mod implicit, eşti cel mai rău eu al tău! Lucrul ăsta merită compasiune, nu-i aşa?! Ţi s-a dat o stare implicită care te face să te simţi prost şi să reacţionezi cu negativitate la viaţă şi la ceilalţi. Nu este vina ta, aşa că meriţi compasiunea ta. Şi ceilalţi oameni merită compasiune din acelaşi motiv.
Asta nu înseamnă că aprobi negativitatea săvârşită din starea de conştiinţă egotică, ci, pur şi simplu, constaţi un fapt. Nu este vina ta că eşti programat cu credinţe negative, care duc la emoţii negative, care duc la acţiuni dăunătoare şi prost concepute. Aceasta este condiţia umană şi merită compasiunea ta. Odată ce ştii acest lucru, atunci te poţi elibera din acest lanţ de cauze: convingeri negative, care duc la emoţii negative, care duc la acţiuni negative. Compasiunea te eliberează din acest lanţ. Asta înseamnă adevărata putere! Compasiunea te face liber de a manifesta cel mai bun eu al tău, căci adevărul este că nu eşti cel mai rău eu al tău, ci, în esenţă, o persoană bună, capabilă de acte măreţe şi generoase.
Până acum, am sugerat să manifeşti compasiune în două cazuri: faţă de propriile idei negative despre tine însuţi şi faţă de emoţiile tale negative. Al treilea caz este să manifeşti compasiune faţă de ceilalţi pentru aceleaşi motive. Se comportă ei rău? Merită toată compasiunea ta. Se simt ei furioşi, plini de ură sau întristaţi? Merită toată compasiunea ta. Te atacă, te învinovăţesc, te urăsc, te judecă? Merită toată compasiunea ta.
Este dificil să simţi compasiune faţă de alţii atunci când te tratează rău; şi totuşi, tocmai de asta-i nevoie pentru a dezamorsa situaţia şi a-i vindeca pe ceilalţi. Conflictele şi supărările pot apare doar atunci când două persoane se implică în conflict şi se comportă egoist. Compasiunea este antidotul oricărui conflict. Într-o astfel de situaţie, invocând compasiunea în interiorul tău, nu înseamnă să capitulezi sau să devii o victimă, ci înseamnă să iei măsuri constructive pentru a schimba conştiinţa persoanei care te atacă sau, cel puţin, să eviţi să-ţi cobori tu nivelul de conştiinţă.
Compasiunea se poate manifesta sub forma unor cuvinte blânde, cuvinte care arată că înţelegi cum se simte acea persoană. Sau compasiunea se poate manifesta, pur şi simplu, prin faptul că-ţi păstrezi calmul şi nu te implici, astfel încât conştiinţa ta să nu cadă victimă ego-ului celeilalte persoane. Uneori, cel mai bun efect al compasiunii este să te detaşezi de situaţie şi să o laşi să se detensioneze, decât să rişti să îţi implici ego-ul. Mai târziu, îţi poţi exprima compasiunea sub forma iertării, fie în tăcere în interiorul tău, fie prin acţiunile faţă de cealaltă persoană, după ce lucrurile s-au calmat.
"Iartă-i, căci nu ştiu ce fac". Acest îndemn este la fel de adevărat azi, cum a fost întotdeauna. Atât de mulţi oameni sunt pierduţi în propriul ego, neştiind nici măcar ce înseamnă sau ce trebuie să facă în acest caz. Sunt victime ale programării lor, fără să o ştie sau nefiindu-le clar cum pot schimba lucrurile. Adevărul este disponibil oricui, acele răspunsuri de care au nevoie, dar ei nu ştiu nici asta.
Voi sunteţi cei norocoşi, pentru că aţi dat peste Adevăr. De câte vieţi aţi avut nevoie?! Aşadar, şi altora le va lua multe vieţi până când vor fi pregătiţi şi dispuşi să vadă Adevărul. Acest timp este scurtat pentru unii, deoarece evoluţia umană este accelerată. Şi totuşi, în cea mai mare parte, omenirea rămâne la un nivel destul de primitiv, chiar şi după două mii de ani şi multă dezvoltare tehnologică.
Cei care cunoaşteţi Adevărul trebuie să fiţi recunoscători şi să-L împărtăşiţi cu ceilalţi după cum puteţi, şi să aveţi compasiune pentru cei care nu înţeleg ceea ce faceţi. »
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
12 iunie 2022
Traducerea de mai sus provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 1 august 2021.