< Cuprins "Ciclurile sufletului"
Capitolul 4 "Justiţia karmică şi vindecarea traumelor", subcapitolul a) "Moartea clinică şi moartea traumatică", din cartea dictată mediumului Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „CYCLES OF THE SOUL: Life, Death, and Beyond” (CICLURILE SUFLETULUI - Viaţa, moartea şi dincolo de ele).
Acest capitol nu a fost lecturat audio de către autoare.
Am inclus şi acest capitol mai lung, deoarece vreau să vă împărtăşesc informaţii importante şi relevante despre cum se vindecă sufletul de traume de-a lungul mai multor vieţi şi cu ce karmă se pot confrunta cei care îi rănesc pe alţii. Dacă subiectul nu vă interesează, puteţi trece mai departe, deoarece nu vă împiedică să înţelegeţi restul cărţii.
Aceste informaţii fac parte dintr-o altă carte canalizată de acest autor în 1997, intitulată „Sojourn” (Sejur), care nu mai este sub tipar. Ea i-a fost transmisă de o altă fiinţă (Theodore) cu care Eu şi alţi Maeştri Ascensionaţi colaborăm. Sper să le găsiţi iluminatoare şi vindecătoare.
Acest capitol analizează cum vindecă sufletul traumele provocate de accidente grave şi violenţă. Să vezi moartea cu ochii este aproape întotdeauna traumatizant. În următoarele povestiri va fi evident cât de important este ceea ce se întâmplă după o asemenea apropiere de moarte. Cât de traumatizat va rămâne omul depinde de cum gestionează el incidentul şi efectele sale. Totuşi, nu numai asta afectează modul în care este resimţit şocul. Reacţiile victimei la eveniment sunt influenţate semnificativ şi de tema sa astrologică, experienţele anterioare (inclusiv experienţele din vieţile anterioare), sexul şi vârsta. Toate acestea influenţează cum se va adapta victima din punct de vedere psihologic.
Aceasta este povestea unei fete care a fost violată cu bestialitate şi lăsată să moară sângerând, în urmă cu mai multe vieţi. Alana s-a luptat cu agresorul ei până când a rămas fără putere şi apoi a căzut inconştientă. Agresorul a lăsat-o să moară şi a fugit. A doua zi, dimineaţa devreme, ea a fost descoperită de un călător pe drumul unde fusese abandonată. El a urcat-o în căruţa sa, a dus-o la o casă din apropiere şi a chemat un medic. După ce a fost bandajată, a fost dusă acasă, unde locuia singură cu mama ei cam firavă şi în vârstă.
Mama nu i-a pus nicio întrebare. Mai văzuse lucruri de acestea şi altădată şi s-a gândit că nu era potrivit să vorbească despre acest subiect. Şi-a îngrijit fiica cu mare atenţie, aşa cum făcea cu orice lucru care necesita atenţia ei, dar nu au vorbit niciodată despre ce s-a întâmplat. Alana avea treisprezece ani şi nu mai cunoscuse vreun bărbat. Se simţea îngrozită, confuză şi singură. Nu credea că mai are vreun viitor, căci nu-şi putea închipui că s-ar mai putea apropia vreodată de bărbaţi. Din păcate, nu-şi cunoscuse tatăl, care le părăsise la scurt timp după naşterea ei, şi nici nu existau alţi bărbaţi în viaţa ei care să-i schimbe ideile despre ei. A mai trăit doar câţiva ani, decedând în urma unei boli obişnuite pe atunci.
Următoarea ei încarnare a ţinut cont de nevoia de vindecare. Tema astrologică a pus accentul pe elementul Foc pentru a-i oferi independenţa, tăria de caracter şi asertivitatea necesare pentru a-şi vindeca această problemă. Familia ei a numit-o Greta. Această familie era iubitoare şi numeroasă, unde nimic nu era considerat prea intim sau sacru pentru a fi discutat şi în care părinţii erau deschis afectuoşi. Iar fata era atrăgătoare. Planul era evident: să creeze ocazii în care să poată înflori dragostea romantică. Deşi mediul în care trăia îndeplinea intenţiile sufletului, ea încă suferea, din cauza experienţei sale anterioare. În ciuda hărţii sale astrologice de Foc, era timidă şi retrasă şi nu prea îşi împărtăşea gândurile. Era diferită de restul familiei, dar ei o acceptau şi o încurajau să fie mai încrezătoare. Cu toate acestea, pentru a-şi împlini potenţialul, ar fi trebuit să-şi depăşească durerea. În ţara ei nu existau psihoterapeuţi, şamani, vrăjitoare sau alţi vindecători – ci doar preoţi. Din acest motiv, vindecarea a căzut în seama celor din jur – şi a sufletului ei.
Într-o zi, în timp ce stătea singură într-un loc izolat pe un deal, a avut senzaţia că este complet liberă şi neîngrădită. A simţit că poate face orice, că poate face ceva important. Era prima dată când se gândea la altceva decât la existenţa ei de zi cu zi şi la şansele de a se căsători şi de a avea o familie. Odată cu creşterea acestui sentiment interior, a fost condusă către o familie care avea o fiică de vârsta ei, paralizată. Greta o vizita zilnic şi îi citea. Într-o zi, îi citea o poveste despre o dansatoare, iar fata a început să plângă. Ea nu avea să ştie niciodată cum este să danseze. Asta a emoţionat-o pe Greta şi i-a amplificat preţuirea pentru propria libertate şi vitalitate. Circumstanţele lucrau pentru a-i scoate la iveală energia impetuoasă.
Greta s-a căsătorit. Soţul ei era un bărbat cald şi iubitor, viguros şi afectuos, cam cum fusese tatăl ei. Dar ea a avut dificultăţi să se adapteze la aspectul sexual al căsniciei. Dintr-un motiv pe care nu-l înţelegea, intimitatea fizică i se părea înfricoşătoare şi ruşinoasă. Totuşi, cu încurajarea şi blândeţea sensibilă a soţului, a învăţat să fie mai relaxată şi mai încrezătoare.
A început să înflorească atunci când şi-a văzut copiii devenind persoane fericite şi libere. În ciuda vieţii ei ocupate, sentimentele profunde de compasiune o împingeau să viziteze regulat spitalul, unde discuta cu pacienţii şi le împrumuta din dispoziţia sa veselă. Timiditatea ei s-a transformat într-o receptivitate caldă faţă de durerea celorlalţi, iar prietenia şi optimismul ei le-a dat speranţă şi le-a uşurat suferinţa. Şi-a dat seama că avea darul de a-i ajuta pe ceilalţi, pe care l-a folosit pentru tot restul acelei vieţi.
În viaţa următoare, s-a născut tot femeie. Mai era necesar încă un pas pentru vindecarea rănii provocate în urmă cu câteva vieţi. Violul nu făcuse parte din planul sufletului ei de atunci. Ba dimpotrivă, l-a împiedicat, motiv pentru care sufletul i-a părăsit mai devreme trupul, prin boală. În această viaţă, planul urma să fie acela de a recrea situaţia, dar cu un rezultat favorabil. Sufletul ei încerca să aranjeze o situaţie în care protestele ei să o scape din ghearele agresorului. Dacă vă amintiţi, împotrivirea nu o ajutase înainte şi îi generase un sentiment de neputinţă. Pentru a-i creşte şansele de reuşită, au fost alese cu grijă mediul, harta astrologică şi experienţele timpurii. De data aceasta, când a avut loc agresiunea, ea a reuşit să se elibereze, învingându-şi sentimentul de neputinţă. Iar ulterior, a început chiar să ajute pe alte victime ale violurilor. În această viaţă, în loc să fie victimă, s-a pus în slujba altora, dovedind forţă. A ieşit din acea încercare cu o mai mare compasiune, tărie de caracter şi credinţă în spiritul uman.
Chiar dacă nu putem înţelege sensul evenimentelor în timp ce ele se petrec, până la urmă, orice eveniment conduce la ceva bun. Însă ne este greu să acceptăm că acest bine poate deveni clar abia în alte vieţi. Din punct de vedere pământesc, incontestabil, acest lucru este nedrept; dar din punctul de vedere al sufletului, viaţa nu doar că este corectă, ci este o aventură în care am intrat de bunăvoie şi nerăbdători.
Într-o zi, un băiat pe nume Daniel pescuia pe un râu împreună cu un prieten. Încerca să ajungă la un alt loc de pescuit pe cealaltă parte a râului, când curentul l-a tras în jos. După ce a fost dus în aval pe o distanţă scurtă, a ieşit la suprafaţă, unde a apucat un buştean şi a plutit cu el până într-un loc sigur. Între timp, prietenul său, care fugise după ajutor, s-a întors cu doi oameni şi o frânghie. Daniel se odihnea pe mal, chiar în aval. Cu strigăte de bucurie, l-au chemat şi i-au făcut cu mâna. Se simţea mai viu ca niciodată; tocmai scăpase de la moarte. La şcoală, toată lumea era interesată să audă despre aventura lui, ceea ce l-a făcut să se simtă ca un erou. Acest eveniment l-a impresionat profund. Se considera un supravieţuitor, un învingător.
Următoarea viaţă a fost în forma unei femei pe nume Mary. Încă din copilărie, Mary era îndrăzneaţă şi încrezătoare în sine. Deşi harta ei astrologică nu reflecta această caracteristică în mod deosebit, ea emana o încredere şi o mulţumire de sine rare. Ea trăia într-un sătuc unde femeile şi fetele se ocupau de treburile casnice, în timp ce bărbaţii vânau, cultivau şi asigurau resursele colectivităţii şi în alte moduri. Era neliniştită şi nemulţumită. Îşi dorea să fie mai specială. Într-o zi, în timp ce-şi ajuta tatăl la treburile din hambar, unul dintre animale a dat cu piciorul peste o torţă şi a pornit un incendiu, care s-a extins rapid. Ea a apucat o găleată cu lapte din apropiere şi a aruncat-o peste foc, ceea ce a ajutat la controlul incendiului. În sfârşit, avea parte de admiraţia pe care şi-o dorea. Credinţa ei subconştientă în capacitatea ei de a ieşi învingătoare fusese întărită.
În viaţa următoare, planul era să continue să-şi dezvolte curajul şi simţul controlului. Aşadar, sufletul ei a ales o încarnare masculină, circumstanţe care să solicite curaj şi iniţiativă şi o hartă astrologică favorabilă dezvoltării acestor calităţi. În această încarnare, numele era Billy. Billy s-a născut într-o familie care captura şi dresa caii mustangi sălbatici. Îi plăcea să meargă cu tatăl său să pândească, să lege cu frânghia şi să aducă mustangii acasă.
Într-o zi, în timp ce călătorea singur, a zărit o pumă care stătea la soare pe o stâncă. S-a oprit, a descălecat, şi-a priponit calul şi a urcat în linişte spre pumă, încercând să se apropie fără să fie văzut. Puma i-a simţit mirosul şi l-a atacat. Billy nu a scăpat fără să primească o lovitură teribilă cu laba, care i-a străpuns braţul. Puma s-a retras, lăsându-l cu braţul însângerat. Folosindu-şi cămaşa ca bandaj, a reuşit să ajungă acasă. A fost certat, dar şi îmbrăţişat cu bucurie. Pe unii, această experienţă i-ar fi putut face să-şi piardă încrederea în sine sau să capete frici inconştiente. Însă, venind în completarea altor întâlniri cu moartea reuşite în vieţile anterioare, lui i-a mărit sentimentul de control şi invincibilitate. Ajuns în acest stadiu, sufletul poate fie continua să creeze alte experienţe pentru a-şi dezvolta curajul şi neînfricarea, fie să găsească căi de a folosi curajul pe care individul îl are deja.
< Sus >
Decesele traumatice pot fi mai dăunătoare din punct de vedere psihologic pentru cei dragi rămaşi în viaţă decât pentru cel care a murit, mai ales dacă au fost martori la deces. Totuşi, adesea, îi lasă celui care a murit cicatrici emoţionale care vor trebui rezolvate în vieţile viitoare. Amploarea daunelor şi ce va fi necesar pentru vindecare depind de situaţia concretă şi de gradul de evoluţie individuală. De cea mai mare importanţă este starea de spirit din momentul morţii. I-ar fi de mare ajutor ca omul să-şi găsească o anumită pace interioară şi resemnare înainte de moarte. Dacă moare cu emoţii intense de teamă, regret, furie sau tristeţe, ulterior vor trebui vindecate credinţele care au stat la baza lor. Vindecarea unei morţi traumatizante necesită aproape întotdeauna modificarea acelor convingeri despre sine sau despre viaţă care s-au reflectat în emoţia dominantă din momentul morţii. Aceste convingeri şi emoţii sunt influenţate de harta astrologică a individului şi de toate experienţele anterioare. Importanţa stării de spirit din momentul decesului va fi limpede în povestirile care urmează.
Unele vindecări au loc şi între încarnările fizice, în planul astral. Atunci când ajungem în planul astral, ni se oferă instrucţiuni, îndrumare şi vindecare, care ne pregătesc pentru o vindecare ulterioară în planul fizic. Cât de eficient este acest ajutor astral depinde de dorinţa noastră de a fi ajutaţi. Atunci când am suferit răni considerabile sau când refuzăm ajutorul, este posibil să rămânem pe marginea ringului vieţii pentru o perioadă echivalentă cu câteva încarnări, până ne vom simţi pregătiţi să facem faţă unei alte vieţi cu greutăţile obişnuite sau uneia destinate vindecării. Sau, ca alternativă la rămânerea în planul astral, am putea alege o viaţă uşoară. Este posibil şi acest lucru, căci sufletul poate ascunde cicatricile, dacă consideră avantajos. O face dând comanda inconştientului să blocheze urmările psihologice ale respectivului incident. Deşi aceasta este doar o măsură temporară pentru a uşura durerea psihică, ea poate ajuta la întărirea forţei psihologice şi la distanţarea faţă de agresiune, în felul acesta uşurând vindecarea în vieţile ulterioare. Următoarele poveşti arată cum poate fi vindecată o moarte traumatică sau trauma asistării la una.
Un băiat pe nume Ton-Ton se plimba într-o zi prin pădure, când a dat peste o capcană pentru animale mari. Înăuntru zăcea un om care era rănit, sângera şi abia mai respira. Ton-Ton era prea mic pentru a-l ajuta, aşa că a făcut singurul lucru la care se putea gândi – a strigat după ajutor. Fiind încă un copil, nu s-a gândit să alerge după ajutor, ci a rămas acolo plângând. A continuat să strige din când în când după ajutor şi să plângă tare. În cele din urmă, când un grup de vânători l-a găsit pe copilul disperat, bărbatul murise. Dacă Ton-Ton ar fi fost mai matur, ar fi avut resursele emoţionale pentru a face faţă traumei şi capacitatea intelectuală de a lua măsuri psihice reparatorii. Dar aşa, s-a simţit responsabil pentru acea moarte şi tot restul vieţii l-a bântuit un sentiment de ruşine şi vinovăţie.
Pentru a-l ajuta să treacă peste asta, în viaţa următoare, sufletul său i-a aranjat şansa de a salva viaţa cuiva. Însă tentativa de a vindeca ceva în acest fel este cam riscantă. S-ar putea ca ocazia să nu apară niciodată sau lipsa de încredere în sine să submineze succesul. A fost hotărâtoare selectarea unui mediu şi a unei hărţi astrologice potrivite. Apoi a rămas de datoria sufletului să aranjeze circumstanţele adecvate.
Oportunitatea s-a ivit când era în armată. Într-o zi, în timpul unei bătălii, a avut ocazia de a salva mai mulţi oameni. A reuşit să salveze un camarad, dar a regretat mult că nu i-a salvat şi pe alţii. Din fericire, a reuşit să discute despre sentimentele sale cu alţii care avuseseră experienţe similare. A primit chiar şi o medalie pentru eroismul său. Iar raţiunea sa de adult l-a lămurit că nu era responsabil pentru moartea celorlalţi. Toate acestea l-au ajutat, dar sentimentele subtile de vinovăţie au persistat. Pentru a le face faţă, a înfiinţat un grup de sprijin pentru soldaţii supravieţuitori. Astfel, nevoia sa de vindecare a generat un mijloc de vindecare a multor altora. Găsise o modalitate de a-şi continua propria vindecare şi de a-şi transforma durerea în înţelegere. Compasiunea i s-a amplificat, nu doar pentru ceilalţi, ci, mai ales, pentru el însuşi. Şi odată cu această compasiune a venit şi iertarea, ultimul pas în procesul de vindecare.
Aceasta este povestea unui bărbat pe nume Alexandru, care a fost torturat până la moarte. Oricât de mult ne-am dori să nu fie aşa, tortura s-a folosit mereu de-a lungul istoriei. Atâta timp cât omenirea este condusă de ego, vor exista astfel de acte. Ce efect are un astfel de incident violent asupra psihicului victimei? Nu există un răspuns unic la această întrebare. În fiecare persoană, experienţele se reflectă în mod diferit şi chiar în mai multe moduri. Această moarte i-a întărit lui Alexandru convingerea că integritatea sa morală era mai preţioasă decât viaţa şi că el era mai mult decât corpul său. Dar el i-a asociat şi un sentiment de fatalism, pe care l-a adus în viaţa următoare. Este greu să treci printr-o moarte prin tortură fără să-ţi pierzi credinţa în bunătatea oamenilor şi să nu capeţi un sentiment de deşertăciune. În viaţă, nu întotdeauna înving cei buni şi nu avem cum să nu fim afectaţi de acest lucru.
Următoarea viaţă i-a permis să îşi exprime compasiunea pe care o dobândise în urma morţii sale tragice şi să îşi continue scopul spiritual de a sluji oamenii. Deşi moartea în chinuri nu l-a împiedicat ulterior să se pună în slujba semenilor, l-a împiedicat, totuşi, să se bucure mai mult de viaţă. Era copleşit de un sentiment de inutilitate. Iar din cauză că slujirea fără bucurie seamănă mai mult cu sclavia, avea nevoie de altceva care să-i reactiveze bucuria şi preţuirea pentru binecuvântarea vieţii.
În viaţa următoare, sufletul său a ales o hartă astrologică care sprijinea distracţia, creativitatea, curajul şi exprimarea de sine (zodia Leului). I-a oferit şi o situaţie de relativ lux, care l-a eliberat de stresul subzistenţei şi i-a oferit ocazii să-şi exprime personalitatea şi pentru diverse plăceri. Deşi nu se simţea în deplin acord cu această energie jucăuşă, curajoasă şi creativă, totuşi, ea şi-a manifestat magia asupra lui. A căpătat un sentiment de control şi de stăpânire asupra vieţii, ceea ce a contracarat sentimentele sale anterioare de inutilitate şi neputinţă. Din recunoştinţă pentru norocul său, a fondat o şcoală pentru copiii defavorizaţi, cărora le insufla valori spirituale şi le oferea oportunităţi de exprimare creativă. Această viaţă i-a echilibrat sentimentul de inutilitate, i-a lărgit repertoriul comportamental şi l-a echipat pentru a putea fi de folos în mai multe feluri decât înainte.
Într-o zi, în timp ce se plimba singură, Karen a dat peste un bărbat care fusese călcat de tren. Priveliştea a fost cel mai mare şoc din viaţa ei. I s-a făcut rău fizic, dar a reuşit să se întoarcă acasă şi să anunţe autorităţile. Chiar dacă nu-l cunoştea pe bărbat şi nu se simţea responsabilă pentru moartea acestuia, a afectat-o profund. La douăzeci de ani, viaţa ei abia începea. Propria sa moarte părea ceva îndepărtat, până la acest memento. Ea a reacţionat începând să caute o credinţă care să o ajute să suporte mai bine incertitudinea vieţii. În cele din urmă, a descoperit credinţe care i-au adus mângâiere sufletească şi care au ajutat-o să le aducă alinare şi altora. Iar asta a rezolvat efectele negative pe care acea experienţă le-ar fi putut avea asupra ei.
Orice experienţă, fie că este aleasă de suflet sau nu, are potenţialul de a ne sprijini dezvoltarea şi de a ne îmbogăţi viaţa. Urmările oricărei experienţe depind însă de reacţiile noastre – alegerile pe care le facem. Oricare ar fi alegerea, ea ne va conduce la evoluţie, dar unele ne conduc mai graţios decât altele. Nu putem fi învinuiţi pentru niciuna dintre alegerile noastre. Suntem aici pentru a învăţa. Fie că luăm decizii mulţumitoare, fie dureroase, rezultatul final este o mai mare înţelegere.
Să ne întoarcem şi să privim povestea din punctul de vedere al victimei. Personajul era un tânăr, cam de aceeaşi vârstă cu Karen. Mergea pe jos de la un oraş la altul de-a lungul căii ferate, când a decis că ar fi mai rapid dacă ar urca într-un tren. A aşteptat la o curbă unde trenul urma să încetinească. Dacă ar fi avut mai multă experienţă, şi-ar fi dat seama că tentativa lui era extrem de periculoasă şi că risca să eşueze. Când a venit ocazia, a sărit spre tren, dar nu s-a putut agăţa ferm şi a căzut sub roţile trenului. Pentru că moartea sa a fost atât de rapidă, am putea crede că nu prea a avut efect asupra psihicului. Cu toate acestea, în momentul morţii, mintea asimilează întreaga experienţă şi trage o concluzie. Într-o fracţiune de secundă, el şi-a recunoscut nebunia şi a concluzionat că a judecat greşit. A dus cu el această concluzie în viaţa următoare.
În timpul vieţii care a urmat, a fost prudent şi chiar fricos. Oamenii spuneau că este emotiv şi pragmatic, caracteristici rezultate din moartea sa anterioară şi dintr-o hartă astrologică cu mult Capricorn. Moartea tragică îl învăţase să fie mai precaut, iar alegerile atent gândite pe care le-a făcut în această viaţă l-au învăţat că poate avea încredere în judecata sa. Până la sfârşitul acestei vieţi, şi-a echilibrat neîncrederea în sine şi a devenit mai înţelept. În viaţa următoare, probabil că va acţiona cu bun-simţ şi cu încredere în sine.
Cu toţii am făcut greşeli similare în vieţile trecute. Astfel de experienţe ne învaţă prudenţa, bunul-simţ şi responsabilitatea. Nu venim cu ştiinţa acestor lucruri; trebuie să le învăţăm. Să-ţi pierzi viaţa din cauza a ceva atât de simplu de prevenit, cum ar fi o judecată greşită, nu este uşor de suportat, dar astfel de incidente fac parte din lecţiile vieţii.
Moartea este o mare necunoscută. Nu numai că nu ştim ce se află dincolo de moarte, dar mulţi credem chiar că ne aşteaptă alte dureri şi pedepse – dacă chiar există acolo ceva. Aceste atitudini nu o fac mai uşoară. Convingerile despre moarte ne afectează starea de spirit dinaintea morţii şi, după cum am văzut, această stare determină ce convingeri ducem în viaţa următoare. Deşi unii oameni nu se tem de moarte, aceştia sunt doar o minoritate. Cei mai mulţi dintre noi avem nevoie de o anumită înţelegere a morţii şi de un sprijin la moarte ca să avem parte de o tranziţie de succes. Lipsa pregătirii pentru moarte poate face ca nu doar ieşirea din viaţă să fie dificilă, ci şi intrarea în noua viaţă din alte dimensiuni. Din fericire, începem să înţelegem cât este de important să-i pregătim pe oameni pentru moarte, când este posibil.
Moartea are întotdeauna succes. Nimeni nu a ratat vreodată părăsirea trupului. Dar a muri cu succes, în alt sens, înseamnă să ne împăcăm cu propria moarte. Atunci când ne luptăm să ne menţinem în trup, o facem întotdeauna pentru un motiv. Poate, pentru a mai simţi nişte plăcere, pentru a realiza o ultimă faptă sau pentru a fi aproape de cei dragi. Examinând motivele pentru care ne agăţăm de viaţă, ni se dezvăluie ce aspecte ale vieţii nu sunt finalizate. Dacă analizăm cum şi de ce ne cramponăm de viaţă, vom descoperi ce capitole trebuie să încheiem, astfel încât să putem renunţa mai liniştiţi la viaţă atunci când ne va veni sorocul.
Vine o vreme când învăţăm să murim mai conştient, când ştim că suntem mai mult decât ego-ul, mai mult decât experienţa morţii şi mai mult decât perspectiva pe care o avem în momentul morţii. Această realizare vine la oameni aflaţi în diverse etape evolutive, dar de obicei în ultimele încarnări. Când vine momentul, adesea, sufletul concepe tipul de moarte capabil să ne aducă această înţelegere. Adică, dacă moartea nu are rolul specific de a ne învăţa o anumită lecţie – cum ar fi o judecată mai sănătoasă – atunci sufletul ar putea-o folosi pentru a ne face conştienţi de natura noastră spirituală. Lecţiile vieţii sunt multe, iar unele sunt învăţate cu prilejul decesului. În mod ciudat, chiar şi moartea este o metodă de a ne învăţa despre nemurirea noastră.
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
24 iunie 2022