<  Cuprins "Ciclurile sufletului"


Omorul şi sinuciderea

Capitolul 4 "Justiţia karmică şi vindecarea traumelor", subcapitolul c) "Omorul şi sinuciderea", din cartea dictată mediumului Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „CYCLES OF THE SOUL: Life, Death, and Beyond” (CICLURILE SUFLETULUI - Viaţa, moartea şi dincolo de ele).

Acest capitol nu a fost lecturat audio de către autoare.

Jesus

c) Omorul şi sinuciderea

A lua viaţa cuiva sau a te sinucide este cea mai gravă ofensă adusă Sinelui Suprem. Când se pierde o viaţă, se pierd multe oportunităţi. Uciderea cuiva stă în calea liberului-arbitru în cel mai extrem mod posibil. Întrerupe planul spiritual al fiinţei, făcând necesară reînceperea unei noi vieţi şi renunţarea la alte obiective pentru a se putea vindeca. Dacă ar fi fost posibil să retrăieşti din nou acea viaţă, poate că pierderea n-ar fi fost atât de mare, dar nu este posibil. Nu mai pot fi niciodată reproduse aceleaşi situaţii. Victima ar putea fi nevoită să aştepte multe vieţi până să găsească iarăşi nişte oportunităţi similare. Uciderea îl întârzie şi pe ucigaş. El va fi obligat să-i acorde victimei compensaţii şi să ia toate măsurile pentru a preveni repetarea unei asemenea întâmplări. Karma înseamnă atât învăţare, cât şi reparaţie. După cum arată poveştile care urmează, plata poate fi făcută în mai multe moduri, nu doar direct victimei.

Sinuciderea şi crima pretind învăţarea unor lecţii diferite şi, prin urmare, strategii diferite de vindecare. La fel ca şi crima, sinuciderea este o infracţiune gravă şi un regres în evoluţie. Şi totuşi, cu toţii am comis o sinucidere la un moment dat, pentru că este un răspuns natural la durere în primele vieţi de om, când avem puţină experienţă în faţa vieţii. (În ultima vreme, sinuciderea este frecventă la adolescenţi, care pot fi suflete ceva mai bătrâne, dar nu au maturitatea necesară pentru a face faţă vieţii.) Aşadar, a spune că sinuciderea produce un regres evolutiv este o afirmaţie cam derutantă. Învăţăm din tot ceea ce facem. Totuşi, sinuciderea ne încetineşte progresul în mod semnificativ. Din fericire, pentru că inutilitatea ei este evidentă atunci când nu mai suntem în trup şi amintirea acestei evidenţe persistă la un nivel profund atunci când suntem reîncarnaţi, rareori ne sinucidem în mod repetat.

Următoarele poveşti arată cum se vindecă uciderea şi sinuciderea şi cum asta ne ajută să creştem în iubire şi compasiune.

Omorul

Cazul J

Arnold a comis o crimă într-una dintre primele sale întrupări. Acest lucru nu este neobişnuit. Comitem majoritatea crimelor şi sinuciderilor la începutul evoluţiei noastre, înainte să fi dobândit compasiunea, înţelegerea şi autocontrolul necesar pentru a le împiedica. Atunci când sufletele mai bătrâne comit crime sau sinucideri, de obicei, este o reacţie la violenţa şi ura pe care le-au trăit în copilărie. Arnold, însă, a crescut într-o familie normală pentru acele vremuri. Nu a fost tratat cu asprime sau neglijat, dar viaţa era grea. Muncea pe câmp de dimineaţă până seara. Neavând disciplina sau forţa fizică de a rezista fără să simtă ostilitate şi furie, făcea faţă cu ajutorul băuturii, ceea ce i-a diminuat inhibiţiile şi i-a dezlănţuit mânia. În consecinţă, se bătea frecvent cu alţi indivizi agresivi. Într-o zi, o bătaie cu pumnii s-a transformat într-o luptă cu cuţite, iar adversarul lui Arnold şi-a pierdut viaţa. Dar, pentru că nu s-a aplicat legea, crima a rămas nepedepsită. Ca urmare, comportamentul său a rămas neschimbat.

În viaţa următoare, s-a reîncarnat într-o femeie pe nume Ellen. Ellen muncea la câmp, pe lângă faptul că avea grijă de părinţii ei invalizi, de soţul şi copiii ei. Şi aceasta a fost o viaţă de muncă, cu puţine bucurii. Însă, fiind femeie, nu i s-a permis să-şi exprime furia. Ea a găsit alte modalităţi de a face faţă simţămintelor sale, cum ar fi să discute cu alţii. Asta a ajutat-o să nu se mai simtă nedreptăţită şi să-şi accepte soarta. De asemenea, a învăţat-o să se bucure de unele sarcini zilnice, în special de cusut, ţesut şi tricotat. A descoperit că poate face haine frumoase, ceea ce i-a dat un sentiment de împlinire şi mândrie.

Sufletul ei a ales această situaţie din două motive. În primul rând, i-a oferit şansa de a se confrunta cu circumstanţe similare celor din viaţa anterioară şi de a-şi îmbunătăţi modul de a le face faţă. În al doilea rând, deşi nici mama şi nici tatăl ei nu erau acea fostă victimă, prin faptul că îi îngrijea, îşi plătea parţial datoria karmică din fosta viaţă. Pentru a-i uşura situaţia, sufletul ei i-a ales nişte părinţi calzi şi generoşi. În acest fel, era aproape sigur că ea va plăti o parte din datorie, precum şi că îşi va spori capacitatea de a-i iubi şi de a-i sluji pe ceilalţi.

Pentru următoarea viaţă, sufletul ei a ales condiţii mai fericite, din nou ca femeie. Scopul era de a continua să-şi întărească puterea de a iubi. Pentru aceasta, ea trebuia să trăiască din plin bunătatea vieţii. S-a născut într-o familie caldă şi iubitoare, dedicată evanghelizării semenilor. Părinţii ei strângeau bani pentru săraci, îi hrăneau şi adăposteau pe cei fără adăpost, se dăruiau cu totul enoriaşilor lor şi încă le mai rămânea multă dragoste pentru cei trei copii ai lor. Deşi nu era la fel de evoluată ca ceilalţi fraţi ai ei, calităţile ei bune au fost scoase în evidenţă şi puse în valoare de oamenii iubitori din jurul ei. Frumuseţea ei a făcut-o, de asemenea, să fie mai atrăgătoare. Când a venit momentul să se căsătorească, a ales pe cineva cu aceeaşi vocaţie ca şi tatăl ei, ceea ce a perpetuat modelul de dăruire în slujba celorlalţi. În timpul acestei vieţi, ea a crescut ca putere interioară, iubire şi înţelegere.

De-a lungul acestor vieţi, a devenit suficient de puternică pentru testul final. În cele din urmă, ca bărbat, se va întâlni cu individul pe care l-a ucis şi va încerca să-şi achite ultimele datorii karmice. Deşi fiinţele nu sunt obligate să se întâlnească din nou într-o altă viaţă pentru a-şi echilibra astfel de datorii karmice, multe aleg să o facă. Totuşi, acest lucru va fi permis doar dacă victima îşi dă consimţământul. Victima trebuie să fie precaută când face această alegere, deoarece nu este niciodată sigur că echilibrarea va decurge aşa cum a fost planificată. Uneori, persoanele implicate nu fac decât să provoace noi încurcături.

Să ne întoarcem puţin înapoi şi să vedem traseul victimei. Dacă vă amintiţi, victima avea şi ea o problemă cu furia nestăpânită. Pentru a o corecta, au fost alese câteva vieţi feminine, la fel ca şi în cazul agresorului. Una dintre acestea a fost o viaţă uşoară, care i-a permis să-şi dezvolte un talent şi alte resurse psihice. Aşa cum am văzut şi în povestea agresorului, i-a fost util un talent (confecţionarea de haine) pentru vindecare. Sufletul se foloseşte adesea de talentele omului pentru a depăşi dificultăţile vieţii. Acesta este unul dintre motivele pentru care evoluăm mai repede în încarnările finale, când avem mai multe talente, decât în cele anterioare, când avem puţine.

În cele din urmă, victima, Rose, şi agresorul, Jim, s-au întâlnit. S-au îndrăgostit la prima vedere la un bal. La scurt timp după aceea, s-au căsătorit. Deşi acest lucru poate părea de neconceput, multe căsătorii şi alte relaţii umane se bazează pe o datorie karmică. Sufletele aduc oamenii împreună sub pretextul iubirii romantice şi îi leagă până când datoria este plătită integral sau doar atât timp cât permit circumstanţele. Deşi oricare dintre cei doi poate pleca oricând, totuşi, „lipiciul cosmic” îi ţine adesea împreună. Ei simt un fel de obligaţie, constrângere, atracţie şi, uneori, repulsie. Este ca şi cum s-ar afla sub o vrajă.

Ca să continuăm povestea, Rose s-a îmbolnăvit de moarte în scurt timp. Sosise momentul testului. Oare va avea Jim grijă de ea la nevoie? Era el un om suficient de iubitor pentru a o face? Senzaţia de obligaţie karmică favoriza acest lucru. O datorie karmică poate hrăni dragostea şi dedicarea dintre oameni. Prin relaţiile noastre karmice, învăţăm ce înseamnă devotamentul, iar puterea de a iubi ne este întărită prin acesta. Aşa s-a întâmplat cu Rose şi Jim. Jim a îngrijit-o pe Rose fără încetare până când ea şi-a revenit şi, deşi nu mai erau obligaţi din punct de vedere karmic să rămână împreună, au făcut-o cu plăcere. Această poveste nu este ceva neobişnuit; multe relaţii între suflete-pereche încep ca relaţii karmice. Această poveste demonstrează cum până şi crima poate duce la iubire. După cum aţi ghicit deja, toate poveştile de viaţă însumate au ca rezultat dragostea şi tot dragostea este rezultatul poveştii care urmează.

Cazul K

Aceasta este o altă poveste despre o crimă. A avut loc în încarnările timpurii ale ambelor personaje implicate. Sam, care i-a luat viaţa lui Henry, a făcut-o de frică, din cauză că Henry îl ameninţa cu o armă. Acest lucru ridică nişte chestiuni interesante. Legile noastre fac unele concesii pentru crima în aceste circumstanţe şi poate ne-am aştepta ca şi sufletele să facă la fel. Poate că acest tip de crimă ar necesita o pedeapsă mai mică. Cu toate acestea, din punctul de vedere al sufletului, întrebarea nu este: „Ce crimă este mai odioasă?”, ci „Ce lipsă de înţelegere a cauzat-o?” şi „Ce lecţii sunt necesare pentru a corecta această situaţie?”. Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să analizăm mai atent ce s-a întâmplat şi de ce.

Sam şi Henry se cunoşteau şi se considerau prieteni. Neînţelegerea dintre ei era legată de nişte animale pe care Sam se pare că i le datora lui Henry. Când Henry a venit să-şi revendice drepturile, Sam i-a răspuns ostilităţii sale cu o şi mai mare ostilitate. A urmat o bătaie, iar Henry a fost ucis. Din perspectiva sufletelor, este extrem de important ce sentimente nutreau ei în momentul evenimentului. Când se apăra, Sam se gândea la soţia şi la cei doi copii ai săi. Deşi a răspuns agresiv, nu a făcut-o din furie, aşa cum făcuse Henry. Prin urmare, lecţia lui nu ar fi despre controlul furiei.

Totuşi, Sam pusese capăt vieţii cuiva, aşa că trebuia să capete respect pentru sacralitatea vieţii. A ales să înveţe acest lucru într-un mod dramatic, prin faptul că următoarea viaţă i-a fost scurtată. Ar fi putut alege o modalitate mai blândă, dar mai lentă de a face acelaşi lucru, însă varianta aceasta a avut beneficiile ei. Când acea viaţă i s-a încheiat atât de brusc, a fost o mare pierdere pentru toţi cei care l-au iubit, chiar dacă această durere făcea parte şi din planurile dragilor lui. Indiferent de durerea pe care o provoacă – sau poate datorită ei – pierderea unui om drag aduce cu ea multe ocazii de creştere spirituală pentru toţi cei atinşi de ea. Lecţia încheindu-se aici, el a intrat în următoarea viaţă având mai multă compasiune şi o preţuire pentru viaţă pe care o transmitea şi altora.

 

Sinuciderea

Sinuciderea are mai multe motive posibile. Motivul este important pentru stabilirea lecţiei care-i va urma. Oamenii se sinucid din patru motive: a) sentimentul de deznădejde, b) mecanisme de adaptare nepotrivite, c) teama de viitor şi d) durerea fizică. Sufletele mai tinere tind să se sinucidă mai degrabă din primele două motive, în timp ce sufletele mai bătrâne, din ultimele două motive. În ambele cazuri, sinuciderea se întâmplă şi pentru că oamenilor le lipseşte înţelegerea vieţii şi a morţii. Dacă ar cunoaşte adevărul despre viaţă şi moarte, nu ar mai considera sinuciderea drept o opţiune.

O metodă prin care sufletul ne învaţă despre viaţă şi moarte sunt experienţele în apropierea morţii (NDE). În urma unor asemenea experienţe, oamenii îşi conştientizează imensitatea şi nemurirea şi îşi înţeleg mai bine scopul vieţii. După o experienţă în apropierea morţii, viaţa devine mult mai mult decât simpla căutare a fericirii. Ea devine un cadou, a cărui valoare se măreşte prin fiecare experienţă – chiar şi prin cele dureroase.

Experienţele din apropierea morţii sunt un antidot la sinucidere, dar mai există şi altele. Religia este unul dintre ele. Sufletele tinere vulnerabile la ideea sinuciderii se nasc adesea în familii religioase. Descurajând sinuciderea, ele îndeamnă la înfruntarea vieţii. Unele religii învaţă chiar că viaţa este o şcoală. Cu toate acestea, puţine oferă înţelegerea necesară pentru a-i ajuta pe oameni să îmbrăţişeze viaţa, indiferent de ceea ce le-ar aduce. Înţelegerea este o nevoie umană de bază. Ea contracarează disperarea şi frica şi favorizează acceptarea şi compasiunea. Este cel mai bun antidot împotriva sinuciderii. Acest lucru este ilustrat de următoarea poveste.

Cazul L

Anna şi-a început viaţa într-o închisoare. Mama ei era încarcerată pentru un furt pe care nu-l comisese. La vârsta de doi ani, Anna a fost plasată într-o familie adoptivă în afara închisorii, în speranţa că va creşte normal. Cei care au crescut-o au avut grijă de ea, dar nimeni nu i-a oferit vreo educaţie spirituală. Nimeni nu a învăţat-o că există mult mai mult în viaţă sau în ea însăşi decât ceea ce este evident. Şi, deşi viaţa poate că nu depinde de această înţelegere, totuşi, calitatea vieţii depinde. Drept urmare, a crescut cu un simţ al propriei persoane care nu trecea dincolo de ceea ce îi reţinea atenţia pe moment. A trăi fără nicio înţelegere spirituală este ca şi cum ai vedea cu ochelari de cal: pierzi imaginea de ansamblu. Asta i s-a întâmplat şi ei. Când se confrunta cu vreo problemă, înţelegerea ei era atât de îngustă, încât nu putea să vadă ce opţiuni are sau potenţialul benefic al problemei. Aşa că, din disperare şi ignoranţă, şi-a luat viaţa.

Pentru următoarea viaţă, sufletul a pus la cale un plan care să o familiarizeze cu natura ei spirituală. I-a fost aleasă o familie religioasă şi o hartă astrologică care încuraja căutarea unui sens mai înalt (Săgetător şi Peşti). S-a născut într-o familie plină de devoţiune, care credea că Dumnezeu trăieşte în fiecare persoană. Dar a durat ceva timp până când a avut o experienţă personală în acest sens. Nu ne naştem cunoscându-ne adevărata natură. În primele vieţi, trebuie să ne fie arătată. Odată descoperită, această înţelegere rămâne în noi. Deoarece era prima ei experienţă a Sinelui spiritual, nu a fost una şocantă sau transcendentală. Ci în ea s-a trezit încet această conştientizare, până când, într-o zi, a fost copleşită de sentimente de devoţiune. Apoi, a devenit conştientă că există o pace în interiorul ei. După aceste două descoperiri importante, era pe drumul spre îndeplinirea scopului vieţii sale. Dar mai urma ceva.

Într-o zi, în timp ce aştepta la un colţ de stradă să se întâlnească cu cineva, a avut viziunea conexiunii dintre toate formele vieţii. A văzut energia care curgea din fiecare formă şi se conecta cu oricare altă formă. Acest lucru a durat doar o clipă, dar nu avea să o mai părăsească pentru tot restul vieţii. În acea scurtă clipă, ea a ştiut foarte clar că viaţa nu era aşa cum părea. A înţeles că, în spatele realităţii obişnuite, se află o realitate mult diferită. Şi a ştiut că fiinţa ei nu era separată de restul vieţii. Atunci a luat naştere în ea acel lucru misterios numit credinţă.

Experienţe ca acestea ne sunt oferite fiecăruia de către sufletul nostru în diferite momente ale evoluţiei pentru a ne aduce o astfel de înţelegere. Ele constituie baza a ceea ce numim credinţă. Când a întâmpinat dificultăţi în viaţa următoare, nu s-a mai gândit la sinucidere. În schimb, a descoperit că avea o forţă interioară – credinţa – pe care se putea baza pentru a o ajuta să persevereze şi să înveţe din dificultăţi.

Cazul M

Betty, un suflet tânăr, făcea faţă cu greu chiar şi celor mai mici provocări ale vieţii, cum ar fi trezitul dimineaţa, îndeplinirea responsabilităţilor, comunicarea propriilor nevoilor şi înţelegerea cu membrii familiei. Ea atribuia aceste neputinţe faptului că era diferită, presupunând că ar fi ceva mai specială. Sentimentul că ar fi specială a ajutat-o să facă faţă dificultăţilor zilnice. Atunci când se simţea persecutată sau neiubită, se retrăgea în camera ei şi îşi spunea că este deasupra tuturor acestor lucruri. Se cufunda în fantezii despre cum va fi viaţa ei în viitor.

Pe măsură ce s-a maturizat, nu prea s-a schimbat. Când a început să lucreze ca funcţionară în magazinul tatălui ei, aborda serviciul aşa cum făcea cu orice. Ajungea târziu la serviciu şi se purta urât cu clienţii. Când a fost mustrată, nu i-a păsat. Susţinea că ar fi specială şi că este destinată pentru ceva mai măreţ. Nu şi-a dat seama că ea însăşi îşi crea viitorul. Visa la un soţ care să o scape de corvoada vieţii şi care să-i asigure toate nevoile.

Într-o zi l-a întâlnit pe bărbatul visurilor ei, sau aşa credea ea. A flirtat cu el, iar el a invitat-o la o întâlnire. Seara lor împreună a fost romantică, el era misterios, iar ea era complet fermecată. Au continuat să se vadă până într-o zi, când el i-a spus că nu se mai pot vedea, din cauză că este căsătorit. Era distrusă. El era bărbatul perfect pentru ea! Cum a putut să i se întâmple aşa ceva?! În acea noapte, s-a dus acasă, şi-a pus cuţitul la încheietura mâinii şi a sângerat până la moarte. Dacă ar fi avut mai multe resurse sufleteşti pentru a face faţă acestei lovituri şi nu ar fi investit atât de mult în fantezia cu acel bărbat, ar fi putut să evolueze pe baza acelei experienţe. Erau posibile multe alte concluzii în afară de cea aleasă de ea. Ar fi putut trage concluzia că nu putea conta pe alţii pentru a-şi îmbunătăţi viaţa sau că ar fi trebuit să se îmbunătăţească întâi pe sine pentru a atrage bărbatul potrivit. În schimb, a ajuns la concluzia că viaţa nu merita să fie trăită fără acel bărbat.

Elaborând planul pentru următoarea viaţă, sufletul ei a luat în considerare această concluzie, nivelul ei de dezvoltare şi alte motive. Acest plan a inclus nişte circumstanţe care să o încurajeze să-şi dezvolte un talent, nişte părinţi ale căror convingeri religioase interziceau sinuciderea şi o hartă astrologică care să-i limiteze fanteziile şi să-i încurajeze realismul şi munca trudnică (semne de Pământ). Corectarea concluziei ei greşite de la moarte a necesitat o abordare ceva mai creativă. Pentru că ajunsese la concluzia că viaţa nu merita să fie trăită fără acel bărbat, sufletul ei a încercat să-i aranjeze o căsătorie cu bărbatul visurilor ei pentru ca ea să înţeleagă că nu aceasta era soluţia.

Aşa cum era de aşteptat, în această viaţă, era ceva mai practică. Se ocupa de responsabilităţile ei cu mai multă bunăvoinţă, dar nu fără unele resentimente. Acest lucru nu este surprinzător. Chiar dacă o hartă astrologică pune în evidenţă anumite tendinţe, ea nu poate compensa o carenţă de dezvoltare. Aşa cum fusese planificat, ea l-a întâlnit, s-a îndrăgostit şi s-a căsătorit cu bărbatul visurilor ei. Cu toate acestea, la scurt timp după aceea, el a început să bea şi să stea toată noaptea în oraş. Uneori, venea acasă beat, o trezea şi o bătea. După una dintre aceste nopţi, ea a decis că s-a săturat şi l-a părăsit. Acest lucru i-a deschis noi orizonturi. A fost primită în casă de către un cuplu în vârstă care dorea să împartă locuinţa cu cineva în schimbul unor sarcini casnice. Aşa a ajuns să studieze arta, un domeniu pe care dorise să-l urmeze încă din copilărie. A studiat-o în timp ce se întreţinea având alte locuri de muncă. Faptul că s-a descurcat de una singură şi că a căpătat libertatea de a-şi urmări interesele au făcut ca această viaţă să fie una foarte împlinită.

Din aceste povestiri, ar trebui să reiasă limpede că nu pedeapsa este urmărită de karmă. Gravitatea crimei nu va fi egalată printr-o suferinţă similară. Asta nu înseamnă că cineva care ucide mii de oameni nu va suferi. Cu cât este mai mare fărădelegea, cu atât este mai mare şi ispăşirea; şi atât învăţătura, cât şi ispăşirea implică adesea o suferinţă. În plus, progresul nostru evolutiv este încetinit semnificativ de faptul că trebuie să ne reparăm greşelile, iar însăşi reîncarnarea în mai multe vieţi este un fel de pedeapsă. Dar, cel mai dificil aspect al karmei ar fi necesitatea de a ne amâna progresul în alte domenii. Vieţile dedicate arderii karmei sunt rareori la fel de împlinite ca cele dedicate altor obiective.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
2 iulie 2022