<  Cuprins "Ciclurile sufletului"


Bolile psihice şi handicapul mintal

Capitolul 4 "Justiţia karmică şi vindecarea traumelor", subcapitolul g) "Bolile psihice şi handicapul mintal", din cartea dictată mediumului Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „CYCLES OF THE SOUL: Life, Death, and Beyond” (CICLURILE SUFLETULUI - Viaţa, moartea şi dincolo de ele).

Acest capitol nu a fost lecturat audio de către autoare.

Jesus

g) Bolile psihice şi handicapul mintal

Bolile psihice şi handicapul mintal sunt abordate în acelaşi capitol, deoarece propun adeseori lecţii similare. Totuşi, boala psihică nu este întotdeauna decisă înaintea naşterii, pe când handicapul mintal este, aproape întotdeauna. De asemenea, aceste afecţiuni provoacă reacţii similare din partea celorlalţi, în ambele cazuri, abuzurile fiind ceva obişnuit.

Afecţiunile psihice şi retardul mintal au existat în toate culturile de-a lungul istoriei. Ambele sunt necesare evoluţiei noastre pentru ce ne pot învăţa. Compasiunea faţă de cei neajutoraţi este cea mai evidentă învăţătură, dar nu singura. Totodată, dependenţele impuse de aceste afecţiuni ne fac să apreciem independenţa şi libertatea. Deoarece aceste restricţii creează o dorinţă de libertate, experienţa bolii psihice sau a handicapului mintal poate fi utilă atunci când acest impuls lipseşte, aşa cum se întâmplă frecvent în primele noastre încarnări. În acele vieţi, este posibil să ne obişnuim uşor cu dependenţele şi să ne fie teamă să ne aventurăm pe cont propriu. Dacă se pare că nu vom alege să fim mai independenţi şi mai autonomi atunci când ne va veni timpul, atunci ne-ar putea fi dată o boală psihică sau un retard mintal pentru a ne impulsiona dorinţa de independenţă.

Deşi majoritatea se confruntă cu boli psihice şi handicap mintal în primele încarnări, nu înseamnă însă că toţi cei care suferă de ele sunt suflete tinere. Şi sufletele mai în vârstă pot alege aceste metehne. La fel cum cineva care stăpâneşte deja lecţiile sclaviei ar putea decide să treacă din nou prin ele pentru a-i ajuta pe cei înrobiţi, tot aşa, multe suflete mai bătrâne aleg să sufere de o boală psihică sau un handicap mintal pentru a-i ajuta pe cei afectaţi sau pe cei care îi îngrijesc pe aceştia să profite la maximum de această experienţă. Cunoaştem cu toţii persoane bolnave psihic sau cu retard care i-au învăţat pe cei care le îngrijesc lecţii nepreţuite despre dragoste, compasiune, acceptare, răbdare şi rezistenţă. Este limpede că astfel de persoane nu doar au nişte lecţii de învăţat; ele ne sunt şi profesori. Dacă ne putem deschide inimile către ceea ce pot să ne înveţe, aceşti oameni speciali ne pot îmbogăţi enorm.

Poveştile care urmează ilustrează cum pot contribui boala şi handicapul psihic la evoluţia noastră şi de ce aceste experienţe sunt alese uneori de către sufletele mai bătrâne.

Boala psihică

Cazul Z

Hanna suferea de schizofrenie în vremuri când aceasta era considerată o posedare. Pentru că locuitorii oraşului ei credeau că este posedată de rău, oamenii se temeau de ea şi o pedepseau. Sufletul ei a ales această boală pentru a-şi accelera evoluţia, ştiind clar că această alegere, în acele vremuri, va duce la abuzuri. Hanna era un suflet mai bătrân, capabil să facă faţă abuzurilor şi să le folosească pentru propria dezvoltare, ceea ce poate că nu ar fi fost valabil şi pentru un suflet mai tânăr. În consecinţă, sufletele foarte tinere rareori sunt puse în situaţii cu potenţial pentru abuzuri. De obicei, când sufletele tinere suferă abuzuri, asta nu face parte din planul lor de viaţă.

La început, Hanna a fost închisă în condiţii insuportabile. Iar când îngrijirea ei a devenit o povară, persecutorii ei au găsit o modalitate de a-i justifica moartea. Au spus că, din cauză că era vrăjitoare, trebuia să fie arsă pentru a pune capăt vrăjilor sale. Cu mare solemnitate şi certitudinea că fac ce trebuie, au ars-o în piaţa oraşului pentru ca toată lumea să o vadă. Aşa i s-a pus capăt vieţii la vârsta de douăzeci de ani. Deşi a fost o viaţă scurtă, a fost una semnificativă. Ca orice suferinţă, a învăţat-o compasiunea. De asemenea, a învăţat-o să accepte viaţa şi că omul nu are control asupra ei. Resemnarea a dat naştere unei noi viziuni, unei noi stări de conştiinţă. Ca urmare, în viaţa următoare, ea a rămas detaşată de suişurile şi coborâşurile vieţii, centrată în ochiul din mijlocul furtunilor vieţii. Învăţase ceea ce învaţă cei care petrec ore întregi pe zi făcând meditaţie – că ea nu este corpul, mintea sau emoţiile ei; că este Spirit. Această viaţă a pregătit-o să-şi aducă Lumina în lume, când i-a ajutat şi pe alţii să şi-o descopere pe a lor. Acea experienţă de supliciu a pregătit-o să-şi slujească semenii la un nivel la care nu mulţi reuşesc, decât abia în ultimele lor încarnări.

Cazul AA

Monica este un suflet foarte tânăr care a ales schizofrenia pentru a-şi spori compasiunea şi preţuirea pentru independenţă. Pentru că nu are resursele şi forţa interioară a Hannei, sufletul ei a ales un mediu mai protector şi înţelegător. Monica este îngrijită la domiciliu sub supravegherea unui psihiatru. În vremurile noastre moderne, ea beneficiază de avantajele pe care medicamentele le aduc acestei boli, permiţându-i să ducă o existenţă relativ normală, deşi ferită.

Din cauza carenţelor sale de dezvoltare, Monica nu a reuşit să înveţe aceleaşi lecţii ca Hanna. Însă ea a învăţat nişte lecţii fundamentale. De asemenea, această experienţă i-a oferit un mediu sigur, în care să înveţe despre o lume extrem de tehnologizată şi complexă. În mod normal, un suflet foarte tânăr ca al ei s-ar fi încarnat într-o societate mai simplă, în care nimeni n-are mari aşteptări şi unde elementele de bază ale supravieţuirii sunt învăţate în familie. În cazul Monicăi, viaţa cu schizofrenie a primit sprijin şi instruire specială într-o societate foarte tehnologizată.

Trebuie să ne întrebăm de ce a ales să se nască într-o societate tehnologizată. Pe lângă ce avea ea de învăţat, motivul era că avea să-i înveţe câte ceva şi pe îngrijitorii ei. Boala ei i-a deturnat familia de la acel stil de viaţă ocupat şi materialist suficient de mult timp pentru a-i face să se orienteze către interiorul fiinţei lor. Schizofrenia, ca orice criză personală, a fost o modalitate de a promova creşterea spirituală şi emoţională a familiei sale. Nu doar că le solicita răbdare, dar i-a făcut să-i dea seama de profunzimea iubirii pe care o aveau pentru fiica lor şi unul pentru celălalt. Monica şi-a unit familia şi le-a sporit capacitatea de a se dărui reciproc. Acestea nu sunt nişte realizări minore, ci repere importante în călătoria noastră evolutivă.

Cazul BB

Această poveste diferă de ultimele două prin faptul că boala psihică nu a fost aleasă dinaintea naşterii, ci a devenit un mijloc de a face faţă unei situaţii intolerabile. Atunci când sunt abuzate sau traumatizate în mod excesiv şi grosolan, adeseori, sufletele tinere se izolează de lume printr-o boală psihică. Deşi poate că nu aleg în mod conştient să fie bolnave mintal, renunţarea lor la viaţă ia această formă. Această opţiune se aseamănă cu sinuciderea prin intenţia de a fugi de viaţă, dar persoana rămâne vie, renunţând la privilegiul de a trăi în mod conştient şi cu un scop. În mod ironic, tocmai această tendinţă de a renunţa la propria voinţă, plus lipsa lor de experienţă, le face pe sufletele tinere să fie vulnerabile la abuzuri.

Melissa a fost abuzată sexual de tatăl ei până când a reuşit să scape, plecând de acasă. În timp ce era pe cont propriu, a mai fost violată în mod repetat de o cunoştinţă. După toate acestea, a refuzat să mai participe la realitate şi a devenit un minor sub tutela statului. Sufletul este rareori responsabil pentru asemenea situaţii care creează atât de mult stres asupra unei persoane foarte vulnerabile. Când se întâmplă acest lucru, de obicei, planul a mers prost din cauza altora. Deşi sufletul va face tot ce poate pentru a îndrepta situaţia, uneori nu este de ajuns.

Ar fi interesant de analizat cum au încercat să influenţeze această situaţie sufletele celor implicaţi. În primul rând, sufletul Melissei nu anticipase că tatăl ei o va fi abuza. Deoarece nu fusese abuziv timp de multe încarnări, nu era deloc probabil să devină un astfel de agresor. Când intenţiile sale au devenit clare, sufletul lui a încercat să prevină abuzul, încercând să-l influenţeze intuitiv pe el şi pe ceilalţi implicaţi. Când stratagema nu a funcţionat, sufletul ei a creat o boală care necesita o intervenţie medicală, în speranţa că medicul va descoperi abuzul, dar el nu a fost suficient de atent. Sufletele lor au adus chiar şi o altă femeie prin preajmă pentru a devia interesul tatălui, dar fără niciun rezultat. Abuzul sexual creează dependenţă şi este greu de oprit odată ce a început. Sufletele lor nu au putut ajunge nici la mama Melissei, care era dependentă de alcool. Nici la acest lucru nu s-au aşteptat. Era o femeie sensibilă, capabilă să se ocupe cu dragoste de fiica ei. Dar începuse să bea când a pierdut al doilea copil. Deşi avortul făcea parte din planul vieţii ei, nimeni nu anticipase că va transforma această tragedie în alta, încercând să-i facă faţă prin alcool.

Dependenţa este dăunătoare nu numai din punct de vedere social, fizic şi emoţional, ci şi spiritual. Este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care planurile dau greş, dar şi invers, mulţi devin dependenţi tocmai din cauză că nu sunt în armonie cu planurile lor. Deoarece dependenţele blochează receptarea mesajelor de la suflet, mulţi dintre cei dependenţi se trezesc captivi într-o viaţă neîmplinită. Este şi mai tragic atunci când o dependenţă împiedică planurile altora, aşa cum s-a întâmplat în acest caz. Atunci, ar putea fi nevoie de o echilibrare viitoare, dar nu pentru a-l pedepsi pe cel dependent, ci pentru a-i arăta cât de important este să fie responsabil pentru propria viaţă şi să nu strice viaţa altora.

Deşi boala psihică i-a adus în cele din urmă Melissei protecţia de care avea nevoie şi o oarecare compasiune, totuşi, a împiedicat-o să îşi îndeplinească celelalte lecţii. Din păcate, atunci când este schimbată ordinea lecţiilor, nu se obţin neapărat aceleaşi înţelegeri. Deoarece boala mintală nu făcea parte din planul vieţii, fata nu a beneficiat de această experienţă precum cei din poveştile anterioare.

Deoarece aceasta este o poveste din vremurile de acum, vieţile viitoare nu au fost încă scrise. Planul de viitor al Melissei va include un mediu protector, care o va ajuta să îşi reconstruiască încrederea în sine, personalitatea şi încrederea în ceilalţi. Este probabil că va alege să crească într-un orăşel sau sat, unde îi poate fi mai bine asigurată siguranţa, precum şi o hartă astrologică cu multe semne de Foc pentru dezvoltarea ego-ului şi un comportament încrezător. De asemenea, va trebui să înveţe să facă faţă stresului vieţii în alte moduri decât prin evadare.

Deoarece mama ei nu a făcut niciodată legătura între boala psihică a Melissei şi propria-i lipsă de responsabilitate, vindecarea viitoare va include, fără îndoială, o experienţă care o va ajuta să priceapă daunele cauzate de dependenţă. Circumstanţele pentru această lecţie nu vor fi greu de aranjat, deoarece ea va fi oricum predispusă la alcoolism şi probabil că va deveni din nou alcoolică. Deoarece dependenţele se continuă în vieţile viitoare, lecţiile legate de dependenţă sunt inevitabile. De asemenea, vindecarea mamei va impune, probabil, o situaţie similară cu avortul spontan, pentru a o ajuta să dobândească înţelegerea spirituală pe care a ratat-o înecându-şi durerea în alcool. De exemplu, o persoană apropiată ar putea pierde un copil. Şansele ei de a găsi răspunsuri la întrebările pe care înainte le evita ar fi favorabile, dacă va avea o hartă astrologică care favorizează căutarea spirituală (Săgetător sau Scorpion) şi persoane în jur care i-ar putea oferi îndrumarea potrivită.

În ceea ce-l priveşte pe tată, vor trebui abordate mai multe aspecte. Unul este puterea, deoarece incestul implică un abuz de putere şi de voinţă. Un altul este stăpânirea de sine, în special asupra gândurilor, deoarece fanteziile tatălui au jucat un rol-cheie în acel abuz. Şi ultimul este empatia. Deoarece empatia se învaţă prin victimizare, karma care învaţă empatia pare adesea o pedeapsă. Cu toate acestea, învăţarea empatiei face parte din evoluţia oricui. Nimeni nu scapă de ea, deşi unele fiinţe au mai puţine experienţe de victime decât alţii, deoarece învaţă mai repede. Acesta este un caz în care tatăl, probabil, va avea nevoie să fie victimizat în acelaşi mod în care el a victimizat-o pe fiica sa. Empatia nu poate fi învăţată în alt mod. Aşadar, victimizarea ce urmează va fi o consecinţă – şi nu o pedeapsă – pentru abuzarea fiicei sale. Vă rog să nu trageţi concluzia că victimele îşi merită suferinţa!

Utilizarea corectă a puterii se învaţă, de obicei, suportând consecinţele negative ale abuzului de putere. Tatăl ar putea fi învăţat această lecţie cu o hartă astrologică care pune accentul pe putere (Scorpion) şi care i-ar aranja o decădere. Sau, sufletul ar putea aranja nişte situaţii în care el să suporte un abuz de putere din partea altcuiva.

În ceea ce priveşte deprinderea abţinerii sexuale, sufletul său ar putea alege pentru următoarea viaţă un mediu cât mai lipsit de stimulări sexuale, poate o cultură cu multe tabuuri sexuale sau una care să nu pună atâta accent pe sex. Ar putea fi nevoie de mai multe încarnări într-un astfel de mediu pentru a-i echilibra obiceiul de a fantaza şi a se răsfăţa sexual.

< Sus >

Handicapul mintal

Ultimele două poveşti sunt despre retardul mintal. Retardul mintal este aproape întotdeauna o decizie dinaintea naşterii şi ceva ce trăim cu toţii, de obicei în primele noastre încarnări. Limitarea intelectuală serveşte multor lecţii. Pe lângă răbdarea şi compasiunea faţă de cei mai neajutoraţi, handicapul mintal ne învaţă să trăim clipa. Cei cu mari limite intelectuale sunt incapabili să gândească abstract sau să-şi imagineze trecutul sau viitorul. Lumea lor constă doar din prezent. În acest sens, sunt asemănători cu copiii foarte mici sau cu alte creaturi.

Nu-i puţin lucru a învăţa să trăieşti clipa. Este ceva esenţial pentru ultimele noastre vieţi, când învăţăm să ne transcendem eul personal. Ego-ul este acel aspect personal care găseşte mare plăcere în a se proiecta în viitor şi a rumega trecutul. El ne împiedică să trăim în prezent, singura stare în care ne putem cunoaşte Sinele nostru divin. Acest adevăr este cunoscut de către cei care meditează, care o fac pentru a-şi transcende ego-ul şi pentru a-şi simţi adevărata natură. Pentru că ne poate învăţa să trăim în momentul prezent, retardul mintal este uneori ales de sufletele bătrâne care vor să înveţe asta.

Cazul CC

Aceasta este povestea unui suflet foarte tânăr pe nume Jeanne, care a ales să experimenteze un retard mintal uşor, în scopul de a se adăposti şi a se proteja de lume. Deoarece sufletele foarte tinere nu au resursele sau mecanismele de adaptare pentru a face faţă lumii exterioare, multe dintre ele cresc în sate mici, în medii rurale, în instituţii sau în alte locuri care le oferă siguranţa de care au nevoie, ajutându-le în acelaşi timp să înveţe elementele de bază ale supravieţuirii. Jeanne era handicapată mintal într-o societate care, de obicei, îi îngrijea pe cei retardaţi în instituţii. Însă ea avea doar un uşor retard şi putea beneficia de şcolarizare, aşa că a fost plasată într-o şcoală specială şi îngrijită de părinţi. A înflorit în acest mediu, care i-a oferit ceea ce avea nevoie pentru bunăstarea sa fizică şi emoţională.

Situaţia Jeannei era ideală, dar de ce atât de mulţi retardaţi se află în situaţii deloc ideale? Un răspuns este că, uneori, mediul nu se ridică la aşteptările sufletului. Din cauză că deciziile celorlalţi nu pot fi controlate, mediul nu se dovedeşte a fi întotdeauna aşa cum a vrut sufletul. Un alt motiv este că sufletele mai bătrâne pot alege retardul mintal în condiţii dificile în scopul de a-şi accelera evoluţia sau pentru a învăţa o anumită lecţie. Totuşi, sufletele foarte tinere nu vor alege niciodată o situaţie cu un potenţial de abuz sau neglijare, deoarece nu au resursele necesare pentru a beneficia de ea.

Cei care suferă din experienţa handicapului mintal sunt de obicei suflete foarte tinere într-un mediu care a devenit abuziv sau neglijent, în ciuda intenţiei contrare a sufletului. În aceste cazuri, cei vinovaţi de neglijenţă sau abuz vor avea parte de lecţii care îi vor convinge să nu mai facă acest lucru, iar victima lor va avea nevoie de un mediu protector pentru a se reface. Deoarece sufletele foarte tinere sunt atât de vulnerabile, situaţiile de abuz în primele încarnări pot avea urmări devastatoare, necesitând pentru vindecare multe încarnări ulterioare cu o existenţă simplă şi protejată. Inutil să mai spunem că aceasta este o întârziere pentru progresul lor. Mulţi dintre ei îşi petrec vieţi întregi într-o instituţie sau într-un mediu protejat, unde sunt îngrijiţi şi li se reconstruieşte încrederea. Pe de altă parte, înseşi instituţiile de îngrijire au fost adesea acuzate că favorizează tocmai abuzurile şi neglijările după care trebuie să se recupereze pacienţii lor. Instituţiile servesc atât celor care învaţă să aibă o mai mare compasiune faţă de cei neglijaţi şi abuzaţi, cât şi celor care se recuperează după neglijări şi abuzuri. Întotdeauna au existat şi instituţii bune, şi instituţii rele, iar sufletul le va folosi pe ambele pentru a servi acestor două scopuri diferite.

Cazul DD

Sufletul bătrân din această poveste a avut mai multe vieţi de călugăr înaintea acestei experienţe de retard mental. Din cauza efectului sufocant al monahismului asupra personalităţii şi a relaţiilor intime, aceste vieţi i-au inhibat dezvoltarea socială şi iniţiativa. Deşi l-au avansat din punct de vedere spiritual, i-au lăsat alte aspecte nedezvoltate. Ajuns în cele din urmă într-un punct al evoluţiei sale în care stilul de viaţă devoţional nu-i mai era benefic, el avea nevoie de alte experienţe care să-l completeze. Astfel, a ales să experimenteze handicapul mintal.

În această viaţă, era foarte retardat şi s-a născut într-o familie numeroasă şi unită. Acest lucru a servit mai multe scopuri. A putut să înveţe prin imitaţie şi simpatie, chiar dacă era incapabil să proceseze informaţiile în mod conştient. Observaţiile sale despre viaţa şi relaţiile de familie au fost înregistrate în inconştient şi îi vor fi disponibile în vieţile ulterioare. În plus, pasivitatea forţată i-a trezit dorinţa de a acţiona, ceea ce i-a echilibrat fosta tendinţă de pasivitate. Dacă n-ar fi fost această condiţie extremă, acest lucru nu ar fi putut fi realizat atât de repede. Şi, ultimul aspect, i-a întărit dorinţa de a sluji copiii şi pe alţi neajutoraţi.

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
21 iulie 2022