<  Cuprins "Să fii în lume, dar nu de-al lumii"


Cap. 3a) "A fi în Prezenţă"

Capitolul 3, "Pe deplin uman şi pe deplin divin", subcapitolul a) "A fi în Prezenţă", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „In the World but Not of It” (Să fii în lume, dar nu de-al lumii).

Notă: Acest subcapitol nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.

R.P.

Jesus

 

Capitolul 3: Pe deplin uman şi pe deplin divin

a. A fi în Prezenţă

«A fi în lume, dar nu de-al lumii este experienţa Prezenţei. Înseamnă să fii pe deplin uman şi, în acelaşi timp, pe deplin divin. Nu este o stare plictisitoare sau detaşată, ci una caldă, expansionată şi îndrăgostită-de-lume. Este experienţa de a fi pe deplin implicat în viaţa umană, fără a fi prea influenţat de viziunea ego-ului sau prea supărat pe suişurile şi coborâşurile vieţii.

Pentru a putea îmbrăţişa totul în lume, este necesar să „nu fii de-al lumii”, adică „nu al ego-ului”, care, de fapt, respinge lumea, pentru că lumea nu îi satisface aşteptările. „A nu fi al ego-ului” înseamnă să nu aştepţi ca lumea formelor să te facă fericit. Neavând această aşteptare, te eliberezi de nevoia ca lumea să fie într-un anumit fel. Atunci vei trăi relaxat pe acest Pământ. Poţi trăi în lume, poţi s-o îmbăţişezi şi să te bucuri pe deplin de ea aşa cum este, pentru că fericirea ta provine din ceva mult mai profund, din Prezenţă.

A fi în lume, dar nu de-al ei – a fi în Prezenţă – este ceva natural. Toată lumea ştie ce este Prezenţa; oricine a experimentat-o. Este misterioasă şi totuşi foarte obişnuită, pentru că este întotdeauna aici. Este singurul lucru care este întotdeauna aici. Orice altceva vine şi pleacă în conştiinţa spaţioasă care eşti, care este Prezenţa.

Ţi se pare ciudat să spui că totul vine şi pleacă în tine?! Este o idee radicală, nu-i aşa, aceea că eşti totul, că nu există aici nimic altceva decât tu?! Dar nu este acel tu care te crezi că eşti, desigur, ci acest Tu care este toată lumea, Unimea care se exprimă în toate. Aceasta este Unimea descoperită de mistici. Unimea este adevărul vieţii, dar care-i ascunsă în formele vieţii.

Unimea este adesea numită Non-forma, pentru a o deosebi de lumea formelor. Dar forma şi Non-forma este una şi aceeaşi: Forma nu este separată de Non-formă, care naşte forma şi se exprimă prin formă. Forma şi Non-forma sunt împletite şi nedespărţite. Prezenţa este experienţa Non-formei, dimensiunea atemporală în care tu, ca un sine separat, nu exişti. Şi totuşi, iată o formă care pretinde că eşti tu! Exişti atât ca formă, cât şi ca fără formă. Această dualitate primară, pe care am numit-o “sinele uman şi sinele divin”, se află în miezul a ceea ce eşti.

S-ar părea că oamenii s-au pierdut în formă, în sinele uman, dar asta nu-i cu putinţă. Precum norii care se mişcă pe cer, gândurile pot bloca doar temporar adevărul despre cine eşti. Uneori crezi ce-ţi spun gândurile despre tine, dar există multe alte momente când nu ai gânduri sau nu te identifici cu ele.

Odată ce te-ai apropiat de învăţături ca cea de faţă, înseamnă că ai avut, fără îndoială, multe licăriri ale adevăratei tale naturi şi chiar unele experienţe foarte profunde. Licăririle acestea vin adesea în mod neaşteptat şi în momente obişnuite: când te uiţi la cerul nopţii, când asculţi o muzică frumoasă, când priveşti în ochii animalului tău de companie sau ai iubitului tău ori iubitei tale, când ieşi afară într-o dimineaţă de primăvară sau când priveşti spre vârfurile copacilor sau priveşti la o pasăre pe fereastră.

Ce se întâmplă în aceste momente? Oare nu sunt acestea momentele în care nu faci nimic altceva decât să priveşti, să asculţi şi să simţi, când eşti foarte treaz şi atent la ce-ţi prezintă simţurile şi, de asemenea, când eşti foarte în largul tău? Când eşti foarte vigilent şi atent la realitatea senzorială şi, în acelaşi timp, foarte relaxat, intri în contact cu Prezenţa. În schimb, oamenii sunt de obicei atenţi la fluxul de gânduri, ceea ce provoacă orice, dar nicidecum relaxare. Nu poţi simţi Sinele divin în timp ce gândeşti. Dar când atenţia se implică complet în simţirea mediului din apropierea ta, atunci te simţi viu şi prezent.

Există un motiv pentru care Prezenţa se numeşte aşa, şi anume, pentru că ea apare atunci când simţi pe deplin momentul prezent. Aici s-ar putea să argumentezi că, întrucât momentul prezent este tot ceea ce există, nici n-ar fi posibil să ai altă experienţă decât momentul prezent. Dar mintea te duce într-un trecut şi viitor imaginar, o realitate virtuală plină de poveşti, ca un film. Dacă te implici în această realitate virtuală, înseamnă că nu mai eşti prezent pe deplin în corpul şi simţurile tale. Trăieşti în realitatea minţii, nu aici-şi-acum. Deoarece mintea te scoate din corp şi din simţuri, ea te scoate din momentul prezent, din Prezenţă. Numai mintea poate face acest lucru. Fără gânduri, ai fi mereu în Prezenţă. Faptul că atât de puţini oameni pot sta mai mult timp în Prezenţă este o dovadă a puterii şi atracţiei gândurilor.

Deci, dacă doriţi să ştiţi ce este Prezenţa, observaţi ce trăire aveţi atunci când nu vă pierdeţi în gânduri. Oamenii ating Prezenţa un timp atât de scurt, încât nu au ce spune despre ea. Pare o non-experienţă. Dar asta este percepţia minţii despre Prezenţă. Oamenii nu petrec mult timp în Prezenţă, din cauză că mintea lor o respinge ca fiind nimic şi, prin urmare, inutilă. Şi chiar aşa este – inutilă pentru ego.

Ego-ul nu are nimic de câştigat din “nimenimic” [traducere inedită pentru no-thing]. Cu siguranţă, Prezenţa nu este genul de experienţă pe care s-o caute mintea. Nu este destul de palpitantă sau interesantă pentru minte, care iubeşte drama, conflictele, problemele şi poveştile. Cu siguranţă, nu le veţi găsi în Prezenţă, motiv pentru care mintea vă scoate din Prezenţă cu fiecare ocazie.

Mintea vă momeşte să ieşiţi din Prezenţă şi din alt motiv: Prezenţa anihilează sinele fals, deşi numai pe timpul cât sunteţi în Prezenţă. Iar mintea nu vrea să încurajeze o asemenea experienţă! Acelaşi lucru este valabil şi pentru meditaţie. Mintea fuge de ea ca de ciumă, pentru că, pentru minte, meditaţia este ciuma. Aşa şi este.

Nu, mintea nu va găsi nimic interesant în Prezenţă, nimic de reproşat, nimic de analizat, nimic de comparat sau de judecat, nimic de gândit sau de discutat. Mintea se opreşte sau tace sau se scufundă în fundal atunci când vă aflaţi în Prezenţă, deoarece gândurile şi Prezenţa sunt incompatibile. Puteţi fi absorbiţi fie în gândire, fie în Prezenţă, dar nu în ambele deodată.

În Prezenţă, poţi avea în continuare gânduri, dar ele nu sunt coercitive şi nu simţi că tu le-ai gândi sau că ar fi ale tale, pentru că în Prezenţă nu există niciun tu. Gândurile, dacă există, pur şi simplu, vin şi pleacă pe fundal, iar experienţele senzoriale intră în prim-plan. La fel ca sunetele, priveliştile, mirosurile, senzaţiile şi alte experienţe mereu schimbătoare disponibile în orice moment, şi gândurile devin doar un alt lucru care apare şi dispare în câmpul conştiinţei.

Când trăieşti total în corpul şi simţurile tale, este ca şi cum ai vedea lumea în culori, pe când înainte era doar în alb-negru. A trăi în minte, într-o lume a conceptelor şi rupt de simţuri, este ceva foarte îngheţat şi mort în comparaţie cu cealaltă alternativă. Conceptele storc vlaga din viaţă, în timp ce rămânerea în corp şi simţuri readuce vitalitatea. Când eşti mai prezent, acest lucru îţi este evident. Viaţa devine mai bogată, mai frumoasă, mai vibrantă, mai vie şi mai plăcută. Ai ajuns Acasă şi ceva din tine ştie asta.

A fi prezent şi atent la simţuri este foarte plăcut, dacă rămâi în această experienţă suficient de mult timp. De obicei oamenii nu o fac. Ei gustă puţin din Prezenţă, dar, înainte ca să aprofundeze starea, mintea lor îi răpeşte într-un peisaj mental, unde pierd contactul cu realitatea şi experienţa senzorială. Până când nu-ţi vei dezvolta voinţa sau dorinţa de a rămâne în Prezenţă, aceasta va fi experienţa ta: Te scufunzi în Prezenţă timp de câteva secunde şi apoi te întorci în minte.

Pentru a experimenta Prezenţa mai des şi pe deplin, ceva din tine trebuie să-şi dorească Prezenţa mai mult decât experienţa gândirii. Cel ce doreşte acest lucru este Sinele divin care se trezeşte în tine, sau care se iveşte pentru a te trezi. Voinţa de a fi prezent nu poate fi antrenată sau forţată, ci vine la timpul său. Fie vrei să rămâi în minte, fie nu vrei. Omul ajunge în acest punct adesea atunci când îşi dă seama că fluxul gândirii este cauza suferinţei şi capătă motivarea să se elibereze de ea. Adeseori, acest punct coincide cu o criză sau o pierdere importantă în viaţă.

Acest dor de Prezenţă este un ingredient necesar, deoarece fără el, relaţia amoroasă cu mintea probabil va continua. Cu toate acestea, acest dor de Prezenţă ar putea dura mult timp până ca omul să devină adeptul rămânerii în Prezenţă. Poate fi nevoie de mulţi ani sau chiar decenii de practică spirituală înainte ca să poată rămâne în Prezenţă pentru perioade lungi de timp. Totuşi, merită să depună orice efort în acest sens şi, în cele din urmă, va da roade.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
4 septembrie 2021