<  Cuprins "Să fii în lume, dar nu de-al lumii"


Cap. 5d) "Capcane pe calea spirituală"

Capitolul 5, "Fiinţa umană purificată", subcapitolul d) "Capcane pe calea spirituală", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „In the World but Not of It” (Să fii în lume, dar nu de-al lumii). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

R.P.

Jesus

 

Capitolul 5: Fiinţa umană purificată

d. Capcane pe calea spirituală

«În scopul înţelegerii acestui mare mister care este încarnarea divină sau întruchiparea, este util să fii conştient de unele capcane de pe calea spirituală. Pentru început, deşi efortul şi vigilenţa faţă de ego sunt necesare pentru a te trezi din ego, prea multă strădanie şi eforturi pentru a te elibera de el pot fi o capcană. Sforţarea şi osteneala pentru realizarea spirituală, ca pentru orice altceva, este un semn al ego-ului. Ego-ul se căzneşte să obţină starea perfectă pe care şi-o imaginează şi, în acest fel, continuă să provoace suferinţă.

Nu vei fi niciodată total eliberat de ego. Oricând se poate găsi o rămăşiţă de ego, fie şi numai ca potenţial. Dacă vei căuta ego-ul în vorbele şi comportamentul tău, vei putea găsi câte puţin, dacă nu chiar mai mult din el. Iar să-l vezi la alţii este cu mult mai uşor! Caută să depistezi ego-ul, dar ai grijă să nu transformi această învăţătură într-un motiv de a fi critic cu tine sau cu ceilalţi, ori de a te crede superior. Asta ar însemna, cu siguranţă, că ego-ul tău a revenit la conducere.

Ego-ul este un program, de care aveţi nevoie într-o oarecare măsură. Atâta timp cât trăiţi în formă umană, trebuie să acceptaţi şi să suportaţi defectele inerente acestei programări. Chiar şi când o mare parte din ego a dispărut, nu veţi fi întotdeauna răbdători, nu veţi fi întotdeauna buni, nu veţi fi întotdeauna sensibili, nu veţi fi întotdeauna curajoşi şi nu veţi rosti întotdeauna cel mai înalt adevăr. Faceţi tot posibilul pentru a manifesta Sinele vostru divin în lume şi iubiţi-vă chiar şi atunci când greşiţi. Şi iubiţi-i pe ceilalţi chiar şi atunci când greşesc. Uneori, lucrul cel mai bun pe care îl puteţi face este să vă iertaţi imperfecţiunile proprii şi pe ale altora şi să încercaţi în continuare să faceţi tot ce-i mai bine.

O altă capcană ar fi să exageraţi în direcţia opusă: S-ar putea să vă toleraţi obiceiurile proaste, dependenţele şi imperfecţiunile, deoarece vă daţi seama că nu au nimic de-a face cu cine sunteţi cu adevărat. Unii oameni care au o anumită înţelegere spirituală sau care au avut o anumită conştientizare directă a adevărului îşi pierd interesul de a-şi rafina personalitatea sau nu le pasă cum se comportă sau ce impact ar putea avea asupra altora. Au văzut adevărul despre natura realităţii şi acum li se pare că ceea ce fac şi cum se comportă nu contează. Dar contează!

Dacă eşti dispreţuitor, detaşat sau insensibil faţă de ceilalţi în viaţa de zi cu zi, trebuie să te analizezi atent şi nu doar să spui „Asta e personalitatea mea” sau „Aceasta este problema lor” sau „Totul este o iluzie”. Indiferenţa cu privire la comportarea ta sau lipsa de bunătate faţă de ceilalţi este un semn că ego-ul s-a întors la comandă. O astfel de indiferenţă nu înseamnă deloc acea detaşare sau libertate spirituală, ci este opera ego-ului care corupe înţelegerea spirituală sau care profită de realizarea spirituală a omului.

Unii care au avut o realizare foarte profundă a adevărului simt că au depăşit cu totul condiţia umană. S-ar putea să nici nu se mai exprime la persoana întâi, de parcă corpul-minte nu ar mai avea nimic de-a face cu ei. De exemplu, ar putea spune: „Acestui corp îi este sete” sau „Percepută de aici, experienţa se simte aşa...” Deşi acest limbaj poate exprima trăirea lor cu mai multă precizie decât limbajul obişnuit, nefolosirea limbajului comun este un mod subtil prin care ego-ul îşi exprimă un sentiment de superioritate şi se separă de ceilalţi şi de viaţă. Unii oameni nu depăşesc niciodată acest stadiu, crezând că au atins suprema stare de iluminare, deoarece simt o detaşare extremă faţă de lume.

Deşi o astfel de detaşare aduce o mare uşurare de suferinţă, totuşi lipsa de interes faţă de lume şi lipsa de grijă faţă de ceilalţi reflectă o neintegrare spirituală. În starea integrată ai compasiune şi iubire profundă pentru viaţă în toate manifestările ei. Până când divinul nu se întruchipează cât mai complet posibil şi viaţa nu este îmbrăţişată pe deplin, experienţa umană nu este completă. Te-ai născut pentru a fi atât uman, cât şi divin.

O altă capcană este prefăcătoria spirituală sau pretenţia că ai fi îngăduitor, iubitor şi liniştit când, de fapt, nu eşti. Mulţi sunt oarecum familiariziaţi cu Prezenţa şi au avut licăriri ale realităţii profunde, ca urmare a meditaţiei sau unor experienţe spirituale. Când au pierdut-o sau este ascunsă de către ego, ei pot încerca să dea impresia, fie prin acţiunile lor, fie prin cuvintele lor, că încă sunt conectaţi cu Prezenţa.

Unii poate că simt nevoia să dea această falsă impresie, din cauza confuziei că aceste experienţe temporare ar fi totuna cu realizarea Sinelui. Deşi experienţele Prezenţei şi experienţele spirituale au adesea un impact profund asupra omului, putându-i chiar schimba cursul vieţii, ele sunt temporare şi nu sunt o trecere permanentă la Prezenţă ca identitatea ta esenţială, aşa cum o face realizarea de Sine. Ce fac aceste experienţe este că oferă oamenilor o scurtă viziune a Prezenţei şi a realităţii mai profunde, că îi inspiră să urmeze o viaţa spirituală şi deschid calea pentru o realizare mai permanentă.

Realizarea Sinelui sau trezirea este o trecere permanentă a identităţii la cea a Sinelui divin. Odată cu realizarea de Sine, nu te mai crezi a fi sinele fals, ci eşti ferm poziţionat ca Sinele divin. Realizarea de Sine înseamnă să înţelegi că identitatea ta esenţială este Prezenţa şi să o ştii fără niciun dram de îndoială. Nu este o doar înţelegere intelectuală, cum confundă oamenii de obicei.

Realizarea de Sine nu poate fi obţinută de minte prin niciun fel de analiză sau înţelegere. Nu poate fi deloc realizată de tine. Tu nu realizezi nimic. Realizarea înseamnă că acel tu care credeai că eşti nici nu a existat vreodată. Deşi practicile spirituale pregătesc terenul pentru realizarea de Sine, numai Graţia o oferă la momentul potrivit. Odată ce ai primit această realizare, nu te va mai părăsi niciodată.

Ca să fie clar, realizarea de Sine sau trezirea este doar începutul a ceea ce eu numesc procesul de iluminare, care aduce din ce în ce mai multă lumină divină în corp. Desigur, lumina divină se infiltrează în sinele uman chiar şi înainte de realizarea Sinelui, dar acest proces se accelerează semnificativ după realizarea de Sine.

Procesul de iluminare se desfăşoară în paralel cu procesul de detaşare de fluxul gândirii şi de golirea de gândurile din acest flux. Această golire face loc Sinelui divin să se exprime prin om. Procesul de iluminare este procesul de încarnare divină sau întruchiparea Sinelui divin. Iar iluminarea propriu-zisă, aşa cum o definesc eu, este finalizarea acestui proces. Din păcate, aceşti termeni nu sunt folosiţi într-un acelaşi sens de către căutătorii spirituali şi nici chiar de către mulţi învăţători spirituali. Deci confuziile abundă.

O altă diferenţă între o experienţă spirituală şi realizarea de Sine este că, în general, nu ai putea să funcţionezi normal în starea din timpul unei experienţe spirituale, dacă această stare ar continua. După realizarea Sinelui, însă, starea în care rămâi – Prezenţa – este foarte obişnuită şi foarte funcţională. Căutătorii spirituali cred adesea, în mod eronat, că realizarea de Sine sau iluminarea ar fi ca o experienţă spirituală non-stop, pe când ea este, de fapt, o stare foarte obişnuită. Este starea ta naturală, nu o stare modificată de conştiinţă.

Aşa cum cei care au avut o experienţă a Prezenţei ar putea imita că sunt în Prezenţă deşi nu sunt, tot aşa, căutătorii spirituali care nu au avut o astfel de experienţă ar putea încerca să-i imite pe cei care au avut-o. Mulţi au studiat învăţăturile suficient de temeinic şi au stat alături de destui învăţători pentru a şti cum vorbeşte şi se comportă cineva care este trezit sau realizat, şi ar putea încerca să se comporte ca atare.

Multe dintre practicile oferite de învăţătorii spirituali, precum practica recunoştinţei şi bunătăţii iubitoare, sunt chiar descrieri a ceea ce face în mod natural cel care are realizarea de Sine. Cu toate acestea, a urma aceste practici nu este acelaşi lucru cu a te preface că te simţi realizat. Aceste practici spirituale acţionează ca nişte punţi, care te conduc către experienţa autentică de recunoştinţă şi iubire.

Când te prefaci că simţi recunoştinţă, iubire, compasiune, acceptare sau pace, dar nu le simţi, atunci apare problema că nu eşti autentic. Iar când încerci să acţionezi într-un mod sau altul, înseamnă că nu eşti prezent. Mai degrabă, încerci să te conformezi unei idei din mintea ta despre cum crezi că ar trebui să fii. Numai ego-ul ar putea face asta, cel mai probabil pentru a obţine aprobare sau respect. Dacă chiar ai fi prezent, în loc să încerci să te potriveşti după o imaginaţie a minţii, atunci recunoştinţa, dragostea, acceptarea, compasiunea şi pacea ar exista în mod natural. Deşi, cu siguranţă, este preferabil să acţionezi cu afecţiune decât fără, ce bine ar fi dacă ai manifesta iubirea în mod autentic!

A fi autentic sau a fi sincer cu tine în legătură cu ceea ce se trezeşte în tine pe moment, fie că este vorba de furie, durere, frică sau îngâmfare, şi a fi dispus să o analizezi atent este calea de a dobândi acea personalitate mai purificată pe care unii încearcă să o falsifice. A fi sincer cu tine însuţi şi a conştientiza ce vezi în interior va pune reflectorul pe ungherele unde s-ar putea ascunde ego-ul. Aşa cum o umbră dispare în lumină, la fel este ego-ul dizolvat în lumina conştientizării. Însă dacă eşti neautentic, atunci negi orice urmă de ego şi îl ascunzi de alţii. Problema este că un ego nerecunoscut nici nu va putea fi dizolvat.

A fi autentic nu înseamnă să îţi manifeşti pe faţă ego-ul. Asta ar fi doar o tolerare a lui. A fi autentic înseamnă a fi dispus să recunoşti şi să observi orice formă de ego care te pândeşte. Prezenţa înseamnă această dorinţă de a privi direct. Această observare îţi dezvăluie unele lucruri pe care poate că nu vrei să le vezi despre tine şi te eliberează de ele. Însă dacă nu eşti dispus să fii sincer cu tine însuţi şi să observi – şi să te smereşti de ceea ai găsit – nu vei progresa spiritual pe cât de repede ai putea.

Procesul prin care mai multă lumină divină intră în corp provoacă o continuă umilinţă. Smerenia este un produs secundar al căii spirituale şi motivul pentru care smerenia este cultivată în diferitele tradiţii spirituale. Cel ce este umilit este, desigur, ego-ul. Această umilinţă, încetul cu încetul, dă jos ego-ul de unde s-a cocoţat. Deşi asta doare, durerea nu durează mult, deoarece răsplata vine imediat. Niciodată nu te-ai simţit la fel de bine când stăteai cocoţat ca ego şi este o mare uşurare că nu mai trebuie să-ţi întreţii falsa superioritate. Astfel, ego-ul este treptat dezbrăcat, câte o disimulare sau minciună pe rând.

Sinele divin este împăcat cu imperfecţiunile şi confuziile condiţiei umane. Adoră experienţa umană. Aceasta este o magnifică piesă de teatru, o splendidă dualitate: umanul şi divinul învăţând să coexiste într-o unică formă, trăind alături de alte fiinţe umane imperfecte, în plină evoluţie. Ce provocare minunată şi-a găsit Sinele divin pentru a se testa!

Sinele divin nu este niciodată afectat de greşeli şi nici chiar de cele mai abominabile fapte. Viaţa este ca o piesă de teatru: Personajele se iubesc, se urăsc şi uneori chiar se omoară. Dar la finalul piesei, îşi scot costumele şi ies la o bere! În final, toţi au avut parte de o distracţie pe cinste.

Acest lucru poate părea nemilos celor care suferă mult în această mare dramă, dar vă rog să vă amintiţi că nu sunteţi doar actorii din spectacol, ci şi scenaristul. Este piesa voastră. Le faceţi pe toate. Nimeni nu vă face nimic. Sunteţi atât scenaristul divin, cât şi actorul uman.

Diferenţa dintre teatru şi viaţă este că, de-a lungul a sute de vieţi, Divinul reuşeşte să-şi insufle măreţia în fiecare personaj uman pe care îl joacă. Aşadar, spre deosebire de actorii dintr-o piesă, care continuă să repete acelaşi scenariu, voi evoluaţi şi vă umpleţi de glorie la sfârşitul şirului vostru de vieţi. Deveniţi asemănători lui Cristos, un maestru, liber de ego-ul „ticălos”, care a provocat toată durerea şi suferinţa. În final, Sinele divin străluceşte. Viaţa a pregătit un final fericit pentru toată lumea.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
26 septembrie 2020

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=WtABSDEkrgE

Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 7 februarie 2021.