< Cuprins "Despre îndrăgostirea de viaţă"
Capitolul 2, "RUGĂCIUNEA", subcapitolul a) "Rugăciunea face conexiunea", din cartea dictată mediumului Gina Lake de către Spiritul lui Isus Cristos "Jesus Speaking: On Falling in Love with Life" (Isus ne vorbeşte: Despre îndrăgostirea de viaţă) - şi audiobook. Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).
R.P.
«Rugăciunea vă conectează cu forţele nevăzute care vă ghidează în viaţa de zi cu zi. Sunteţi mereu în legătură cu aceste forţe, dar rugăciunea le deschide uşa ca să lucreze mai îndeaproape cu voi. Rugăciunea este un mod de a spune: “Sunt deschis, dispus şi gata să primesc tot ceea ce am nevoie pentru a-mi îndeplini planul, pentru a evolua, pentru a-mi învăţa lecţiile, pentru a vindeca, pentru a sluji, pentru a iubi, pentru a avea”.
Rugăciunea este un mod de a recunoaşte că voi creaţi împreună cu Creatorul. Sunteţi instrumente ale creaţiei lui Dumnezeu. Sunteţi instrumente care interacţionează cu creaturile şi voi înşivă sunteţi creatori de sine stătători. Sunteţi un mijloc prin care Creatorul creează.
În măsura în care vă conectaţi cu Creatorul, puteţi crea în armonie cu Acesta. Iar dacă nu vă conectaţi cu Creatorul, vă este permis să creaţi numai ce vreţi voi. Vi se permite să creaţi şi în acest mod. Aşadar, am putea spune că există două tipuri de creaţii: creaţia conform ego-ului sau a sinelui personal, care se bazează pe condiţionări, şi creaţia conform voinţei Tatălui, voinţa Creatorului. Singurul mod în care poţi afla care este voinţa Creatorului este să te conectezi într-un fel sau altul la Creator, la Unime, la Dumnezeu, oricum ai numi această forţă imensă care se află în spatele întregii creaţii.
Această forţă nu este separată de voi. Este totuna cu voi. Voi sunteţi o extensie a ei în lume. Nu există nicio separare între extensie şi Creatorul însuşi, aşa cum nu există nicio separare între mână şi restul corpului. Asta sunteţi şi voi. Sunteţi ca mâna Creatorului în această lume, mişcându-vă prin ea şi manipulând viaţa, creând, luând decizii, acţionând, realizând, producând. Sunteţi instrumentul lui Dumnezeu, iar acest instrument nu este separat de Dumnezeu. El este Dumnezeu. Sunteţi o extensie a lui Dumnezeu, fără nicio separare.
Aveţi sentimentul de a fi separaţi, pentru că v-aţi uitat originea. Nu vă daţi seama că sunteţi conectaţi la Tot-ceea-ce-există. Aşa vă este menit, deocamdată. Apoi sunteţi sortiţi să redescoperiţi adevărul. Dar până atunci, dispuneţi de o voinţă proprie, o voinţă rebelă, am putea spune, o voinţă separată de voinţa Tatălui, care poate acţiona independent şi fără a cunoaşte voinţa Tatălui. Şi acest lucru este permis.
Creatorul este curios să vadă ce se poate crea când cineva este detaşat sau distanţat de Creator. Şi astfel permite acest lucru, ştiind că acel simţ de sine separat va înţelege într-o bună zi legătura sa cu Tot-ceea-ce-există. Aşa că vă permite să vă urmăriţi dorinţele personale, care sunt dorinţele ego-ului, impulsurile, fricile şi senzaţia specifică ego-ului că mereu lipseşte ceva. Creatorul vă permite să reacţionaţi la întâmplările vieţii ca şi cum aţi fi complet separaţi şi, ca urmare a acestei viziuni false, să descoperiţi, să învăţaţi, să creşteţi şi să evoluaţi. Între timp, vă face să înţelegeţi lucruri care vor corecta acea înţelegere eronată. Vă aduce învăţători şi învăţături – şi însăşi viaţa vă aduce această înţelegere superioară, mai devreme sau mai târziu.
Rugăciunea este un mijloc de a vă conecta cu Divinul şi cu Sinele vostru divin. Ceea ce se abandonează prin rugăciune este sinele fals, ego-ul. Atunci când vă rugaţi, trebuie să renunţaţi la această falsă senzaţie de sine. Rugăciunea este o renunţare la acest sentiment de sine. Înseamnă a te smeri îndeajuns ca să spui: “Nu ştiu ce este cel mai bine. Nu ştiu ce să vreau. Nu ştiu ce să fac. Nu ştiu cum să-mi aranjez viaţa. Arată-mi, ajută-mă, învaţă-mă. Sunt deschis, disponibil şi vreau să primesc îndrumarea ta, pentru că ştiu că ego-ul meu nu-i capabil să mă îndrume spre fericire, căci am remarcat deja acest lucru.”
Greutăţile vieţii te aduc într-o stare de renunţare, în care eşti dispus să-ţi abandonezi propriile dorinţe, idei, credinţe şi sentimente în favoarea a ceva mai înalt care chiar ştie cum să-ţi ghideze viaţa. Îţi dai seama că ghidul tău de până acum a fost imperfect, nesigur şi nedemn de încredere, şi renunţi de bunăvoie la convingerea că poţi să-ţi aranjezi viaţa cum vrei tu.
Greutăţile vieţii te aduc la un punct în care cedezi. Îţi dai seama că viaţa nu este în mâinile tale, ci în mâinile a ceva mult mai mare. Şi astfel, tot ce-ţi mai rămâne de făcut este să te predai şi să soliciţi ajutor, aliniere cu Divinul, certitudinea de a şti ce este corect şi adevărat pentru tine în orice moment.
Informaţia pe care o primeşti după ce o soliciţi este întotdeauna utilă numai pe moment. Ceri şi primeşti ceea ce ai nevoie în acel moment. Sunt necesare noi rugăciuni pentru momentele viitoare. Când te simţi pierdut, atunci te rogi din nou, întrebi din nou, te deschizi şi spui: “Nu ştiu ce este adevărat pentru mine. Ajută-mă, ghidează-mă, ajută-mă să ştiu, ajută-mă să înţeleg, ajută-mă să pot vindeca, ajută-mă să slujesc, ajută-mă să creez ceea ce vrei Tu să creez în această viaţă. Ce instrument sunt menit să fiu acum, în acest moment, în această zi?”
Tot ceea ce poţi afla este ce anume eşti menit să faci şi să trăieşti acum, astăzi, în acest moment. De aceea, te vei ruga în mod constant: “Şi acum? Ce vrei de la mine acum? Ce voieşti cu acest instrument acum, astăzi? Cum pot să fiu de folos acum? În ce direcţie am nevoie să mă dezvolt acum? Ce trebuie să înţeleg acum? Ce am nevoie să vindec acum?”.
Este foarte util să pui aceste întrebări, pentru că aceasta este o modalitate de a te realinia. Şi totuşi, atunci când eşti foarte prezent în viaţa ta, nu mai este nevoie să tot întrebi, pentru că, în Prezenţă, asculţi continuu adevărul, ce trebuie făcut, cum eşti îndemnat să acţionezi acum. Prezenţa înseamnă alinierea cu voinţa Tatălui. Te aliniezi cu Tine însuţi ca instrument al voinţei Tatălui. Ori de câte ori eşti total prezent, răspunzi în mod natural şi spontan la voinţa Tatălui.
Rugăciunea este necesară ori de câte ori te simţi în eroare, în derivă, stresat, crispat sau confuz, atunci când ego-ul te-a prins în curentul său mental şi te-a făcut să crezi ceva greşit. Atunci trebuie să te opreşti şi să spui: “Stai, nu înţeleg. Nu ştiu ce trebuie să fac acum. Nu ştiu cum trebuie să fiu acum. Te rog să mă ajuţi să mă realiniez la starea de pace, de curgere odată cu fluxul şi de spontaneitate”. Pentru asta-i rugăciunea.
Rugăciunea te scoate din lumea falsului sine, care simte nevoia să depună eforturi, să se grăbească şi să forţeze lucrurile să se întâmple, neştiind, de fapt, ce ar trebui să se întâmple, sau crezând că ştie, deşi nu ştie. Rugăciunea este o punte care te trece de la acea stare de conştiinţă la starea de pace, de curgere cu fluxul şi de spontaneitate, când, pur şi simplu, ştii ce este adevărat şi corect să faci în acel moment.
Atunci când eşti pe deplin prezent, există un flux natural şi spontan de activitate sau de non-activitate. Nu apare nicio îndoială privind rostul acelei activităţi, ci doar acţiunea în sine sau încetarea acţiunii, în mod natural, fără niciun gând în legătură cu aceasta: nicio întrebare, nicio confuzie, nicio opinie alternativă. Atât de simplu. Te pomeneşti în mişcare, o mişcare pe care o simţi a fi naturală, corectă, simplă, necomplicată – şi care este eficientă. Atunci ştii sigur că eşti instrumentul care eşti menit a fi şi că acţionezi în aliniere cu Dumnezeu.
Şi ştiţi foarte bine şi când nu acţionaţi ca un astfel de instrument. Ştiţi foarte bine când nu sunteţi aliniaţi, pentru că atunci nu vă simţiţi bine. Viaţa pare dificilă, încâlcită, supărătoare, stresantă şi apar emoţiile negative. Ştiţi cu toţii exact cum se simte lipsa de aliniere, când instrumentul a luat-o razna şi nu face voia Tatălui.
Bunăvoinţa lui Dumnezeu vă permite să aveţi această experienţă. Dumnezeu vă lasă să o luaţi razna, să aveţi orice fel de experienţă doriţi. Dar Dumnezeu a încorporat în viaţă o senzaţie de stres şi disconfort care însoţeşte această rătăcire, ca un semn care să vă aducă Acasă. Acel disconfort este un semnal: “Sunt nealiniat. Trebuie să mă opresc. Trebuie să-mi pun nişte întrebări. Trebuie să mă rog”. Aşadar, rugăciunea este un mijloc de a redeveni acel instrument al voinţei Tatălui.
Nu trebuie să ştii nimic ca să te rogi. Mai degrabă, dorinţa de a nu şti, renunţarea la cunoaştere îţi permite să te rogi. Spui: “Nu ştiu. Sunt pierdut. Sunt confuz”. Pentru a te putea ruga, trebuie să fii suficient de umil pentru a cere ajutor.
Ego-ului nu-i place să fie nevoit să ceară ajutor. Ego-ul nu crede că are nevoie de ajutor, aşa că nici nu-l va cere. Sau, uneori, ego-ul crede că nu este vrednic să primească ajutor. Până şi acesta poate deveni un motiv pentru a nu cere ajutor. Sau ego-ul poate fi convins că nu este disponibil niciun ajutor de nicăieri: “Acest univers nu este unul binevoitor şi nu-i acolo nimeni care să-mi asculte rugăciunea, aşa că, de ce să mă rog?!”.
Acesta este un motiv comun pentru care oamenii nu se roagă. Se gândesc că rugăciunea ar fi puerilă. Dar chiar trebuie să fiţi ca nişte copilaşi: deschişi, receptivi, uimiţi în faţa a ceva mai mare decât voi înşivă, conectându-vă cu ceva mai mare şi fiind conştienţi de asta. Aşa este copilaşul. Copilul recunoaşte măreţia universului. Copilul este uimit de univers. Nu l-a desluşit, nu crede că are răspunsuri la toate.
Ego-ul, în schimb, crede că are răspunsuri sau că ar trebui să le aibă. Prin urmare, nu poate sau simte că nu ar trebui să ceară niciun ajutor. Dar acesta este un univers imens, vast, misterios. Sunt atât de multe lucruri pe care nu le ştiţi, ci doar vă prefaceţi că le-aţi şti. Aşadar, conştientizaţi ce nu ştiţi, înţelegeţi cât de multe lucruri sunt de ştiut şi nu le ştiţi. Fiţi umili, fiţi ca nişte copilaşi şi cereţi. Nu ezitaţi să cereţi ori de câte ori aveţi nevoie de ajutor şi pentru orice aţi avea nevoie, şi vă va fi dat.
Să fiţi convinşi că îl veţi primi, sub o formă sau alta, la un moment sau altul. Ceea ce aveţi cu adevărat nevoie vă este întotdeauna dat, mai ales atunci când îl cereţi. Aşa că, cereţi lucrurile de care aveţi cu adevărat nevoie. Cereţi înţelepciune, iubire, inspiraţie, creativitate, putere şi curaj. Acestea sunt lucrurile de care aveţi cu adevărat nevoie pentru a trece prin viaţă, şi pe care, de fapt, le aveţi deja.
Cerându-le, le treziţi. Ies la iveală din voi. Şi înţelegeţi că le aveaţi deja. La fel ca Dorothy şi papucii ei roşii [personajul din “Vrăjitorul din Oz”], aţi avut întotdeauna tot ce aţi avut nevoie pentru a trăi, dar ego-ul v-a împiedicat s-o ştiţi. Aşadar, cereţi şi aşa veţi şti din nou. Aşa veţi cunoaşte adevărul, veţi începe să purtaţi acei papuci roşii minunaţi pe care-i aveaţi deja.»
< Sus >
traducere de Răzvan A. Petre
21 noiembrie 2021
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=XsiVlOMRE20
Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 29 martie 2020.