Capitolul 5, "Pilotarea printre dificultăţi" (prima parte), al cărţii dictate Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „A Heroic Life” (O viaţă eroică). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).
«„Pilotare” este cuvântul perfect pentru a descrie cum trece eroul prin dificultăţi, deoarece atunci când pilotezi o maşină, o barcă sau un alt vehicul, eşti atent în fiecare moment, la fiecare curbă şi viraj, unul după altul. Călătoreşti pe şosea sau pe apă, câte un kilometru sau o lovitură de vâslă la un moment dat. Eşti acolo, în clipa prezentă, fără trecut sau viitor, luând totul aşa cum vine. Locul de unde ai plecat a dispărut din peisaj şi nu ştii cum va fi drumul care te aşteaptă sau destinaţia. Singurul lucru real este ceea ce trăieşti în clipa de acum.
Fiinţele umane sunt construite pentru a face ceva foarte interesant. Ele poartă cu sine o imagine mentală a trecutului şi a viitorului în mijlocul experienţei prezente. Oamenii creează poveşti în mintea lor folosind trecutul şi viitorul imaginare şi chiar plăsmuiri despre prezent, numind acest lucru „realitate”. Ei cred că această realitate imaginară sau iluzorie ar fi realitatea. Aceasta este harta incorectă care îi bagă pe oameni în necazuri, în suferinţe.
Harta reală este ceea ce se întâmplă acum... şi acum... şi acum.... Fiecare pas al călătoriei este chiar harta. Fiecare pas dezvăluie sau indică următorul pas. Ca un cercetaş în pădure, eroul trebuie să se ia după urmele şi semnele pe care le întâlneşte şi care îi indică drumul. Doar aşa îi este dezvăluită calea. Eroul trebuie să rămână vigilent şi atent la indiciile pe care i le oferă momentul prezent, căci altfel se va pierde.
Mintea poate crede că ştie pe unde să meargă, dar nu poate şti niciodată cu adevărat acest lucru, aşa cum n-o poate şti nici mintea cercetaşului. Nu este treaba minţii să ştie astfel de lucruri. Cum ar putea?! Mintea este, în esenţă, un computer care procesează informaţii. Cum să trăieşti, cum să fii fericit şi cum să-ţi împlineşti destinul unic nu sunt lucruri pe care mintea-computer le poate cunoaşte. Ea îţi poate spune câţi kilometri mai sunt de parcurs în călătorie, dar nu îţi poate spune cum să fii eroul vieţii tale.
Dar este în regulă, pentru că vi s-a dat altceva pentru a vă arăta calea. Tatăl vă oferă nu numai calităţile eroului, ci şi un mijloc de a vă ghida şi de a comunica cu voi. Sunteţi cu adevărat iubiţi şi vegheaţi în această aventură. Pentru a nu vă rătăci, v-a fost dat un sistem de ghidare foarte simplu care spune „da” sau „nu” la diverse posibilităţi.
Această îndrumare de tip „da/nu” este ca jocul „cald şi rece” pe care îl jucaţi în copilărie, în care un jucător este îndrumat de alţii care-i strigă: „Rece... cald... cald... fierbinte!” Vă puteţi da seama dacă acţiunea este pe direcţia corectă sau pe alături, pur şi simplu, observând cum vă simţiţi din punct de vedere energetic atunci când vă gândiţi la o posibilitate. O senzaţie de încordare sau contracţie înseamnă „nu”, în timp ce un sentiment de expansiune, bucurie, entuziasm înseamnă „da”.
Acesta este un sistem de ghidare cât se poate de simplu, dar trebuie să îl folosiţi. La fel cum GPS-ul nu vă va conduce acolo unde vreţi să mergeţi dacă nu-l folosiţi, tot aşa, dacă nu consultaţi sau nu aveţi încredere în acest GPS înnăscut, el nu vă poate duce în locul care vă este menit.
Acest sistem simplu de ghidare cu da/nu este adesea bruiat de minte, care are întotdeauna gata un plan cu ce să faci, când şi cum. Însă planul minţii se bazează pe condiţionări şi pe informaţii stocate, nu pe realitate, aşa cum se bazează sistemul de ghidare internă care ţi-a fost dat. Ideile şi informaţiile sunt bune şi utile uneori; doar că nu sunt suficiente pentru a te călăuzi în viaţă.
Informaţia stocată în computerul-minte este ca şi cum ai avea o jumătate de hartă, care nu este prea bună, şi totuşi pare o hartă. Dacă insişti să foloseşti o hartă parţială a realităţii, nu vei ajunge decât până la un punct. Indicaţiile din fluxul de gânduri sunt cam aşa: Te duc undeva, dar nu neapărat acolo unde vrei să ajungi cu adevărat. Şuvoiul de gânduri te conduce doar acolo unde vrea ego-ul sau condiţionările tale.
Problema este că oamenii presupun că fluxul de gânduri ar fi ceva mai înţelept. Dacă oamenii şi-ar da seama că există un alt sistem de ghidare mai demn de încredere, şi-ar folosi mintea doar pentru ceea ce este ea menită să facă – să ofere informaţii şi analize pe parcurs – şi ar lăsa „parcursul” pe seama a ceva mai înţelept: Inima, care este sediul Sinelui divin în corp.
Mulţi au denumit acest sistem înnăscut de ghidare drept Inimă, deoarece expansiunea şi contracţia de tip „da/nu” se simte de obicei în zona pieptului. Acesta ar fi un indiciu pentru a diferenţia ghidarea ego-ului de cea a Inimii: Îndrumarea se simte în părţi foarte diferite ale corpului.
Dacă îndrumarea apare sub forma unui gând, atunci probabil că provine de la ego; dacă apare ca o expansiune sau o contracţie energetică sau un download masiv de cunoştinţe, atunci provine de la adevăratul sistem de ghidare. Pentru majoritatea oamenilor, distincţia este destul de clară, dar adesea mintea lor sau mintea altora îi convinge să nu se încreadă în adevăratul lor sistem de ghidare. Minţile au felul lor de a părea foarte convingătoare.
Atunci când lucrurile merg prost, din cauza îndrumării ego-ului, oamenii dau adesea vina pe Dumnezeu, deşi Tatăl avusese un plan mai bun în minte pentru ei. Asta nu înseamnă că nu există dificultăţi chiar şi atunci când urmaţi adevăratul sistem de ghidare, dar acele provocări vor fi concepute special pentru evoluţia voastră, nu numai pentru a vă readuce pe drumul cel bun. Atunci când mergeţi pe o cale greşită, viaţa vă ridică obstacole pentru a vă face să schimbaţi cursul.
Aceste blocaje pot fi destul de dureroase – şi aşa trebuie să fie – pentru că ele îţi comunică: „Ceea ce crezi că vrei sau ceea ce crezi că ar trebui să faci nu este ceea ce ai nevoie. Urmează-ţi Inima!”. Suferinţa este menită să te îndrepte într-o altă direcţie şi să te facă să te întrebi: „Ce vreau cu adevărat?”. Este menită să te facă să-ţi urmezi bucuria, nu gândurile.
Singurele care te împiedică să-ţi urmezi sentimentul de bucurie sunt ideile şi fricile tale şi ale altora. Şi totuşi, ce sunt ideile şi temerile? Ele sunt o hartă greşită a realităţii – o hartă a unei realităţi imaginare. Adesea, oamenii sunt foarte siguri că ştiu ce trebuie făcut şi cum va ieşi, dar nu ştiu. Nimeni nu ştie. Toată lumea conduce orbeşte prin viaţă. Nimeni nu ştie nimic, până în momentul când va afla concret. A pretinde că ştii înseamnă să te încrezi total într-o hartă cu hibe.
Eroul este dispus să conducă orbeşte, fără altă hartă decât realitatea: momentul prezent. Semnul după care se ghidează eroul este bucuria, pe care o interpretează ca un „da” pentru a acţiona într-un anumit fel în moment prezent. „Ce mă simt îndemnat să fac acum? Şi acum? Dar acum?” Poate că sună extrem de nepractic pentru minte, dar nu este deloc aşa. Urmarea instrucţiunilor minţii moment cu moment, aşa cum fac majoritatea oamenilor, nu este mai eficientă: „Fă asta acum, apoi fă aia, apoi ar trebui să faci aia”, îţi comandă vocea din cap. De unde scoate vocea instrucţiunile alea? Le deduce pe baza programării.
Eroul face ceea ce se cade de făcut pe moment, în mod natural şi fluid. Atunci când apare o dificultate, eroul face în continuare ceea ce se cade de făcut atunci. Momentele dificile nu sunt abordate în alt mod decât cele uşoare. Ambele necesită acelaşi calm şi aceeaşi acţiune directă şi raţională necesară în acel moment.
Atunci când trăieşti în acest mod, dificultăţile nu mai sunt chiar atât de dificile. Ceea ce face ca o situaţie să fie mai dificilă decât ar trebui sunt temerile şi ideile despre ceea ce bănuieşti că-ţi va aduce acea dificultate: „Nu voi mai găsi niciodată dragostea”. „Voi rămâne fără casă”. „Voi muri”. „Nu mă voi descurca”. „Nu voi fi fericit”. Eroul nu cade pradă unor astfel de poveşti despre ce s-ar putea întâmpla. Acestea sunt nişte închipuiri şi nu fac decât să irosească şi să împrăştie energia omului, tocmai atunci când energia şi concentrarea sunt cele mai necesare.
Eroul are disciplina şi puterea interioară de a se abţine de la astfel de poveşti negative. El ştie că gândurile negative nu sunt niciodată utile. În vremuri dificile, este esenţială alungarea gândurilor negative. În astfel de momente, mulţi descoperă cât este de important să rămână pozitivi şi se antrenează să fie pozitivi, deoarece îşi dau seama că, altfel, ar însemna să scufunde nava. Pentru a rămâne pe linia de plutire în vremuri grele este nevoie de baliza speranţei.
Speranţa dă curaj şi face posibilă supravieţuirea. Dacă îţi pierzi speranţa, îţi pierzi curajul şi capacitatea de a face faţă: Devii des-curajat. Descurajarea durează doar atâta timp cât crezi într-un gând negativ, pe când ce curajul, fiind o calitate a adevăratei tale naturi, este veşnic. De îndată ce abandonezi un gând descurajator, curajul tău înnăscut străluceşte. Ce dar minunat este curajul! Nu trebuie să-l dezvolţi, ci apare în mod natural atunci când încetezi să mai crezi în gândurile tale.
Speranţa este un alt cadou de la Tatăl. Omul e făcut să aibă speranţă, chiar şi în cele mai cumplite situaţii. Expresia „Speranţa izvorăşte veşnic” exprimă acest adevăr. În tine există un izvor de speranţă – şi de iubire, şi de pace, şi de bucurie. Speranţa se iveşte în momentele dificile pentru a te sprijini şi pentru a contracara descurajarea, disperarea şi lipsa de speranţă a ego-ului atunci când se simte neputincios.
Atunci când ego-ul nu obţine ceea ce doreşte sau când pierzi ceva sau pe cineva drag, ego-ul se prăbuşeşte în disperare şi în alte emoţii negative. Se simte neputincios şi învins. Dar aceste emoţii, oricât de reale ar părea, nu reprezintă niciodată adevărul. Ele sunt harta falsă. Ele îţi spun minciuni de genul: „Nu vei mai fi niciodată fericit. Este prea mult pentru a-i face faţă. Viaţa ta s-a terminat. Nimic nu va mai fi bine vreodată”.
Frumuseţea acestei vieţi care ţi-a fost dată este că niciuna dintre emoţiile tale negative nu spune adevărul, în timp ce cele pozitive – speranţa, pacea, bucuria şi iubirea – o fac. Eşti menit să descoperi acest adevăr despre viaţă. Emoţiile negative sunt un miraj creat de minte.
Speranţa este adevărată, pentru că lucrurile se schimbă mereu şi se transformă în ceva nou. Cu fiecare moarte sau pierdere apar multe noi începuturi, noi naşteri. Viaţa produce neobosit viaţă. Nu se poate abţine. Iar calităţile eroului – inclusiv fericirea, iubirea şi pacea – sunt întotdeauna disponibile, indiferent de circumstanţe. Eşti întotdeauna suficient de puternic pentru a face faţă la orice se întâmplă în viaţă. Trebuie doar să devii conştient de acest lucru.
Nu numai că lucrurile se preschimbă în mod natural în ceva nou, dar poate că ai şi devenit o fiinţă umană mai bună, pentru că ai trecut prin focul încercărilor. Cu siguranţă că ai devenit mai puternic, mai pozitiv şi mai capabil să faci faţă oricăror dificultăţi viitoare. Provocările te transformă în eroul care eşti menit să devii şi care este menirea fiecărui om.
Eşti menit să ieşi din dificultăţi având mai multă înţelepciune, răbdare, compasiune, rezistenţă, forţă interioară şi o capacitate mai mare de a te abţine de la emoţii şi poveşti negative. Dacă nu înveţi aceste lucruri, vei continua să suferi chiar şi după ce situaţia dificilă s-a încheiat. Amărăciunea, resentimentele, tristeţea şi alte emoţii neplăcute rămase vor deveni următoarea ta provocare, până când le vei depăşi. Dacă nu stăpâneşti aceste emoţii, te vor stăpâni ele pe tine şi nu prea vei avea linişte şi fericire. Dacă nu transformi lămâile în limonadă, vei rămâne doar cu lămâile, blocat într-o dificultate pe care ţi-ai creat-o singur.»
traducere de Răzvan A. Petre
26 martie 2022
< Sus >
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=aX-IUXDjQ8o
Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 4 aprilie 2022.