Capitolul 5, "Pilotarea printre dificultăţi" (partea a doua), al cărţii dictate Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „A Heroic Life” (O viaţă eroică). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).
«Atunci când treci printr-o criză, negativismul este un răsfăţ pe care nu ţi-l poţi permite; nu este loc pentru poveşti negative, autocompătimire, disperare, teamă, vinovăţie, regret, resentimente, răzbunare sau furie. Trebuie să găseşti o altă modalitate de a-i face faţă decât să te complaci în acestea, pentru că te vor doborî. Oamenii care au ieşit cu succes din situaţii extreme au reuşit prin faptul că nu s-au complăcut în negativitate mentală şi emoţională. De asemenea, au învăţat să se concentreze pe fiecare moment în parte şi să fie atenţi la ce se află imediat în faţa lor, nu mai departe pe drum.
Focalizarea atenţiei este esenţială, deoarece ea este ca un reflector: Acolo unde o îndrepţi, aceea devine experienţa ta, realitatea ta. Dacă o îndrepţi spre ceva ireal, cum ar fi temerile ego-ului, emoţiile negative sau opiniile de genul „ar fi putut” şi „ar fi trebuit”, atunci lumea ego-ului va deveni şi realitatea ta. Fricile, celelalte emoţii negative şi credinţele greşite vor părea reale. Dar dacă eşti atent la ceea ce este chiar real, aici şi acum, şi nu la orice gânduri inutile, vei căpăta acces la toate resursele de care ai nevoie pentru a face faţă acestui moment – şi numai de asta vei avea nevoie vreodată.
Încercarea de a face faţă unor momente viitoare imaginare sau de a schimba momentele care s-au petrecut deja este total inutilă şi o risipă de energie. Mai important, dacă te concentrezi pe trecut sau pe viitor, nu vei avea acces la calităţile eroului, care sunt disponibile doar aici şi acum. Din acest motiv, a rămâne complet prezent este cheia pentru a trece peste orice dificultate, ca şi pentru a fi fericit.
Poţi trece peste orice dacă te ocupi de fiecare moment când îi vine rândul. De exemplu, dacă trebuie să te operezi, te trezeşti în acea dimineaţă şi te pregăteşti. Cât de dificil este să faci un duş şi să te îmbraci?! Cât de dificil este să conduci maşina până la spital?! Cât de dificil este să aştepţi în sala de aşteptare?! Cât de dificil este să fii cărat în sala de operaţie pe un scaun cu rotile?! Cât de dificil este să fii anesteziat?! Cât de dificil este să te trezeşti în patul de spital după aceea?! Înţelegi ce vreau să zic. Oricare dintre aceste momente poate deveni dificil numai dacă fricile şi grijile tale îl face să fie aşa.
Un moment după altul clădeşte întreaga realitate: o bucăţică de timp, care dispare într-o clipă şi este înlocuită de o altă bucăţică de timp. Tot ce trebuie să faci este doar să treci prin acea porţiune de timp. Cele mai multe porţiuni sunt obişnuite şi este evident ce ai de făcut. Doar relativ puţine momente sunt intense sau critice, dar chiar şi acelea se transformă rapid în altceva. Chiar şi în cazul acestora, este adesea evident ce trebuie făcut.
Mintea face viaţa complicată şi neplăcută prin teamă, îndoială şi preocupare chinuitoare privind orice posibilitate şi opţiune, deşi majoritatea momentelor pot fi gestionate destul de uşor, fără prea multă gândire. Oamenii cred că trebuie să ştie dinainte ce vor trebui să facă în viitorul imaginar. Dar eroul lasă viitorul să aibă grijă de el însuşi, pentru că ştie că viitorul nu va veni niciodată. În realitate, tot ceea ce există întotdeauna este doar clipa prezentă, care trece natural şi graţios în următoarea, cu sau fără gândurile neîncetate ale minţii.
Mintea crede că trebuie să aibă grijă de fiecare moment, căci altfel viaţa nu va duce nicăieri sau se va destrăma, dar exact contrariul este adevărat: cu cât mintea se implică mai mult în încercarea de a gestiona viaţa, cu atât viaţa devine mai complicată şi mai stresantă. Nu intelectul este problema, ci, mai degrabă, acel aspect mental care a fost cooptat de ego: vocea din capul tău. Este vocea îndoielii de sine, a isteriei, a fricii, a furiei, a judecăţii şi a blamării. Cum ar putea aceasta să-ţi gestioneze bine viaţa?!
Poveştile pe care oamenii şi le spun despre ceea ce trăiesc fac viaţa mai dificilă decât ar trebui să fie. Atunci când oamenii narează că experienţa lor ar fi teribilă, acea poveste se transformă într-o senzaţie. Cuvintele sunt puternice, pentru că ele îţi determină experienţa interioară, iar experienţa interioară devine realitatea ta. Atenţia la poveste creează emoţii, care colorează experienţa interioară, iar acea experienţă interioară umbreşte realitatea – realitatea concretă a momentului prezent. Te pierzi într-o lume interioară ireală şi pierzi contactul cu ceea ce este real, aflat chiar în faţa ta.
Oamenii trăiesc într-o lume interioară creată de ei înşişi, de povestioarele lor. Această lume interioară este lumea ego-ului şi este întreţinută de şuvoiul de gânduri. Când încetezi să mai crezi în acest flux de gânduri, cobori la realitate şi ai o experienţă foarte diferită.
În realitate, nu există decât acest moment şi nimic altceva. Asta vede şi simte omul iluminat. Este experienţa veşnicului acum, a vieţii celei mai adevărate cu putinţă. În orice moment, el poate avea ceva de făcut sau de spus, însă nu vede nicio problemă, pentru că nu născoceşte nicio poveste. Nu există nici dualitatea bine/rău, pentru că toate dualităţile sunt maşinaţiuni ale minţii. Fără astfel de dualităţi, dorinţele dispar şi, odată cu ele, şi frica. În momentul de faţă, nu există decât ceea ce este, iar eroul consideră că este bine aşa. Totul este bun – totul este Dumnezeu. Ce rost ar avea să priveşti altfel lucrurile?! De ce ai alege să suferi când vezi clar că nu trebuie să suferi?! Odată ce ai învăţat secretul fericirii, nu te mai întorci la nefericire, decât dacă te-a răpit temporar şuvoiul de gânduri. Îţi este dat să trăieşti clipa şi să părăseşti falsa realitate. Eşti sortit să fii fericit.
Recunoştinţa este unul dintre cele mai puternice instrumente pe care le are la dispoziţie eroul în curs de trezire. Ea este calea de ieşire din descurajare, disperare şi orice altă emoţie dificilă. Eroul învaţă să simtă pe tot parcursul zilei recunoştinţă pentru micile lucruri minunate din viaţă, care sunt nişte daruri adevărate, dar pe care ego-ul le ia de-a gata şi crede că i se cuvin.
Soarele străluceşte! Recunoştinţă profundă. Încă o zi pe această planetă uimitoare! Recunoştinţă profundă. Cântecul păsărilor! Recunoştinţă profundă. Încă o zi alături de câinele iubit! Recunoştinţă profundă. O noapte de somn bun! Recunoştinţă profundă. Capacitatea de a merge, de a vorbi şi de a face diverse lucruri! Recunoştinţă profundă. Întâlnirea cu un prieten bun! Recunoştinţă profundă. Abilitatea unei muşte de a se agăţa de tavan! Abilitatea păsării de a zbura! Puterea cerului de a oferi ploaie! Uimire şi iar uimire! Acestea şi nenumărate alte lucruri sunt motive de recunoştinţă continuă. Aceasta este viaţa – aceste lucruri simple. Viaţa este plină de minuni, doar pentru tine, pentru plăcerea ta. Aceasta şi fiecare clipă este plină de minuni – şi completă.
Recunoştinţa îţi deschide Inima şi capeţi acces la toate celelalte calităţi ale adevăratei tale naturi. Sentimentul de recunoştinţă este un sentiment de fericire, de iubire şi de pace. Faptul că poţi crea aceste sentimente pozitive doar prin observarea sau numirea lucrurilor pentru care eşti recunoscător face din practica recunoştinţei un instrument foarte la îndemână şi puternic pentru transformarea lăuntrică.
Ai nevoie doar de puţin timp pentru a observa sau a numi lucruri pentru care eşti recunoscător. Practicând zilnic, poate deveni modul tău de existenţă. În loc să fii atent la şuvoiul de gânduri, încerci să observi şi să numeşti pe parcursul zilei lucrurile pentru care eşti recunoscător, iar acest obicei îţi va schimba viaţa. O reţetă formidabilă a fericirii este să înlocuieşti gândurile despre tine însuţi cu recunoştinţa.
Indiferent de tipul de dificultate cu care te confrunţi, recunoştinţa şi întrezărirea Realităţii mai vaste în care apare acea dificultate te vor ajuta să-i faci faţă. Orice moment conţine şi altceva decât posibila neplăcere şi întotdeauna conţine multe aspecte pentru care poţi fii recunoscător. Chiar şi atunci când ţi se pare că viaţa ţi se duce de râpă, totuşi, soarele încă străluceşte, păsările încă ciripesc, încă ai capacitatea de a iubi, oamenii încă sunt binevoitori, iar frumuseţea încă este peste tot. Aceeaşi lume minunată încă există şi este gata să te susţină.
Dacă ai o durere fizică, observă ce mai există în afară de durere şi de gândurile şi emoţiile tale legate de ea. Ce altceva mai există aici pentru care poţi fi recunoscător? Dacă te confrunţi cu tristeţe, furie, durere sau orice altă emoţie neplăcută, observă ce altceva mai există pentru care poţi fi recunoscător. Dacă eşti prins în amintiri din trecut sau în frici legate de viitor, observă pentru ce poţi fi recunoscător acum. Ce mai există aici, în afară de povestea despre greutăţile tale? Ce vezi, ce auzi, ce simţi şi ce intuieşti? Remarcă experienţa subtilă pe care o are Sinele tău divin bucurându-se de viaţă aşa cum este ea.
Poţi fi întotdeauna recunoscător că ceea ce suporţi nu este mai dificil – că durerea de cap nu este mai rea, că ţi-ai rupt doar un picior, că eşti tânăr cum vei fi întotdeauna, că ai ceea ce încă ai. Recunoştinţa este practica de a vedea jumătatea plină a paharului în loc de jumătatea goală. Este o chestiune de a recunoaşte ceea ce există deja în loc să te concentrezi pe ceea ce nu există. Ceea ce este aici este real; ceea ce nu este aici nu este real. Observă, aşadar: Ce resurse ai la dispoziţie? Ce sprijin poţi primi? Ce dragoste este aici? Ce frumuseţe este aici? Ce pace este aici?
Ai putea fi recunoscător chiar şi pentru dificultatea în sine, pentru că are şi ea darurile ei. De fapt, cele mai mari daruri se nasc din cele mai mari provocări, şi nu altfel. În această lume, evoluezi doar trecând prin încercări, şi trebuie să accepţi asta, căci altfel vei suferi mai mult decât ar fi nevoie. Nimeni nu scapă de necazuri. Eroul ştie asta şi nu le ia la modul personal. Se întâmplă tuturor şi chiar sunt binevenite.
Eroul îşi pune problema aşa: „Cum ar putea acest necaz să-mi servească la evoluţie?”. S-ar putea să nu aibă un răspuns imediat, dar întrebarea recadrează experienţa, transformând aşa-zisul blestem într-o binecuvântare. Dacă Dumnezeu este bun şi viaţa este guvernată de bunătate, atunci chiar şi situaţiile dificile trebuie să aibă utilitatea lor. Şi aşa şi este.
Cine a trăit suficient de mult, îşi dă seama de puterea transformatoare a necazurilor:
Boala te face să apreciezi faptul că eşti sănătos.
Pierderea cuiva drag îţi dezvăluie ce iubire puternică ai pentru acea persoană şi puterea iubirii, în general, precum şi veşnicia acestei iubiri.
A avea puţin îţi revelează că fericirea nu depinde de a avea, ci de a fi.
Pierderea unor posesiuni pune în lumină ceea ce posezi, dar care nu-ţi poate fi luat.
Îmbătrânirea te smereşte, îţi înmoaie inima şi te învaţă adevărata frumuseţe.
Făcând greşeli, devii înţelept.
Moartea îţi demonstrează că nu eşti corpul tău.
Mai mult, toate aceste necazuri îţi sporesc compasiunea. Viaţa este atât de bună, încât îţi oferă chiar şi daruri simultan cu greutăţile.
Cea mai mare resursă a ta este Ceva de care s-ar putea să nici nu fii conştient. Este Cel ce este conştient de tot ceea ce îţi trece ţie prin conştiinţă. Cine sau ce este conştient de un gând? Cine sau ce este conştient de o emoţie? Este un mare mister, nu-i aşa? Ceea ce eşti cu adevărat este însăşi Conştienţa, care priveşte prin ochii tăi şi îţi trăieşte viaţa. O cunoşti bine. A fost cu tine toată viaţa şi, fără ea, orice experienţă ar fi imposibilă. Tu însuţi ai fi imposibil. Este atât de aproape de tine, încât o treci uşor cu vederea. Asemenea unui peşte care nu-şi dă seama că trăieşte în apă, tu nu-L observi pe adevăratul Tu. Rămâne în fundal, ca observator tăcut şi ca Cel ce trăieşte tot ceea ce faci.
Trăind în aici şi acum, poţi descoperi ce erou eşti de fapt. Acea fiinţă conştientă şi spaţioasă care priveşte prin ochii tăi este întotdeauna în perfectă serenitate şi pace. Din acel spaţiu curge iubirea, compasiunea, recunoştinţa şi acceptarea. Spaţiul misterios care eşti Tu are nişte calităţi, care sunt cele ale eroului.
Până la urmă, se pare că eroul nu este chiar atât de palpabil. Nu este un el sau o ea, tânăr sau bătrân, gras sau slab, burlac sau căsătorit. Pentru a fi vizibil, eroul trebuie să poarte un costum, dar el nu este costumul, aşa cum nici actorul nu este personajul care se pretinde a fi. Adevăratul Tu este cel ce animă personajul pe care îl interpretezi. Şi nu are nicio formă.
Ceea ce este încă şi mai miraculos este faptul că acest erou este acelaşi în interiorul fiecărei fiinţe umane! Tu eşti acest erou, iar toţi ceilalţi sunt şi ei. Aceeaşi esenţă animă fiecare costum, trăieşte fiecare viaţă. Acest mare adevăr mistic nu este, de fapt, prea ascuns, iar la sfârşitul şederii eroului pe Pământ, nu îi mai este deloc ascuns. Din acest motiv, eroul este apt să fie fericit şi lipsit de griji chiar şi când e supus la presiuni, deoarece adevărul Vieţii este excelent, într-adevăr. Nici că se poate mai bine. Viaţa omului este o sărbătoare a Vieţii – sau ar putea fi.»
traducere de Răzvan A. Petre
28 martie 2022
< Sus >
Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=z5ibTQbHJ6s
Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 2 martie 2022.