Capitolul 6, "Stăpânirea emoţiilor negative" (prima parte), al cărţii dictate Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „A Heroic Life” (O viaţă eroică).
Notă: Acest subcapitol nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.
«Eroul caută să îşi stăpânească emoţiile, pentru că ştie că emoţiile necontrolate îi distrug şansele la fericire. Emoţiile negative şi bucuria sunt incompatibile. Poţi avea fie emoţii negative, fie bucurie, dar nu şi ambele.
De cele mai multe ori şi la majoritatea oamenilor, nu pare să existe vreo alegere: pur şi simplu, simt ceva şi reacţionează. Nu se pot abţine. Dar eroul ştie unde pot duce reacţiile necontrolate şi învaţă să se abţină. Eroul nu lasă emoţiile negative să preia controlul şi să-i strice starea interioară sau relaţiile.
Exprimarea emoţiilor în moduri dăunătoare sau chiar găzduirea lor este o greşeală, dar una de înţeles din punct de vedere uman. Fiinţele umane au fost create pentru a avea emoţii şi, din păcate, nu au venit şi cu instrucţiuni de folosire sau cu vreun întrerupător de oprire a lor. Aşa că oamenii nu au de ales, decât să înveţe despre emoţii prin încercări şi erori. Emoţiile sunt una dintre cele mai mari provocări ale existenţei umane şi, de asemenea, un aspect esenţial al experienţelor omeneşti.
Diferenţa dintre erou şi mulţi alţii este că eroul învaţă din greşelile sale. Nu continuă să facă aceleaşi lucruri care nu funcţionează doar pentru că aşa are el chef sau pentru că nu cunoaşte altă cale. Eroul îşi asumă răspunderea pentru starea sa interioară şi pentru acţiunile sale şi îşi adaptează comportamentul în consecinţă. Poate că acest lucru vi se pare evident, dar puteţi găsi nenumărate exemple de oameni care îşi fac rău lor înşile şi altora în mod repetat şi nu-şi schimbă comportamentul. Este ca şi cum te-ai repezi într-un perete din nou şi din nou, fără să pricepi că ai putea să te opreşti.
Problema poate fi cauzată, în parte, de faptul că oamenii nu pricep că se pot opri, sau cred că nu pot. Ei se simt fără control şi la mila emoţiilor lor. Ei înţeleg atât de puţin despre emoţii, încât nici măcar nu îşi dau seama că emoţiile pot fi controlate. Primul pas în stăpânirea de sine constă în a crede că emoţiile pot fi stăpânite.
Un alt motiv pentru care oamenii continuă să se rănească pe ei înşişi şi pe alţii din punct de vedere emoţional este că nu vor să se oprească. Acest lucru pare absurd, dar, din păcate, este adevărat. Ego-ul din ei nu vrea să se oprească, chiar dacă bunătatea din ei ar vrea.
Atunci când ego-ul deţine controlul, face nişte lucruri îngrozitoare. Ego-ului îi place să producă durere, dacă crede că asta îl va avantaja sau că ar fi nevoie să se răzbune sau că îi va conferi putere sau altceva ce-şi doreşte. Ego-ul se simte îndreptăţit să aibă emoţii negative; în fond, el îşi creează justificări prin poveştile pe care şi le spune. Ca urmare, el consideră că emoţiile şi acţiunile sale justifică necazurile pe care le creează. Deoarece ego-ul se simte îndreptăţit să aibă emoţii, simte un fel de plăcere morală să se manifeste îngrozitor. De asemenea, nici nu întrevede vreo altă opţiune.
Ceea ce ego-ul trece cu vederea este preţul care trebuie plătit, nu numai în karmă negativă şi ostilitate din partea celorlalţi, ci şi pe plan intern – relativ la stima de sine. Cu fiecare emoţie negativă pe care ego-ul o nutreşte în interior sau pe care o exprimă agresiv, el se afundă tot mai mult într-o prăpastie de ură, dispreţ de sine şi nevrednicie. Când cineva se comportă urât, este oare de mirare că nu se simte bine în pielea lui?! Asta-i la mintea cocoşului, cum se spune – şi o mică ironie, fiindcă cel prins în această situaţie acţionează fără partea raţională a creierului. Pentru mintea raţională, acest cerc vicios este limpede: ura duce la dispreţ de sine, care duce la şi mai multă ură şi la şi mai mult dispreţ de sine. Dar pentru iraţionalul ego, comportamentul dur este, pur şi simplu, normal, un mod de a fi acceptabil şi incontestabil. Oamenii, în ego-ul lor, nu-şi pot imagina că ar putea fi altfel şi mulţi nici nu vor. O lume condusă de ego-ul oamenilor este un loc destul de urât.
Schimbarea pe care doriţi să o vedeţi în lume trebuie să înceapă cu voi înşivă. Este o treabă de interior, pe care eroul şi-o asumă de bunăvoie, pentru că-i recunoaşte importanţa. Aşa că se hotărăşte ferm să-şi stăpânească emoţiile. Odată ce ai înţeles că este posibilă această stăpânire, al doilea pas în realizarea acestei sarcini măreţe este angajamentul.
Angajamentul presupune să fii vigilent cu starea ta emoţională clipă de clipă, căci altfel nu se vor schimba prea multe. Ego-ul este un adversar redutabil şi nu-şi va elibera strânsoarea dacă nu vei dovedi sârguinţă. Această dorinţă de a privi în interiorul tău, de a-ţi asuma responsabilitatea pentru emoţii şi de a-ţi mobiliza voinţa pentru a lua alte decizii decât cele de până acum vine odată cu maturitatea spirituală.
Mulţi „lâncezesc” foarte mult timp, ştiind că au nevoie de mai multă stăpânire de sine, pe care şi-o doresc, dar nu sunt dispuşi să se dedice acestei misiuni clipă de clipă. După cum ştiţi, apare adesea o prăpastie destul de mare între a dori să te îmbunătăţeşti şi a face ceva în acest sens. Aşa că, oamenii rămân adesea blocaţi în emoţii negative, simţindu-se victime ale propriilor emoţii şi, eventual, dând vina pe Dumnezeu pentru suferinţa lor, fără să accepte că viaţa înseamnă stăpânirea de sine şi fără să înţeleagă că li s-au oferit toate resursele de care au nevoie pentru a o realiza.
Stăpânirea de sine începe prin a învăţa să vă observaţi gândurile. Fără o practică a meditaţiei, aceasta este o realizare aproape imposibilă sau chinuitor de lentă. Nu am destule cuvinte ca să subliniez acest lucru. Meditând zilnic o oră sau mai mult, observarea gândurilor va deveni mult mai uşoară şi mai eficientă decât dacă veţi încerca asta doar pe parcursul zilei, dar şi asta face parte, de asemenea, din stăpânirea de sine.
Aşadar, practicând atât meditaţia, cât şi atenţia vigilentă pe tot parcursul zilei, veţi începe să simţiţi o oarecare eliberare de suferinţa cauzată de gânduri şi emoţii. S-au scris deja multe cărţi despre meditaţie de către acest autor şi de alţii, aşa că vă voi trimite la ele, în special la „From Stress to Stillness” (De la stres la linişte), scrisă de autorul de faţă.
Scopul meditaţiei este de a minimiza frecvenţa şi puterea gândurilor. Astfel, devine mult mai posibilă o oarecare distanţare de ele. Ceea ce vreau să spun prin distanţă este exact asta. Atunci când nu-ţi observi gândurile, este posibil să te identifici sau să te contopeşti cu ele. O practică regulată a meditaţiei produce o anumită distanţă între tine şi un gând, astfel încât gândul poate fi văzut ca ceva separat de tine. Acest tu capabil să observe un gând este chiar adevăratul Tu. Pe de altă parte, atunci când eşti contopit cu un gând, tu eşti gândul şi nu mai există niciun tu real în peisaj, ci doar un tu condiţionat.
Gândurile înseamnă condiţionare, aşa că, atunci când crezi în gândurile tale, devii sinele condiţionat şi pierzi contactul cu Sinele tău real. Ca urmare a distanţării faţă de gânduri, obţinută prin meditaţie, Sinele real revine în peisaj. Adevăratul Tu este cel care este conştient de gânduri şi de orice altceva. Ego-ul nu poate fi conştient de gânduri, deoarece el însuşi este, în esenţă, un gând. Ego-ul aparţine sinelui condiţionat şi nu are conştiinţă.
Sinele condiţionat, inclusiv ego-ul, nu este, de fapt, niciun fel de sine, motiv pentru care este denumit şi sinele fals. Sinele adevărat este singurul sine real şi doar el îţi trăieşte viaţa, dar tot Sinele adevărat permite identificarea cu sinele fals, deoarece asta înseamnă a trăi ca om.
Pentru că adevăratul Tu este extrem de înţelept şi raţional, el poate vedea ce este adevărat sau fals în privinţa unui anumit gând, ceea ce nu poţi face atunci când eşti identificat cu acel gând. Atunci când eşti identificat, crezi gândul fără să te îndoieşti deloc. Ca urmare, te mişti prin viaţă în mod inconştient, fiind condus de condiţionări. Totuşi, odată ce te distanţezi faţă de gândurile tale, capeţi acces la raţionalitatea şi înţelepciunea adevăratului tău Sine.
Aceasta este înţelepciunea care îl ghidează pe erou. Îşi dă seama că, fără o oarecare distanţare faţă de gândurile sale, nu poate fi un astfel de erou. Devine erou numai cu ajutorul acestei distanţări. Meditaţia sprijină angajamentul de a-şi stăpâni emoţiile, deoarece creează distanţa necesară faţă de gânduri, care îi permite eroului în curs de trezire să nu fie învins chiar înainte de a începe.
Fără o practică a meditaţiei, este foarte dificil să te trezeşti din identificarea cu mintea şi cu „realitatea sa virtuală”. Chiar dacă ai mai întâlnit şi alte învăţături asemănătoare despre cât de înşelător şi inutil este fluxul de gânduri, vei avea, fără îndoială, dificultăţi în aplicarea practică a acestei înţelegeri, dacă nu te-ai detaşat de gânduri prin meditaţie.
Nimeni altcineva nu poate face asta pentru tine şi nici cititul cărţilor. Ele pot doar să-ţi indice adevărul. Tot va trebui să-ţi mobilizezi voinţa pentru a lua unele decizii importante. Prima decizie este de a practica meditaţia zilnic. A doua este să fii vigilent pe tot parcursul zilei, ceea ce presupune să fii conştient de experienţa ta interioară şi senzorială clipă de clipă.
Este dificil să fii conştient, sau prezent, deoarece contravine programării pe care aţi primit-o ca fiinţe umane, starea voastră implicită fiind de a fi pierduţi în gânduri. Pentru a contracara această atracţie a gândurilor, este nevoie de voinţă.
Scopul atenţiei vigilente este să-ţi conştientizezi obiceiul de a te identifica cu gândurile şi, apoi, să alegi altceva. Atunci când eşti pierdut în gânduri, observă acest lucru şi adu-ţi atenţia pe aici-şi-acum, pe ceea ce simţi din mediul înconjurător şi în corp, atât cu cele cinci simţuri, cât şi la un nivel energetic mai subtil, care include intuiţiile, inspiraţia şi alte imbolduri venite de la Inimă.
Acest lucru poate părea destul de simplu, dar magnetismul şuvoiului de gânduri este mare, iar identificarea cu acele gânduri este adesea automată. Mai mult, unele gânduri sunt extrem de „lipicioase” şi greu de ignorat. Acele gânduri sunt vârful de lance, din punct de vedere spiritual. Ele sunt gândurile care te ţin legat de iluzia că eşti ceea ce NU eşti. Ele sunt cele care produc emoţii negative şi o senzaţie de micime, neputinţă şi deficienţă, cum ar fi: „Nimeni nu mă place niciodată”. „Nu pot să fac nimic ca lumea”. „Nu sunt destul de inteligent”. „Viaţa este prea grea”. „Nu sunt suficient de frumoasă”. „Întotdeauna o dau în bară”.
Desigur, niciuna dintre aceste afirmaţii nu este adevărată. Ele sunt adevărate doar în raport cu un ideal imaginar. Sunt poveşti inventate de minte. Toată lumea are astfel de gânduri, care nu fac bine nimănui. Ele creează falsul sine şi nici măcar nu sunt necesare pentru ca să poţi juca personajul pe care îl joci. Fără aceste gânduri, personajul va fi acelaşi personaj, dar unul mult mai fericit şi mai eficient. Aşadar, nu pierzi nimic atunci când renunţi la gândurile tale negative.
Ce bine ar fi să le pierzi! Aici intervine investigaţia de sine sau autocunoaşterea. Pentru a te elibera de gândurile negative încărcate emoţional este nevoie de o examinare răbdătoare. Capcana, după îţi poţi imagina, este că, atunci când eşti identificat cu gândurile tale, nu eşti în stare să le analizezi, deoarece nu eşti detaşat de ele şi nici nu ai voinţa de a le investiga. Rămâi captiv în negativitatea şi suferinţa ta, până în momentul când vei avea norocul să vezi că nu-i chiar aşa.
Aici suferinţa îţi devine prieten. Singurul motiv pentru care oamenii suferă emoţional este acela că se identifică cu aceste gânduri inutile şi neadevărate. Odată ce ai aflat acest lucru şi odată ce observi că suferi, poţi folosi această suferinţă pentru a te trezi din identificarea cu gândurile tale, punându-ţi întrebarea: „Oare ce mi-am tot spus, de mi-a provocat aceste emoţii negative?”.
Dacă nu ai ocazia să faci acest lucru pe loc, atunci fă-ţi timp înainte de culcare, poate chiar în fiecare seară, pentru o perioadă, şi notează-ţi fiecare gând ce îţi stimulează acele emoţii. Această jumătate de exerciţiu, singură, are rezultate destul de bune.
Acum priveşte fiecare gând drept în faţă (adevăratul tău Sine o face) şi pune la îndoială veridicitatea fiecăruia. Vei descoperi, una după alta, cât de ridicol de generalizate au fost afirmaţiile minţii de mai sus, căci: Nimeni nu greşeşte tot timpul. Oricine are în jur şi oameni care să-l placă. Nimeni nu este insuficient de inteligent. Insuficient de inteligent ca să facă ce?! Fiecare este destul de inteligent pentru a fi cine este.
Dacă faci asta destul de regulat, vei observa că aceleaşi gânduri apar din nou şi din nou, ca un ceas, exact la timp. Mintea egotică este ca un computer şi emite iute aceleaşi gânduri în mod repetat, previzibil. Dacă ai crezut un gând în trecut, atunci acel gând va face parte din repertoriul minţii. Când încetezi să mai crezi acel gând, el dispare de pe listă. Luând act de credinţele care încă te mai captivează, le vei slăbi puterea de a te face să te identifici cu ele şi, în cele din urmă, vor dispărea. S-ar putea să fie nevoie să exersezi des şi pentru o perioadă mai lungă până ce puterea acestor gânduri se va diminua, dar merită efortul şi îţi va deveni mult mai uşor odată cu timpul.
Valoarea acestei investigări de sine şi examinări nu constă doar în faptul că nu te vor mai chinui astfel de gânduri, ci nici nu va mai trebui să suporţi emoţiile pe care le generează. Odată ce climatul interior şi atmosfera emoţională din jurul tău vor deveni mai pozitive, va începe să se transforme şi modul cum simţi viaţa.
Înţelegând că tu, şi numai tu, îţi creezi emoţiile, vei căpăta putere, deoarece asta înseamnă că tu, şi numai tu, te poţi face fericit. Fericirea stă sub controlul tău! Oamenii au impresia că ceilalţi îi fac să se simtă într-un anumit fel – fericiţi, iubiţi, trişti, furioşi – pe când adevărul este că ceilalţi oameni te pot afecta doar dacă le permiţi să te afecteze.
Haide să ne oprim un moment pentru a analiza cum îţi creezi o experienţă interioară cu ajutorul gândurilor. De exemplu, dacă cineva îţi spune: „Chiar ar trebui să slăbeşti”, există nenumărate moduri în care ai putea reacţiona în interior şi a te comporta în exterior. Adesea, oamenii răspund politicos în exterior, pentru că au fost învăţaţi să facă asta, dar suferă sau clocotesc de mânie la interior, fără să-şi dea seama că ei înşişi creează suferinţa sau furia, nu ceilalţi.
În acest exemplu, ţi-ai putea crea o emoţie de tristeţe, spunându-ţi: „Are dreptate. Arăt groaznic”. Sau ţi-ai putea crea o emoţie de furie, spunându-ţi: „Ce nesimţit. Cine-i ăsta să-mi vorbească aşa?”. Sau ţi-ai putea crea o emoţie de victimizare, spunându-ţi: „Toată lumea mă critică mereu”. Sau ţi-ai putea crea un sentiment de îndreptăţire de sine sau de superioritate: „Individul ăsta-i atât de ignorant spiritual”. Concluziile posibile, aşa cum am spus, sunt nesfârşite, iar majoritatea oamenilor ajung la mai multe concluzii, ceea ce conduce la o varietate de emoţii. La modul mai pozitiv, ţi-ai putea produce un sentiment de pace interioară, spunându-ţi: „Probabil că are o zi proastă” sau „În acest moment, omul crede în prejudecăţile sale, ceea ce nu-i o situaţie prea plăcută pentru el, aşa că îi voi transmite puţină dragoste”.
Nu vei putea face niciodată nimic în legătură cu ceea ce spun sau fac ceilalţi oameni sau cu ceea ce simt faţă de tine, deoarece nu ai niciun control asupra lor şi, prin urmare, nu ai nicio responsabilitate în acest sens. Însă poţi avea control asupra climatului interior, devenind conştient de reacţia ta la ceea ce spun sau fac sau simt ceilalţi. Pentru asta, eşti responsabil.
Aceasta este o veste minunată. Înseamnă că poţi fi fericit în orice împrejurare, deoarece este valabil şi pentru evenimentele din viaţă: Nu ele trebuie să-ţi determine climatul interior. Tu îţi stabileşti climatul interior fie revenind inconştient la obişnuitele concluzii negative, fie alegându-ţi în mod conştient propriile concluzii.»
traducere de Răzvan A. Petre
29 martie 2022
< Sus >