<  Cuprins "O viaţă eroică"


Capitolul 7b

Capitolul 7, "Convingerile eroului" (partea doua), al cărţii dictate Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „A Heroic Life” (O viaţă eroică). Mediumul Gina Lake citeşte mesajul în limba engleză, cu subtitrarea în româneşte (videoclipul este încorporat la sfârşitul acestui articol).

Notă: Paragrafele pe fundal alb nu au fost lecturate audio de autoarea Gina Lake.

Jesus

Capitolul 7: Convingerile eroului

Partea a 2-a

«Să aruncăm o privire asupra câtorva dintre convingerile pe care eroul a ajuns să le creadă de-a lungul timpului şi care l-au ajutat să devină un erou. Una importantă tocmai a fost menţionată: Ţi se dă ceea ce ai nevoie pentru a evolua. Eroul a descoperit că, la fiecare pas, indiferent cât de dificil ar fi fost, i s-au oferit resursele interioare şi exterioare, asistenţa, oportunităţile, ideile, inspiraţia, înţelepciunea şi motivaţia de care avea nevoie pentru a depăşi orice provocare şi, astfel, a deveni mai puternic.

Eroul a ajuns să recunoască faptul că fiecare dificultate a fost concepută pentru evoluţia sa şi că avea în ea potenţialul de reuşită – şi că succesul depindea numai de el. Eroul a înţeles că succesul a însemnat să devină mai înţelept, mai plin de compasiune, mai priceput şi o fiinţă umană mai bună.

Convingerea că fiecare experienţă este concepută special pentru tine, pentru evoluţia ta, constituie o reformulare majoră a felului în care ego-ul vede realitatea. Şi este adevărul. Înţelegând astfel viaţa, vei putea să profiţi la maximum de fiecare situaţie şi să menţii mereu o atitudine pozitivă. Cu această perspectivă, doar puţină suferinţă mai poate exista, chiar şi în circumstanţe destul de dificile.

Atitudinea ta faţă de o vicisitudine determină cum o vei simţi şi cât de dificilă va fi pentru tine. Unii oameni trec cu bine prin dificultăţi care pe alţii îi distrug. Cum te descurci în momentele grele depinde mai ales de atitudinea ta. Atât de importantă este ea. Convingerile sunt importante, deoarece atitudinea se bazează pe convingeri. Ele îţi determină atitudinea.

Atunci când crezi că o experienţă este concepută pentru tine, o vezi ca fiind bună, chiar dacă este dificilă. Eroul nu defineşte obstracolele ca fiind rele şi nici măcar neapărat dificile, şi nici nu-şi spune poveştile înfricoşătoare care i-ar submina curajul. Mantra eroului este „Totul este bine” şi, astfel, el îmbrăţişează greutăţile care i s-au dat. Această acceptare îi acordă acces la celelalte calităţi ale Sinelui divin necesare pentru a trece cu bine prin adversităţi, cum ar fi curajul şi echilibrul sufletesc.

Convingerile tale determină dacă vei simţi o anumită anevoinţă, sau viaţa în general, ca fiind rea sau bună, descurajantă sau binevoitoare. Doar ego-ul ar defini ceva ca fiind rău, aşa că, dacă eşti prins în această dualitate, te identifici cu ego-ul. Din perspectiva Sinelui tău divin, totul este cu adevărat bun – nu există dualitate. Problema cu perspectiva ego-ului este că, dacă ai o poveste sau o convingere negativă despre viaţă, vei simţi viaţa exact aşa. Şi atunci îţi va fi mult mai greu să vezi partea bună a unei experienţe şi să accesezi forţele lăuntrice de care ai nevoie pentru a o depăşi.

Dacă nu ar reprezenta chiar adevărul, atunci credinţa că experienţele sunt concepute pentru evoluţia ta nu ar fi de folos. Dacă provocările vieţii nu ţi-ar dezvolta realmente forţele interioare şi înţelepciunea, atunci simpla credinţă nu ar face să fie aşa. Credinţele nu pot schimba realitatea, chiar dacă-ţi schimbă modul cum o simţi. Pentru a fi utile, credinţele trebuie să reflecte realitatea cu acurateţe. Ego-ul încearcă să pună în locul realităţii credinţele sale greşite – acele obiecţii de genul „ar fi trebuit” şi „ar fi putut” – pe când eroul nu-şi bate capul cu credinţe neadevărate. El ştie că numai cele care sunt validate de experienţe şi corespund realităţii sunt eficiente şi folositoare.

Eroul îşi dă seama că viaţa decurge cum trebuie după cum îl face să se simtă şi îşi foloseşte emoţiile ca pe nişte repere. Şi astfel ajungem la o altă convingere pe care eroul a găsit-o utilă: Urmează-ţi Inima, fericirea. El a descoperit că viaţa vine cu un fel de manual, iar acel manual este Inima. Ea îţi spune cum să-ţi trăieşti viaţa. Şi ţi-o comunică prin anumite simţăminte pe care Inima ţi le generează.

Simţămintele pe care le urmează eroul nu sunt acelaşi lucru cu emoţiile, care sunt produse secundare ale ego-ului şi ale gândurilor sale negative. Simţămintele Inimii, cum ar fi bucuria şi pacea, nu sunt emoţii precum tristeţea şi furia. Bucuria, pacea, iubirea, compasiunea, încântarea, uimirea, recunoştinţa şi mulţumirea nu provin de la ego, ci de la Sinele divin, care te călăuzeşte cu ajutorul lor. În fiecare clipă, eşti ghidat prin intuiţii din tărâmul subtil şi, de asemenea, de aceste simţăminte venite din Inimă. Simţămintele Inimii sunt mai puţin subtile decât intuiţiile, dar mai subtile decât emoţiile sinelui condiţionat.

Pentru a nu nutri şi a nu manifesta emoţiile obişnuite ai nevoie de disciplină, forţă interioară şi maturitate. Nu este uşor să nu apuci pe calea minimei rezistenţe, dar eroul a descoperit că trebuie să-i reziste. El a învăţat că emoţiile negative împiedică obiectivele sale majore, care sunt fericirea, iubirea, pacea şi stăpânirea de sine. Aceste obiective au întâietate faţă de uşurarea temporară pe care o simţi când îţi slobozeşti emoţiile în mod nechibzuit.

În schimb, eroul urmează simţămintele superioare ale Sinelui divin. Când face asta, viaţa îi merge bine, în timp ce complacerea în emoţii îi provoacă tot felul de probleme. Eroul a învăţat să îşi aleagă drumul cu înţelepciune. El alege o cale care poate necesita disciplină, dar care îl duce acolo unde vrea să ajungă.

Eroul merge într-acolo unde vrea să ajungă. Acest lucru poate părea evident, dar mulţi oameni nu merg într-acolo unde vor să ajungă, ci unde cred că ar trebui să ajungă. Unii oameni cred că trebuie să facă anumite lucruri fie că vor, fie că nu. Acest mod de gândire s-ar putea aplica la spălatul pe dinţi şi la o alimentaţie sănătoasă, dar să-ţi trăieşti viaţa într-un anumit fel doar pentru că tu crezi că aşa trebuie nu este un mod sănătos de a trăi.

Eroul ştie acest lucru şi ia decizii care-l conduc spre fericire. El îşi urmează fericirea. Şi asta îi este menirea. Eşti menit să fii fericit, aşa că, în mod firesc, calea spre fericire este să faci ceea ce te face fericit! Când calea este fericirea, atunci şi rezultatul este fericirea.

Autolimitările de genul „ar trebui” şi „nu se poate” te împiedică, de obicei, să faci ce te bucură. Aceste cuvinte indică într-o direcţie greşită, şi totuşi, domină vocabularul gândurilor. Înseamnă asta că ego-ul vrea să-i facă pe oameni nefericiţi? Nu chiar. Doar că ego-ul nu ştie ce înseamnă fericirea. A fost construit pentru siguranţă, iar siguranţa şi fericirea sunt obiective diferite, deşi nu se exclud reciproc neapărat.

Dacă asculţi numai de ego, probabil că veţi obţine siguranţă, dar vei pierde fericirea, eventual. Dacă asculţi de Inimă, le vei avea pe amândouă. Sinele tău divin are tot interesul de a te menţine în siguranţă – cu excepţia cazului în care a conceput intenţionat pentru tine experienţa opusă, caz în care, oricum, nu poţi face nimic pentru a evita acel impas. Dar chiar şi într-o situaţie de nesiguranţă, tot eşti în siguranţă, deoarece ţi se oferă toate resursele de care ai nevoie pentru a o rezolva şi a învăţa din ea, cu condiţia să nu cazi pradă negativităţii şi fricii ego-ului.

Eroul are mai multă încredere în Inimă decât în minte. El urmează călăuzirea Inimii chiar şi atunci când mintea nu-i găseşte sensul. Are sens pentru minte doar ce se presupune că aduce mai multă siguranţă, protecţie, confort, bogăţie, recunoaştere socială, plăcere sau putere. Dar rămân pe dinafară o mulţime de lucruri valoroase! Cum rămâne cu dragostea, pacea, creativitatea, distracţia, împlinirea, evoluţia, înţelepciunea, compasiunea, răbdarea, puterea interioară – toate aceste aspecte care sunt amplificate de dificultăţi şi preţuite de Sinele divin?!

Există momente în care siguranţa, protecţia, plăcerea, bogăţia şi alte lucruri pe care ego-ul le preţuieşte trebuie sacrificate în schimbul a ceea ce este cu adevărat valoros. Când vi se pare că viaţa vă cere să sacrificaţi ceva, vedeţi ce aţi putea câştiga în schimb. Viaţa este atât de binevoitoare, încât niciodată nu vi se cere un sacrificiu fără să aveţi şi un câştig. Fiecare sacrificiu sau pierdere conţine un câştig sau o victorie, dacă nu imediat, atunci ceva mai târziu. Eroul dă atenţie la ceea ce câştigă, nu la ceea ce pierde.

Şi aşa am ajuns la următoarea convingere pe care eroul o găseşte utilă: Pierderile sunt doar aparente şi temporare. Totul este temporar. Puţine afirmaţii despre viaţă sunt mai adevărate decât aceasta. Mintea spune: „Nu!” atunci când lucrurile pe care le doreşte dispar. Dar viaţa este făcută din apariţii şi dispariţii. Nu poate exista venire fără plecare. Dacă nu ar fi aşa, această lume ar deveni foarte aglomerată! Totul are o durată de viaţă, iar atunci când aceasta se termină, apare altceva în loc.

Acest marş nesfârşit al schimbării nu este nici corect sau greşit, nici bun sau rău, aşa cum îi place minţii să judece. Este, pur şi simplu, ce este şi, prin urmare, aşa cum este menit să fie. Eroul a învăţat că afirmaţia că ceva ar fi bun sau rău, ori corect sau greşit, este o pierdere de energie. Eroul acceptă cu graţie venirile şi plecările din viaţă. El a înţeles că cearta cu viaţa sau dorinţa ca ea să fie altfel nu aduce nimic bun. Acceptarea este singurul răspuns raţional la caracterul schimbător al vieţii.

Această acceptare îl ajută pe erou să acceseze alte calităţi de care are nevoie pentru a face faţă dificultăţilor provocate de schimbare. Deoarece mintea este programată să sufere atunci când pierde ceva, trebuie să urmăreşti sârguincios a nu te lăsa pradă percepţiei greşite şi emoţiilor negative care încearcă să se instaleze în minte. Nedorind să accepţi pierderea şi de a-i recunoaşte justeţea în marea schemă a lucrurilor, suferinţa va triumfa.

Ideea de pierdere este o percepţie greşită atât de încorporată în limbaj, încât este greu de recunoscut. Cuvântul „pierdere” pare a fi o simplă descriere a realităţii, dar este, de fapt, o poveste. Ea numeşte ceva care nu mai există ca „pierdut” sau „pierdere”, dându-i dispariţiei naturale o tentă emoţională negativă. Acesta este punctul de vedere al ego-ului şi reprezintă doar jumătate din tablou, căci altceva vine, de asemenea, să umple vidul.

În acest fel, limbajul este destul de înşelător. De cele mai multe ori, el întăreşte perspectiva egotică. Din acest motiv, multe tradiţii spirituale au inclus practica spirituală a tăcerii. Tăcerea te ajută să te detaşezi de limbaj şi, prin urmare, de modul obişnuit de a percepe lucrurile. Când limbajul încetează, nu mai descompui lumea în dualităţi, cum ar fi binele şi răul, şi te poţi detaşa mai uşor de emoţii şi preferinţe, care te fac să te împotriveşti vieţii aşa cum este ea.

Cu fiecare emoţie, spui „da” la ceva şi „nu” la altceva. Acelaşi lucru este valabil şi în privinţa preferinţelor şi dorinţelor. Expresiile precum „bun” sau „rău” şi „îmi place” sau „nu-mi place” împart lumea în două: în ceea ce vrei şi ceea ce nu vrei. Apoi, când viaţa decurge într-un mod care nu-ţi place, atunci suferi. Dorind ca viaţa să se desfăşoare într-un anumit fel, îţi provoci propria suferinţă. Eroul a înţeles că astfel de dualităţi şi dorinţe creează suferinţă şi că suferinţa nu ar exista fără ele.

Toată suferinţa provine din şuvoiul de gânduri şi am putea spune, la fel de bine, că provine din limbaj. De aceea, eroul se detaşează cât poate de mult de şuvoiul de gânduri şi îşi limitează conversaţiile, mai ales cele de natură egotică. Acest lucru poate părea radical, dar el a descoperit că, dacă vrei să „fii în lume, dar nu de-al ei”, este necesară o anumită tăcere, căci limbajul te atrage în percepţiile greşite pe care el le creează.

Aceste percepţii greşite sunt o hartă greşită, iar eroul ştie că o hartă greşită îl va conduce la suferinţă şi îl va îndepărta de comoara din inima sa. Este important că el îşi dă seama că trebuie să facă o alegere: ori să fie de acord cu percepţiile greşite ale lumii, permiţând ca limbajul să îi determine percepţiile, ori să pună la îndoială percepţiile greşite cuprinse în limbaj.

Axul principal al limbajului este cuvântul „eu”. Eroul nu crede în descrierile ce urmează după acest cuvânt. Acele definiţii încearcă să îl încadreze într-o cutie, să îl transforme într-un obiect, pe când adevăratul său Sine este mai degrabă un nimic decât un ceva. Eroul îşi recunoaşte natura sa de „nimic”, în timp ce majoritatea celorlalţi oameni nu o fac. Deşi limbajul menţine senzaţia că oamenii ar fi nişte lucruri, sau entităţi distincte, eroul ştie că nu acesta este adevărul. El simte vastitatea spaţioasă, larg deschisă a fiinţei sale şi ştie că viaţa şi el însuşi sunt mult mai misterioşi decât concepe mintea.

Totul este interconectat şi interdependent şi este făcut din acelaşi material: conştiinţa. Toate formele de viaţă sunt asemenea celulelor care alcătuiesc corpul. Fiecare celulă are un scop şi este inteligentă, dar viaţa ei depinde de vitalitatea întregului corp. Dacă o celulă încetează să îşi mai îndeplinească rolul sau se comportă imprevizibil, întregul corp este afectat. Fiecare celulă contează. Este posibil ca acea celulă să nu fie conştientă de rolul său în cadrul întregului, dar are încorporate în ADN-ul său toate ordinele necesare, prin urmare, ştie ce trebuie să facă pentru a-şi îndeplini menirea. Eşti o celulă în corpul mai mare al umanităţii şi al universului. Iar asta nu-i doar o metaforă.

Eroul nu crede în acel „eu” portretizat de şuvoiul de gânduri. El ştie că nu este nici separat de Întreg, nici lipsit de importanţă pentru Întreg. El ştie acest lucru din propria experienţă, pentru că este în rezonanţă cu lumea subtilă de dincolo de cele cinci simţuri, care i-a dezvăluit această totalitate şi interconectare.

Este vorba de aceeaşi Unime trăită de toţi misticii de-a lungul timpului. Unimea nu stă ascunsă celor care au simţurile subtile deschise. Aşadar, deşi credinţa în Unime poate fi de ajutor în etapele de început ale realizării acestui adevăr, Unimea nu este o credinţă, ci o experienţă care depăşeşte capacitatea minţii de a o înţelege.

Adevărul despre realitate poate fi trăit numai ieşind din minte. Mintea nu crede într-o Realitate mai vastă aflată dincolo de iluzoria sa realitate mentală şi nici nu poate cunoaşte Realitatea. Însă altceva poate, care este eroul în curs de trezire din orice persoană. La un moment dat în evoluţia fiecăruia, ceva din interior se trezeşte şi pune la îndoială mintea şi spusele ei despre realitate. Acest ceva misterios – adevăratul Tu – este, fără îndoială, fie deja treaz, fie în curs de trezire în voi.

Eroul a descoperit ceva foarte important despre această Unime: că este făcută din iubire – conştiinţa este iubire. Iubirea este cea mai puternică forţă din univers, iar creaţia este o expresie a acestei iubiri. Dumnezeu-Tatăl este această iubire şi reprezintă inteligenţa care a însămânţat acest univers şi toate celelalte universuri şi care continuă să ghideze creaţia cu dragoste. Chiar dacă iubirea pare absentă în activităţile umane, ea rămâne mereu prezentă, neschimbată şi de neoprit. Ea este constanta care stă la baza universului şi îl animă. Şi este resursa oricând disponibilă care v-a fost dată pentru a vă sprijini în această călătorie prin condiţia umană.

În mituri şi legende, adeseori, eroul intră în posesia unei săbii magice sau a unui alt obiect magic care să-l ajute să treacă prin cele mai grele momente. Dragostea este acea sabie. Ea învinge răul, repară inimile frânte, străpunge iluzia şi îl mântuie pe erou. Dragostea este, de asemenea, harpa magică sau trompeta care invocă forţele supranaturale destinate a-l ajuta pe erou. Tot dragostea este geniul din lampă care îndeplineşte toate dorinţele. Dragostea este puterea magică pe care aţi primit-o fiecare pentru a vă ajuta pe drumul vostru.

Eroul a învăţat despre iubire observând cum funcţionează sau nu funcţionează viaţa:

Eroul a observat că atunci când era bun, viaţa mergea bine, iar când nu era bun, nu-i mergea bine.

Eroul a observat că, ori de câte ori acorda toată atenţia sa unui lucru sau unei persoane, iubirea curgea nestingherită, iar el era fericit şi ceilalţi erau fericiţi.

Eroul a observat că iubirea este receptivă şi răbdătoare, iar când el era receptiv şi răbdător, ceilalţi îl iubeau şi îi veneau în ajutor.

Eroul a observat că, atunci când făcea ceea ce îi plăcea să facă, era fericit şi devenea cu uşurinţă tot mai priceput.

Eroul a observat că, atunci când era iubitor şi fericit, ceilalţi se simţeau atraşi de el şi doreau să fie în preajma lui şi să fie buni cu el.

Eroul a observat că, atunci când se comporta cu iubire, era fericit, iar când nu se comporta cu iubire, nu era fericit.

Eroul a observat că, atunci când îi ierta pe ceilalţi, nu mai suferea şi era capabil să depăşească momentul dificil şi să iubească din nou.

Eroul a observat, de asemenea, că atunci când s-a iertat pe sine însuşi, a putut să meargă mai departe şi să se iubească din nou.

Eroul a observat că, dăruind iubire, se simţea mai bine decât atunci când o primea.

Eroul a observat că putea alege să iubească pe oricine sau orice, iar atunci iubirea radia din el. A aflat că are o fântână de iubire în interiorul său, care nu seacă niciodată. Şi astfel şi-a dat seama că stă întotdeauna în puterea lui să se simtă iubitor şi, ca urmare, fericit. Eroul a observat că, dacă se lăsa condus de iubire, entuziasm şi bucurie, era fericit şi găsea calea spre şi mai multă iubire, pace şi fericire. A descoperit că iubirea este atât calea, cât şi răsplata urmării căii.

Şi astfel, eroul a ajuns la concluzia că dragostea are în ea ceva foarte special, poate mai special decât orice altceva. Aşa că s-a pus în armonie cu iubirea. Cu cât a acţionat mai mult în acord cu dragostea, cu atât a devenit mai fericit şi cu atât mai bine i-a mers în viaţă. Dragostea face miracole!

Iubirea nu este o credinţă, ci cel mai mare adevăr despre realitate. Însă dacă crezi invers, vei avea o experienţă opusă. De exemplu, dacă crezi că la baza vieţii nu se află nimic de genul iubirii sau o inteligenţă superioară, vei fi ghidat de minte, căci aceasta este starea implicită a omului. Atunci vei trăi viaţa ca un ego, a cărui experienţă înseamnă frică, competiţie şi lipsă, şi-ţi va fi mai dificil să descoperi puterea iubirii.

Cu toate acestea, este doar o chestiune de timp până când vei realiza magia iubirii. Nimeni nu are cum să nu descopere acest secret, care nu-i deloc prea ascuns. Viaţa este concepută astfel încât să descoperi acest adevăr. La fiecare pas, viaţa te învaţă iubirea. Trebuie doar să observi, asemenea eroului, ce anume te învaţă viaţa.»

traducere de Răzvan A. Petre
4 aprilie 2022

< Sus >

Link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=qaqZ45qWyyY

Videoclipul subtitrat provine din varianta originală în engleză, publicată ca lectură audio în 23 februarie 2022.