Capitolul 9, "Stilul de viaţă al eroului" (prima parte), din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „A Heroic Life” (O viaţă eroică).
Notă: Acest subcapitol nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.
«La fel cum cei care sunt stăpâniţi de ego au un stil de viaţă bazat pe ceea ce-l face pe ego fericit, şi eroul îşi creează un stil de viaţă pe baza a ceea ce-l face fericit. Privite din exterior, aceste stiluri de viaţă ar putea să nu pară prea diferite, dar probabil că vor fi trăite destul de diferit.
Există două feluri de fericiri: cea care vine şi pleacă relativ repede după ce obţii ceea ce vrei şi acea fericire care este o calitate neschimbată a realităţii şi un efect al trăirii în realitate. Şi oamenii conduşi de ego, şi eroul trăiesc ambele tipuri de fericire, dar în grade diferite. Asta nu-i o surpriză, din moment ce oamenii se bucură de aceleaşi lucruri. Tuturor le place îngheţata, apusurile de soare colorate, bebeluşii fericiţi, duşurile fierbinţi, câştigurile, realizările, achiziţiile, creaţia şi iubirea, pentru a numi doar câteva dintre bucuriile fiinţei umane.
Când devii erou, nu se schimbă lucrurile care te fac fericit. Încă te bucuri de toate lucrurile pe care le-ai făcut şi de multe altele – şi le apreciezi chiar mai mult. Ceea ce se schimbă este că, pentru a fi fericit, nu mai ai nevoie de plăcerile şi realizările mai egoiste. Poţi fi fericit chiar dacă nu îţi reuşeşte ceva, chiar dacă nu ai acces la un duş fierbinte sau la mâncarea preferată şi chiar dacă nu ai succes, nu eşti bogat sau nu arăţi bine în ochii altora. Cu alte cuvinte, poţi fi fericit chiar dacă nu ai lucrurile pe care ego-ul le consideră dragi şi necesare pentru fericirea sa.
Ego-ul şi eroul au valori, nevoi, năzuinţe şi viziuni foarte diferite, care au ca rezultat moduri foarte diferite de a fi în lume:
Ego-ul crede că are nevoie de anumite lucruri pentru a fi fericit, iar eroul este fericit, pur şi simplu.
Ego-ul are nevoie să fie cineva, iar eroul vrea doar-să-fie.
Ego-ul renunţă la fericirea de acum pentru o promisiune de fericire în viitor, în timp ce eroul face ceea ce îl bucură acum.
Ego-ul vrea altceva, iar eroul găseşte satisfacţie în ceea ce are deja.
Ego-ul crede că fericirea vine din a avea şi a obţine, în timp ce eroul cunoaşte adevărata sursă a fericirii.
Fericirea pe care o caută ego-ul este diferită de fericirea naturală a eroului. Ego-ul este avid de fiorul care-l străbate când obţine ceea ce vrea: entuziasmul de a avea o maşină nouă, sentimentul că este cineva special, pentru că a fost promovat sau recunoscut, extazul promis de o nouă relaţie romantică, superioritatea de a arăta bine, saţietatea adusă de împlinirea poftelor, mulţumirea de a avea bani şi mândria de a câştiga.
Din nefericire, drumul către obiectivele ego-ului este adesea sabotat de suferinţa generată de neîmplinirea dorinţelor. Pentru că ego-ul nu reuşeşte să fie fericit între momentele de reuşită, atingerea unui scop îi aduce un fericire bruscă şi de scurtă durată – şi o mare uşurare. Uşurarea pe care ego-ul o simte atunci când obţine, în sfârşit, ceea ce şi-a dorit este ca relaxarea unui muşchi încordat. Ce bine că durerea dorinţei a luat sfârşit! Acesta este un gen de fericire. Se pare că cei mai mulţi oameni trăiesc doar pentru aceste momente speciale, iar în restul timpului, dau din coate, fac tot felul de eforturi şi îşi duc viaţa ca nişte somnambuli.
Eroul se bucură şi el de lucrurile de care se bucură ego-ul, dar fără grabă, pentru că eroul nu dă o importanţă personală dobândirii acestor lucruri, aşa cum face ego-ul. Atunci când ego-ul obţine ceea ce vrea, declară cu bucurie: „Acum toată lumea mă va privi cu admiraţie. Acum sunt un învingător. Acum viaţa mea decurge, în sfârşit, aşa cum vreau eu. Acum voi fi, în sfârşit, fericit!”. Ego-ul întotdeauna ataşează realizarea sa la o poveste mai mare despre ce va însemna ea în plan personal. Ego-ul dă o mai mare amploare clipelor de reuşită cu argumente care dau acelei realizări o semnificaţie mai mare decât are ea de fapt.
La ego, totul are întotdeauna legătură cu „mine”. Ego-ul conferă lucrurilor pe care le doreşte capacitatea magică de a-i produce senzaţia de a fi special, de superioritate şi de fericire, chiar dacă acele lucruri nu au această putere. În cele din urmă, momentul de fericire trece, ca orice alt moment, nerămânând decât o vagă amintire şi, cel mai probabil, şi vechile sentimente că nu este suficient de bun sau că nu are îndeajuns.
Când ego-ul capătă ceea ce şi-a dorit, atunci credinţa sa că acel lucru are puterea de a-l face fericit îl va face foarte, foarte fericit pe moment, până când va descoperi că acea fericire nu este pentru totdeauna. Atunci ego-ul trebuie să găsească un alt obiectiv de atins, un munte de escaladat sau ceva de dobândit, şi abia apoi va putea fi fericit „odată pentru totdeauna”. Doar că lucrul care îl va face pe ego fericit „pentru totdeauna” este mereu inaccesibil, ascuns după următorul colţ. Atinsă pentru scurt timp şi pierdută rapid, fericirea ego-ului este iluzorie, dar puternică atât timp cât durează. Aceasta este fericirea la care aspiră cei mai mulţi.
Fericirea pe care o cunoaşte eroul este mai subtilă şi continuă. Ea nu depinde de circumstanţe, ci de contactul său strâns cu realitatea şi cu adevărata sa natură. Sursa fericirii durabile este chiar aceasta, iar orice alt gen de fericire păleşte prin comparaţie. După ce găseşti fericirea specifică eroului, orice altceva mai capeţi în viaţă este ca cireaşa de pe tort, care nu-i necesară. Aceasta-i răsplata finală pentru că ai trăit atât de multe vieţi omeneşti: eşti în mod continuu mulţumit de viaţă aşa cum este ea.
Această mulţumire este mult mai bogată decât sugerează acest cuvânt, pentru că ea conţine bucurie, uimire, recunoştinţă, încântare şi admiraţie faţă de viaţă şi fiindcă eşti viu.
Aceste sentimente divine apar în cele mai simple şi mai obişnuite momente şi, ca să le evoci, n-ai nevoie de nimic mai mult decât de atenţie. Când eroul dă atenţie luminii soarelui care intră pe fereastră, de exemplu, atunci el este inundat de deliciul acestei senzaţii. Când ceva atât de neimportant pentru ego ca lumina soarelui îţi poate aduce bucurie, atunci ştii că ai ajuns Acasă.
Există oare ceva mai minunat decât această bucurie? Nu prea. Ceea ce trăieşte eroul, ca urmare a contactului direct cu realitatea şi cu adevărata sa natură, îl împlineşte ca orice altă experienţă pe care o poate trăi o fiinţă umană. Asta caută oamenii atunci când urmăresc lucrurile pe care le doreşte ego-ul. Dar acele lucruri nu aduc aceeaşi bucurie. Fericirea care decurge din mulţumirea profundă necondiţionată este calitativ diferită de fericirea de care se bucură ego-ul atunci când obţine ceea ce vrea.
Această fericire mai profundă, naturală, este disponibilă în fiecare moment, dar este adesea trecută cu vederea, din cauză că este mai subtilă decât euforia şi fiorul celuilalt tip de fericire. Chiar şi aşa, ea este, de fapt, mai bogată şi mai satisfăcătoare. Ea împlineşte sufletul aşa cum nu reuşeşte s-o facă fericirea ego-ului. Fericirea ego-ului se bazează pe o fantezie, în timp ce această bucurie înnăscută este experienţa realităţii pure. Ori de câte ori te cufunzi în realitate, această bucurie este acolo. Să fii prezent la realitate îţi oferă răsplata supremă, fericirea supremă.
Viaţa şi stilul de viaţă al eroului se bazează pe această bucurie mai profundă, aşa cum viaţa şi stilul de viaţă al ego-ului se bazează pe căutarea fericirii prin dobândirea de lucruri, bani, statut, putere, recunoaştere, confort, siguranţă şi securitate.
De asemenea, viaţa eroului se bazează pe verbul „a fi”, în timp ce viaţa ego-ului se bazează pe „a avea” şi „a face”. Şi totuşi, eroul are multe şi face multe în viaţă, dar sub influenţa lui „a fi”. Pe de altă parte, acţiunile ego-ului, precum şi lucrurile pe care caută să le aibă sunt influenţate de şuvoiul de gânduri. Este o deosebire majoră, care creează vieţi şi stiluri de viaţă foarte diferite:
Ego-ul îşi ia o slujbă pentru siguranţa vieţii, în timp ce eroul îşi găseşte un loc de muncă în acord cu Inima sa.
Ego-ul mănâncă mai ales pentru plăcere, în timp ce eroul mănâncă mai ales pentru a-şi susţine corpul.
Ego-ul fie caută să scape de responsabilităţi, fie este condus în mod compulsiv de ele, în timp ce eroul rămâne echilibrat şi face în mod natural ceea ce trebuie făcut atunci când trebuie făcut.
Ego-ul se însoţeşte cu cei care îi sporesc sentimentul importanţei de sine şi sunt de acord cu convingerile sale, în timp ce eroul se însoţeşte cu cei care îl ajută să fie ceea ce este menit să fie.
Ego-ul îi serveşte doar pe cei de la care poate trage nişte beneficii, în timp ce eroul simte că-i benefic a servi pe oricine se află în faţa lui.
Ego-ul îşi urmăreşte scopurile, în timp ce eroul lasă viaţa să-l ducă acolo unde vrea ea să ajungă.
Ego-ul are un plan pentru orice, în timp ce eroul nu are niciunul şi nici nu are nevoie de vreunul.
Ego-ul crede că ştie încotro se îndreaptă, în timp ce eroul ştie că nu ştie şi nici nu simte nevoia să ştie. Eroul află unde se îndreaptă atunci când ajunge acolo.
Ego-ul se distrează prin pofte şi plăceri, în timp ce eroul se bucură de orice.
Ego-ul acţionează numai pentru a obţine ceva, în timp ce eroul acţionează de dragul faptei.
Ego-ul dăruieşte pentru a da bine în ochii altora, în timp ce eroul dăruieşte pentru că se vede pe sine însuşi în ochii celorlalţi.
Ego-ul este dependent de stres şi îi face faţă prin evadare din realitate şi prin excese, în timp ce eroul nu se stresează şi, prin urmare, este întotdeauna fericit şi împăcat.
Ego-ul îşi umple mintea cu credinţe şi opinii, în timp ce eroul îşi goleşte mintea, lăsând-o liberă să primească adevărul.
Ego-ul are o minte închistată, în timp ce eroul îşi păstrează mintea deschisă.
Ego-ul foloseşte mintea pentru a controla viaţa, în timp ce eroul foloseşte intelectul pentru a se elibera de mintea egotică.
Ego-ul este în război cu viaţa, mereu în gardă şi gata de luptă, în timp ce eroul are încredere în viaţă şi se simte una cu ea.
Ego-ul se străduieşte din greu să modeleze viaţa după dorinţele sale, în timp ce eroul doreşte ceea ce vrea viaţa şi ceea ce ea îi oferă deja.
Ego-ul vrea totul, în timp ce eroul nu vrea nimic.
Pentru ego, eroul este un prost, un prost periculos. Modul de a fi al eroului îl înspăimântă pe ego. Acesta nici nu vrea să audă de: doar-a-fi, a curge cu fluxul, a lăsa lucrurile să fie aşa cum sunt, a accepta viaţa sau chiar a iubi viaţa. Asta ar da vieţii prea mult control, iar ego-ul crede că el trebuie să deţină controlul pentru a fi în siguranţă – de parcă ar putea controla ceva!
Pentru ego, siguranţa este pe primul loc, mai presus de orice, pentru că ego-ul crede profund că nu este protejat faţă de viaţă. Aceasta este una dintre minciunile de bază care menţine realitatea iluzorie a ego-ului. Dar viaţa este sigură. Viaţa este demnă de încredere. Iar dacă nu crezi asta, atunci viaţa ta va rămâne la dispoziţia ego-ului, a programării.
Programarea te face să crezi că nu eşti în siguranţă, deşi eşti. Oamenii scriu filme şi cărţi ştiinţifico-fantastice despre computere care pun stăpânire pe lume. Ei bine, într-un fel, au făcut-o deja, iar majoritatea oamenilor nu sunt conştienţi de asta: Programarea a pus stăpânire pe oameni, uzurpându-le puterea de a alege, cea dată de Dumnezeu. Îţi spune: „Fă asta, fă aia, vino aici, nu te duce acolo”, iar tu o urmezi, deoarece crezi că nu vei fi protejat dacă nu o faci. Programarea te controlează prin frică.
Oare nu seamănă asta cu o dictatură, cu excepţia faptului că îţi cedezi puterea de bunăvoie în favoarea programării?! Majoritatea oamenilor nu pun niciodată la îndoială vocea din capul lor. Nu o pun la îndoială, din cauză că sunt programaţi să nu o facă şi pentru că li se pare că ar fi propria lor voce. Ţi se pare că tu ai fi cel care îţi spune ce să faci, numai că NU eşti tu.
Foarte inteligent tertip, nu credeţi?! Şi nu-i aşa că este inteligent să dai vocii un ton binevoitor şi atotştiutor?! Un dictator binevoitor şi atotştiutor – exact ceea ce îşi doreşte toată lumea! Uite aşa este menţinută lumea iluzorie a ego-ului. Aşadar, cine este acel tu capabil să vadă înşelătoria, care poate vedea adevărul chiar acum? Acela este adevăratul tu. Chiar şi mai inteligent!
Eroul a priceput înşelăciunea şi nu mai crede în ea. Această înţelegere i-a dat curajul de a-şi urma Inima în locul şuvoiului de gânduri. Aşa că nu mai face unele lucruri pe care le făcea de frică şi a început să facă ceea ce este atras în mod natural să facă, ceea ce simte că ar trebui să facă. A descoperit că este eficient să acţioneze după intuiţie, că asta îl face fericit şi pe el, şi pe ceilalţi. A descoperit că el avea dreptate, iar ego-ul se înşela: Viaţa este nu doar demnă de încredere; ci viaţa este foarte, foarte bună.
Mintea poate născoci o mulţime de argumente pentru a-şi susţine viziunea şi credinţele, dar toate se bazează pe aceleaşi credinţe şi percepţii eronate. Raţionamentul ego-ului este circular. De exemplu, ego-ul crede că, pentru a fi fericit, trebuie să te străduieşti să obţii ceea ce îţi doreşti. Asta-i adevărat doar în cazul când chiar crezi că vei fi fericit doar dacă vei obţine ceea ce vrei. În realitate, nu-i nevoie de niciun efort pentru a fi fericit, făcut doar aşa, ca să obţii ce vrea ego-ul. În plus, dacă crezi că strădaniile sunt absolut necesare pentru a deveni fericit, atunci cum vei afla vreodată că nu-i deloc aşa?! Vei fi prea ocupat şi prea la discreţia ego-ului ca să poţi descoperi contrariul.
Un alt exemplu este credinţa că lumea ar fi nesigură. Şi totuşi, „nesigură” este un concept, o poveste despre viaţă, care îţi creează starea interioară de nesiguranţă, dacă o crezi. Credinţele ego-ului, cum este aceasta, doar par a fi adevărate; de fapt, NU sunt adevărate. Credinţele ego-ului sunt un truc de magie care face ca viaţa să pară aşa cum pretinde ego-ul că ar fi. Iar dacă persişti în aceste credinţe, oare cum vei descoperi adevărul contrariu?!
Eroul are curajul de a pune la îndoială supoziţiile ego-ului. Drept urmare, el descoperă adevărul şi simte viaţa într-un mod diferit de majoritatea oamenilor, mai fericit şi mai liniştit. Convingerile îţi influenţează dramatic modul cum simţi viaţa. Schimbă-ţi convingerile şi experienţa ta se schimbă. Aceasta este puterea magică pe care o ai la dispoziţie.
Când convingerile tale corespund realităţii, atunci încetezi să mai suferi. Iar ca să descoperi credinţele care se potrivesc cu realitatea, analizează-le pe cele care-ţi provoacă suferinţă. Odată ce dai la o parte convingerile false ce stau la baza suferinţei, nu mai rămân decât cele care se potrivesc cu realitatea, care nu provoacă suferinţă. Ieşind din lumea întortocheată, complicată şi confuză a ego-ului, lucrurile devin simple: Când credinţele tale nu se potrivesc cu realitatea, suferi; când se potrivesc, nu suferi.
Viaţa are felul ei de a te îndrepta către Acasă, dar trebuie să fii atent la cum se simte corpul atunci când îţi vine un gând. Acel gând te crispează sau te relaxează şi te linişteşte? Tensiunea este un indiciu că crezi ceva fals, în timp ce relaxarea indică adevărul. Relaxarea este semnul că eşti Acasă; tensiunea este semnul captivităţii în lumea iluzorie a ego-ului.
Eroul îşi creează un stil de viaţă folosind această linie directoare simplă. Este dispozitivul său de orientare, după care ştie dacă îşi urmează Inima sau nu. Când se simte rău, ştie că NU îşi urmează Inima, iar când se simte pe pace, ştie că DA. Crezi că e prea simplu pentru a fi adevărat? Ia încearcă! Dar, te previn, când te vei aventura să-ţi urmezi Inima, vei da nas în nas cu frica.
Prin frică, ego-ul ascunde adevărul şi te ţine captiv în iluzie. Este cel mai puternic instrument al ego-ului de a menţine iluzia. Frica este ea însăşi o iluzie, dar una greu de observat, deoarece are o componentă corporală. Atunci când este crezută, frica devine o senzaţie în corp – iar senzaţia este reală.
Tot secretul este să depistezi frica atunci când este doar un gând, înainte de a deveni o emoţie. Odată ce devine o emoţie, va fi necesar mai mult efort şi tărie de caracter pentru a o respinge şi a scăpa de influenţa ei. Când frica a devenit o senzaţie în corp, va trebui să o observi liniştit, să o investighezi şi să descoperi gândurile care i-au dat naştere. Va trebui să parcurgi traseul înapoi până la sursa fricii şi să constaţi că este doar un gând: o ipoteză despre viitor neadevărată şi neverificabilă.
Chiar şi dacă faci această analiză, s-ar putea ca falsitatea fricii să nu iasă imediat în evidenţă. Odată ce frica se manifestă în corp, corpul crede că este reală, aşa că s-ar putea să fie nevoie să convingi şi corpul de contrariu. O modalitate de a contracara reacţia de stres a organismului este folosind afirmaţii pozitive care produc relaxare. Acestea pot fi afirmaţii generale de calmare, cum ar fi „Totul este bine”, sau afirmaţii mai specifice menite să neutralizeze acea frică. Trebuie să încerci pe cont propriu câteva şi să vezi care din ele funcţionează.»
traducere de Răzvan A. Petre
9 aprilie 2022
< Sus >