<  Cuprins "Totul este Graţie"


Cap. 5 "Calităţile adevărului"

Capitolul 5, "Calităţile adevărului", din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „All Grace: New Teachings from Jesus on the Truth About Life” (Totul este Graţie: Noi învăţături de la Isus privind adevărul vieţii).

Notă: Acest capitol nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.

R.P.

Jesus

 

Capitolul 5: Calităţile adevărului

«Adevărul în privinţa vieţii este revelat într-o zonă mai subtilă decât conştiinţa voastră obişnuită, care este dominată de gânduri şi de impresiile simţurilor. Explorând calităţile Adevărului, cum ar fi dragostea şi pacea, acest capitol vă va ajuta să vă familiarizaţi mai bine cu domeniul subtil, realitatea.

Totuşi, acest lucru nu va fi foarte atrăgător pentru minte, deoarece din perspectiva sa, zona subtilă este prea „ireală” pentru a fi de vreun interes. Mintea este fascinată de lumea senzorială şi, cu atât mai mult, de propria sa lume imaginară, dar mai puţin de realitate.

Pentru minte, a spune „Să explorăm tărâmul subtil” este ca şi cum ai spune „Să explorăm praful de pe Lună”. Aspectele acestui zone mai subtile nu par se distinge între ele mai mult decât s-ar distinge particulele de praf de pe Lună: “Praful de Lună este praf de pe Lună. Totul mi se pare la fel. Iubirea este iubire. Ce mare scofală?”

Dar, bineînţeles, oricui este cu adevărat curios, cum ar fi un om de ştiinţă sau un explorator, i-ar plăcea să pună mâna pe praful lunar. Şi voi aveţi un Explorator Interior care este curios ce-i cu această dimensiune ascunsă a vieţii pe care o numim Adevărul.

Este interesant, nu-i aşa, că poţi fi curios despre ceva despre care mintea ta nu este curioasă! De fapt, mintea este chiar obstacolul în această explorare.

Cine sau ce este acest tu care este curios? Curiozitatea este una dintre calităţile Adevărului! Curiozitatea vine din fiinţa ta. Este o formă de dragoste, o expresie a iubirii pentru creaţie.

Mintea presupune că ştie ce sunt dragostea, pacea, bucuria, recunoştinţa, curiozitatea şi puterea, fiindcă are cuvinte pentru ele. Cuvintele fac ca acestea să pară lucruri distincte, dar, de fapt, sunt calităţi diferite ale aceluiaşi lucru. Aşa cum fiecare culoare a curcubeului este o radiaţie diferită a aceleiaşi lumini, tot aşa iubirea, pacea, bucuria, recunoştinţa, curiozitatea şi puterea sunt radiaţii diferite ale Adevărului. Adevărul mai are şi alte calităţi.

Adevărul este realitatea subiacentă, substratul creaţiei. Cu toate acestea, a spune că Adevărul stă la baza creaţiei îl face să pară separat de viaţă, deşi nu este. Adevărul nu poate fi separat de viaţă, pentru că el este viaţa. Însăşi Conştiinţa a creat viaţa şi o experimentează. A spune că Adevărul întrepătrunde viaţa ar fi mai exact, dar încă derutant.

Deşi Adevărul este dificil de descris, este cea mai obişnuită experienţă. Nu există nimeni care să nu fi experimentat Adevărul, pentru că el este tot ceea ce există. Fără Adevăr, nu ar exista nicio experienţă. Prin urmare, un nume mai bun pentru Adevăr, pe care mulţi îl folosesc, ar putea fi Conştiinţa sau Conştienţa. Am putea spune că Adevărul este conştient. Conştiinţa este cea care a dat naştere vieţii, infuzează viaţa şi experimentează viaţa.

Aşa cum apa poate fi descrisă prin calităţile sale, cum ar fi că este udă şi incoloră, şi Conştiinţa poate fi descrisă prin calităţile sale, chiar dacă aceste descrieri vor fi întotdeauna insuficiente. Calităţile speciale ale Adevărului pe care urmează să le explorăm sunt dragostea, pacea, recunoştinţa şi puterea. Să cercetăm mai întâi dragostea, despre care am vorbit deja destul de mult.

Dacă ar fi să folosim un singur cuvânt pentru a descrie Adevărul, acela ar fi dragostea. Se apropie cel mai mult de natura Conştiinţei, natura vieţii şi natura Marelui Proiectant (care sunt toate acelaşi lucru). Iubirea este forţa motivantă şi de atracţie de la temelia vieţii, care există pentru că iubirea a creat-o şi o susţine. Dacă nu ar fi dragostea, nimic nu ar exista.

Acest lucru este valabil şi în viaţa voastră: Precum în Ceruri, aşa şi pe Pământ. Pentru a folosi un exemplu simplu, dacă oamenilor nu le-ar fi plăcut prăjiturile, nu le-ar fi creat sau nu ar continua să le creeze. Dacă nu le-ar fi plăcut să le fie cald, nu ar fi creat haine. Dacă nu le-ar fi plăcut să se exprime artistic, nu ar fi creat haine interesante.

Uitaţi-vă în jur şi observaţi toate lucrurile pe care le iubiţi şi recunoaşteţi că voi sau altcineva le-a creat din dragoste. Chiar dacă altcineva le-a creat, voi aţi ales să le deţineţi. Ce anume din voi a făcut alegerea? Alegerea a fost făcută de iubirea voastră pentru ceva legat de ele.

Ce-ar fi să priviţi lumea recunoscând că tot ceea ce există a apărut din dragoste şi este susţinut de dragoste? Ce-ar fi dacă aşa aţi percepe în mod obişnuit? Ce-ar fi dacă, de fiecare dată când priviţi ceva, aţi simţi această dragoste? Această experienţă este starea voastră naturală şi nu este deloc o experienţă, adică, nu este una trecătoare. Sunteţi însăşi experienţa vieţii.

Iubirea este trăită de fiinţa voastră în fiecare moment. Aceasta este iubirea care întemeiază întreaga viaţă. Fiinţa voastră iubeşte viaţa, iubeşte existenţa şi iubeşte să experimenteze ceea ce a creat. Odată ce vă daţi seama că există această realitate fundamentală, puteţi să vă acordaţi la ea oricând doriţi. Experimentarea acestei realităţi nu este dificilă, dar trebuie să vreţi şi trebuie să alegeţi. În caz contrar, veţi continua să percepeţi ca de obicei şi veţi trece cu vederea realitatea subtilă.

Pe parcursul evoluţiei voastre spirituale, începeţi să conştientizaţi realitatea subtilă din ce în ce mai mult. Iluminarea este experienţa de a fi în contact cu Adevărul în majoritatea timpului. Deşi cei care sunt luminaţi pot să nu rămână în contact cu Adevărul în permanenţă, totuşi, ei nu pierd niciodată din vedere existenţa sa şi se pot întoarce întotdeauna pe tărâmul subtil, pur şi simplu, dându-i atenţie.

Trebuie dezvoltată o anumită abilitate de a simţi domeniul subtil. Acest lucru se realizează ca orice altceva: prin practică. Îndreptându-vă atenţia mereu şi mereu către tărâmul subtil, aşa cum se procedează în meditaţie, vi se îmbunătăţeşte capacitatea de a percepe acest tărâm şi de a vă păstra acea percepţie. Ca orice lucru care trebuie practicat, nu este suficient doar să citiţi despre el. Trebuie să exersaţi să vă focalizaţi atenţia la altceva decât la gândurile şi emoţiile obişnuite.

La început, este greu să o faceţi, ca orice lucru nou. Dar cu cât practicaţi mai mult să fiţi prezenţi în tărâmul subtil, cu atât devine mai uşor. Prin această practică, creaţi conexiuni în creier care vor face ca legătura cu tărâmul subtil să devină mai naturală şi mai automată. Odată dezvoltate aceste conexiuni, veţi fi „învăţat” cum să faceţi acest lucru. Şi atâta timp cât veţi continua să utilizaţi această capacitate, o veţi păstra.

Dar de ce, aţi putea întreba, să vă dezvoltaţi o sensibilitate mai mare faţă de domeniul subtil? Mintea nu este interesată de acest lucru, însă altcineva este interesat, care se trezeşte în voi şi este împins să se cunoască pe sine mai pe deplin. La un moment dat al evoluţiei spirituale, deveniţi curioşi să aflaţi cine sunteţi şi ce se întâmplă cu adevărat. Iubirea voastră se îndreaptă spre Adevăr şi nu mai sunteţi atât de interesaţi de cum arătaţi fizic şi cât aveţi în contul bancar. Alte lucruri, chestiuni mai profunde, încep să conteze mai mult decât atracţiile şi ataşamentele ego-ului.

Este un mister, nu-i aşa? Cum se întâmplă această evoluţie? Pur şi simplu, se întâmplă, nu-i aşa? Nu voi aţi provocat-o să se întâmple. Aşa cum floarea înfloreşte în mod natural, la fel şi voi. Sunteţi proiectaţi să înfloriţi spiritual la un anumit moment dat. Am putea spune că sunteţi programaţi să vă treziţi la adevărata voastră natură. Însă nu este o programare obişnuită, ci mai degrabă o programare destinată să întrerupă sau să transforme programarea obişnuită!

Dragostea iubeşte personajul şi, de asemenea, îi place să se trezească din acel personaj. Ce distracţie! Iubirea este acel entuziasm, acea bucurie de a experimenta ceva nou, acel simţ al delectării. Tot ceea ce se simte minunat în interior – pacea, fericirea, entuziasmul, distracţia, curiozitatea, recunoştinţa, forţa, claritatea – este iubire. Fiecare emoţie plăcută pe care o puteţi numi sau simţi este o aromă a iubirii.

Opriţi-vă doar o clipă şi simţiţi dragostea. Este uşor să o simţiţi. Dacă nu o regăsiţi imediat, amintiţi-vă un moment în care aţi simţit dragoste. Aceasta este o utilizare excelentă a memoriei. Apoi observaţi cum se simte iubirea în corp. Observaţi energia subtilă a iubirii. Observaţi cum se imprimă în corpul subtil-energetic. Iubirea este o experienţă energetică! Acesta este tărâmul subtil.

Vă puteţi linişti şi vă puteţi schimba starea de conştiinţă oricând doriţi, pur şi simplu, concentrându-vă pe experienţa energetică a iubirii sau evocând dragostea din amintire. Dragostea poate fi evocată, de asemenea, privind anumite imagini sau videoclipuri, cum ar fi apusurile de soare sau căţeluşii, şi ascultând o muzică înălţătoare. Şi, desigur, mâncărurile şi lucrurile preferate, cum ar fi păturile confortabile şi alte lucruri plăcute, vă pot ajuta să vă amintiţi cum este dragostea. Cu cât vă obişnuiţi să daţi atenţie unor astfel de lucruri, unei iubiri care există deja în mediul vostru, cu atât va fi mai uşor să evocaţi iubirea în situaţii mai provocatoare. Evocarea iubirii şi simţirea energiei iubirii în acest fel este o practică spirituală foarte valoroasă.

V-ar putea fi de folos un exemplu care ilustrează diferenţa dintre percepţiile minţii şi cele ale Inimii. Un pod, de exemplu. Ce minune este un pod! A fost construit doar pentru voi şi, de asemenea, de voi, dintr-o perspectivă mai vastă. A fost nevoie de tot ce se ştie până acum pentru a-l crea şi a-l susţine. Nu numai că a fost conceput cu dragoste şi născut din dragoste, ci şi este folosit şi întreţinut cu dragoste. Aşa priveşte un pod Inima voastră, deşi s-ar putea spune mult mai multe despre un pod din perspectiva Inimii.

Însă mintea vede acelaşi pod destul de diferit şi niciuna dintre percepţiile sale nu le include pe cele tocmai menţionate. Mintea vede un pod şi gândeşte: “Este vechi. S-ar putea prăbuşi – şi atunci ce s-ar întâmpla? Asta ar fi o moarte teribilă, să cazi în apă. Cum au construit treaba asta? Nu-mi place să conduc maşina pe poduri. Nu pot privi în jos. Am auzit că s-a cheltuit prea mult pentru asta. Ce risipă din banii contribuabililor! Corupţia din acest oraş este cumplită.” Toate aceste gânduri ar putea veni la câteva secunde unul după celălalt. Dar în ce scop?

Această ultimă întrebare este deosebit de importantă, pentru că dacă nu examinaţi astfel de gânduri, ele ar părea normale, fără probleme şi chiar utile. Şi, din perspectiva minţii, toate sunt adevărate – doar nu aţi vrea ca podul să se prăbuşească când sunteţi pe el! S-ar putea chiar să credeţi că acest gând vă protejează, dar chiar aşa să fie?!

Adevărul despre astfel de gânduri este că, la o analiză atentă, nu puteţi găsi niciunul care să vă fie de folos, iar fiecare dintre ele vă menţine într-o stare de crispare, separaţi de percepţiile Inimii, care se simt minunat. Dacă aţi avea de ales, ce gânduri aţi prefera: pe ale Inimii sau pe ale minţii? Odată ce vă daţi seama că există o alternativă la percepţiile minţii, aveţi de ales.

Trecerea de la percepţiile minţii la cele ale Inimii este o acţiune de forţă şi de împuternicire care vă va schimba viaţa. Schimbându-vă viziunea asupra realităţii, se modifică şi cum simţiţi realitatea şi pe cei din jur. Nu doar că perspectiva Inimii este adevărată şi se simte plăcut, dar îi şi ajută pe toţi cei din jur să se schimbe şi să se simtă şi ei mai bine.

Abordarea Inimii este şi practică, pentru că atunci când te simţi bine şi contribui la bunăstarea altora, viaţa ta curge mai lin. Iată de ce:

- Eşti mai puţin stresat şi mai prezent.

- Ai mai multă energie şi inteligenţă la dispoziţie.

- Iei decizii mai înţelepte şi faci mai puţine greşeli.

- Eşti mai uşor de ghidat intuitiv.

- Şi eşti mai îngăduitor, mai iubitor, mai plin de compasiune, mai creativ şi mai amuzant.

Poţi spune aşa ceva despre percepţiile minţii?! Au ca rezultat contrariul, nu-i aşa?!

Când spun minte, nu mă refer la inteligenţă, la capacitatea de gândire raţională, care este disponibilă atât Inimii, cât şi ego-ului. Mintea la care mă refer este mintea egotică, vocea din cap. Această voce nu este vocea inteligenţei, ci vocea ego-ului, un aspect primitiv orientat spre supravieţuire, care, de fapt, nici nu prea slujeşte foarte bine la supravieţuire, cel puţin nu în lumea de astăzi. Inteligenţa vie din voi ştie cum să construiască acel pod. Asta chiar că este de folos.

Dar, în fond, dragostea este ceea ce a creat podul. Fără dragoste, nu ar exista niciun pod. Dragostea v-a folosit inteligenţa pentru a-l construi. Dragostea este mâna lui Dumnezeu, am putea spune, iar inteligenţa este instrumentul din acea mână. Desigur, şi inteligenţa este iubire, ca şi orice altceva ce poţi vedea, simţi sau numi. Totul este un dar, creat din însăşi substanţa Dumnezeiască, de către Dumnezeu, pentru Dumnezeu. Iar acest Dumnezeu este, într-un cuvânt, iubire.

Această iubire se află la baza a orice şi conduce totul. Să luăm covorul frumos pe care călcaţi în fiecare zi: Cine a îngrijit şi tuns oile a căror lână a fost folosită? Cine a tors şi vopsit cu grijă lâna? Ce plante s-au cultivat pentru a face vopseaua? Cine a ales culorile cu grijă? Cine a proiectat cu atenţie modelul şi a ţesut lâna? Cine a inventat cu multă inteligenţă războiul de ţesut? Ce copac s-a sacrificat pentru fabricarea războiului? Cu sudoarea cui a fost cărat covorul până în port? Cine a petrecut câteva săptămâni pe nava care a transportat-o peste ocean? Cine şi-a riscat viaţa pentru a fora după petrolul folosit la transportul cu vaporul? Cine a pus la punct afacerea pentru a vinde covorul? Cine i-a născut pe toţi cei implicaţi? Ce şi cine i-a ajutat să supravieţuiască suficient de mult timp pentru a face toate acestea? A fost nevoie de toată creaţia şi de tot ce s-a întâmplat vreodată pentru a crea acel covor şi pentru ca să fie aşa cum este acum.

Totul este interconectat şi interdependent, iar ceea ce leagă totul şi de ce depinde totul este iubirea. Dacă am scoate iubirea din tablou, ceea ce ar fi imposibil, lumea voastră s-ar destrăma. Nu ar funcţiona. Lumea voastră funcţionează doar în măsura în care dragostea acţionează din culise.

Vedeţi acest lucru în lumea voastră de astăzi: lucrurile nu funcţionează bine şi oamenii suferă, din cauză că percepţiile minţii le domină pe cele ale Inimii. Când guvernează viziunea minţii, faptul că viaţa este interconectată este trecut cu vederea sau neapreciat. Pierdeţi legătura cu ceea ce este real şi adevărat în viaţă, cu esenţa voastră, cu ceea ce este important şi cu ceea ce vă poate face fericiţi cu adevărat.

Când se întâmplă acest lucru, te simţi gol şi cauţi să umpli acel gol prin achiziţii materiale şi putere lumească. Dar când încerci să remediezi nefericirea prin dobândirea de obiecte şi putere este ca şi cum ai încerca să umpli o găleată care are o gaură în ea: Nu vei avea niciodată destul pentru a o umple. Deci aşa este lumea voastră. Oamenii înţeleg greşit. În loc să atace cauza suferinţei lor, care este mentalitatea lor greşită, oamenii încearcă să potrivească viaţa la dorinţele şi viziunea lor greşită. Însă numai Adevărul vă poate elibera de percepţiile greşite ale ego-ului.

Adevărul care eliberează nu este doar o înţelegere intelectuală a Adevărului, deşi este şi aceasta importantă, ci o realizare mai profundă, experienţa concretă a adevăratei voastre naturi ca iubire. Şi, în privinţa asta, sper să vă pot ajuta. Sunt aici pentru a vă ajuta să priviţi prin ochii iubirii.

Aşadar, priveşte în jur. Acea masă nu este doar o masă; are o Prezenţă proprie. Are o conştiinţă proprie, o viaţă palpabilă pentru cei care şi-au antrenat simţurile subtile. Deschide-te la posibilitatea de a experimenta masa aşa cum este ea, aici şi acum, fără nicio etichetă, fără a te gândi că ar fi un obiect neînsufleţit. Nimic nu este neînsufleţit. Cuvintele scot viaţa din viaţă. Dar viaţa se numeşte viaţă pentru că este vie. Tot ceea ce trăieşti face parte dintr-o realitate vie care este aici pentru tine şi care, de fapt, eşti chiar tu.

Ştiinţa confirmă natura animată a vieţii. La nivel atomic şi subatomic, totul este în continuă mişcare: viu. Şi la acel nivel, nu există diferenţe, doar atomi şi particule subatomice care fac ceea ce fac. Totul este alcătuit din aceeaşi substanţă. Dacă mergi şi mai în profunzime, ceea ce găseşti este Conştiinţa. Toată viaţa este conştientă: trăieşte, simte şi trimite informaţii înapoi Creatorului şi Întregului din care face parte. Ce-ar fi dacă ai înţelege asta cu adevărat?! Cum s-ar schimba modul în care percepi multe lucruri pe care le vezi acum ca fiind neînsufleţite? Ai păşi mai cu grijă prin viaţă? Ai simţi mai multă recunoştinţă pentru tot?

Vezi cum influenţează convingerile pe care le ai despre lucruri experienţa ta cu ele? Vezi cum credinţa că ceva ar fi lipsit de viaţă sau neînsufleţit chiar îl face să fie aşa în realitatea ta imaginară şi, astfel, devine realitatea pe care o experimentezi? Ceea ce crezi devine adevărat pentru tine, chiar dacă nu este.

Deci asta se întâmplă: credinţele tale fac ca anumite lucruri să pară reale şi experimentezi realitatea creată de credinţele tale, nu realitatea aşa cum este ea de fapt. Pentru a experimenta viaţa aşa cum este cu adevărat, trebuie să vezi realitatea aşa cum este cu adevărat. Doar aşa poţi fi fericit. Realitatea, aşa cum este ea, te va face fericit. Însă realitatea ta imaginară te face nefericit. Nu există nefericire în realitate, când eşti în legătură cu adevărul. Adevărul este bun.

Fără imaginaţia şi ideile şi convingerile tale greşite, ar fi imposibil să trăieşti altceva decât iubirea şi celelalte calităţi ale adevărului. Însă prin aportul imaginaţiei poţi experimenta altceva, cum ar fi frica şi limitarea, care este doar un concept, şi ai deplina libertate să o faci.

Tu eşti creatorul suferinţei tale. Singurul rol pe care îl joacă Dumnezeu aici este să-ţi permită să o faci sau, mai degrabă, să-şi permită să o facă, din moment ce tu nu eşti separat de Dumnezeu. Dumnezeu nu ţi-a făcut nimic. Singur ţi-ai creat o realitate imaginară, cu ajutorul ego-ului şi a altor programe. Şi, bineînţeles, nici măcar nu există o persoană separată care a făcut asta, ci este doar Dumnezeu care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu Sine, lucru făcut posibil prin programare. Nu există niciun tu separat , ci doar Dumnezeu care se preface că ar fi tu pentru o vreme. Ce mai distracţie!

Este distractiv să te prefaci când ştii că te prefaci. Când descoperi Adevărul, vezi acest lucru – că te prefăceai că ai fi personajul, te prefăceai că eşti în contradicţie cu viaţa, te prefăceai că eşti singur, slab, limitat şi înfricoşat. Dacă ai fi Dumnezeu (şi chiar eşti), ce altceva ai alege ca provocare decât să experimentezi opusul Adevărului?! Designerul a creat lumi peste lumi ca să exploreze posibilităţile nesfârşite pe care le prezintă opusul Adevărului.

 

Pacea este o altă calitate a Adevărului, o altă aromă a Sinelui tău adevărat. Oricine poate simţi pacea, fie şi pentru scurt timp. Pe măsură ce progresezi pe calea spirituală, simţi o pace şi o serenitate tot mai mare. Viaţa nu te mai copleşeşte. Lucrurile se întâmplă, le experimentezi şi apoi dispar fără urme. Eşti purtat mereu de un sentiment de linişte interioară şi egalitate sufletească.

În schimb, în starea egotică de conştiinţă, trăirea este foarte diferită: Lucrurile se întâmplă şi apoi te gândeşti la ele. Ele rămân în imaginaţia ta şi, eventual, în corpul tău ca emoţii. Oricând te gândeşti la ceea ce trăieşti, te desprinzi de realitate şi te muţi într-o realitate virtuală: acea continuă dramă şi saga ce povesteşte despre tine, în care emoţiile generate de gânduri par a fi dovada că ceea ce îţi spui ar fi adevărat. Realitatea virtuală se auto-întăreşte într-atât de mult, încât devine dificil să mai receptezi şi altceva decât povestea ce ţi-o spui despre realitate!

Poveştile nu pot fi niciodată liniştite, deoarece, prin definiţie, o poveste bună are dramă, tensiune, conflict, probleme, dorinţe, frici şi alte emoţii. Pe de altă parte, o poveste bună scade tensiunea într-o rezolvare fericită la un moment dat. Nimănui nu-i place să rămână agăţat, neterminat, în suspans. Şi totuşi, poveştile oamenilor nu prea oferă scăpare de dramatism, probleme şi emoţii. Sfârşitul fericit nu vine niciodată, cu excepţia unui scurt răgaz ici şi colo, până când începe următoarea dramă.

Dar viaţa nu este deloc o dramă. Poate că viaţa personajului este, dar viaţa în sine nu este. Când există un tu, vei trăi drama. Iar când acel tu pică, te trezeşti dintr-o dată în Acum. Şi iată, nu mai e nicio dramă! Nici nu poate exista vreo dramă în Acum, pentru că timpul nu există. Când nu există timp, nu există nici poveste. Când nu există poveste, nu există nici un tu imaginar.

De aceea există pace şi linişte sufletească în Acum. Vei găsi pacea în experienţa simplă a momentului prezent, pentru că nu mai există niciun tu care să caute fericirea în altă parte.

Este frustrant şi epuizant să cauţi ceva ce nu poţi găsi. Iar sentimentul că îţi lipseşte ceva ce ai nevoie este tulburător, opusul liniştii interioare. Acest sentiment că nu poţi să te odihneşti niciodată, sau doar să fii, este specific stării egotice de conştiinţă şi motivul pentru care ea oferă atât de puţină pace. Nu poate exista pace dacă crezi că ai nevoie de ceva înainte de a putea fi în pace. Acesta este jocul de-a alba-neagra pe care îl joacă ego-ul: “Pacea nu-i aici, aşa că trebuie să o cauţi dincolo. Ups, nu-i nici acolo. Continuă să cauţi!” Uite-aşa te păcăleşte.

Pacea este greu de dobândit în starea egotică de conştiinţă, deoarece, dacă ai găsi-o vreodată, nu ai mai fi în starea egotică de conştiinţă. Acea stare este concepută pentru a se auto-susţine. Aşa că nu vei găsi pacea acolo. Ego-ul nu vrea să o găseşti.

Cum este pacea? Aş putea s-o descriu, dar ştii deja cum este şi ai putea s-o descrii singur. Totuşi, ai avut vreodată cu adevărat experienţa păcii? Cum se simte pacea la un nivel energetic subtil? Când simţi pacea, cum se simte corpul tău? Unde anume se simte pacea? Dacă rămâi o vreme în acea experienţă, vei vedea că pacea are o aromă unică. Nu „miroase” la fel ca iubirea.

Pentru a evoca pacea, trebuie doar să respiri încet şi profund, apoi să stai liniştit pentru câteva clipe şi să te imaginezi stând lângă un lac liniştit, într-o pădure liniştită sau în alt loc care este liniştit şi tăcut. Liniştea şi tăcerea sunt specifice păcii, aşa că atunci când corpul este liniştit şi mintea este liniştită, precum în meditaţie, inviţi experienţa păcii.

Alţi termeni care descriu pacea ar fi unimea, vacuitatea, neantul şi nemişcarea. Nimic nu te agită, deoarece simţi că nimic nu este separat de tine ca să te poată agita. Prin urmare, poţi evoca pacea imaginându-te într-un loc îndepărtat, cum ar fi pe un vârf de munte, unde te simţi complet solitar. Această solitudine nu este singurătate, ci o unire-cu-totul, în care te simţiţi complet, întreg şi una cu Tot-ceea-ce-există.

 

Una dintre cele mai accesibile calităţi ale Adevărului este recunoştinţa, deoarece există nenumărate ocazii în viaţa de zi cu zi de a simţi recunoştinţă. Întâlneşti mereu lucruri pentru care poţi fii recunoscător, dacă eşti dispus să le observi. De asemenea, o practică excelentă este să stai liniştit şi să-ţi aduci aminte motivele pentru care poţi fi recunoscător. Decizia de a spune „Mulţumesc” lucrurilor, oamenilor şi altor aspecte ale creaţiei este un act de forţă.

Exprimarea recunoştinţei este atât de puternică, pentru că îţi deschide Inima şi, atunci când Inima ţi-este deschisă, te simţi fericit! Motivul este că o Inimă deschisă permite iubirii să curgă de la tine către ceilalţi şi către lume. Acest flux de iubire este actul suprem, scopul tău fundamental de a trăi ca fiinţă umană. Cel mai important lucru pe care îl poţi face pentru tine şi pentru această lume este să-ţi deschizi poarta către iubire. Poate că recunoştinţa este cel mai bun mod de a-ţi deschide inima, fiindcă este cel mai uşor.

Există mai multe feluri de a evoca recunoştinţa. Cel mai simplu este să spui direct „Mulţumesc” cuiva sau pentru ceva. Poţi mulţumi aerului, copacilor, ploii, soarelui, solului şi alimentelor. Şi nu uita de fermierii care cultivă mâncarea, de camionagii care o transportă, de negustorii care ţi-o vând şi aşa mai departe. Toate lucrurile fiind interconectate şi interdependente, înseamnă că totul este demn de recunoştinţa ta. Fiecare lucru pe care îl poţi numi sau gândi şi fiecare fiinţă vie este un motiv de recunoştinţă.

Frumuseţea recunoştinţei constă nu doar în faptul că există atâtea motive de gratitudine, dar şi că nu contează pentru ce eşti recunoscător, deoarece efectul este acelaşi. Recunoştinţa pentru o piatră îţi poate deschide Inima la fel de uşor ca cea pentru partenerul drag ori pentru copilul tău.

Inima se deschide uşor atunci când ai această intenţie. Spunând „Mulţumesc”, exprimi această intenţie. Este ca şi cum ai spune: „Aleg să-mi exprim recunoştinţa acum, pentru că vreau să simt iubirea, pacea şi bucuria”. A spune „Mulţumesc” este o intenţie, o alegere a dragostei şi bunătăţii.

Unul dintre motivele pentru care este atât de uşor să spui „Mulţumesc” este acela că ai fost instruit să o faci în anumite momente. Exprimarea recunoştinţei este una din condiţionările tale! Mai sunt şi alte amabilităţi ce ţin de condiţionările voastre, de exemplu, să spui „Vă rog” sau să semnezi scrisorile „Cu stimă” sau „Cu afecţiune”. Ele există pentru că oamenii au observat că iubirea are puterea de a-i ajuta să obţină sprijin şi cooperare şi să le netezească drumul vieţii. Chiar şi pentru acest lucru poţi fi recunoscător. Condiţionările nu sunt neapărat rele.

Exersând mai des formula „Mulţumesc”, te poţi condiţiona să simţi mai des gratitudine. Îţi poate intra în obicei să spui „Mulţumesc” multor lucruri din viaţa ta, nu doar în situaţiile obişnuite. A fi recunoscător şi iubitor poate deveni un obicei! Întrucât adevăratul tău Sine este mereu recunoscător şi iubitor, dacă te antrenezi să simţi mai des recunoştinţa şi iubirea, vei rămâne în legătură cu adevăratul tău Sine.

O metodă simplă pentru evocarea recunoştinţei este să faci o listă cu lucrurile pentru care eşti recunoscător. Cel mai uşor este să începi cu lucrurile pentru care ego-ul tău este recunoscător: confort, lucruri frumoase, animale de companie, persoane dragi, lumina soarelui, o maşină nouă, o slujbă bună, o casă frumoasă, o prăjitură cu ciocolată, un duş fierbinte.

Dar dacă nu ai acele lucruri, poţi fi totuşi recunoscător? Fii recunoscător pentru ce ai şi aşa nu vei suferi pentru ceea ce nu ai.

Şi oare n-ai putea fi recunoscător chiar şi pentru dificultăţile şi aşa-numitele probleme ale tale, acele chestiuni pe care ego-ul tău nu le agreează, dar adevăratul tău Sine le primeşte cu bucurie?! Alternativa ar fi să nu accepţi cum stau lucrurile şi să suferi din cauza lor. Recunoştinţa este o opţiune mult mai bună. Cu cât situaţia este mai grea, cu atât este mai necesară recunoştinţa, căci altfel te vei chinui mai mult. Dificultăţile te învaţă asta. Te învaţă cum să fii fericit indiferent de situaţie. Ce dar, ce har! Este un act de forţă să incluzi şi lucruri dificile pe acea listă a gratitudinii. Este un mod excelent de a învinge negativitatea ego-ului şi împotrivirea lui la ce aduce viaţa.

De exemplu, dacă ai de-a face cu o problemă de sănătate, poţi spune „Sunt recunoscător pentru ocazia de a învăţa ceva din aceasta. Sunt recunoscător că voi descoperi cum va fi această experienţă. Sunt recunoscător pentru medicii şi asistentele care se dedică pentru a mă ajuta. Sunt recunoscător că există soluţii. Sunt recunoscător că încă pot să fac o mulţime de lucruri. Sunt recunoscător pentru toate părţile corpului meu care încă funcţionează. Sunt recunoscător pentru compasiunea şi grija pe care mi-o acordă prietenii şi alte persoane. Sunt recunoscător că sunt în viaţă. Sunt recunoscător că am avut parte de mulţi ani de sănătate. Sunt recunoscător pentru puterea interioară şi înţelepciunea de a vedea lucrurile în acest mod pozitiv”.

Asta înseamnă să priveşti partea luminoasă sau să vezi paharul pe jumătate plin şi este antidotul pentru viziunea minţii egotice. Focalizarea atenţiei asupra aspetelor pozitive îţi poate transforma viaţa. Asta nu înseamnă să te prefaci că lucrurile sunt în regulă atunci când nu sunt, ci să recunoşti că multe lucruri sunt bune chiar şi atunci când altele nu sunt. Asta înseamnă a vedea întregul adevăr despre o situaţie, nu doar adevărul ego-ului, nu doar partea negativă.

Avantajul de a vedea întregul adevăr este că te ajută să faci faţă situaţiilor, oferindu-ţi acces la ceea ce ai nevoie pentru a face faţă: compasiune, acceptare, forţă, răbdare, înţelepciune, intuiţie şi răbdare. Viziunea pozitivă îţi transformă conştiinţa şi te ajută să-ţi accesezi resursele interioare care ţi-au fost date pentru a te ajuta în această viaţă.

Adeseori, lecţia pe care o înveţi în perioadele dificile are un impact mai puternic. Când vorbim de forţă, poate că te gândeşti la rezistenţă, perseverenţă, hotărâre sau forţă fizică. Dar ceea ce-ţi permite să fii puternic şi perseverent este iubirea, dragostea pentru viaţă sau dragostea pentru ceva ori cineva. Iubirea este forţa din spatele tuturor felurilor de puteri şi curaj. Ce mai mare putere este capacitatea de a iubi şi de a rămâne pozitiv în faţa unei provocări. În lipsa unor astfel de provocări, oamenii nici nu-şi dau seama cât sunt de puternici sau cât de mult iubesc viaţa sau pe ceilalţi. Dificultăţile sunt o ocazie de a-ţi învinge fricile şi a-ţi descoperi rezistenţa, curajul şi dragostea. Ele sunt o ocazie pentru ca adevăratul Sine să facă un pas înainte şi calităţile sale să fie dezvoltate şi exprimate pe mai departe prin forma ta umană. Desigur, nu toată lumea descoperă acest lucru, dar aveţi toată eternitatea la dispoziţie.

 

O altă calitate a adevărului este puterea interioară sau tăria. Tăria este disponibilitatea de a adera şi de a susţine adevărul, iubirea, bunătatea, compasiunea, pacea, unitatea, acceptarea şi toleranţa. Ego-ul luptă în orice mod pentru ceea ce crede el că ar fi corect şi adevărat, în timp ce Sinele adevărat apără hotărât ceea ce este universal adevărat, Adevărul. Una dintre lecţiile de viaţă este învăţarea diferenţei dintre adevărul ego-ului şi Adevăr. Dacă viaţa se întemeiază pe dragoste, pace şi alte calităţi ale Adevărului, atunci aceste calităţi trebuie să ghideze şi existenţa oamenilor. Când nu se întâmplă aşa, atunci oamenii se comportă împotriva vieţii, ceea ce se dovedeşte a fi rău pentru toţi. O lume care nu se bazează pe principiile călăuzitoare ale iubirii şi păcii nu este o lume în care cineva ar vrea să trăiască. Aceasta este o dovadă suficientă a validităţii acestor principii.

Merită să lupţi pentru aceste principii universale, dar tocmai aici e problema. Ai merge la război pentru adevăr, ai ucide oameni pentru dragoste şi pace? Asta ar avea sens numai pentru ego, caz în care el înţelege adevărul în mod distorsionat. Ego-ul merge la război din ură sau răzbunare, pentru a obţine mai mult din ceea ce îşi doreşte sau pentru că crede că ar fi necesar ca să supravieţuiască sau a fi în siguranţă. Cu toate acestea, uciderea altora din aceste motive, chiar şi din convingerea că asta ţi-ar asigura propria supravieţuire sau protecţie, este o strategie proastă.

Războiul nu duce decât la şi mai multă violenţă, ură şi teamă, adică înseşi motivele care au făcut ca războiul să pară necesar. În plus, împotrivirea la viaţă în acest fel face victime nu numai printre cei care suferă pierderi, ci şi printre cei care câştigă, deoarece uciderea este anti-viaţă şi anti-iubire. Ai nevoie de multe argumente şi raţionalizare ca să te autoconvingi că uciderea altora ar fi în regulă. Nimeni nu câştigă din război. Toată lumea pierde.

Lupta pentru Adevăr nu are loc pe câmpul de bătălie. Ci ea semnifică să-ţi trăieşti viaţa în aşa fel ca dragostea şi pacea să aibă mai mare valoare pentru tine decât obiectivele şi valorile egotice, dacă acestea din urmă intră în conflict cu Adevărul. A apăra Adevărul înseamnă a crede ferm în compasiune, iubire, pace şi acceptare – adică în bunătate – când ţi se opun forţe ce acţionează împotriva acestor valori.

Războaiele pot părea că îţi menţin siguranţa, însă cea care o face este dragostea, nu forţa brută. Iubirea construieşte societăţile şi le susţine. Iubirea stă la baza colaborării care permite societăţilor să înflorească. Acelaşi lucru ar fi valabil şi pentru întreaga lume, dacă oamenii ar învăţa să coopereze la scară globală.

Războiul este o aberaţie, de care lumea voastră se va debarasa într-o zi, deşi încă nu este pregătită să o facă. Războiul nu arată tărie, ci slăbiciune, deoarece provine din frică şi lăcomie, care sunt nişte poziţii deficitare. Frica şi lăcomia provin din credinţa în lipsuri şi separare, credinţa că nu ai suficiente resurse şi că trebuie să lupţi pentru a supravieţui. Acesta este punctul de vedere al ego-ului, care este greşit. Supravieţuirea este susţinută şi uşurată prin cooperare, nu prin conflict. Odată ce omenirea va afla asta, veţi înceta să vă luptaţi şi veţi începe să vă hrăniţi reciproc.

Hrănindu-vă şi ajutându-vă reciproc, îngrijindu-vă şi având milă unii faţă de alţii, acceptându-vă şi iubindu-vă unii pe alţii şi făcând acelaşi lucru cu animalele şi mediul care vă susţine, numai aşa puteţi supravieţui şi prospera cel mai bine.

Aceasta este o reţetă atât de simplă şi plină de satisfacţii şi, totuşi, atât de dificil de aplicat pentru ego. Ego-ului îi este frică să iubească şi să ofere. Se teme că nu îi va mai ajunge pentru sine şi se teme că bunătatea şi generozitatea îl vor face vulnerabil. După cum, probabil, sunteţi de acord, această viziune este primitivă şi mioapă.

Chiar dacă voi sunteţi devotaţi iubirii şi păcii, dacă însă cei care deţin puterea nu sunt, veţi trăi într-o lume a conflictelor. Totuşi, până la urmă, Adevărul va triumfa, pentru că întotdeauna reuşeşte. Însă până atunci, faceţi tot posibilul pentru a rămâne fideli iubirii şi păcii, trăiţi după aceste principii şi susţineţi-le atunci când este necesar prin acţiunile şi vorbirea voastră, dar fără violenţă.

Violenţa nu este niciodată calea, nici măcar în lumea incertă de astăzi. „Dar cei care au puşti şi arme nucleare ne vor ucide. Trebuie să ne apărăm”, veţi răspunde. Această afirmaţie presupune că tăria provine din forţa militară, deşi nu este aşa. Tăria provine din dragoste. Iubirea vă dă putere, îi întăreşte pe ceilalţi şi atrage ceea ce aveţi nevoie. În plus, numai iubirea poate transforma inimile şi minţile. Nu veţi influenţa ale naţiuni luptând împotriva lor. Nu le puteţi agresa şi apoi să le cereţi să aibă încredere şi să coopereze cu voi. Se întâmplă exact opusul, iar ura continuă de generaţii. Ştiţi asta. Este evident şi, totuşi, războiul continuă, pentru că vă ziceţi că aşa trebuie.

Sunteţi mai puternici decat credeţi. Însă această forţă nu provine din arme, ci din capacitatea voastră de a vă uni şi a nu ceda fricii, războiului şi violenţei. Dacă mai mulţi oameni ar apăra principiile iubirii şi păcii, mulţimile ar putea depăşi mentalitatea actuală bazată pe frică, ură şi lăcomie şi menţinerea acestor valori prin violenţă.

Războiul şi violenţa domină pentru că le permiteţi, pentru că consideraţi că aşa trebuie să fie. Dacă n-aţi mai crede acest lucru, lumea s-ar transforma. Aţi alege alte persoane în funcţii de răspundere şi nu aţi mai tolera cruzimile săvârşite de unele guverne. Le-aţi oferi ajutor celorlalte popoare, în loc de arme şi bombe. Le-aţi „omorî cu bunătatea”, după cum se zice. Şi funcţionează! Funcţionează între indivizi şi poate funcţiona şi între naţiuni. Cheia este să nu mai credeţi că războiul ar fi necesar şi să nu mai toleraţi războiul şi violenţa, fiindcă există o altă cale: iubirea aproapelui.

Dacă sunteţi dedicaţi principiului iubirii, veţi acţiona ca atare: Vă veţi uni pentru a vă retrage sprijinul pentru maşinăria de război. Veţi protesta împotriva acţiunilor militare şi vă veţi exprima sentimentele în faţa reprezentanţilor voştri. Veţi căuta să alegeţi oameni care nu susţin războiul. Veţi acorda ajutor ţărilor mai puţin norocoase decât a voastră. Le veţi spune copiilor că războiul nu este acceptabil şi nici necesar. Îi veţi învăţa că există o cale mai bună: iubirea.

Dacă susţineţi că aceste lucruri nu sunt suficiente, vă înşelaţi. Pur şi simplu, nu sunt destui oameni care le fac. Încurajaţi oamenii să vi se alăture în aceste acţiuni. Dacă vor acţiona destui oameni, lumea voastră se va schimba. Este doar un joc al numerelor. Prea mulţi oameni cred că războiul ar fi necesar. Când la fel de mulţi oameni vor crede că nu este necesar, nu veţi mai avea războaie. Oamenii sunt mai puternici decât bănuiesc ei, dar crezând că nu sunt puternici, atunci devin exact aşa.

Lumea voastră se află în tranziţie de la război la pace. Fie vă veţi autodistruge, fie veţi depăşi această perioadă de încercări. O tendinţă promiţătoare este schimbul comercial între naţiuni. Cu cât interesele voastre comerciale se întrepătrund cu ale altor ţări, cu atât există mai puţine şanse să vă distrugeţi reciproc. Aceasta este o cale prin care lumi similare cu a voastră au reuşit să treacă cu bine prin astfel de tranziţii. Este un semn ce ne dă speranţe.

În aceste vremuri, trebuie să invocaţi curajul de a iubi. Odată ce v-aţi aliniat cu dragostea, veţi avea puterea şi curajul de a face tot ce este necesar pentru a o susţine. Trebuie să alegeţi iubirea mai presus de orice. Dar această alegere nu poate proveni decât de la adevăratul vostru Sine, motiv pentru care este atât de important să vă transformaţi conştiinţa. Ce frumos este că aţi continuat să citiţi această învăţătură! Încă mai există speranţă.

Trăind în lume şi interacţionând cu ceilalţi, puteţi exersa destul de uşor evocarea iubirii şi a celorlalte calităţi ale Adevărului. Pentru a evoca oricare dintre calităţile Adevărului este de ajuns să daţi atenţie la senzaţiile subtile pe care vi le trezesc în corp. Odată ce v-aţi familiarizat bine cu senzaţia energetică a unei calităţi a Adevărului, o puteţi regăsi şi vă puteţi focaliza asupra ei chiar şi în mijlocul unor treburi prin casă sau în afara casei. Acest tip de focalizare vă aduce în momentul prezent şi în Prezenţă şi vă ancorează aici.

Focalizându-vă pe o anumită calitate a Adevărului, cum ar fi iubirea, pacea, recunoştinţa, bucuria sau puterea, îi oferiţi ceva de făcut minţii, ceea ce este important. Dacă nu vă focalizaţi mintea în mod conştient, ea va pălăvrăgi. Mintea se poate concentra doar pe un singur lucru la un moment dat, aşa că, dacă îi stabiliţi un focus, atunci nu vă mai poate controla ea pe voi. Atunci, voi decideţi ce face mintea, în loc ca mintea egotică să determine ceea ce faceţi. Aceasta este intenţia meditaţiei şi altor practici spirituale, cum ar fi repetarea unei mantre sau recitarea unei rugăciuni.

Dacă întâmpinaţi dificultăţi în a vă conecta la tărâmul subtil, concentraţi-vă mai întâi pe ceva mai puţin subtil, cum ar fi respiraţia, un sunet sau senzaţiile, iar asta poate acţiona ca o punte spre tărâmul subtil. Ce anume vedeţi, auziţi, gustaţi, mirosiţi sau simţiţi? Corpul şi simţurile pot fi folosite pentru a vă aduce în aici şi acum şi pentru a vă ajuta să vă acordaţi la domeniul subtil. Apoi, odată ce simţiţi pacea, recunoştinţa sau o altă calitate a Adevărului, continuând să vă focalizaţi pe aceasta, veţi intra şi mai profund în tărâmul subtil, mai profund în Prezenţă.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
15 octombrie 2021