<  Cuprins "Totul este Graţie"


Cap. 6 "Viaţa este o şcoală" (3/3)

Capitolul 6, "Viaţa este o şcoală", partea a treia, din cartea dictată Ginei Lake de către Spiritul lui Isus Cristos „All Grace: New Teachings from Jesus on the Truth About Life” (Totul este Graţie: Noi învăţături de la Isus privind adevărul vieţii).

Notă: Acest fragment nu a fost lecturat audio de autoarea Gina Lake.

R.P.

Jesus

 

Capitolul 6: Viaţa este o şcoală (3/3)

«Multe dintre lecţiile care au fost concepute pentru tine îi implică şi pe alţii. Eşti pus în relaţie cu anumiţi oameni pentru progresul tău. În acest caz, apare adesea o puternică atracţie magnetică între voi, care poate fi una sentimentală sau nu. Aceste relaţii sunt adesea contradictorii, de parcă nici nu poţi trăi cu acea persoană, dar nici fără ea. Aceste relaţii predestinate se pot simţi atât ca o binecuvântare, cât şi ca un blestem. Când această legătură este foarte îmbietoare şi irezistibilă pentru amândoi, este adesea semnul karmei.

Karma vine în diferite grade. Uneori defineşte şi modelează viaţa ambelor persoane. În astfel de situaţii, ele fac parte adesea din aceeaşi familie sau se căsătoresc şi probabil că au avut relaţii asemănătoare în alte vieţi. Un alt tip de karma este de scurtă durată şi mai puţin semnificativă: Cineva îţi datorează o favoare şi el sau ea îţi oferă ceva sau te ajută cu ceva.

Din karma serioasă şi de durată se învaţă cel mai greu. Probabil că sunt resimţite nişte influenţe profunde în relaţia respectivă din alte vieţi, dar care nu sunt înţelese şi care perturbă armonia. Mai mult, cei doi oameni sunt, probabil, foarte diferiţi şi, prin urmare, le este greu în mod firesc să se înţeleagă, ceea ce probabil s-a întâmplat şi în vieţile anterioare. În această viaţă, sufletele lor au ales să mai facă o încercare, cum se spune, să înveţe ceea ce nu au reuşit să înveţe sau să „facă bine” ceva ce au făcut prost în altă viaţă.

Relaţiile karmice de această natură sunt aproape întotdeauna foarte dificile. Învăţarea vine adesea numai după multă suferinţă. Relaţiile în care există multă nefericire, suferinţă şi neînţelegeri, dar şi hotărârea de a rămâne împreună, sunt, probabil, karmice. După ce au învăţat lecţia, cei doi se pot despărţi, deşi adesea rămân împreună, căci disensiunile lor s-au atenuat deja. Ceea ce trebuie a fi învăţat variază, dar astfel de relaţii sunt menite să le aducă amândurora o creştere spirituală, din moment ce singura cale de ieşire dintr-o asemenea suferinţă este să te predai iubirii, să accepţi ceea ce nu-ţi place la celălalt.

 

Acceptarea este una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. Ego-ul nu îi acceptă pe alţii, ci îi judecă şi încearcă să-i schimbe. Acceptarea nu se află în repertoriul ego-ului, deoarece acceptarea este un rod al iubirii: Îi accepţi în mod natural pe cei pe care îi iubeşti. Însă dacă îi poţi accepta şi pe cei pe care nu îi iubeşti, vei descoperi că îi poţi chiar iubi! Acesta este adevărul şi aceasta este lecţia. Dacă renunţi la dorinţa ta ca ceilalţi să fie altfel decât sunt şi le accepţi felul de a fi, atunci se va înfiripa dragostea între voi.

Viaţa te învaţă şi în moduri mai blânde decât karma, folosindu-se de alţi oameni. Totuşi, contrar a ceea cred mulţi, nu oricine îţi iese în cale are menirea să te înveţe ceva, deşi ai putea învăţa ceva de la oricine. Cu mulţi, ai doar o relaţie ocazională. Cu toate acestea, viaţa îi foloseşte pe alţii pentru a te învăţa câte ceva: să obţii nişte informaţii, să îţi modelezi comportamentul, să-ţi fie o sursă de inspiraţie şi povăţuire, să te conducă şi călăuzească.

În ce măsură este viaţa capabilă să-i folosească în acest mod pe oameni depinde de receptivitatea lor de a se lăsa folosiţi. Unii sunt nişte instrumente mai disponibile şi mai uşor de folosit decât alţii, indiferent dacă îşi dau seama că sunt folosiţi sau nu. Cei mai uşor de folosit sunt cei cu o intuiţie mai dezvoltată. Aceia dintre voi care sunteţi nişte instrumente frecvent folosite probabil că, în acest fel, vă îndepliniţi scopul vieţii, cel puţin parţial.

A sluji într-un fel sau altul este scopul vieţii multor oameni. În acest caz, forţele spirituale vă vor folosi pentru a transmite informaţii, a-i învăţa şi îndruma pe cei pe care sunteţi meniţi să-i slujiţi, într-un mod formal sau informal.

Mulţi îi servesc pe ceilalţi în mod informal. Acesta nu este un scop al vieţii mai puţin important decât rolurile mai formale, de genul învăţător spiritual, medium, vindecător sau terapeut. Cei care activează în ocupaţiile care oferă un ajutor formal sunt în măsură să îi ajute cel mai bine pe ceilalţi. Prin urmare, forţele spirituale îi vor folosi pentru a transmite mesaje, vindecare, energie, înălţare şi îndrumare.

Dar să nu-i trecem cu vederea nici pe acei mulţi care îi influenţează benefic pe alţii în fiecare zi în moduri informale, la magazinul alimentar, prin reţelele de socializare şi în alte moduri aparent mărunte.

Dacă simţiţi că scopul vieţii voastre este să fiţi un instrument, atunci cereţi să deveniţi unul mai conştient şi veţi fi folosiţi mai des.

Atât de multe realizează în fiecare zi forţele spirituale prin intermediul oamenilor. Dacă aţi şti! Sunteţi mâna şi gura lui Dumnezeu, slujitorii lui Dumnezeu în atât de multe feluri. Mulţi dintre voi o ştiţi, deşi nu-i nevoie să fiţi conştienţi de asta pentru a fi folosiţi, iar majoritatea oamenilor nici nu sunt conştienţi.

Un alt mod prin care vă sunteţi reciproc profesori este prin exemplu personal. Sunteţi modele unii pentru ceilalţi. Exemplul personal este o modalitate elementară prin care oamenii învaţă. O mamă îi arată fiicei sale cum să amestece zahărul cu untul atunci când face prăjituri. Un tată îi arată fiului său cum să bată un cui. Observaţi cum face cineva ceva şi observaţi faptul în sine că cineva face ceva. Desigur, învăţaţi şi lucruri care n-ar trebui învăţate, cum ar fi fumatul şi înjurăturile.

Copiii şi oamenii, în general, sunt nişte maeştri ai imitaţiei. Din acest motiv publicitatea, televiziunea şi filmele sunt atât de eficiente în modelarea comportamentului. Oamenii imită în mod natural ceea ce văd, în special comportamentul cuiva pe care îl admiră sau care are multă forţă. Vor imita chiar şi comportamente mai puţin respectabile, deoarece aşa învaţă omul. N-avem ce face: „Maimuţa ce vede, maimuţa aia face”.

Cu cât sunteţi mai conştienţi de puterea modelării, cu atât puteţi alege ce anume vă influenţează. Este deosebit de important ca părinţii să fie conştienţi de impactul modelelor. De exemplu, a crede că, atunci când copiii privesc scene violente, ei nu învaţă să fie violenţi înseamnă a ignora faptul că exact aşa învaţă oamenii, indiferent dacă învăţarea este intenţionată sau nu. Imaginile de tot felul devin parte a programării subconştiente şi vă afectează comportamentul fără să vă ceară consimţământul şi fără să fiţi conştienţi de asta.

Una dintre cele mai pozitive utilizări ale modelării este demonstrarea a ceea ce este cu putinţă. Oamenii care sunt vârfuri în domeniul lor îi inspiră pe ceilalţi să depună eforturi pentru a atinge şi ei excelenţa: „Dacă ei au făcut-o, o pot face şi eu”. Vă uitaţi unde au ajuns alţii. Având un standard de atins, oamenii devin mai puternici şi mai capabili, deoarece vor exista întotdeauna dintre aceia care încearcă să depăşească acel standard. Acesta este motivul pentru care fiecare generaţie o depăşeşte pe cea dinainte în multe tipuri de realizări.

Oricine cu care intri în contact, chiar dacă nu acţionează ca un instrument sau un model, poate fi profesorul tău, dacă îl vezi aşa şi îl foloseşti în acest sens. Îi poţi folosi pe ceilalţi pentru a descoperi lucruri despre tine, pur şi simplu, observând ce se iveşte în interiorul tău când eşti cu cineva. Modul în care reacţionezi automat la ceilalţi şi gândurile şi emoţiile care apar în prezenţa lor îţi arată cum ai fost condiţionat să te priveşti pe tine însuţi şi pe ceilalţi.

Aceste gânduri şi emoţii îţi nuanţează atitudinea şi îţi modelează comportarea faţă de ceilalţi, în măsura în care nu eşti conştient de ele şi le laşi s-o facă. Condiţionările tale nu trebuie să-ţi afecteze negativ interacţiunile sociale. Doar observă judecăţile, prejudecăţile, opiniile, poveştile, imaginile de sine, fricile şi alte gânduri şi emoţii care apar în prezenţa altora. Observă-le şi apoi lasă-le să se stingă de la sine, iar tu doar rămâi prezent în corpul şi simţurile tale.

Cu cât eşti mai prezent şi mai conştient de propriile condiţionări, cu atât interacţiunile tale cu ceilalţi pot fi mai clare, mai curate şi mai adevărate. Şi cu cât condiţionările tale nu se amestecă, cu atât mai uşor poate curge iubirea. Gândurile şi emoţiile egoţice nu ţi-au făcut niciodată vreun bine nici ţie, nici celorlalţi. Doar te-au împiedicat să fii cine eşti cu adevărat. Desigur, acest lucru înseamnă că, probabil, vei vorbi mai puţin, dar ceea ce spui va avea greutate.

Alegând mai conştient să înveţi în acest mod îţi poate accelera evoluţia exponenţial. Poate fi şi distractiv şi micşorează probabilitatea să fi nevoit să înveţi în modalităţi mai dure. Unele dintre cele mai dure lecţii vin sub forma unor apeluri la trezire, din cauză că oamenii nu au fost atenţi la ceea ce a încercat să-i înveţe viaţa. Când colaborezi cu viaţa la învăţarea lecţiilor, atunci viaţa devine mai uşoară. Poţi învăţa chiar de la oameni care se comportă urât faţă de tine. Dacă consideri comportarea urâtă a altor persoane ca o posibilă învăţătură, nu vei mai avea tendinţa de a reacţiona negativ faţă de ei, ceea ce nu-i niciodată de folos. Atitudinea ta interioară că ai putea învăţa ceva chiar şi din comportamentul urât al altor persoane îţi va permite să iei lucrurile mai puţin personal, ceea ce te va ajuta să fii mai obiectiv şi mai raţional în situaţia respectivă.

Una dintre lecţiile mai avansate de la şcoala vieţii este că comportarea altor oameni faţă de tine, atât pozitivă, cât şi negativă, nu este orientată personal. Comportarea lor are mai mult de-a face cu starea lor interioară şi cu percepţia lor subiectivă despre ei înşişi şi despre tine, şi mai puţin cu tine personal. Această percepţie nu este realitatea şi, prin urmare, nu este adevărată. Şi nu eşti răspunzător pentru viziunea altor persoane despre tine. Percepţiile lor le aparţin. Oamenii îşi proiectează ideile despre tine asupra ta, dar ideile respective, adesea, nu se prea potrivesc cu realitatea.

Când înţelegi că comportarea oamenilor faţă de tine nu are nimic personal, îşi pierde puterea de a te necăji. Dar dacă nu înţelegi asta, comportamentul lor negativ este posibil să declanşeze în tine furie, sentimente dureroase sau judecată. Furia cheamă furie. Durerea cheamă represalii. Judecata cheamă judecată. Aşa reacţionează animalul uman la o ameninţare. Odată ce te-au cuprins astfel de emoţii, îţi pierzi obiectivitatea şi capacitatea de a empatiza şi a înţelege motivaţiile celuilalt. Atunci poate fi foarte dificil să revii la o stare de spirit mai raţională.

Dacă te-ai enervat, aceasta este o ocazie de a afla câte ceva despre propriile tale condiţionări, despre convingerile greşite pe care încă le ai şi care te pot face să suferi. Tu îţi creezi experienţa interioară, inclusiv emoţiile, prin ceea ce îţi spui despre comportamentul altor persoane. Nu comportamentul lor îţi provoacă emoţiile. Ceilalţi oameni nu sunt destul de puternici ca să te înfurie sau să te rănească emoţional sau să te facă să te simţi altcumva. Singur te faci să simţi ceea ce simţi. Acesta-i adevărul. Dacă înţelegi asta, ai promovat o lecţie foarte avansată.

Când cineva te-a enervat, este o ocazie de a vedea ce credinţe greşite încă mai ai. De exemplu, dacă cineva este nepoliticos cu tine – ceea ce, în sine, este doar o poveste – şi te simţi supărat, oare ce ţi-ai spus în sinea ta care te-a enervat? Iată câteva posibilităţi:

„Oamenii sunt atât de mitocani. Nu-mi vine să cred că cineva poate face aşa ceva.”

„Această lume este un loc groaznic.”

Toate acestea sunt minciuni, deoarece aceste afirmaţii nu sunt întotdeauna adevărate. Nu acoperă întregul adevăr. Oamenii nu sunt întotdeauna nişte mitocani şi lumea nu este întotdeauna un loc groaznic. Nu mai crede minciunile pe care ţi le spui şi nu vei mai fi supărat. Dacă înveţi să-ţi asumi responsabilitatea pentru emoţiile tale în acest fel, te vei elibera de stările emoţionale negative, ale tale şi ale celorlalţi.

Pentru a nu reacţiona în modalitatea programată obişnuită ai nevoie de conştientizare de sine, disponibilitate de a-ţi vedea propriile condiţionări şi de înţelegere. Conştientizarea de sine şi disponibilitatea vin doar odată cu maturizarea spirituală. Înţelegerea are trei laturi:

- Comportamentul altor persoane nu are legătură cu persoana ta.

- Nu comportamentul lor îţi provoacă emoţiile.

- Orice comportare urâtă vine de la ego-ul lor.

Dat fiind că orice comportament urât porneşte de la ego, oamenii respectivi merită toată compasiunea ta. Este groaznic să fi prins în ghearele ego-ului. Iar pentru că tu ştii ce senzaţie groaznică îţi dă, poţi alege să nu-i urmezi acolo. În schimb, poţi alege compasiunea şi bunătatea sau, pur şi simplu, să ieşi din acea situaţie.

Disponibilitatea şi capacitatea de a acţiona într-un mod elevat ţi se dezvoltă doar după ce, de nenumărate ori, ai făcut alegerea automată şi ineficientă şi ai simţit consecinţele. La un moment dat, ceva din tine se schimbă şi vezi inutilitatea de a merge pe acelaşi drum şi eşti dispus să încerci altceva diferit.

Ceea ce ţi-a mai rămas să încerci este bunătatea, compasiunea, acceptarea, dragostea şi înţelegerea. Nu trebuie să răspunzi la o comportare urâtă tot cu o comportare urâtă, ci cu dragoste. Şi atunci descoperi cât de bine funcţionează treaba asta pentru toată lumea. Aceasta este una dintre cele mai importante lecţii pe care le vei învăţa vreodată. În mod ironic, prin comportamentul lor negativ, oamenii te învaţă compasiunea şi iubirea. Te învaţă că poţi ieşi din suferinţă numai prin bunătate, pentru că vezi că nimic altceva nu funcţionează. Desigur, ei nu ştiu că te învaţă asta şi nu este o lecţie special concepută pentru tine de către forţele spirituale. Această lecţie este pentru toată lumea şi este inclusă în şcoala vieţii.

Deşi nu eşti responsabil pentru cum te privesc alţii, totuşi, uneori ai şi tu contribuţia ta, iar atunci chiar că poţi învăţa ceva din asta. De exemplu, dacă odată ai acţionat iresponsabil, atunci ceilalţi te-ar putea percepe ca fiind iresponsabil şi să se comporte în consecinţă faţă de tine sau să te categorisească astfel. În acest caz, ei poate că-ţi arată ceva despre tine ce ar trebui să observi.

Însă există o mare diferenţă între a te comporta iresponsabil şi a fi iresponsabil. Nimeni nu merită o astfel de etichetă simplistă. Nimeni nu este iresponsabil. Pur şi simplu, nu este adevărat. Nimeni nu este într-un anume fel întotdeauna. Iar ceea ce constituie un comportament iresponsabil este, de asemenea, discutabil. “Iresponsabil” este un concept şi, ca atare, este mai mult o judecată decât o descriere exactă a comportamentului. Ai făcut sau nu ai făcut orice ai fi făcut. Dar cine poate şti ce vei face în viitor? Oare este corect să generalizăm şi să etichetăm omul după comportamentul său?

Această întrebare merită analizată mai profund. Asemenea etichete pun o distanţă între oameni şi împiedică dragostea. Sunt nişte judecăţi sau poveşti. Iar când oamenii suportă astfel de judecăţi prea des, ei chiar vor deveni ceea ce cred ceilalţi că ar fi. Asta-i valabil mai ales pentru copii. La fel stau lucrurile şi cu credinţele despre propria persoană: Oamenii devin ceea ce cred ei că ar fi. Prin urmare, când pui etichete, păşeşti pe nisipuri mişcătoare. Aşa menţine mintea egotică falsul sine – al tău propriu şi al celorlalţi – prin etichete.

Acestea fiind spuse, totuşi, dacă cineva, în special cineva apropiat, te judecă într-un fel, merită să analizezi dacă nu cumva trebuie să iei seama la ceva din tine. Se poate să ai unele tendinţe negative, căci oricine are. Cu cât eşti mai conştient de aceste tendinţe, cu atât eşti mai puţin constrâns de ele şi cu atât mai puţin îţi vor conduce comportarea în mod inconştient.

Are o mare valoare să fii deschis a vedea la tine aceste lucruri. Ceilalţi pot vedea mai uşor unele lucruri la tine, de care s-ar putea să nu fii conştient, aşa că observaţiile lor pot fi utile. Chiar şi judecăţile lor pot fi utile, cu condiţia să nu-ţi pierzi obiectivitatea în faţa lor. Însă tocmai asta-i problema cu judecăţile. Nu prea sunt eficiente atunci când sunt comunicate franc, deoarece oamenii nu le primesc cu eleganţă. Chiar şi atunci când faci o observaţie cu amabilitate şi obiectivitate, ea este adesea interpretată de ego-ul celui în cauză ca o judecată, dacă nu ţi-a cerut părerea în mod explicit. Este nevoie de multă maturitate spirituală pentru a accepta cu bunăvoinţă criticile altora.

 

Să vorbim acum despre proiecţie. Acesta este termenul psihologic pentru cazul când vezi în ceilalţi ceva care este adevărat despre tine, dar refuzi să-l accepţi. De exemplu:

❖ Când judeci pe cineva pentru că bârfeşte, tu însuţi obişnuieşti să bârfeşti.

❖ Când îţi vezi partenerul ca fiind egoist, priveşti cu ochii propriului ego egoist, care crede că partenerul tău ar trebui să facă mai multe pentru tine. Cine este egoistul?

❖ Când eşti supărat pe cineva pentru că nu este un om bun, nici tu nu prea eşti bun.

❖ Când urăşti pe cineva pe care-l consideri plin de ură sau crud, trăieşti şi tu aceeaşi ură. Proiectarea propriei tale lăcomii, uri sau ignoranţe asupra altora îţi oferă un motiv să faci război cu ei, or ce ar putea fi mai plin de ură, lăcomie şi ignoranţă decât războiul?

Când proiectezi asupra altora, tu rămâi în starea egotică de conştiinţă, care este astfel întărită în tine şi perpetuată în lume. Oamenii tind să creadă că, remarcând comportamentul negativ al altora, ar dovedi că ei înşişi sunt mai presus de un astfel de comportament. Tind să considere că, judecându-i pe alţii pentru un anumit comportament deficitar, îi face imuni la a manifesta şi ei acel comportament, dar adevărul este că judecata îi face chiar mai vulnerabili. Judecata te pune în aceeaşi stare de conştiinţă în care s-a manifestat comportamentul pe care îl judeci, crescându-ţi şansele să acţionezi similar.

Lecţia aici constă în a înţelege că nimeni şi nimic nu poate fi transformat sau vindecat din starea egotică de conştiinţă. Pentru ca schimbarea şi refacerea să aibă loc, este necesară ieşirea din acea stare. Spre asta au îndemnat dintotdeauna învăţăturile spirituale, precum a mea: Iubirea este cea care vindecă. Iubirea este cea care schimbă inimile. Acesta este adevărul. Judecarea, pedepsirea sau respingerea altora pentru greşelile şi eşecurile lor nu i-a îndreptat sau vindecat niciodată.

Iar ceea ce-i mai puţin evident este că judecarea sau pedepsirea altora îi răneşte la fel de mult şi pe cei care o fac. Te doare să-ţi scoţi oamenii de la inimă. Acesta este adevărul. Iată o altă lecţie ceva mai avansată. Mulţi sunt suficient de înţelepţi pentru a înţelege unde au greşit alţii, dar adesea, reacţia lor la fărădelege nu face decât să perpetueze starea de conştiinţă care a dat naştere acelei fărădelegi.

Oamenii şi societatea nu se vor schimba până când nu se vor purta cu ceilalţi aşa cum ar dori să fie ei înşişi trataţi, inclusiv cu cei care au comis infracţiuni. Infractorii vor deveni şi mai lezaţi dacă societatea îi marginalizează, îi pedepseşte sau îi maltratează. Nu prin pedepse trebuie trataţi cei care au comis infracţiuni. Duritatea se întoarce întotdeauna de unde a plecat. Violenţa generează violenţă. Numai iubirea vindecă şi schimbă vieţile.

Închideţi oamenii dacă trebuie, pentru a proteja societatea, dar ajutaţi-i să devină oameni mai buni. Este o chestiune de bun-simţ. Toată lumea câştigă astfel. Iată o altă lecţie – o lecţie pentru societate: Fiecare om este responsabil pentru bunăstarea tuturor celorlalţi, din simplul motiv că bunăstarea lor o afectează pe cea a societăţii şi pe a tuturor celor din ea. Sunteţi paznicul fratelui vostru. Dacă nu vă asumaţi această responsabilitate, tot voi veţi suferi. Dictonul „Faceţi altora aşa cum vreţi să vă facă ei vouă” aduce fericirea tuturor.»

< Sus >

traducere de Răzvan A. Petre
21 octombrie 2021