< Înapoi la Pagina Răzvan Petre
de Răzvan-Alexandru Petre
Exploratorul astral Jurgen Ziewe reuşeşte, pe baza experienţelor sale personale, să aştearnă o punte mult-aşteptată între doctrina spiritualistă şi cea nondualistă.
El porneşte de la dilema spiritualiştilor că, da, putem comunica cu spiritele celor dragi trecuţi dincolo; dar dacă s-au reîncarnat, îi pierdem pentru totdeauna. Ce mai rămâne din persoana ajunsă în planul astral, dacă Esenţa ei s-a reîntrupat deja într-un nou personaj terestru?
Pare o întrebare legitimă, dar este o falsă temere, bazată pe o confuzie între Esenţă şi formă. Pe scurt, noi nu comunicăm cu forma astrală, ci cu Esenţa persoanei. Nu forma ne defineşte, ci Esenţa sau Spiritul. Chiar şi pe Pământ fiind, noi comunicăm prin Esenţele noastre, nu doar cu trupurile.
Deci, când personajul moare, el tranzitează în planul astral, unde rămâne atât timp cât are nevoie pentru a-şi consuma toate tensiunile, nevoile, energia acumulată în fosta viaţă omenească. Aceasta poate dura o perioadă considerabilă de timp. Apoi trece în planurile superioare, în funcţie de nivelul de dezvoltare a conştiinţei sale. Sau se reîncarnează.
Călătorind în aceste lumi invizibile, Jurgen a avut parte şi de experienţa supremă a unităţii cu Sinele esenţial. În Conştiinţa Unificată, devii una cu Eu Sunt, care este Spiritul etern. Şi, lucrul curios observat de Jurgen, esenţa Eu Sunt este aceeaşi pentru toată lumea. Or, aceasta este chiar tema nondualităţii: Nu există decât o unică Fiinţă. Ideea ne bulversează mintea şi nu o putem pricepe decât trăind-o direct, nu intelectual.
Jurgen a experimentat acest lucru curios după ce a ieşit din starea unificată Eu Sunt şi a intrat accidental, prin voinţa Sinelui său Superior, în corpul unei femei. Atunci a descoperit că şi ea avea acelaşi Eu Sunt şi doar „hainele” erau diferite. A fost o demonstraţie experienţială a adevărului nondualist.
Prin urmare, când mă aflu în astral şi îi revăd pe cei dragi, mă văd chiar pe Mine însumi, dar în haine diferite. Prin iubirea pe care o radiez, chem la viaţă personajul pe care vreau să-l revăd. Fericirea revederii este, de fapt, fericirea reunirii cu Mine însumi, nu cu altă persoană, pentru că toţi avem acelaşi Eu Sunt. Eroarea noastră obişnuită este că îi privim pe ceilalţi oameni ca fiind separaţi de noi. Prin urmare, moartea nu ne poate niciodată separa de cei dragi, fiindcă ei suntem chiar noi înşine – şi asta, dintotdeauna.
Însă putem înţelege aceste aspecte „stranii” doar când ne aflăm în Conştiinţa unificată, uniţi cu Sinele nostru real. Iar după ce ieşim din acea stare magnifică, este de ajuns amintirea ei pentru a nu ne mai considera niciodată separaţi de restul lumii, în conflict cu alţii. Oamenii obişnuiţi se identifică cu informaţiile şi aspectele personale, în loc de a se identifica cu Eu Sunt-ul sau Spiritul lor.
În Eu Sunt-ul sau Spiritul individual este stocată baza de date cu toate personajele pe care le-am jucat de-a lungul timpului. Jurgen şi-a revăzut multe personaje în care Eu Sunt-ul său a fost încarnat de-a lungul istoriei şi pe toate le simţea ca fiind el însuşi. Când vrei să te simţi şi să te manifeşti exact ca personajul de acum 1000 de ani, îl alegi din baza de date astrală (akasha) şi îl animezi cu Eu Sunt-ul tău.
Similar, când ne gândim la o fiinţă dragă decedată, prin dragostea noastră, chemăm Conştiinţa universală să umple forma sau matriţa info-energetică specifică acelei persoane dragi. De obicei, oamenii sunt ataşaţi de personajul drag, de carcasa exterioară. Dar chiar dacă spiritul s-a reîncarnat, personajul se poate manifesta din nou plecând de la baza de date cu informaţiile personale şi fiind animată de Eu Sunt (al acelui personaj). Noi nu vorbim în astral cu o carcasă moartă sau un automaton, ci atragem Sinele Suprem în ea şi astfel devine vie. Viaţa înseamnă Conştiinţă, nu formele efemere.
Deci când trupul moare, nu ne dizolvăm într-un nor de fum sau o supă de conştiinţă amorfă. Ne schimbăm doar hainele, obiceiurile, comportarea, aspectul exterior, dar Inima nu se schimbă niciodată. Eu Sunt-ul persoanelor dragi este acelaşi cu Eu Sunt-ul meu, iar această iubire profundă nu dispare niciodată. Cum ar putea dispărea, căci este iubirea de Sine a Fiinţei eterne?!
Şi, aş adăuga, acest lucru este valabil chiar şi cu persoanele mai puţin dragi sau total necunoscute. Doar că-i mai uşor să înţelegem Iubirea divină necondiţionată şi total unificatoare dacă începem cu cei pe care i-am iubit şi încă îi mai iubim.
Ca o concluzie, lumea astrală este la fel de înşelătoare ca şi lumea fizică. În ambele, ne identificăm cu personajul, cu haina, nu cu Esenţa. Adevărul îl putem găsi numai în Conştiinţa Unificată, în care nu există separare. Acesta este aspectul etern şi neschimbat numit Eu Sunt.
Din păcate, Jurgen nu ne lămureşte ce anume se încarnează într-un corp omenesc şi apoi părăseşte trupul la moarte. Îi spunem „suflet” sau „spirit”, dar ce este el? Oare este o parte din eternul Eu Sunt, care este singurul „lucru” ce există? I-am adresat întrebarea personal via YouTube. Şi iată ce mi-a răspuns maestrul, la foarte scurt timp, într-un comentariu fixat de dânsul în fruntea celorlalte.
«Este exact genul de întrebare la care mintea umană nu poate răspunde, din cauză că este limitată. Este similară cu întrebarea „Cine l-a creat pe Dumnezeu?” Sau „Ce există dincolo de Dumnezeu şi apoi, dincolo de dincolo?” Sau „Ce era înainte de începutul începutului Universului?”. Aproape toţi cei care au încercat, chiar şi matematicienii, au eşuat în a găsi un răspuns.
Singurul răspuns mulţumitor mi-a fost oferit printr-un extaz copleşitor, care m-a lăsat fără gânduri şi fără cuvinte...»
Sursa: Uncle Fred is still alive - a commentary by Jurgen Ziewe (2 mai 2023)
< Sus >
Răzvan A. Petre
20 august 2023
Laura a făcut următorul minunat comentariu la articolul de mai sus:
«Am stat de-a lungul timpului lângă mai mulţi morţi, inclusiv părinţii mei şi mai multe rude, şi de fiecare dată, privind acel corp înţepenit... când eram mică, simţeam frică, însă, de-a lungul timpului, am realizat că acel corp nu avea nimic în comun cu Ceea ce reprezenta viaţa/viul vieţii şi cu care "eu" împărtăşisem bucuriile...
Cu ceva ani în urmă, bunica mea, pe care o iubeam enorm, a decedat şi ea. Stăteam acolo şi, retoric, mă întrebam ce va fi de acum încolo, unde se duce "ea", cum mai pot comunica cu ea şi unde este "ea", căci acel corp ţeapăn nu era "bunica mea".
În acelaşi timp, dintr-o dată, am început să aud păsările cum cântă, am simţit stropii ploii calde de martie şi am văzut soarele, lumina lui mi-a mângâiat faţa. Şi, brusc, m-am oprit. Nu mai era vorba unde se duce bunica, nu mai era vorba ce formă va lua în viitor bunica, dintr-o dată, PREZENŢA ei am simţit-o în tot... Bunica era totul, devenise iar TOTUL/NONFORMA.
Şi eram singura din capelă care zâmbea ca proasta 🤣🤣🤣
Ce iluzie să crezi că Viaţa se naşte şi moare...! Ce iluzie să crezi că Viaţa poate dispărea, că lipseşte din ceva, că o formă ce se ridică din Ea ar fi mai importantă decât altă formă...! Toate "valurile" îi aparţin Oceanului...
În acea clipă, am simţit că bunica mi-ar fi spus, dacă ar fi existat cuvinte: "Nu plec nicăieri, draga mea. Acum sunt Totul. Nu mă poţi pierde niciodată, sunt în inima ta, aşa cum mereu am fost. Te voi îmbrăţişa mereu din tot, zâmbetul meu îţi va lumina faţa cand te vei bucura de o floare, te voi mângâia din Soare, te voi îmbrăţişa când lacrimi curg pe faţa ta. Nu plec nicăieri, draga mea. Sunt AICI din veşnicie..."
Am încercat prin cuvinte să exprim o milisecundă din ceea ce mi se destăinuia, un flash inexplicabil de minunat. De atunci, nu mi-am mai pus nicio întrebare despre ce se întâmplă după moarte, doar am zâmbit; şi gândul ce a apărut este: care moarte?»
Laura Averchi, 23 august 2023