<  Înapoi la Pagina Răzvan Petre


DISPARIŢIA CELUI CE VREA ILUMINAREA

de Răzvan-Alexandru Petre

Învăţătorii nondualişti se adresează unor persoane cărora le indică metode de a scăpa de suferinţă. Este deci un „nondualism de compromis cu eul”, căruia îi recunoaşte existenţa şi puterea de a produce schimbări. Dar în felul acesta, nondualitatea e golită de sens, iar ce predau ei este un nondualism „compromis” de-a dreptul.

Nondualitatea înseamnă „nu doi”, „non-separare”, iar toţi învăţătorii nondualişti, inclusiv Buddha şi Isus, dându-i o metodă eu-lui, nu fac decât să admită separarea.

Dacă ar fi existat vreo astfel de metodă validă, până acum ar fi produs milioane de iluminaţi. Dar ei nu există. Nu pentru că oamenii nu au înţeles sau nu au aplicat corect metoda oferită de învăţătorii nondualişti, ci pentru că însăşi metoda este o altă iluzie în marea Iluzie. Învaţă un personaj din vis cum să se trezească la realitate. Or, iluminarea înseamnă demascarea visului, cu tot cu personaj.

Acest detaliu esenţial pare să le scape tuturor învăţătorilor. Şi nu îi învinovăţim de nimic, Doamne fereşte. Sunt cât se poate de sinceri, numai că eşecurile discipolilor nu par a-i trezi. Dumnezeu le-a lipit pleoapele. Ei distribuie speranţe, aşa cum vindea catolicismul indulgenţe de spălare a păcatelor imaginare, pentru ca eul să se simtă mai bine. E normal să aibă aderenţi. Şi e normal să eşueze în masă, cu câteva excepţii ici şi colo. Dar totul e Joaca divină (lila), deci să nu luăm nimic prea în serios...

Dimpotrivă, nu e deloc normal ca nondualismul radical să aibă aderenţi. E contrar firii, dar aşa e Jocul divin... mai apar şi lucruri împotriva firii. Nondualismul radical nu oferă nimic eu-lui şi o spune direct, de la obraz. Nu există nicio confuzie şi nici promisiuni de mântuire.

Şi totuşi, tot mai mulţi oameni se simt atraşi irezistibil de nondualismul radical, dintr-un amestec de iubire cu ură. Eul îl urăşte, dar inima tânjeşte să audă iar şi iar mesajul nondualităţii pure.

Spiritualitatea pozitivă atrage magnetic oamenii de bine şi poate dura mult timp până la un divorţ de ea – din dezamăgire, plictiseală, revoltă sau altceva. La nondualism, însă, divorţul e imediat sau relaţia de iubire e una dureroasă, toxică.

- Pare chiar o relaţie incestuoasă: creatura se uneşte cu Creatorul... 😊

- Toţi sunt de acord că e bine să fii cu Dumnezeu, în El, faţă în faţă sau măcar în apropierea Lui. Unii chiar spun, cu jumătate de gură, că tu eşti Dumnezeu. Dar cine-o crede?! Nu te poţi păcăli singur. Eul nu-i chiar atât de prost să se creadă Dumnezeu, din moment ce se simte izolat de restul creaţiei şi mereu în pericol. Deci cum să se creadă eul că-i Dumnezeu?! Absurd.

leonardo.ai15

< Sus >

Toată spiritualitatea, practic, confirmă că eşti separat de Dumnezeu. Susţine o minciună, încercând apoi să dreagă busuiocul, dându-ţi metode de a te apropia de El. Realitatea este că nu există decât Dumnezeu. Punct. Dacă pleci de la concluzie, nu mai ai nevoie de nicio demonstraţie. Şi dispare calea, metoda, procesul de evoluţie. Totul se prăbuşeşte. Spiritualitatea rămâne o vorbă goală. Un mare hohot de râs... 😊

Totul este şi a fost dintotdeauna Una. Totul este deja perfect şi complet, iar eul nu există. Asta spune nondualismul pur. Nu mai ai ce oferi şi nici cui.

Dar exact din cauză că nu oferă nimic eu-lui, nondualismului i se reproşează că-i lipseşte compasiunea. Cine-i reproşează? Tocmai eul cel egoist.

Păi, este taman invers. Culmea sadismului e să încurajezi eul să se creadă real, căci toată suferinţa vine de la el.

- Eul este gâdilat numai la început, pentru a-l atrage spre spiritualitate. Dar apoi ţi se explică cum să faci ca să-ţi diminuezi ego-ul...

- Orice metodă e bună doar în primele luni, apoi devine un scop în sine. N-ai observat cum oamenii spirituali se ţin cu dinţii de metoda lor?! Devin zbiri şi intoleranţi cu ceilalţi şi chiar cu propriul corp, pe care-l privesc ca pe un duşman. Exact ăsta-i semnul ego-ului, faptul că se simte separat, întâi de lume, apoi, odată cu ascezele spirituale, de corp. În fazele ultime, se simte separat chiar de minte, crezându-se „Conştiinţa universală”.

Asta-i suprema păcăleală, că ar exista o Conştiinţă „universală”, „Eul cosmic” ieşit din oul cosmic... E un nonsens, dar pe deplin acceptat în spiritualitate, care-i dedicată eu-lui. În iluminarea nonduală nu există Conştiinţă. Conştiinţa „cui”? Conştientă de „ce” anume? Aceştia sunt termeni dualişti, ai separării actului conştientizării în subiect şi obiect.

Desigur, până la urmă, nici nu contează prea mult ce cuvinte folosim, căci nondualitatea nu poate fi descrisă. Dacă vrem să-i spunem Conştiinţă, n-avem decât... Şi poate că cei care vorbesc astfel, chiar astfel percep lucrurile, n-au ajuns până la finişul nondualităţii. Deşi... nu poate spune nimeni care ar fi acel capăt.

copilot1

Totuşi, în ciuda faptului că îl arată cu degetul, nondualismul radical nu-şi propune eradicarea eu-lui. Eul face parte din jocul divin, nu e ceva „rău”, iar iluminarea nu e ceva „bun”. Iluminatul nu vede alături un alt suflet, o altă entitate care suferă, nimic altceva decât Divinul, Absolutul, Întregul. Şi vede că totul este deja perfect aşa cum este. Nu există nimeni, deci „cui” i s-ar adresa compasiunea şi din partea „cui”?!

Relativ vorbind, nondualismul radical se află pe cel mai înalt nivel spiritual posibil, unde dispar orice diferenţieri. De aceea nu poate fi înţeles de mai jos. Şi i se pot imputa, cu mare uşurinţă, defecte pe care nu le are. În unele corpuri poate apărea intuiţia inefabilă că acesta-i Adevărul. Dar e imposibil de demonstrat, aşa că nondualismul radical ar părea sortit marginalizării şi dispariţiei, dacă nu cumva... dacă nu cumva...

ideogram.ai8

< Sus >

- Uite, marele Ramana Maharshi avea un discurs adaptat la nivelul spiritual al celui aflat în faţa sa. De aceea, spusele sale sunt uneori contradictorii, fiindcă au fost rostite în contexte diverse. De ce făcea el compromisuri cu eul vizitatorului?

Eliberatul doar reacţionează, el nu are nicio agendă. Discipolul este cel care iniţiază dialogul. Dacă cel care cere sfaturi este la începutul evoluţiei spirituale, maestrul îi va da sfaturi potrivite acelei faze. Dacă aspirantul este copt pentru mesajul radical nondual, maestrul îl va transmite necosmetizat.

Absolutul nu face un scop suprem nici din trezire, nici din iluminare, nici din eliberare. Doar în spiritualitate se vorbeşte despre scopuri supreme... Absolutul nu are niciun scop. E vorba doar de adaptarea la necesităţile spontane ale creaţiei. Absolutul nu impune nimic. Totul se modifică din mers conform necesităţilor de moment. (Desigur, în Absolut nu există timp, nu există „momente”.)

Neexistând niciun scop în nimic – deci nici în iluzionare, nici în trezirea din iluzie – ele se întâmplă spontan. Ba chiar au grade şi nuanţe. Ca dovadă că unii iluminaţi, dacă nu chiar majoritatea, încep să „predea” nondualitatea, ceea ce este un nonsens absolut. Desigur, pot preda cu succes metode de tip psihologic sau yoga, care pot ameliora suferinţa de a avea un eu. Dar nu pot învăţa pe nimeni nondualitatea, non-eul... E o publicitate mincinoasă.

- Nu propun nimic. Eşecurile a mii de ani de tehnici spirituale au demonstrat că iluminarea nu-i posibilă prin eforturile omului. Doar Graţia poate face acest miracol.

Mai mult, marea majoritate a căutătorilor spirituali nici nu-şi doresc moartea eu-lui. Au fost induşi în eroare de diverse promisiuni, dar din niciuna nu reieşea şi preţul. Deci e firesc să fie duşi cu vorba de aceeaşi Providenţă care, câtorva altora, le radiază persoana.

leonardo.ai16

Omul are tot dreptul să-şi facă viaţa mai uşoară şi povara eu-lui, mai suportabilă. Deci, dacă îţi face plăcere să urmezi o cale spirituală, nu-i nimic rău în asta. Doar să n-o iei prea în serios... de fapt, nu lua nimic prea în serios... Fă-ţi datoria cu brio, dar să nu crezi că de tine depinde mersul istoriei sau salvarea planetei etc.. Ştii cum se spune, „Cimitirele sunt pline cu oameni de neînlocuit.”

Pe de altă parte, se pare că trăim în perioada cea mai propice a istoriei cunoscute, când omenirii i-a venit rândul să se trezească din Iluzie, prin Graţie. Dar nu lega această aşteptare de o anumită dată. Iluminarea este spontană şi neprovocată, deşi uneori pare a urma unui efort spiritual, în aparenţă. De mii de ani înţelepţii tot încearcă să depisteze ce anume o provoacă şi nu au reuşit. De aceea, nu există niciun sistem filosofic, spiritual, religios care să ne ilumineze garantat.

Aşa cum vedem deja că se întâmplă astăzi, iluminarea nu se va manifesta identic în toţi oamenii, ci cu variaţii şi gradaţii. Tot aşa, trecerea la noua civilizaţie va fi lină, în general. Deja a început, iar faptul că unii „predau” iluminarea e doar un semn de tranziţie de la spiritualitatea vechii epoci la nondualitate.

Poate că aşa se explică această ambivalenţă nondualistă, această competiţie între nondualismul radical şi cel de compromis, schimbul de acuzaţii reciproce, ba că „nondualismul radical justifică lenea spirituală”, ba că „nondualismul de compromis întăreşte eul”. E o perioadă de tranziţie şi ambiguitate. Să nu uităm că nondualismul radical a luat o formă clară şi inconfundabilă doar de vreo 30 de ani încoace (îi numim aici pe Tony Parsons). Dacă am aşteptat mii de ani până acum, vom mai putea aştepta încă câţiva ani sau decenii, nu-i aşa?!

Dar necazul nu provine nici de la controversa dintre nondualişti, nici de la spiritualităţile de toate culorile, ci problema reală este că majoritatea oamenilor se ţin ca scaiul de eul lor. Ăla e sursa tuturor suferinţelor (eul, nu scaiul 😊). Iar istoria a demonstrat că nimeni şi nimic nu a reuşit să schimbe radical mentalitatea umană, bazată pe acest ego încăpăţânat. Nici măcar că unii aspiranţi spirituali au devenit conştienţi de sursa problemelor nu e de ajuns. Numai Graţia divină (care-i un fel de răsucire a Absolutului în Sine) poate aduce o schimbare radicală la nivelul umanităţii.

Iar dacă n-o s-o facă... e treaba Lui. E posibil şi asta. Noi să fim împăcaţi cu orice ne aduce viaţa. „Dulce omenire, asta ţi-o doresc”...

Răzvan A. Petre
11 iulie 2024

< Sus >